2,843 matches
-
afecțiuni autoarea înscrie insomnia, anxietatea, depresia, plictisul și epilepsia. Iar în a doua categorie - nevrita, gripa, răceala și gastrita. „Insomnia - declară ritos Mihaela Nicoleta Grigore - este boala care îl face pe Cioran să fie ceea ce este: negativist, disprețuitor, obsedat, deprimat, melancolic, plictisit, disprețuitor, invidios, contradictoriu, dar și o ființă care veghează, care este lucid și conștient.“ Lăsăm la o parte tautologia insomnia îl face pe Cioran să fie o ființă care veghează. Lăsăm la o parte și dezacordul gramatical o ființă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ale lui Nicolae Pandelaș, din volumul Superlativul vulnerabil, descifrează „o muzicalitate canonică, cu o incantație sugerând nesfârșirea“. Pe Dumitru D. Palade, autorul unui volum de versuri artificioase, Atât cât se poate, îl consideră „un cerebral care cerne totul prin sita melancolicului“ și „își taie singur cărări noi“. Un roman bombastic și prolix de Marian Constandache, Guvernatorul giruietelor de ceară, i se înfățișează ca o sinteză ‹ de „literatură, teorie literară, sociologie, filozofie punctuală și exemplară, lingvistică generală, dialectologie, semantică, gramatică, teologie, morală
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
lac vin ploile ce umezesc pământul. Păsările constituie un fel de cor permanent slăvindu-L pe Dumnezeu. Al cincilea cer este inaccesibil omului, oricât ar fi acesta de virtuos și îndrăgit de Dumnezeu. Baruh și îngerul său rămân dezamăgiți și melancolici înaintea porții strașnic zăvorâte. Cheile se află la Mihail, care la răstimpuri coboară spre a culege rugăciunile oamenilor și faptele lor bune. Iată-l! Cu scârțâit strașnic, precum bubuitul tunetului, porțile se dau în lături. Cei doi îngeri, „arhistrategul” Mihail
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
soțului ei. Acesta o îndepărtase mereu. El avea de trăit viața lui, și din moment ce îi asigura soției satisfacerea multor capricii financiare, nu considera că Françoise are ce să-i reproșeze. Mai bine stăteau lucrurile între perechea Hélène-Charles. Charles era un melancolic vârstnic, puțin ramolit, iar Hélène era o doamnă potolită și ceva mai visătoare. Atunci când nu se împăcau sau atunci când doreau să fie singuri (lucru ce se întâmpla mai mereu) se ignorau. Și căsnicia lor le era polița de asigurare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
scabroasă, părintele Bocanegra convinsese Justiția să ardă În Piața Mare patru tineri servitori ai contelui de Monteprieto, care se denunțaseră unul pe altul ca sodomiți, pe banca de tortură inchizitorială. Cât despre conte, un aristocrat Între două vârste, necăsătorit și melancolic, titlul lui de grande de Spania Îl salvase cu mare greutate de o soartă identică, regele mulțumindu-se să semneze un decret prin care i se confiscau toate bunurile și era exilat În Italia. Nemilosul părinte Bocanegra condusese personal toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
deplin? Mereu o să simțim ce ni se spune? Au niciodată n-o să spunem ce simțim? Aplaudară Juan Vicuña și Licențiatul Calzas, iar Chiorul Fadrique Încuviință cu gravitate din cap. Căpitanul Alatriste Îl privea pe don Francisco, zâmbindu-i larg și melancolic; poetul Îi Întoarse zâmbetul, pe când Dómine Pérez, lăsându-se păgubaș, se concentră asupra tămâiosului său Îndoit cu multă apă. Dar acum poetul se dezlănțuise, recitând un sonet pe care Îl relua din când În când: Privit-am zidurile țării mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ale moștenitorului Angliei. Scrisoarea era un răvaș Împăturit În patru, cu aceeași pecete ca inelul, scrisă În limba engleză. Când ridică ochii, văzu că favoritul Îl privea și că Între barba-i feroce și mustață i se desena un zâmbet melancolic. Ce n-aș da eu, zise Olivares, să dispun de un răvaș ca acesta. Epilog Cerul amenința a ploaie deasupra Alcázar-ului și norii grei venind dinspre apus păreau să se ferfenițească sfârtecați de fleșa ascuțită a Turnului Aurit. Așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nasturi și în pantalonii cu elastic în talie, amândouă piesele în aceeași culoare - un amestec de umbră arsă și siena arsă. Poate și cu un strop de cinabru. Și de negru de fum. Era o culoare frumoasă și un pic melancolică. Poți s-o găsești în pictura lui Osias Beert „Natură moartă cu cireșe“, jos de tot. Și, fără îndoială, ajunsesem de fapt într-o natură moartă. Cum poate fi descrisă lipsa? Lipsa ca percepție personală și ca fenomen mai general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
scrie, cu siguranță ar fi rugat-o să mă salute. Păstrăvii aceia mici din râul Ava păreau să fi murit. Nu se mai arătau, nu mai săreau după insecte sau în aer. Simțeam o plăcere desăvârșită să ascult limba ei melancolică și melodioasă, pe care nici glasul grosolan și necultivat al directoarei nu putea să o strice. Dacă aș fi putut să scriu, aș fi vrut să scriu ca mama. Mai târziu am fost silit să constat că situația era într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
