1,390 matches
-
și existență, imposibil de reconciliat, și denunțată ca atare, în tonalitate gravă, dar și autoironică, va genera o ură de sine care organizează pulsiunile acestor poeme în proză, adesea obscure la nivelul semnificației. Dense, întunecate, textele construiesc spații ale unei materialități excesive, netranscendente. PoemeșinimiC (1996) continuă să țeasă aceleași „thanatice arabescuri”, uneori melancolice, somnolente, alteori violente, apropiate adesea, ca tipologie a imaginarului ori ca tonalitate, de poemele în proză din rimbaldianul Une Saison en enfer. Versurile alcătuiesc un singur text poematic
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
știu despre cel dispărut și despre oamenii cu care el avusese mai mult de-a face, evocând astfel și ambianța unor momente esențiale din existența lui. Considerate în sine, faptele narate sunt numai pretexte și încifrează semnificații depășind cu mult materialitatea lor, multe episoade includ simbolul, metafora sau capătă caracter de alegorie, de parabolă. Discontinuitățile, ruperile de nivel, derogările de tot soiul de la normal, ancorarea în excentric, amestecul de tragic și grotesc, de sublim și ilar au rolul de a compune
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
a concretului și esenței: substanțialismul literar este surprinderea, simultan cu prezentarea faptelor, a amprentei lor eidetice, adică a semnificației lor în ordine absolută („substanțială”) - sau, în termenii specializați ai Doctrinei substanței, intuirea, în forma „prezenței”, a structurii axiale, orientate noosic, materialitate („necesitate”)/ spiritualitate („noos”). În proiecție estetică strict determinată, personaje substanțiale - excentrice prin absența eterogenității psihologice și supraumane prin cenzură esențialistă - sunt, într-o măsură infinit mai accentuată decât eroii romanelor, personajele pieselor de teatru ale lui P. După cum s-a
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
jaruri imense coralii ascund aurore/ pentru inima ta” (Elegie I). Metafizica tăcerii persistă: liniștea, ca și absența, capătă atribute insolit materiale: „Liniștea, această vastă pasăre de apă,/ a murit în mâinile noastre groase de nepăsare”. Mecanismele poetice sunt mereu răsturnate, materialității i se substituie impalpabilul: „inelul de logodnă rotund ca un sărut/ pentru iubita mea tânără ca inima privighetorii” (Inel de logodnă). Investigând teritorii noi, în atingere cu poetica suprarealistă, imaginile câștigă în noutate, pierzând însă din suplețe, din fluiditate: „Priviți
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
de lei înfuriați/ cu verzi maimuțele de ger în gheare/ rostogolesc mărăcinișuri de sunete și culori/ în sângele meu dilatat./ O sete neagră/ materializează zorile./ Mustește de noapte carnea soarelui/ în pârjolul de apă” (Jungla marină). După această explozie de materialitate, Muntele (1975) aduce o clasicizare de tip șaizecist (model Ion Gheorghe) a imaginarului și a expresiei, anunțată de câteva poeme anterioare (spre exemplu, Invocația către Zamolxis din Jungla marină). Paradoxal, tema nu este muntele, ci Bărăganul, „nuntirea” cu această câmpie
POENARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
sunt consemnate scene cotidiene, unele grotești, sau se fac referiri la realitatea socială și literară. Viața pare că aparține unui haos larvar; numai prin scris îți apropii nu doar adevărul, ci și frumosul. De aceea, scriitura se schimbă, are o materialitate aproape picturală, alteori e o melopee a luminii, un spațiu parcă suspendat, de un realism fantastic, unde un ochi migălos desenează „ritmuri pe un pretext indiferent”. În întregul ei, opera lui P. reprezintă poate cea mai radicală asumare de sine
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
se produce debutul editorial, cu volumul Lumea care nu moare. Voce lirică individualizată dintru început prin sobrietate, N. nu se lasă sedusă de retorica efuziunilor și nici de metaforismul pletoric propriu, de regulă, debutanților. Este o senzorială, care transcende însă materialitatea și efemeritatea senzațiilor, trăgându-le în trăiri spiritualizate, e și o sentimentală cenzurată prin luciditate și prin construcția riguroasă. Cu aceste mijloace creează în Lumea care nu moare un univers populat de „păsări de zăpadă” și de alte ipostaze simbolice
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
și, totodată, o distinge prin experiența sa unică și durata sa concretă. Generația e o realitate de ordin temporal, ea este imaterială și simbolică. Profund Înscrisă În ordinea socială, ea se Înrădăcinează În dimensiunea istorică constitutivă a ființelor Însele, În materialitatea lor. Este semnificativ faptul că, atunci când se evocă timpul vieții, referința la sine și referința la generația proprie sunt confundate (Attias-Donfut, 1988, 207-210 și 229). Între o viață și o generație se stabilește Întotdeauna o paralelă care nu ține numai
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
