951 matches
-
Să supraviețuiești febrei Dimensiunilor înseamnă să renunți la întrebarea „De ce?“ Și totuși înainte de final am găsit un răspuns la toate „de ce“-urile rămase fără răspuns, ca și la câteva rămase încă neîntrebate. în timp ce Virgil Jones îl trăgea pe Vultur-în-Zbor către luminiș, i-a spus: — O, Doamne, prietene! Mi-aș fi dorit să nu ți se fi întâmplat tocmai ție. Grimus obișnuia să spună că în aceste păduri un om fie se pierde, fie se regăsește pe sine. Asta e diferența dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
unei vieți. Odată realizat, trebuie să înfrunți groaza cunoașterii a ceea ce ești și ai făcut... Omul realizat poate avea un efect profund asupra lumii de lângă el. Trebuie să suporte consecințele și vinovăția și pentru acest lucru... în sfârșit, ajuns în luminiș, s-a așezat jos, i-a pus capul lui Vultur-în-Zbor la el în poală și a răspuns absent la propria-i ghicitoare: — Un irlandez poartă trei prezervative ca să fie sigur, sigur, sigur. în sinea lui s-a gândit: Acum, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și pereții se supuneau. Era într-adevăr o încăpere destul de elegantă, chiar dacă pereții erau de un roșu livid. Aproape că se simțea mândru de el însuși. Dincolo de ferestre începu să prindă contur muntele Calf. Vultur-în-Zbor ajunse până acolo încât vedea luminișul, pădurea din jurul lui, și îl zări până și pe Virgil Jones, care chiar păru că se apropie de una din ferestre până când chipul său rotund o umplu. în perete se găsea o ușă cu o clanță de fildeș. Nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prezența lui decât în momentele de liniște totală. Acum persista ca o iritație, sâcâitoare, o aducere-aminte tânguitoare a profunzimilor infinite ale lumii. Se ridică în picioare și descoperi că era singur. Un moment de panică. Strigă numele lui Virgil în luminiș. Apoi, venindu-și în fire, auzi vocea din pădure. Vocea lui Virgil, groasă și enervată. Se furișă către sunet cu agerimea din copilărie. în pădure Virgil se certa cu o veche cunoștiință. DOUĂZECI ȘI ȘASE — După cum vezi, spunea „vocea“ gorfului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înghețată a perfecțiunii, cum m-a izgonit, cât de rău îmi pare... mea, maxima, lucru. Odată. Acum mult timp. înainte. Cei puternici nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului și rezemându-se de un copac. I-ar fi trebuit un bărbat mai puternic. Vultur-în-Zbor hotărâse deja să nu-l mai descoase pe Virgil mai mult decât era el dispus să scoată la iveală. Nu dorea absolut deloc să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
glas bucuriei sale neașteptate. Dar fața tovarășului său era înnegurată și împietrită. Ar fi fost mai bine să stea liniștit. Vultur-în-Zbor își înăbuși entuziasmul clocotitor. Acasă: iată cuvântul care declanșase totul. I se furișase în cap pe când privea orașul din luminișurile pădurii. Venise neanunțat, stecurându-se în el printr-o rază de lumină de la ferestrele îndepărtate. Acasă vine marinarul, acasă de pe mări, acasă vine și vânătorul de pe deal. Vultur-în-Zbor se întorcea acasă, într-un oraș în care nu locuise niciodată. Se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
agale, și îl urmărea pe Virgil, care se purta ca un școlar în căutare de comori. î— Nu, spusese el, hai să nu ne mai obosim s-o vedem. Hai să terminăm odată.) Șaisprezece pași în față, începând de la marginea luminișului. Se întoarse spre dreapta. Șaisprezece pași la dreapta. Se opri. Căsuța cea neagră era în spatele lui, impasibilă. Aici, spuse Virgil Jones. Aici ar trebui să fie. Vultur-în-Zbor închise ochii și-și controlă zvâcnirea sălbatică dinăuntrul lui. Era timpul. Merse către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el, sub nisipurile mișcătoare, cenușiu-argintii, zăcea trupul doamnei Dolores O’Toole. Domnul Jones era în picioare, cu spatele către mare, și se uita înspre masiva stâncă împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș plasat imediat deasupra plajei, unde locuiseră domnul Jones și Dolores. Trupul doamnei O’Toole zăcea între el și povârnișurile împădurite. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, stând cu spatele întors către mare. Mohorâtă mai mare e azi. — Ei, ei! se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
