759 matches
-
Dar iubirea septuagenarului Cioran pentru efemera Friedgard, tânără studentă la filozofie care, sucindu-i capul "eternului sinucigaș", îl face să zburde pe piscurile extazului erotic, dar și să cadă în prăpastiile celei mai crunte gelozii?6 Altă "pierdere" care îl mâhnește pe filosof, ca și cealaltă de care pomenește în scrierile sale despre melancolie. Sorin Alexandrescu, în opera citată, analizând "cazul Cioran", face trimitere la Freud, care distinge între termenii trauer (doliu, dar și tristețe) și melancolie. Cel dintâi semnifică pierderea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
laudă că poți cuprinde în mintea ta puterea cea neînțeleasa a lui Dumnezeu?”{\cîte 16} Cunoașterea ființei dumnezeiești constă tocmai „în simțământul că ființă lui Dumnezeu n-o putem cunoaște”{\cîte 17}. Se spune ca Eunomie a fost atât de mâhnit de înfrângere, încât n-a mai îndrăznit să replice cât timp Sfanțul Vasile a fost în viață{\cîte 18}. Urmărind să instituie Crezul de la Niceea, a izbutit să clarifice, că nimeni altul până la el, sensurile teologice ale termenului consubstanțial. {\footnote
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
un instrument al harului iubirii dumnezeiești. Sfinții Părinți recomandau fiecăruia să ia asupra lui ceea ce îl privește pe aproapele său, să îndure suferința împreună cu el în orice împrejurare, să aibă aceleași simțăminte ca Și cum ar avea același trup Și ar fi mâhnit el însuși, când urmează o încercare pentru aproapele, sau după cum este scris în Scriptura sfântă: „... un trup suntem în Hristos” (Rom. 12, 5) Și: „Iar inima Și sufletul mulțimii celor ce au crezut erau una” (Fap. 4, 32). Nimic nu
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
un instrument al harului iubirii dumnezeiești. Sfinții Părinți recomandau fiecăruia să ia asupra lui ceea ce îl privește pe aproapele său, să îndure suferința împreună cu el în orice împrejurare, să aibă aceleași simțăminte ca Și cum ar avea același trup Și ar fi mâhnit el însuși, când urmează o încercare pentru aproapele, sau după cum este scris în Scriptura sfântă: „... un trup suntem în Hristos” (Rom. 12, 5) Și: „Iar inima Și sufletul mulțimii celor ce au crezut erau una” (Fap. 4, 32). Nimic nu
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
de se vor deschide nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu se vor deschide nici nouă, nici vouă, apoi, iarăși, a voastră să fie biserica». Și plăcut a fost cuvântul acesta înaintea arienilor. Iar dreptcredincioșii se mâhneau asupra Sfântului, zicând că nu după dreptate, ci după frica împăratului a făcut judecata. Și, luându-se multe măsuri de pază de către amândouă părțile, Sfânta Biserică străjuită a fost cu tot dinadinsul, pecetluită și întărită. Și, rugându-se arienii trei
Viaţa Sfântului Vasile cel Mare. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]
-
enciclopedice, al epistolelor, al invectivelor, al discursurilor, elitistul Petrarca, răsfățatul principilor și al aristocraților, e în cădere liberă, inclusiv din punct de vedere al orginalității și al creativității. Așdar, poetul își trăiește ultimii ani chinuit de ulcer și incontinență urinară, mâhnit de amintirea celor dragi care fie că au murit, fie că l-au părăsit. În mintea sa orice ființă umană care a avut un rol important în viața sa este reconsiderată aproape caricatural, ca și cum memoria sa ar vrea să le
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nume (Liniștea nu mă înșală).271 La Quasimodo unitatea frazei corespunde deseori cu cea strofica. Tensiunea dată de distanță dintre cuvinte este accentuată pe alocuri și de separarea grupurilor nominale sau verbale ce depășesc granițele amintite: însă pe mine mă mâhnea surâsul cel din urmă // al tinerei femei culcate printre flori (Al tinerei femei culcate printre flori).272 Cezurile de acest tip, mai putin numeroase decât cele din cadrul strofelor, au rolul de a pune în valoare versul final al unor poezii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
leopardiene: întrebările constante, profunde, întrebările disperate cu privire la prezența omului pe pamant.335 Pe Quasimodo misterul existenței îl fascina și îl tulbură: Caută rădăcinile și sensurile tainice ale misterelor. Cand nu le găsea se simțea lovit de o pedeapsă ce îl mâhnea și al carei deznodământ era constant amânat.336 În poezie, căutarea neîncetata a unor răspunsuri se citește în reprezentări ale rătăcirii, redate prin motivele vântului, drumului și valurilor și în imagini ale insulei, miraj al certitudinilor și stabilității. 3.3
