977 matches
-
o rostire familiar-enigmatică/ spre a oferi prilej lumii plăpânde să se întemeieze grație unor lucruri amorfe". Semnele noului tărâm semnifică, arată imaginea desprinderii din neantul pre-originar; nu sunt însă decât alcătuiri fragile, plăsmuiri transparente sclipitoare în lumea plăpândă a unui luminiș. Ceea ce luminează în miezul diafan al creației se rostește în prezența de absență a manifestării; actul întemeierii nu intră în discurs, nu poate fi cuvântat, ci doar rostit în numele lucrurilor pe care le smulge din magma informului. Dar ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-și în ele locul posibil./ Și abia în felul acesta/ realul există". Nimic nu este în absența ființei, nici chiar - cu atât mai mult - rostirea prin care ea arată calea, prefigurându-și ivirea. În toate ea își are locul posibil, luminișul realului brăzdat de imagini diafane - "azur fără hotare", "praguri licărinde", "tăcerea ca o undă" - și, mai presus de toate, "lumină fără capăt" care le proiectează pe ecranul poemului.46 Ce se vede, ce se spune în lumina aceasta? "Marea paranteză
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
adevărata stare poetică, a vederii care intuiește mai degrabă decât întrezărește, se lasă pătrunsă de lumină primind la sine chipul noii realități care i se dăruiește: "starea autentică poetică este una universală, a ființei omenești în cosmos ajunsă într-un luminiș din care se vede limpede, se sesizează totul la un mod convingător liric intuitiv, nu discursiv rațional". Darul acesta însă nu poate fi mărturisit, vederea e fără rostire, ceea ce se vede nu se poate spune. Deși - sau tocmai pentru că - invizibilul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rămâne decât/ un exercițiu în abis,/ o cale întoarsă,/ un drum răsucit, răsucit./ În mine însumi să încerc/ a mă strecura,/ a mă insinua în gol,/ un vierme răsucit, răsucit" (Aproape Novembre, vol. Vineri, 1971, în op. cit., p. 308). 11 "Luminișul agonic" (Laude), "lumina tărâmului Necunoscut" (Ascultând cântecele), vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., pp. 158, 212. Deseori e o viziune-vedenie, așa cum apare în Vedeniile pădurarului (vol. Întunecatul April, 1937), în Dulciule, ascunsule (vol. Pe-o gură de rai
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
că epifania are loc în simplul inaparent al lumii determină astfel de interogații deschise, al căror răspuns e chiar misterul, ca posibilitate a unei arătări imposibile: "Spune, răspunde, ce luminează?" (Spune, răspunde, în Câmpiile magnetice, ed. cit., p. 24), " Un luminiș se arată oare?" (Nu piatra, în op. cit., p. 53). 52 O revelație fulgurantă, care nu dă decât "mireasma clipei noastre de noroc", "minunea clipei sfărâmând lumină" (Elegie, în Călătoria continuă, ed. cit., p. 67), atunci când "însăși fața și chipul după
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în Dan Damaschin, Denecuprinsul, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, pp. 73-74. 55 Nu mai e lucrare interioară, a intelectului unificator, ci lucrare exterioară, a rațiunii suficiente, disociative: "lucrarea rațiunii/ o despicătură nefirească/ ce te-a separat pentru totdeauna de luminișul ființei" (Pustiitorul, vol. Atotsfârșitul, 1995, în op. cit., p. 192). 56 "Clarviziunea inimii deslușind respirația/ veșniciei" (Fruntariile inocenței, vol. Trandafirul și clepsidra, în op. cit., p. 54). 57 Astfel de viziuni edenice nu sunt puține în poemele lui Dan Damaschin, spre exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de puterea simbolică a tetraktys-ului din filosofia greacă, ipoteza lui Sergiu Al. George era cercetată, alături de Eminescu, și prin codul creației altor trei personalități ale culturii române: Constantin Brâncuși, Mircea Eliade și Lucian Blaga, exegetul aducînd și confirmînd astfel în luminișul demonstrației sale construcțiile și temeiurile creației a patru autori din aceeași matrice stilistică. Pentru Eminescu, adevărul privitor la confluența unor dominante ale operei cu spiritul culturilor fondatoare, ne referim în mod expres la spațiul indian, fusese deja validat printr-o
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
personaje care i-au furnizat materia primă și lui Hașdeu în Magnum Etimologicum. Această română vulgară putea fi limba originară a filosofiei spațiului românesc, cu ea pare să înceapă "dreapta numire a lucrurilor", pentru a invoca o altă intrare în luminișul locurilor pe care le împărtășesc deopotrivă Platon și discipolul său, Noica. Să nu trecem însă la altă idee pînă nu facem unele precizări. În comentariul său intitulat " În cătune și colibe"67, Noica îl citează pe Hașdeu care, în Prefața