facă altceva decât să-i țină piept. Văzându-se astfel urmărit, regele tătar se gândi deodată la o stratagemă. Își întoarse calul, prefăcându-se că fuge deznădăjduit. Roland se repezi după el și Agrican fugi până când a juns într-un luminiș unde se afla o fântână. Locul acesta era tare frumos iar tătarul a descălect pentru a se răcori la fântână, dar nu și-a scos 22 coiful sau armura. Roland l-a ajuns numaidecât, strigând : Atât de îndrăzneț și totuși
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
față de ambii admiratori, a încălecat pe unul dintre cei mai iuți armăsari și s-a afundat în pădure, bucurându-se, cu toată spaima ei, că și-a recăpătat libertatea. Prințesa s-a oprit după o bucată de vreme, într-un luminiș cu copaci tineri, udat de două pârâiașe limpezi ce se uneau și-și amestecau apele într-un susur plăcut. Crezându-se departe de Rinaldo și sleită de oboseală și de arșița verii, ea a văzut cu bucurie un mal acoperit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
zăngănit de arme, vestind apropierea cuiva; iar Sacripant,furios de această întrerupere, și-a tras coiful pe cap și a sărit pe cal luând poziție de luptă. Un cavaler, cu scutul și panașul albe ca zăpada, s-a ivit în luminiș. Sacripant i-a aruncat o privire fioroasă și, neașteptând ca acesta să se apropie, l-a provocat la luptă. Străinul, fără a răspunde acestor semne de dușmănie, s-a pus în gardă. Caii lor, împunși în aceeași clipă de pinteni
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mascå inexpresivå, la care båncile goale asistå fårå pic de emoție. De ce oare sunt atat de importante culisele în desfåșurarea întregii piese, locul de unde actorii își fac vânt cåtre jocul de-a viața? O datå o stâncå, råsåritå într-un luminiș stråjuit de umbrele înalte ale copacilor, fulgerat de steluțe dånțuitoare, izvorâte din inimă unui foc rebel, altå datå arena uriașå, din piatrå, mișcându-și neclintirea în zbaterea flåcårilor din torțe, ori o salå imenså împånatå de armuri și trofee, sclipind
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1650]
-
păru că aude tropot, dar Își spuse că n-ar avea cine să călărească dinspre casa lui Oană spre malul Jijiei, și Încă la galop. Dar caii tresăriseră și ei. Deci, totuși, se apropia cineva. Dădu pinteni ca să iasă din luminișul de pe malul apei și abia atunci Îl văzu, uluită, pe Oană călare pe Crivăț, armăsarul lui de luptă. Îi ieși În Întâmpinare și vru să-l certe că riscă prostește să cadă de pe cal și să-și rupă gâtul, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
românul, căruia spahiul Îi spunea, cu un glas răstit, Întrebările. - Nu știu, stăpâne... mormăi Oană, Încercând să nu-și arate dezgustul față de cuvintele pe care trebuia să le folosească. Ni s-a părut și nouă că vedem niște cai În luminiș și tocmai ne duceam să vedem despre ce e vorba. - Dar tovarășul tău de ce nu răspunde? N-are glas? - Ba da, stăpâne... dar e mai tânăr și mai temător. Spahiul ceru o făclie, se apropie de cei doi prizonieri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peste două zile pe malul pârâului numit Valea Albă. Acolo, se pare, voievodul blocase trecerea cu trunchiuri de brazi și bolovani și Își Întărise pozițiile cu fortificații din lemn pentru arcași. Căpitanul cunoștea bine locul numit Valea Albă. Era un luminiș strâmt, mărginit de păduri, În pantă de la nord-vest spre sud-est. Retragerea spre Înălțimile munților era dificilă. Nici o desfășurare de cavalerie nu era posibilă. Așa cum nu era posibilă nici Încercuirea, căci de o parte și de alta a luminișului valea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Era un luminiș strâmt, mărginit de păduri, În pantă de la nord-vest spre sud-est. Retragerea spre Înălțimile munților era dificilă. Nici o desfășurare de cavalerie nu era posibilă. Așa cum nu era posibilă nici Încercuirea, căci de o parte și de alta a luminișului valea era abruptă și plină de brazi. Era singura alegere cu putință pentru o bătălie În care zece mii de oameni luptau Împotriva unei armate care, deși lăsase destule trupe pe traseu și trimisese destule contingente să asedieze cetățile, tot număra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