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a încurajat individualismul susținând "examenul liber" al tradiției catolice. De aici s-a ajuns și la incompetența care a permis proliferarea sectelor, a variantelor de spiritism ce subminează autoritatea "cărților sfinte". Ravagiile produse de individualismul exagerat al modernității îl și mâhnesc, dar îl și îndârjesc pe autor. "Nimic și nimeni nu se mai află atăzi la locul cuvenit; oamenii nu mai recunosc nici o autoritate efectivă în ordinea spirituală și nici o putere legitimă în ordinea temporală; "profanii" își permit să discute lucrurile
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
să-și facă chip cioplit, să se înalțe pe sine, iar rostul slujitorilor ei să-și înflorească portretul. Știu cât de antipatic devin, pentru unii, spunând astfel de lucruri. Dar, în fond, sunt parte a acestei Biserici și pot fi mâhnit de unele semne de nevrednicie, așa cum pot fi bucuros de vredniciile ei. Sunt și eu dintre "robii" care trebuie hrăniți de alți robi, chemați, "sezonier", la dregătorii veghetoare și slujitoare. Sunt îndreptățit deci să mă plâng când nu-mi primesc
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
e om harnic și sârguitor și așa se gândește mereu să adune ceva pentru casa lui. Are și el, ca tot omul, o slăbiciune: îi râde inima când își vede sporul. E bună slăbiciunea asta și nu trebuie să te mâhnești pentru ea: rabdă, că de folosul tău rabzi, și nici nu ai prea mult de răbdat. Nu știm dacă Ion Breazu avea dreptate când observa, în 1958, următorul aspect "cu toate că personajul bătrânei nu e menținut pe primul plan, el este
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
într-un moment de analiză negativistă a propriei vieți. Sfânta Duminică (ca și Bătrâna) îi e, în acest moment, o bună parteneră de dialog. Ambele, "adânc mișcate", își propun să aline suferința și să susțină moralul celui drag: Nu te mâhni, dragul meu, grăi bătrâna adânc mișcată. Mă uit la fața ta, mă uit la părul tău, și nu mai întreb ce s-a întâmplat: văd eu c-a fost mare nenorocire prin care ai trecut. Nu-mi spune nimic: mă
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
prin care ai trecut. Nu-mi spune nimic: mă tem ca nu cumva nenorocirea ta să-mi pară prea mică și să-ți fac o nedreptate, căci ea este așa de mare cum o simți tu. Dar să nu te mâhnești: e norocit omul care a trecut prin o mare nenorocire, căci a scăpat de multe necazuri mici care mistuie mai rău decât durerea. (Moara cu noroc); Câte a dat Dumnezeu, Harap Alb-zise Sfânta Duminică − așa a trebuit să se întâmple
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
toate pomenile, să fie prohodit de preoți și să aibă mormântul în pământ sfințit. Popa nu stătuse cu mâinele în sân și toate ieșiră așa cum spusese el, nu cumnatul său. În cele din urmă, Busuioc frânt, muiat și atât de mâhnit îl convinge prin supușenie să renunțe la rigorile impuse anterior, ba părintele se oferă, chiar, să-i facă slujba cu șapte preoți și să-i sape groapa lui Pupăză în mijlocul mormintelor. E de neînțeles, ușurința cu care părintele Furtună dispune
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
la toți prietenii.” nici în condiții de instabilitate fizică și psihică, omul sincer și bun nu-și uită prietenii și apropiații, (fapt ce subliniază încă o dată arta de a trăi a scriitorului). 8 p. 189, r. 10 11 : „m-a mâhnit de biata Zamfitiță, că este bolnavă!”participarea empatică la suferința celor apropiați. SCRISORI ( II ) 9 Către VASILE CONTA p. 190, r. 7 8 : „parcă înnebunisem de entuziasm, și de, prost oi fi, dar inimă mare am.” exaltarea și împărtășirea bucuriei
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
explicații a primit de la Matei Călinescu, deoarece s-au revăzut atunci, cu prilejul apariției acelei cărți, după mulți ani. Spunea mereu că nu contează nici o explicație, ci numai ceea ce a publicat în carte. Nu l-am văzut niciodată atât de mâhnit. Parcă plângea ființa lui Breban. Avea o mâhnire, cum să spun?, rece, inflexibilă, ca atunci când tocmai descoperi că lumea este altfel decât ți-ai imaginat-o. Nu se plângea deloc, ci doar constata amar că el și Matei Călinescu au
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Liberă și așteptam să aflu ce se mai știa despre soarta sa, nici cum m-am bucurat în momentul în care, datorită presiunilor internaționale, a fost eliberat înainte de a-și încheia această a doua condamnare. Și, cu riscul să te mâhnesc amintind asta, nu pot să uit că biserica pe care mereu a slujit-o cu devoțiune nu i-a stat alături în acele grele împrejurări. N-am amintit asta pentru a critica neapărat odată mai mult biserica strămoșească, ci numai
