1,836 matches
-
detaliată în ceea ce presupune arhitectură unei campanii reușite de crowdfunding și o discuție aplicată, sub formă de feedback și studii de caz legate de proiecte prezentate de participanți. Joi, 17 iulie 2014, ora 11:00, la Librăria Bastilia Cafeneaua din mansarda (Piața Română nr. 5, București) Durată formării: 6 ore (11:00-14:00 & 15:30-18:30) Număr maxim de participanți: 15 COST Taxa de participare este de 500 RON/participant. Aceasta se achită prin transfer bancar în contul Asociației Film ETC.
CROWDFUNDING: Finanțarea independentă a proiectelor creative [Corola-blog/BlogPost/92442_a_93734]
-
suprapuse, listelor prea lungi de speranțe, dosarelor prea stufoase de călătorii râvnite, cerințelor mult prea mari și promisiunilor mult prea mici. Abrutizează într-atâta, încât se ocolește miezul problemei, subiectul acestei anxietăți, arta înseși. Ca un fluture prins într-o mansardă cu ferestre închise, artistul încearcă să scape din propriile frici vătămându-se pe sine și propria creație. Făcând-o din ce în ce mai mică, mai sfioasă și mai rar. Cristian Răduță, care nu face deloc obiectul descrierii de mai sus, simte în proximitatea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93000_a_94292]
-
ar fi folosit probabil un alt termen - „șansă” sau „darul” -, dar era și el un exilat esențial în țara sa, cum fusese Proust în camera lui cu pereți din pluta. În amplul capitol final - intitulat Din pivniță lui Kafka în mansarda lui Cioran - al unui superb volum de Ion Vartic - Cioran naiv și sentimental, apărut la Editură Bibliotecă Apostrof în anul 2000 -, autorul marchează subtile apropieri dintre cei doi solitari hiperlucizi, dornici să se retragă din lume în ei înșiși și
Norman Manea: ” Al doilea exil s-a petrecut când aveam 50 de ani, sub forma ieşirii de sub dictatura comunistă „ [Corola-blog/BlogPost/93321_a_94613]
-
Apostrof în anul 2000 -, autorul marchează subtile apropieri dintre cei doi solitari hiperlucizi, dornici să se retragă din lume în ei înșiși și în visul involuției. Vartic scria: „Kafka, locuitorul îndrăgostit al pivniței și al vizuinii, gândește complementar cu locuitorul mansardei”. Cioran transcrie în Caiete meditația kafkiana despre refuzul și șovăiala dinaintea nașterii. La fel precum Kafka, acesta consideră că existența scriitorului este marginala: „Să te târai încetișor, ca un melc, și să-ți lași dara cu modestie, cu sârguința și
Norman Manea: ” Al doilea exil s-a petrecut când aveam 50 de ani, sub forma ieşirii de sub dictatura comunistă „ [Corola-blog/BlogPost/93321_a_94613]
-
inel. Și mai aruncă-n flăcări bicisnica stupoare, ca pe o flegmă acră de malț sau de borhot, căci s-a răcit minunea a treia zi sub soare, și se întorc păgînii pe Dunăre înot. În fond și pîn-la urmă, mansardele sînt goale acolo sus în cerul mai bun din cîte sînt; dac-ai ratat "răcoarea" ai șansa prin spitale să te înscrii la casă prin luare de cuvînt. Citește mai mult Cînd va duhni și sila ca varza în butoaieși-or
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
inel.Și mai aruncă-n flăcări bicisnica stupoare,ca pe o flegmă acră de malț sau de borhot,căci s-a răcit minunea a treia zi sub soare,și se întorc păgînii pe Dunăre înot.În fond și pîn-la urmă, mansardele sînt goaleacolo sus în cerul mai bun din cîte sînt;dac-ai ratat "răcoarea" ai șansa prin spitalesă te înscrii la casă prin luare de cuvînt.... XX. COLINDĂTORUL, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2293 din 11 aprilie 2017
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
sute de ori. Femeile pe care le-a iubit nu depășesc numărul poeților amintiți. CÎnd tace ore În șir Îmi spun: iar Își retrăiește În gînd scena cu pictorița aceea planturoasă și nesătulă care Începea să tremure de cum intra În mansarda ei, sau plimbarea romantică sub clar de lună pe potecile pustii ale satului dobrogean, cînd ochii negri ai fetei de lîngă el Îi spuneau, ești fratele meu, trebuie să rămîi fratele meu. Ce sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