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
trăind bucurii, îndurând suferințe și, în cele din urmă, întorcându-se acasă pentru a medita în liniștea căminului conjugal asupra rostului celor trăite. Acesta este Dasein-ul, în ipostază umană, descris de Heidegger în secolul XX: „omul cotidian”, ființa privilegiată din „luminișul” (Lichtung) pădurii ontologice, dar și „ființa-întru-moarte” (Sein-zum-Tode). Ne interesează acest Ulise matur și calm de după nostos. Nu știm cursul ulterior al vieții sale. Cele câteva încercări de a continua Odiseea ale unor grammatici fără talent nu contează. Trebuie să ni
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Săgeți, Chișinău, 1972; Broscuța cea isteață, Chișinău, 1974; Oglinzi, Chișinău, 1974; Micul ștrengar, Chișinău, 1975; Parodii și epigrame, Chișinău, 1976; Ionică Tropoțel, Chișinău, 1978; Urzicuțe, Chișinău, 1979; Între patru ochi, Chișinău, 1979; Vacanța lui Tropoțel, Chișinău, 1980; Vatra, Chișinău, 1980; Luminișuri, Chișinău, 1983; Drum deschis - Put’otcrât, Chișinău, 1984; Rezonanțe, Chișinău, 1985; Tropoțel ajunge primul, Chișinău, 1985; Zurgălăi, Chișinău, 1987; Comedii, Chișinău, 1988; Penița și bărdița, Chișinău, 1988; Săgeți, Chișinău, 1990; Zâmbăreți și cucuieți, Chișinău, 1990; În ajun de Anul Nou
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
se desființase, așa că regretele aveau oarece acoperire, nu erau doar cuvinte de clătit gura sau o consolare inofensivă pentru situația destul de albastră de acum. Stăteam în Militari, un cartier ca o pădure. Cel puțin asta e senzația când ieși în luminiș dintre blocuri. Când scoți capul în bulevardul drept, turnat fără pic de imaginație. Cartier care trebuie dinamitat urgent. Cel mai onest plan edilitar. Și oamenii să fie înăuntru. Un cartier sinistru de țărani de tip nou, care creșteau găini pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
era dincolo de dealul din Ion Creangă. Pedalam agale spre celălalt deal, paralel cu cel care închide orizontul orașului spre sud. Treptat, pădurile se transformau dintr-o închipuire albastră, cum le vedeam zilnic din oraș, într-o realitate cu copaci deși, luminișuri rare și pământ dezgolit pe care nu creștea nimic. Am avut satisfacția să văd de cealaltă parte a crestei, copacii răzleți spre care tindeau gândurile mele în diminețile de primăvară, când mergeam la liceu, și mă întrebam cum era pe
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
avut certitudinea că eram pe drumul bun, ar fi fost altfel, dar așa era greu, fiindcă trecusem de câteva intersecții de poteci, orientându-mă doar după instinct. Singur, n-aveam ochi pentru pădurea frumoasă, cu copaci bătrâni, cu poienițe și luminișuri, după care în mod obișnuit tânjesc. Când, în sfârșit zării fântâna despre care știam că trebuia să fie la marginea pădurii, l-am binecuvântat în gând pe cel care o făcuse, fiindcă alături era și o masă cu o băncuță
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
cercuri albe El cutremură o barcă." (Lacul) "Bara dit codrul nalbastru Galbini lilici u-ngarcă; Adiljinda-n tsercljiuri albi Ia cutreambură na varca". (Traducere de Ioan Cutova) Sau: "La mijloc de codu des Toate păsările ies, Din hugeac de aluniș La voiosul luminiș" (La mijloc de codru des...) "Tu mesea di codrul spes Pulji dit păduei ies, Dit virdeatsa di-alunish Lunjinish di ninga balta" (Traducere de Dumitru Garofil) S-a discutat nu o dată despre faptul că poezia lui Mihai Eminescu își pierde mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă cucura cu săgeți și un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lacrimile, își face cruce: Ocrotească-l Mântuitorul și Sfânta Fecioară Maria! N-ai ce-i face! Mitrică al meu îi un viteaz! spune ea cu mândrie. Hodorogu'!... 15 "Vin tatarii ! Vin turcii !" "Paștele și dumnezăii ei de viață!!" Într-un luminiș de codru, tăiat de firul unui pârâu, printre cioatele stejarilor retezați, au ridicat corturi, printre care unul mai răsărit cu stema bourului pe el; alături, un tun, un chervan, scuturi, un steag cu chipul Sfântului Gheorghe ucigând balaurul. De undeva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pâine și o ploscă cu vin tare și amărui, din care sorbea din când În când câte o Înghițitură ca să prindă putere. Cu mare cruțare, căci nu știa când va ieși din pustietate. Spre seară ajunsese Într-o margine de luminiș și ca de obicei dormise prost. Coșmarul lui obișnuit nu-l cruțase nici de data aceasta. De câte ori Închidea ochii, vedea parcă aievea marea albastră și cupolele aurite ale Bizanțului, forfoteala ulicioarelor Înțesate de negustori, soldați și prostituate. Simțea În nări