interogațiile unui timp care a fost. Sunetele lumii de ieri nu mai pot fi trezite la viață, acum. Ceea ce supraviețuiește pînă la noi din eșafodajul conservator sunt doar puținele statui și tăietura clasică a unor discursuri parlamentare, obiecte admirabile și melancolice asemenea ruinelor antice." (p. 238) Paradoxul și frumusețea cărții lui Ioan Stanomir este că, în ciuda opiniei declarate a autorului, cititorul constată că ideile conservatoare prezentate în paginile ei pot fi găsite încă în viață în peisajul politic actual. Și apoi
Stigmatul conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8066_a_9391]
-
sa, adunate parcă dintr-o rezervație naturală a unei alte lumi. Imprimate pe hârtie mată fine art, fotografiile de mici și mari dimensiuni (unele fiind aproape de mărimea naturală a creaturii surprinse) surprind în felul de prezentare un ceva străvechi, uneori melancolic, alteori abia atunci trezit la viață. Născut la 26 ianuarie 1981, Daniel Munteanu este absolvent al Universitățtii București, licențiat la Facultatea de Litere, secția Română-Engleză. Ca artist vizual și fotograf se ocupă de lucrari în grafică 3D (environment, landscape) și
Creaturi din lemn, la Muzeul Țăranului Român by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/78605_a_79930]
-
lucididității creatoare. , Există o imperfecțiune în tot ce e omenesc, să nu poată fi împlinit ceea ce este dorit decît prin contrariul său. Nu vreau să mă refer aici la varietatea de formare care dă psihologilor destul de mult de lucru (că melancolicul are cel mai mult simț comic, iubitorul de lux e adesea cel mai idilic, desfrînatul este cel mai moral, scepticul e adesea cel mai religios), ci doar să amintesc că numai prin păcat poate fi întrevăzută mîntuirea." (p. 75) Puțin
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
familiaritate literară cu peisajul pe care alți poeți, în lumi mai bune, îl vor fi iubit. Rusia războiului nu mai e Rusia lor. Recuperarea, fără posibilități, a acelei țări din cărți, țara foștilor oameni și-a fostelor libertăți, e un melancolic Cîntec la Odesa: "Umblu pe străzile Odesei/ Mai mult poet decît ostaș./ Cît de părăduită-i toamna/ Aici în marele oraș!". Și, tot în paragină, învie umbre. Umbre neputincioase, care nu asta au visat: "Mă întîlnesc în port cu Pușchin
Campania din Rusia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7029_a_8354]
-
la 26 de ani" (1547) de Tintoretto. Vrând să-l emuleze pe Tițian, Tintoretto se abține de la virtuozități pirotehnice și bruște schimbări tonale, redând cu fidelitate texturile... În "Portretul unui nobil venețian" (1551-53) executat de Veronese, bărbatul are aceeași atitudine melancolică, nepăsătoare. Mănușile și tivul de blană sunt pictate cu mai puțină grijă. În plus față de modelul original, o perdea trasă deschide, în manieră neerlandeză, interiorul spre un peisaj. În versiunea lui Tițian, "Cină la Emaus" este un exemplu de echilibru
Începuturile picturii în ulei. Personalități și influențe by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6849_a_8174]
-
și, mai ales, calupul de fotografii înfățișînd ascunzătorile, protagoniștii și ultimele împrejurări ale anchetei. In fond, cele mai impresionante documente din volum sunt chiar fotografiile, cititorul putînd reface din detalii topografice sau fizionomice măreția tragică a luptătorilor de la Nucșoara: privirea melancolică a lui Toma în momentul arestării, spaima din ochii fetiței de 2 ani la Securitatea din Pitești, gaura de acces în grota de la „Rîpele cu brazi", unde partizanii au stat ascunși patru ani, mîinile încovrigate ale cadavrului lui Ticu Jubleanu
Lupii de la Nucșoara by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6752_a_8077]
-
rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sîngele i se scurgea în iarba moale a țărmului. își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfîrșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai stinse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. în liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei dintăi steluțe. Căprioara avea un muget
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
d^Hommes, Que j^ai honte de nous, débiles que nous sommes! Comment on doit quitter la vie et tous ses maux, C^est vous qui le savez, sublimes animaux! Și astfel, în auzul domniei tale, scumpe domnule Odobescu, "vibrările melancolice ale cornului" care jelesc moartea căprioarei se vor uni peste timp cu "vibrațiunile melancolice și prelungite" ale aceluiași instrument, evocate nostalgic în Psevdo-kinigheticos : "din minutele pe care în singurătatea de atunci le socoteam deopotrivă cu secolii, numai acelea îmi erau