libertatea kitschului jos lanțurile bunului gust sînt un pigmeu cu un inel de alamă În nas am descoperit În sfîrșit ceva care strălucește. La Șosea, pe o alee Între două rînduri de vile cu balconașe cochete la stradă și cu mansardă, ale cărei ferestre circulare par niște hublouri de vapor, se află o grădină de vară. La o masă mai retrasă Niki Bârsan este absorbit Într-o discuție cu amicul său mai vîrstnic, domnul Algazi. Bătrînul pare o apariție din alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și ajunsă în vârf am rămas nemișcată, verificând să nu fie cineva prin apropiere. Acoperișul era negru ca smoala, pătat ocazional de o lumină portocalie și palidă împrăștiată de un felinar stradal, straniu și inutil, estompată în colțurile ferestrelor de la mansarde. Nimeni nu muncea la ora aia; ferestrele erau negre precum acoperișul, mânjite de un strat gros de praf și găinaț de pasăre. Era o noapte fără stele. Cerul de deasupra avea o culoare nedeterminată, cu nori groși și grei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vrut să mă purific de impuritatea materială. Mi-am văzut fața în oglindă - semănam din nou cu îngerul de piatră de la catedrala din Reims. Mă țineam dreaptă ca atunci când locuiam într-o cameră cu chirie pe strada Aviatorilor, privind fereastra mansardei, desenând cel puțin zece coli mari de hârtie în fiecare zi. Exact ca și azi, exersându-mă în arta de a face să apară realitatea prin simplul fapt de a trage cu subtilitate linii într-un spațiu vid. Mâinile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
apoi dispar. Pe el însuși nu se punea în categoria bărbaților. Apoi a tăcut. La sfârșit a încercat să-mi sărute picioarele, dar l-am respins și i-am spus noapte bună, părăsind atelierul lui mare pentru cămăruța mea de la mansardă. Când a sosit timpul călătoriei noastre în Franța, Nunu s-a îmbătat și și-a rupt clavicula. Am luat avionul singură, exact așa cum mă visase odată mama. Aveam de gând să nu mă mai întorc niciodată în viața mea veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Litere și Filosofie din Belgrad. 1958 - absolvă studiile universitare - specialitatea literatură comparată - ca șef de promoție. 1961 - numit pentru o perioadă de doi ani lector de limbă sîrbă și croată la Universitatea din Strasbourg. 1962 -debutează În volum cu microromanele Mansarda și Psalm 44 (Mansarda/Psalm 44). 1965 - Îi apare romanul Grădină, cenușă (Bašta, pepeo). 1969 - publică volumul de proză scurtă Suferințe timpurii (Rani jadi). 1972 - apare romanul Clepsidra (Peščanik) publicat În limba română de Editura Univers În anul 1987, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Belgrad. 1958 - absolvă studiile universitare - specialitatea literatură comparată - ca șef de promoție. 1961 - numit pentru o perioadă de doi ani lector de limbă sîrbă și croată la Universitatea din Strasbourg. 1962 -debutează În volum cu microromanele Mansarda și Psalm 44 (Mansarda/Psalm 44). 1965 - Îi apare romanul Grădină, cenușă (Bašta, pepeo). 1969 - publică volumul de proză scurtă Suferințe timpurii (Rani jadi). 1972 - apare romanul Clepsidra (Peščanik) publicat În limba română de Editura Univers În anul 1987, și volumul de eseuri Po-etica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Universitatea din Lille, unde va rămîne timp de patru ani. 1980 - obține premiul orașului Nisa „Grand Aigle d’Or“. 1983 - Editura Globus din Zagreb și Editura Prosveta din Belgrad Îi publică seria de Opere complete În zece volume: vol. I - Mansarda; vol. II - Psalm 44; vol. III - Suferințe timpurii; vol. IV - Grădină, cenușă; vol. V - Clepsidra; vol. VI - Noapte și ceață (Noć i magle); vol. VII - Criptă pentru Boris Davidović; vol. VIII - Lecția de anatomie; vol. IX - Homo poeticus; vol. X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
romanelor unui anume Julián Carax, un barcelonez care trăia la Paris. Asta trebuie să fi fost prin’28 sau ’29. Pe cît se pare, Carax lucra noaptea ca pianist Într-un bordel amărît din Pigalle, iar ziua scria Într-o mansardă mizerabilă din cartierul Saint Germain. Parisul e singurul oraș din lume unde să mori de foame se consideră Încă a fi o artă. Carax publicase În Franța două romane, care se dovediseră niște eșecuri de vînzare absolute. La Paris nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pare că e bolnav, zise Stroeve. — Se prea poate, răspunse nepăsătoare portăreasa. En effet, nu l-am mai văzut de câteva zile. Stroeve mi-a luat-o înainte și a urcat scările în fugă. Când am ajuns și eu la mansardă l-am găsit vorbind cu un muncitor îmbrăcat doar în vestă și cămașă. Acesta deschisese ușa la care bătuse Stroeve. Îi arăta o altă ușă. Socotea că persoana care locuiește acolo trebuie să fie pictor. Nu-l mai văzuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o prostie din partea mea să mă supăr. — Du-te naibii! îi spuse Strickland. — Ei haide, haide, fii rezonabil. Dă-mi voie să te așez mai confortabil. N-ai pe nimeni care să te îngrijească? Se uita speriat în jur la mansarda aceea sordidă. Încercă să aranjeze așternutul. Strickland, cu o respirație greoaie, păstra o tăcere furioasă. Îmi aruncă o privire plină de antipatie. Am înfruntat-o în liniște. — Dacă vrei să faci ceva pentru mine poți să-mi aduci niște lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