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
galopa furios. Călărețul părea un băie tan foarte tânăr, trăsăturile Încremenite de spaimă i se distingeau din ce În ce mai clar. Brațele lui delicate Încercau zadarnic să strunească animalul speriat care sforăia, scuturându-și violent coama albă. Dincolo de poiană se vedea un alt luminiș și apoi doar stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
restul. Fiți cu băgare de seamă, s-ar putea să fie o cursă! Ajunseră În câteva clipe. Luna răsărise dintr odată dintre norii Întunecați și chiciura de pe ramurile Înghețate și din iarbă strălucea destul ca să se poată vedea. Era un luminiș. În mijlocul lui mai sclipeau câteva resturi de tăciuni aprinși. Deasupra, Într-o crăcană uriașă, se făcuse scrum o pulpă de mistreț, Împrăștiind un miros neplăcut de carne arsă. De jur Împrejur, o priveliște de groază. Trântite În iarbă se vedeau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
simbolizează conflictul, urmat de conciliere, dintre două impulsuri contrare ale inconștientului. Iar pentru Jung - atât de bine cunoscut de autorul Strajei... -, dragonul, acoperit pe tot corpul, ca un cer înstelat, de nenumărați ochi, este o proiecție mitică a inconștientului, cu „luminișurile“ sale răsfirate. În fine, am insistat, în (psiho) analiză, asupra „pubertății repetate“ a lui Negoițescu, asupra profilului său de copil teribil și de puer melancolic. Or, în sensul acesta, luându-mă după dicționarele de simboluri ce sintetizează sugestiile jungiene, a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și peste patruzeci de văi, nu dăm peste nici o ființă care să ne poată spune o vorbă, să ne poată da o îndreptare. Numai într-un colț de pădure, din desișuri, se arată un cap sperios, care dispare îndată din luminiș, cum dispare aburul în fața soarelui. De prin satul Sirețelului încă, un creștin ne spusese că avem de făcut o bună bucată de drum, pe la moșia cucoanei Roza, prin pământurile lui domnu Teodorescu, pe lângă lanurile lui cuconu Dumitru. Și acuma mergem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ele se numesc raționale sau istorice, moștenite sau câștigate. Dansul este și acuplarea a două trupuri, dar și o materializare a muzicii, este o Înaintare precaută și curioasă pe acele poteci nevăzute ale basmului, cele care ne pot duce În luminișuri unde se răsfață trupuri de naiade și nimfe, driade și sânziene, Înconjurînd vesel vreo zeiță ce-și despletește părul, aprinzând frunzele din preajmă! Dar... Beția și Desfrânarea pot și trebuie văzute și prin lentila cosmică, luând formele re-Învierii Naturii, semne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
am prins un om alb pe care l-am omorât și apoi l-am mâncat. Acesta fusese un misionar adventist. În decurs de trei ani, am mai prins încă doi, care au avut aceeași soartă. Dar într-o dimineață, în luminișul pădurii din mijlocul satului, apare al patrulea alb. Înainte însă de a ajunge noi la el, albul căzu. După culoarea feții și crisparea ochilor ne-am dat seama că albul fusese atacat de șerpi veninoși. Ne-am apropiat de el
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Este bine ca rațiunea să biruie sentimentalismul și În activitatea sanitară umană sau veterinară să-și spună cuvântul cei pregătiți În domeniile respective. Dar, nu mai sunt singur. Să revin la viața În doi cu umbrele și mai puținele ei luminișuri. După numai câteva zile de la sosirea În Capitală, Milly s-a angajat ca zilieră la Banca de Investiții din București. Plecam astfel amândoi cu * Pentru date suplimentare asupra morții colegului dr. M. Wegner vezi “Din amintirile unui medic veterinar”, autor
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
să pornești lupta cu tine însuți și să te și bucuri pentru aceasta. CEA MAI ÎNȚELEAPTĂ ATITUDINE FAȚĂ DE DATORII A fost odată ca niciodată un copil care se plimba printr-o pădure. La un moment dat a ajuns într-un luminiș în mijlocul căruia era o casă. De fiecare parte a casei era cîte o grădină și în fiecare grădină cîte un grădinar. Cele două parcele erau foarte diferite. Una era plină de bălării crescute peste măsură, iar fermierul care o îngrijea
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]