se conformează unei structuri tipologice general valabile, iar „poveștile” respectă arhetipuri coborând până în Orientul antic, la care P. ajunsese prin cultura sa de sorginte folclorică. Totul pare cunoscut, intrat în chip firesc în urzeala, în codul moral al umanității. Dar materialitatea portretelor, incisivitatea lor, dialogul dezinhibat cu prezentul, întreg spectacolul de măști care metamorfozează principii abstracte, universale în realitate și chip viu, de extracție autohtonă, precum și cascada de efecte comice, burlești vin dintr-o intuiție remarcabilă: cuvântului i se transferă rolul
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
personală viziune, încât ingredientele își pierd aromele individuale spre a se topi într-un tot ce propune un „este ce nu există”. Motivele fundamentale ale poeziei lui I. apar „pe marginea lumii”: umbra, somnul, oglinda - marile metafore universale ale aneantizării materialității, prezente în chiar minuțioasa descriere a materialității: „oprit la marginea luminii, aici/ ca la marginea străzii, și ar trebui să cobori/ de pe bordura trotuarului, dacă vrei să treci dincolo/ să cobori ca de pe o treaptă foarte scundă, dar cât/ de
IVANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
individuale spre a se topi într-un tot ce propune un „este ce nu există”. Motivele fundamentale ale poeziei lui I. apar „pe marginea lumii”: umbra, somnul, oglinda - marile metafore universale ale aneantizării materialității, prezente în chiar minuțioasa descriere a materialității: „oprit la marginea luminii, aici/ ca la marginea străzii, și ar trebui să cobori/ de pe bordura trotuarului, dacă vrei să treci dincolo/ să cobori ca de pe o treaptă foarte scundă, dar cât/ de mult totuși - oprit aici, la marginea soarelui
IVANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
de lavă vulcanică, zgura pietrificată a unor impetuoase trăiri. O aură mitică plutește peste lucruri și ființe, dând strălucire și fosforescență sensurilor cuvintelor, care se deschid spre lumea nevăzută a ființei și pe care poetul știe să le capteze în materialitatea sonoră a stanțelor: „Șoptite săbii, recele nețărm!/ Memoria nocturnă pietate./ Stinse surâsuri somnu-i învelesc,/ Îmbălsămat pentru singurătate.// Pe cine am pierdut aici cândva?.../ Genuni tăcerea!... Lacrimă, luceafăr/ Gândului meu și azi neprihănit,/ În infinitul alb, adie teafăr.// Miresme de vestminte
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
învățat din tradiția eclezială a primului mileniu creștin. În filozofie, metoda radical-dubitativă de gândire aspiră la nimic mai mult decât autofondarea metafizică a subiectului (René Descartes). Cunoașterea tehnică și gândirea calculatoare - de fapt, tot ceea ce are de-a face cu materialitatea - sunt învestite cu atributele tari ale cunoașterii. Nu putem vorbi despre adevăr fără o metodă. Cunoașterea lipsită de garanția unei prezențe empirice imediate nu poate fi serios luată în calcul. Dacă Francis Bacon (†1626) susținea, nu fără pertinență, legitimitatea ocultării
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
treceri, petreceri și sufluri” 1. Doar două pagini mai jos, la critica gnosticismului 2 Patapievici adaugă o apologie aparent dochetistă a Duhului. Este un text ce respiră un aer non-confesional și care sugerează posibilitatea unei relații cu Dumnezeu în absența materialității sacramentale 3. În afara unei referințe infrapaginale la taina Euharistiei 4 - menționată ca argument al prezenței egale a lui Dumnezeu în istorie -, creștinismul înfățișat de H.-R. Patapievici are puține contururi sau este chiar desubstanțializat 5. Ne putem întreba atunci: de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
limbajului și a interpretării. Pentru Origen, de pildă, este foarte clar modul în care, înaintea căderii, Adam poseda o „intuiție” directă asupra naturii lucrurilor (onomathesia). Grigorie de Nyssa concepe limbajul ca pură invenție (prin convenție), implicând conjuncția finitudinii creaturale cu materialitatea semiopacă a lumii de după cădere. Această recunoaștere a „insuficienței” limbajului îi conferă acestuia, pentru prima oară cu claritate, atributele necesare ale apofatismului. Între subiectul performanței lingvistice și obiectul său nici o fuziune nu avea loc „fără rest”. Cunoașterea se consumă asimptotic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Așa cum adepții alegoriei vor intui, limitele autorității lui Hristos sunt „limitele” dumnezeirii Sale. Numai Cuvântul poate depăși, în Duhul, litera Scripturii, fără a o contrazice 2. El domnește peste ziua sabatului încă dinaintea instaurării legii. „Hristos nu se opune deloc materialității literei (precum exegeții ziși liberali care refuză, de la Marcion încoace, fragmentele judecate de către ei inconvenabile și rău venite). El pune în chestiune autoritatea textului intangibil: sau, mai curând, El deplasează centrul de greutate - centrul de autoritate, am putea spune - al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sunt probe istorice care demonstrează suveranitatea Cuvântului lui Dumnezeu față de limbile mijite din ruinele turnului Babel. Evangheliștii nu s-au temut să traducă cuvintele lui Iisus din aramaică într-o greacă koiny lipsită de excelența literară a dialectului atic. Nu materialitatea silabelor