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Așadar, eposul său carmen regale s-ar situa pe linia tradiției autorului însuși. Și aici avem de-a face cu aceeași exaltare față de noblețea antică, cu atât mai mult cu cât originea era de-a dreptul regală. Pe Sulmonez îl mâhnește depărtarea de Roma și de prieteni, lipsa unui teren pe care să-l poată cultiva cu propriile mâini... ar fi dispus până și să pască caprele "cățărate pe stâncile abrupte" (se întrezărește aici imaginea Sulmonei sale natale) și ar face
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
n'en as pas de douleur, tu n'en dois pas avoir de honte". Dar testul latin este cât se poate de clar: cu alte cuvinte, acesta vrea să sublinieze că, măritându-se cu Ovidiu, Fabia are dreptul să se mâhnească pentru că, ulterior, soțul i-a fost relegat, însă nu are niciun motiv să se rușineze. Trebuie să se mâhnească, dar nu să se rușineze. Și pentru Fabia trebuia să conteze ceea ce conta și pentru Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se poate de clar: cu alte cuvinte, acesta vrea să sublinieze că, măritându-se cu Ovidiu, Fabia are dreptul să se mâhnească pentru că, ulterior, soțul i-a fost relegat, însă nu are niciun motiv să se rușineze. Trebuie să se mâhnească, dar nu să se rușineze. Și pentru Fabia trebuia să conteze ceea ce conta și pentru Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa în sine reprezenta adevărata parte rău famată din viața poetului. Exemplificările mitologice vin să confirme și mai bine această
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
culturilor, mulți ne întrec de la distanță prin războaie grozave, prin rafinamente diplomatice, prin descoperiri tehnice care au schimbat fața lumii, în bine ori în rău; prin capodopere artistice, prin forme de trai cotidian de înaltă civilizație. Nu trebuie să fim mîhniți, să ne umilim, cum ar dori aculturnicii, să ne credem neputincioși, ci să ne bucurăm, pe cît e omenește posibil, de izbînzile altora. Îndemnul decurge chiar din „testamentul” mioritic. Fiecare cu zestrea lui. Noi, românii, am depus (și continuăm s-
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
lovești de grămezi de ziduri surpate, de zăplazuri care se dărâmă și de mormane fetide din tot soiul de resturi, cloace bogate în emanații morbide: atâtea lucruri inutile și atâta sărăcie! atâta lux și atâta mizerie! cu-adevărat, sufletul e mâhnit și iluzia dispare. Singurul monument al Bucureștiului e un teatru construit, la scară redusă, după modelul Scalei. Sala e mare, comodă și aranjată după regulile acusticii. Lojile sunt prea înalte; s-ar putea introduce cu ușurință un al patrulea rând
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
cea interioară, există atâta lux în afară și atât de puțină îndestulare înăuntru, încât totul se explică fără greutate. Să nu insistăm asupra acestor detalii; să punem această răceală, mai mult aparentă decât reală, pe seama unei vanități pe care o mâhnește orice superioritate sau a unei circumspecții ce ezită să divulge încurcăturile de-acasă, deși ni se pare dificil să suferim consecințele, noi, atât de ospitalieri pe pământul nostru. Din fericire, nu există peste tot aceleași motive de aversiune. Există locuințe
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
la Tinguit. E așteptat acolo. Balducci îl privea pe Daru surâzându-i prietenos. - Ce tot spui! zise învățătorul. Îți bați joc de mine? - Nu, fiule. Ăsta-i ordinul. - Ordinul? Dar eu nu-s un... Daru șovăi; nu voia să-l mâhnească pe bătrânul corsican. Asta nu-i treaba mea. - Cu asta n-ai spus mare lucru. La război nu faci numai ce-ți place. - O să aștept atunci să înceapă războiul. Balducci dădu din cap. - Așa să faci. Dar până una alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lumină proaspătă și vie se revărsa peste podișul pustiu. Pe cărare, zăpada începuse pe alocuri să se topească. Curând aveau să iasă din nou la iveală pietrele. Așezat la marginea podișului, învățătorul privea întinderea pustie. Se gândea la Balducci. Îl mâhnise și, într-un fel, îl dăduse afară, ca și cum n-ar fi vrut să fie băgat în aceeași oală cu el. Îi mai sunau încă în urechi cuvintele de rămas bun ale jandarmului, și, fără să știe bine de ce, își simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]