1,078 matches
-
dese,Îi sări În cale un tâlhar, care Îi ceru pâinea.La Început copilul nu Îl luă În seamă, dar tâlharul, cu mâinile butucănoase și fără doi dinți din față, Îl apucă de umăr, Îl lovi peste față și-i mârâi că dacă nu dă pâinea, va scoate cuțitul. -Să știi că am să te spun șeful de post! Îngâimă copilul. Hoțul rânji și-i Înșfăcă copilului pâinea din brațe, luând-o la fugă. -Să știi că nici o faptă rea nu
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
dădu de știre că mâine În zori toate animalele, mari și mici să se adune Într-o poiană luminoasă, la sfat.Nimeni nu avea voie să lipsească. După ce toate animalele din junglă s-au adunat la locul stabilit, fără a mârâi unele la altele și fără a-și arăta colții, se arătă și leul.Le salută scuturându-și coama, Își puse labele din față pe un trunchi răsturnat, apoi le Învălui pe toate cu o privire severă.Îndată Începu să le
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
poliția, nu parchetul, instanțele medicale cele mai înalte ale țării i-au retras postul didactic pentru furt intelectual. Iar acum, Beuran, de profesie medic, își amenință colegii cu justiția, în vreme ce ministrul de Interne, apărătorul din oficiu al ministrului Sănătății, le mârâie că „armata e lungă”... Tot ce a reușit să mă convingă chirurgul Beuran e că, dacă ar omorî un pacient printr-o greșeală, ar găsi pe loc o sumedenie de scuze și circumstanțe în care să ajungă să creadă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Calzas, Vicuña, Dómine Pérez și câțiva cunoscuți, sporovăind lângă balustrada treptelor dând În Strada Mare. Comentau de zor ultima impertinență a lui Buckingham, care, lucru știut din surse sigure, Îndrăznea să-i facă curte soției contelui de Olivares. — Perfidul Albion - mârâia Licențiatul Calzas, care nu-i putea suferi pe englezi de când, cu niște ani În urmă, Întorcându-se din Indii, fusese cât pe ce să fie capturat de Walter Raleigh, un corsar care le dărâmase un catarg și omorâse cincisprezece oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
om... acest om.... Trebuie să mă comport cu energie!". Capitolul VI Filosoful insistă să i se dea copilului educație socială, să se formeze în societatea infantilă, să fie lăsat să se joace cu alți copii și la final, Carrascal, deși mârâind mai întîi, cedează. Dar este teribil, oh, este teribil, este teribilă școala! Ce de lucruri învață din ea! Papá, soarele spune planetelor pe unde să meargă... "Of școala, școala! Îi învață antropomorfismul! Că soarele spune...? Și cum îl dezrădăcinez de
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
OBSERVATOR CULTURAL, numărul 161 (419) din 17-23 aprilie, Iulia Popovici scrie, la cald, în calitate de persoană implicată, factor de decizie, despre recent încheiata Gală UNITER. Foarte frumos. Paragraful unu, de fapt un fel de chapeau: "cine a avut de comentat a mîrîit (ce-a făcut?... - n.m.) pe la colțuri." Mai la vale: "cum reușește UNITER-ul să facă pace-ntre dobitoace". Mă rog, fiecare cu epitetele lui... Pe urmă, ceva despre persoane cu dizabilități, despre comisari de festivaluri, și tot așa. Nu m-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8545_a_9870]
-
mai mira, atunci, că pe același front de discuții cultural-ideologice, nu foarte departe în urmă, un academician și-o profesoară se acuzau, prin scrisori deschise, că nu știu... să numere. Evident, nici ei, nici alții, nu știu nici să vorbească. Mîrîie. Și deodată: pac! Revista bimestrială Dacia literară (nr. 2 din 2008) ne oferă un savuros interviu pe care Călin Ciobotari i-l ia poetului Emil Brumaru. În el e vorba despre tot și toate, dar mai ales despre lumea literaturii
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8545_a_9870]
-
trecătorilor erau audibili. Stingând lumina, Ioanide constată că o pată mare, albă, secționând întunericul pe zidul din apropiere și care s-ar fi bănuit a proveni de la becul din odaia lui, nu dispare, indiciu al unei surse străine. Totdeodată, câinele mârâi în somn. Apoi pata albă fu înghițită de beznă, dar Ioanide, care avea urechea foarte fină, simți zgâlțâitura reținută a ferestrei de sus, ce se deschidea. Acolo dormea Pica. Aruncând o ochire înspre stradă, distinse o umbră bărbătească, aplecată cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