În scurtă vreme am plecat. Stroeve se ducea acasă la cină și eu mi-am propus să găsesc un doctor să-l aduc să-l vadă pe Strickland. Dar de îndată ce am coborât în stradă, simțind aerul atât de proaspăt după mansarda aceea îmbâcsită, olandezul m-a implorat să vin imediat la atelierul lui. Avea un plan pe care n-a vrut să mi-l dezvăluie, dar insista că e necesar să-l însoțesc. Întrucât nu socoteam că un doctor ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
farmecele ei. Fața lui roșie strălucea de transpirație și avea un aer ridicol de agitat, dar în ochii lui rotunzi și mirați strălucea flacăra zelului nerăbdător. — Strickland e tare bolnav. Mă tem că e pe moarte. E singur într-o mansardă soioasă și nu are pe nimeni care să-l îngrijească. Vreau să-mi dai voie să-l aduc aici. Blanche își retrase repede mâinile - parcă niciodată n-o văzusem făcând o mișcare atât de rapidă - și se îmbujoră la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu construcții kitsch), cu șarpantă, cu arcade, li se pare lor că arcadele sunt un semn al bunăstării, vine clientul cu o revistuță din astea cu grădinițe, căsuțe, hop și el, Măria Sa, Clientul cu Bani. Toți ăștia vor case cu mansardă, cu gresie din Italia, vor pardoseală din granit, garaje, altul vrea coloane, acuma, nici nu mai primesc pe oricine, selectez, odată, am avut un client din Chitila, unul din lumea interlopă, și-am zis că nu-mi mai trebuie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ce-a fost posibil. Eram singură. Măritată și singură, sună bine, nu?... Am auzit despre el că trăiește cu o ziaristă tânără, că-i plac tinerele, o aia numai picioare. Blondă, înaltă, dezghețată foc, 25 de ani, locuia într-o mansardă închiriată, pe undeva prin centru. I-am văzut și poze printr-o revistă, ea, în fața patului din fier forjat, îmbrăcată divin: furou negru, sutien și chiloți albi, declarând că ascultă Wagner... (Pauză, va vorbi mai departe cu un umor cinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de caca al Contesei. Sărăcuța Contesa, dacă mai trăia, ei i-ar fi părut cel mai rău că pleacă Mișu. Aici, la copacul ăsta, Mișu făcu ultimul pipi într-un parc din București. Aici, pe Calea Victoriei, locuise Mișu într-o mansardă, pe vremea când era elev și abia îl cunoscuse pe Popa. Peste șaizeci de ani sau mai mult, pe zidul acestei clădiri va sta o plăcuță memorială: „Aici a locuit Halterofilul din Vitan, cetățean filantrop al României și Statelor Unite ale Americii. Veșnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
-i cu un glas grav să aibă grijă de Lucky. Will Smith nu putea încă să plece acasă. Avea pistele lui. * Undeva în New York, un puști blond se uita cu atenție la poza lui Mișu din New York Times. Deschise fereastra mansardei în care tocmai petrecuse o noapte de pomină, cu fete de colegiu și multă bere. Fixă Statuia Libertății. Se mai uită o dată la poza lui Mișu, pe care vărsă încet o cutie de bere. O fată blondă cu fustă scoțiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
buni și...mai pe urmă, Doamne, cît de triști ! eu, surorii mele n-am putut să-i spun că nu e fata lor... Că-i rodul unui radical, cam infidel, ce s-a iubit, pe-ascuns, cu o tangentă, în mansarda unui isoscel ce-nchiria odăi pe cifre... Iar cînd amorul lor n-a mai știut ori n-a mai vrut a fi secret, alor mei prunca le-au lăsat-o- n poartă și-n viață, ca s-o crească, s-o
EU ŞI SORA MEA... de GABRIELA BLĂNARIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364329_a_365658]
-
pe scaun. Spațios, luminos, răcoros... dacă au și servicii de calitate, jos pălăria! A cui e cârciuma asta, omule? - Hm! A fost cu cântec la început... Aici a fost hotel cândva. E și acum, la toate nivelele, chiar și la mansardă. Toată clădirea a fost achiziționată de un fotbalist. De la Dinamo sau Steaua, nu mai știu. Acum e a unui fost director al uzinei... cea mai mare din zonă și din Europa, pe vremurile comuniste. - Aha, îl știu! a intervenit Mișu
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361348_a_362677]