este ceea ce dă greutate cuvintelor Domnului, ci suflarea Duhului. Cuvântul menține nu doar unitatea Vechiului și Noului Testament, ci și posibilitatea comunicării prin intermediul limbilor dezbinate, „nici una fără înțelesul ei” (I Corinteni 14, 10). Are Scriptura un text original la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atât cavaleristul evocă mojicia. În orice caz, simbolistica este strâns legată de cea a calului (vezi acest cuvânt) și de dominarea sa, alegorie a stăpânirii pulsiunilor și instinctelor. Cer Cerul este o reprezentare a mentalului. Evocă elevația gândurilor (capul) în raport cu materialitatea corpului (pământul). În vis, exprimă idealurile, dar și dorințele care intră în contradicție cu realitatea. Frecventele schimbări ale cerului, trecând de la o vreme senină la furtună, sunt expresia stărilor sufletești, a îndoielilor, a transformărilor și conflictelor interioare, care fac ființa
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
datului tehnic, care nu mai este receptat ca un „dușman”, o realitate ostilă, ci este înțeles ca un adjuvant sau un prieten al unei sperate întâlniri; încrederea într-un alt etaj al realității, oarecum „suprareal”, ce transcende datul perceptibil și materialitatea tangibilă. Năzuința către transcendență găsește o împlinire cu reverberații foarte concrete (setea de informare, oportunitatea de a cumpăra ceva, interpelarea operativă a unei competențe care te interesează etc.); ivirea unui nou tip de sociabilitate, mult mai eterate, bazată pe afinități
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
vehiculate în spațiul clasic - locul de muncă -, dar și accesată din mediul privat, având în vedere că apar tot mai mult activități „nomade”, realizate pur și simplu în spațiul domestic. Pretextul existenței acestui univers îl constituie eficacitatea și fuga de materialitate. Automatele informatice au ajuns la performanțe de neimaginat și incomparabile cu mintea omenească. Dacă introduci în mașină tot ce trebuie și cum trebuie, atunci ești sigur că poți face orice fel de injoncțiune, de sortare, de ierarhizare, de „scurtcircuitare” a
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
din zone diferite, cu culturi și experiențe multiple); un nivel minim de adeziune și de participare (atașament, adeziune comună, implicare emotivă, durată a relației, angajament moral și recunoaștere reciprocă); gestionarea unui spațiu simbolic comun (socialmente produs, însă care nu deține materialitate). Comunitatea virtuală nu-i mai puțină reală. Evenimentele care o compun au o implicație evidentă în existența indivizilor. Bazată pe legături puternice, durabile, prin împărtășire și electivitate, prin adeziune liber-consimțită, aceasta vine cu un gen de coeziune care greu poate
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
sau o „mască” străină, care obligă eul spiritual la o viață improprie. Suferința de a fi vine și din imposibilitatea de a percepe mediul, non-eul ca pe un tot unitar, cert, semnificativ. În amețitoarea diversitate a lumii, eterogenă, de o materialitate grea, imuabilă, invadatoare, dar și cu o neliniștitoare viață secretă („spațiile blestemate”, „viclenia obiectelor”), relevată prin emanații receptate în cursul unor scurte anastomoze ale ființei cu lucrurile, eul e disperat de lipsa reperelor stabile, a rostului. Pe cât de densă, împietrită
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
de totdeauna. Din perspectiva ei, polaritatea viață-moarte, terestru-spiritual capătă un relief memorabil. Particularitatea acestei rostiri este că într-o formă echilibrat melodioasă, calm elegiacă, de felul unui blând și inofensiv murmur abia dacă muzical, spune lucruri deloc temperate, neliniștitoare, dureroase. Materialitatea percepțiilor directe se filtrează în sunete de o mare puritate. Înăbușirea conținutului dramatic într-o formulare dulce somnolentă este de un neașteptat efect. LUCIAN RAICU SCRIERI: Persoana întâia plural, pref. N. Manolescu, București, 1964; Călcâiul vulnerabil, București, 1966; A treia
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
retorică, ci păstrându-și altitudinea zborului. Elegii, bocete, ritualuri incantatorii ale trecerii, toate acestea filtrate prin drama personală, versurile din ultimele două volume alcătuiesc totodată o artă poetică: poezia ca mijloc al mântuirii. După ce a epurat lumea/existența de zgura materialității, poezia acestui mallarmean se autoclaustrează în „fiordul ei de lacrimi”, ca „o lungă ezitare între sens/și sunet”, ca un joc de oglinzi paralele, luând „un chip al cuvântului/sau un chip de înger / sau amândouă la un loc”. O
BALTAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
redată în durități de acvaforte. în sfârșit, retras printre obiectele strânse, arhivarul se lasă supus influențelor acestora, meditează asupra lor, ajungând să intuiască un sens obscur în procesul de revenire la condiția de obiect. Impresionează în acest roman simțul pentru materialitatea obiectelor, intuiția înscrierii lor într o temporalitate care le conferă memorie, deci sens al devenirii. "Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]