bună și tu n-o mănînci. Nu ți-e rușine? Thaw își lăsa capul în pămînt. — Vreau să-i ceri scuze. Nu știu ce-nseamnă ‘cuze. — Spune-i că-ți pare rău și-o să mănînci ce-o să ți se dea. Atunci Thaw mîrîia. — Nu, n-o să mănînc! și era cotonog. în timpul bătăii, țipa mult și după aceea dădea din picioare, urla, își smulgea părul și se dădea cu capul de perete pînă cînd părinților li se făcea frică și domnul Thaw țipa: — încetează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pisoi fără ochi bâțâind din cap după sfârcurile din blana marelui animal, apoi bîzdîganie cu ochii spălăcit albaștri, ce se limpeziseră curând până la adâncul pietrei de jad. Se juca cu coada mamei lui cea bălțată, o trăgea de urechi și, mârâind fioros, o mușca de labe până când o-ncasa, rostogolindu-se până-n colțul cuștii, mereu admirat, mereu apucat de ceafă de cineva, scos din cușcă și plimbat pe brațe, fără să aibă habar că era o anomalie genetică și un simpatic
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
urlau și scuturau din cap, neîndrăznind totuși să se miște de pe postamentele lor de frica femeii voinice care le stăpânea privindu-le-n ochi și arătîndu-le că nu se teme. Era acolo și mama puiului, ghemuită ca o pisică și mârâind la dresoarea care, cu sânii vârâți în două conuri enorme de piele, tocmai apucase fălcile celui mai puternic leu și-ncerca să le descleșteze. Deodată, Kotofei se pomeni înhățat de ceafă și adus înapoi în culise. Începu să se zbată
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
către necunoscut, urîndu-se însă în același timp pentru negura care îi acoperise mintea ce forfotea mai întotdeauna de idei. - Ce vrei? îi strigă el de departe. - Tribul Ulanni vrea să îi fie predat ucigașul. - Nu avem nici un ucigaș printre noi, mârâi Xtyn ridicând în același timp între ei un mic nor de praf. - Nu mă sperii, băiete. Nu m-ar mira să fii chiar tu cel pe care îl căutăm. Tânărul zâmbi larg. - Adevărul și minciuna se împletesc caraghios în vorbele
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mâinile pe creștetul fetei și închise ochii. - Ieși din mintea ei, strigă el imediat spre Xtyn. - Nici nu mă gândesc. Vreau să văd ce faci. E privilegiul meu de Preot. - O să-ți arăt când vom avea un caz mai ușor, mârâi Arrus. - N-am uitat că ai vrut s-o jertfești... Făurarul dădu să spună ceva, dar privirea din ochii tânărului îl convinse că nu avea cum să se opună. Închise din nou ochii și îi permise și băiatului să intre
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
planeta de origine să scoată colții unei asemenea vipere! Cine ar fi crezut vreodată că, în ciuda stranietății despre care povesteau toți prietenii tăi, vei decădea totuși într-atît încît să te aliezi cu viermele ăla de împărat. - Ce vrei să spui? mârâi femeia. - Să nu îmi insulți inteligența! Doar n-o să pretinzi că atacul tău n-arc nici o legătură cu ofensiva pe care aud că prăpăditul ăla de Bella vrea s-o declanșeze împotriva noastră, folosindu-sc și de niște extratereștri înfiorători! Oksana
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
asta și trădătorilor Ulanni, spuse Xtyn trufaș. Eu cred că noi suntem cei atacați, fiindcă am îndrăznit să apărăm ceea ce este al nostru. - Obiectele găsite pe podiș nu aparțin nimănui. Așa e legea încă de la venirea primilor coloniști pe Kyrall, mârâi preotul Ulanni. - Da, dar dacă nu mă înșel, asta se referă la obiectele naturale, la plante și animale, și nicidecum la cele făcute de mâna omului. Ați încercat să furați un vas care a aparținut mamei mele! - Un vas? se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