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
doit quitter la vie et tous ses maux, C^est vous qui le savez, sublimes animaux! Și astfel, în auzul domniei tale, scumpe domnule Odobescu, "vibrările melancolice ale cornului" care jelesc moartea căprioarei se vor uni peste timp cu "vibrațiunile melancolice și prelungite" ale aceluiași instrument, evocate nostalgic în Psevdo-kinigheticos : "din minutele pe care în singurătatea de atunci le socoteam deopotrivă cu secolii, numai acelea îmi erau mîngîioase, cînd vocea cornului îmi legăna auzul în sunetele cadențate ale semnalului de vînătoare
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
duioase și întunecate ale trîmbiței metalice, se juca cu o veselie săltăreață melodia cînticului francez și atunci, în mine, auzul șoptea inimii mîhnite neașteptate cuvinte de speranță și de bucurie." E notată aici o asociere mai puțin comună, între timbrul melancolic al instrumentului și ritmul alegru al melodiei. Căci de obicei, în conștiința noastră, sunetul cornului se însoțește cu îngîndurarea sau cu tristețea, iar literatura de inspirație cinegetică îi încredințează frecvent vestirile funebre. Așa l-am auzit la Ștefan Aug. Doinaș
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
îți oferi surprize. Și asta, pentru că o bună parte dintre lucrurile puse bine sunt uitate definitiv. Pur și simplu uiți că ele există! Cu cît înaintezi în vîrstă, surprizele de acest fel se înmulțesc". "Surprize" impregnate de o discretă sapiență melancolică. Nu absentează cîte un pasaj de elan metaforizant, cum e, de pildă, următoarea remarcă pe marginea grafiei unei scrisori primite de la Noica: "Cuvintele așternute pe hîrtie cu cerneală albastră se înclinau spre dreapta și, cum începutul fiecărui rînd aluneca imperceptibil
Dincolo și dincoace de Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7453_a_8778]
-
de demult, unele aproape uitate, ale unor oameni care nu mai sunt îi revin obsedant în memorie. Până la urmă totul se transformă într-o nemiloasă luptă cu timpul. Trecutul (paradisiac?) își trăiește ultimele pâlpâiri în imaginația efervescentă și în amintirile melancolice ale copilului de ieri, în vreme ce oamenii dispar, casele se degradează, locurile își schimbă aspectul atât de familiar până mai ieri. O mai largă viziune asupra poeziei Cătălinei Cadinoiu oferă volumul Nuferii mor în cadă (câștigătorul pe anul 2007 al secțiunii
Arheologia Eu-lui by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7454_a_8779]
-
gravuri, locuri, spre laudă, spre memorie, aplecîndu-se să culeagă picanterii, omenind, dînd fiecăruia partea-i. O frază se deschide într-o idee nouă, doar schițată, deseori, într-un scris furat de gînduri. Care trec, toate, prin oameni și cărți. Maturitatea melancolică, a stilului pentru care marginile, ceea ce îndeobște se lasă deoparte, cînd din notițe iese întregul, au ajuns la fel de publicabile precum miezul, nu înseamnă, nicidecum, dezicere de argument. Iată-l pe finul văzător al atîtor nevăzute, om trăindu-și lumea cu
Bucuria descoperirii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7464_a_8789]
-
o forță de seducție care atrăsese spre ei multe personalități, prin-tre care și pe Marcel Proust. Dacă între Antoine și Martha se stabilise o complicitate mai mult ironică, între Martha și Emmanuel (1875-1917) a existat întotdeauna o afecțiune rezervată și melancolică, datorată, desigur, doar firii lui Emmanuel. Acest mod de a fi o atrăgea irezistibil pe exuberanta Martha, care încercase, evident, să lupte cu el. Portretul lui Emmanuel, care se conturează din scrisori, este al unei personalități covârșitoare prin inteligență, bun
Martha Bibescu în corespondență by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7973_a_9298]
-
discurs resentimentar și atotculpabilizator. Toți aveam o vină, nimeni nu știa care anume e a sa. Iar ,versurile" plate recitate apoi cu emfază n-au făcut decât să înrăutățească situația. La antipod, sala a vibrat la muzica, versurile și glumele melancolice ale lui Augustin Frățilă, venit tot de la București; de asemenea, la prezentările pline de șarm și umor ale lui Alex. Ștefănescu, coborât de la Suceava. Ideal ar fi fost ca a doua seară să se încheie cu recitalul Ilenei Mălăncioiu, pe
Turnir poetic by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7819_a_9144]
-
a înmuiat, fâlfâind din brațe, până când s-a înmuiat de tot, cu ochii deschiși și cu un zâmbet de fericire pe care nu i-l mai văzuse nimeni până atunci." (pag. 208) Intre atâtea portrete, nici un peisaj! Nimic pitoresc, nimic melancolic. Ar fi fost oricum de prisos. Ca și eventualele rafinări stilistice ale unor fraze a căror ambiție n-are de-a face cu calofilia. Am lăsat în suspensie o întrebare: de ce avem, în cartea lui Cristian Teodorescu, un roman? In
De ce avem roman by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6799_a_8124]