parte din privirea lui Dumnezeu. Sunt convins că această poiană ne vede, așa cum vede albastrul cerului printre vârfurile brazilor, În diminețile de vară. Albastrul de Voroneț ar trebui să fie cerul văzut de brazi și de iarbă și de tot luminișul acesta, care pare o bucată de Paradis. Ușa chiliei se deschise parcă singură. Voievodul privi spre ea, nehotărât, apoi se uită la Alexandru. - Dacă tot veni vorba de Paradis... mormăi tânărul, arătând spre chilie. Eu aș zice că merită Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui se adeverește, ai o mie de călăreți să Începi atacul pe flancul stâng. Dar, deocamdată, trebuie să scăpăm din cleștele lui Mahomed. - Vom scăpa, Doamne. Răzeșii se bat pe ambele flancuri. Cavaleria a ajuns deja pe noile poziții, În luminișul Ursului, pe versantul muntelui. Dă-mi călăreții. Lasă-mă să atac când Îmi spune sufletul. Voievodul cântări o clipă rugămintea lui Alexandru, apoi făcu semn spătarului Costea să se apropie. - O mie de călăreți din corpul de oaste al Neamțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fie vârful de lance al atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte... I-a dat Dumnezeu gândul cel bun! Erina, cât ar trebui să ocolim până ajungem la luminișul Ursului? - De ce tocmai la luminișul Ursului? - Fiindcă, În planurile de apărare a zonei Sucevei, chiar eu am propus strategia de atragere a dușmanului În păduri și apoi spre acel loc, de unde o armată mică poate lansa un atac devastator asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte... I-a dat Dumnezeu gândul cel bun! Erina, cât ar trebui să ocolim până ajungem la luminișul Ursului? - De ce tocmai la luminișul Ursului? - Fiindcă, În planurile de apărare a zonei Sucevei, chiar eu am propus strategia de atragere a dușmanului În păduri și apoi spre acel loc, de unde o armată mică poate lansa un atac devastator asupra unei armate de mari dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dimensiuni. Văd că Ștefan și-a amintit de ea. - Pe poteci, fără să ne lovim de trupele lui Mahomed, poate vreo două ceasuri. - Mai repede, Erina. Trebuie să ajungem mai repede. - O să Încercăm. Urcăm vârful Cătlăbuga și coborâm direct În luminiș. E mai greu, dar e mai scurt. * La adăpostul liniei de răzeși, voievodul și cavaleria ajunseseră la luminișul Ursului. Era o poiană largă, Într-o pantă abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Mahomed, poate vreo două ceasuri. - Mai repede, Erina. Trebuie să ajungem mai repede. - O să Încercăm. Urcăm vârful Cătlăbuga și coborâm direct În luminiș. E mai greu, dar e mai scurt. * La adăpostul liniei de răzeși, voievodul și cavaleria ajunseseră la luminișul Ursului. Era o poiană largă, Într-o pantă abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii și În codri, o armată oricât de mică putea rezista unui atac de mare amploare. Voievodul porunci retragerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii și În codri, o armată oricât de mică putea rezista unui atac de mare amploare. Voievodul porunci retragerea răzeșilor din prima linie și atragerea ienicerilor spre luminiș. Pedestrimile se desprinseră din lupta de acoperire a cavaleriei și urcară spre locurile indicate de Ștefan. Ienicerii se năpustiră pe urmele lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de Mahomed să deschidă drumul spre voievodul Moldovei. Alexandru preluă comanda celor o mie de călăreți. Din locul În care se aflau se vedea Întregul luminiș, și, mai jos, dincolo de pădurile Ilișeștilor, se Întrezăreau, vag, dealurile Sucevei. Tânărul privi călăreții, unii din ei plini de sânge de la prima Încleștare cu otomanii, sub comanda comisului Jurj. Aveau În priviri bucuria victoriei și setea de luptă. - Oșteni! le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de pași Întoarse capul și strigă: - În acest an vei cunoaște rușinea Înfrângerii, Mahomed! Într-un loc În care nu te vei mai Întoarce niciodată! - Care?! - Moldova !! * - Moldovaaa!!! Strigătul de luptă al vânătorilor domnești se rostogoli, greu și amenințător, peste luminișul Ursului. Alexandru ordonase atacul imediat ce trupele sultanului apăruseră la marginea pădurii. Și imediat ce văzuse al treilea semn. Începuse vântul. - Ce se Întâmplă? Întrebă voievodul. N-am poruncit atacul! -Nu, măria ta, răspunse spătarul Costea. Dar Alexandru conduce deja șarja pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]