-l urmeze. - Vrei să-l fac pierdut în spațiu? întrebă Barna imediat după ce rămaseră singuri. - Nu ne putem permite lucrul ăsta, zise gânditor Durdrin. - Ba bine că nu! îi tai o mână, o pun lângă cealaltă și am rezolvat problema, mârâi Șestov. - Nu se poate... trebuie să ne sfătuim și cu Oksana. Cine știe ce ar putea vedea ea în băiatul asta. Șestov și Barna se priviră încruntați neîncercînd să ascundă că nu prea erau de acord cu șeful lor. - Hai, lăsați. Viitorul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lui să poată fi conștientizate, în fața micului grup de luptători imperiali se materializă Oksana, care ținea în mână două pumnale pe care se mai putea încă vedea sângele luptei crâncene care se dăduse în psiac. - Să nu faceți vreo prostie! mârâi femeia. - Să revenim, spuse calm Xtyn, aruncând scârbit cadavrul lui Bella. - De ce l-ai omorît? întrebă calm extraterestrul. - Zuul, Zuul, atâția ani petrecuți printre oameni și încă nu ai învățat cine suntem cu adevărat. Noi facem doar arareori de două
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nu te-am mai văzut prin părțile astea. Sunteți în trecere? Ori ați pornit la vânătoare? — Am venit pentru tine, Audbert. La un pas de casă, câinele îi scăpase fetiței și, cu toate că ea îl striga mereu, se repezise, lătrând și mârâind, lângă stăpânul său, care, fără să-și dezlipească privirea de la hun, căuta acum în zadar să-l potolească. Audbert înghiți în sec. — Pentru mine? Și cum aș putea să-ți fiu de folos? într-o clipă, descălecând cu agilitate peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Oricum ar fi fost, acum se căia amarnic pentru hotărârea pe care o luase. După ce aruncă o privire prudentă în spatele său, se apropie de cei doi prieteni, îndepărtându-se puțin de burgunzi, care nu înțeleseseră nimic. — Din lac în puț! mârâi. în cine de aici mai pot să mă încred? Și acum, ce mai așteptați? Nu se poate să fi ajuns departe. Găsiți-l și omorâți-l. Imediat! Din câteva salturi, Odolgan și Khaba se repeziră în urmărire, apucând-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe tânăr; animalul nu era împiedicat și păștea în apropierea unui pâlc de arbuști. Nevoind să piardă sfârșitul înfruntării dintre Rutger și fată, își opri calul la circa zece pași distanță, distrându-se cu scena la care asista. Haide, haide! mârâi printre dinți războinicul către fată. Pune jos pumnalul ăla. Oricum nu-ți folosește la nimic. Și pe urmă, ai văzut? adăugă, arătând cu capul înspre hun. Acuma suntem doi. Fata îl privi doar o clipită pe Balamber, apoi, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le devieze pe cât îi stătea în putință, ca să nu-și piardă scutul prea curând. Cu toate acestea, deși era întărit cu o placă metalică, scutul ieși din furtuna aceea spart în mai multe locuri. — Am să te fac bucăți, romanule! mârâi Gualfard, când, în cele din urmă, se trase înapoi. Stătu o vreme scurtă ca să-și recapete suflul și imediat, mugind ca un taur înfuriat, i se aruncă iarăși împotrivă cu toată greutatea, scut contra scut, împingându-l îndărăt, până ce romanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâmplă ceva ciudat: călugărul își duse, deodată, mâinile la ceafă, se îndreptă, palid la față, întreg trupul îi încremeni, apoi se aruncă la pământ și porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde. Gâfâia, mârâia, fornăia, în vreme ce ea, zgâlțâindu-se și gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se apăra agitând sabia și mutându-și permanent calul din loc în căutarea unei căi de scăpare, dar pe oriunde încerca vedea venindu-i în întâmpinare războinicii burgunzi ce îl respingeau și îl hărțuiau cu sulițele. Mișcându-i continuu calul, mârâia ca o fiară prinsă în cursă și își rotea sabia, fulgerând totul în jur cu o privire cumplită. Până la urmă, cercul de sulițe se strânse în jurul său, iar una din ele ajunse la țintă, atingându-l într-o coastă. Frediana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o asigure, cu un semn al mâinii și cu un zâmbet irezistibil, că aveau să se revadă mai târziu. în vreme ce Divicone, care încuviințase energic intervenția lui Vitalius, își reluase deja istorisirea: — Câinele, între timp, începuse să se învârtă în jurul carului, mârâind și amușinând fără încetare, până ce reuși să enerveze calul, înțelegeți? Atunci l-am rugat pe animalul acela să-și cheme înapoi câinele; dar iată că, în chiar acel moment, câinele sare pe mormanul de lemne, începe să scurme, să miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]