554 matches
-
Matus Calinovschi, pe peronul umed al stației de tramvai. Întârziații cheflii ai barului Levcenco salutau, ceremonios, prințesa dispărută de la petrecerile lor cu foxtrot și șampanie. Semn sigur că veniseră, într-adevăr, zorile, dimineața altei zile. În sufragerie, tăcuți, mama și mezinul priveau somnolenți tacâmurile nestrânse, masa părăsită. Oră tulbure, zorile vineții învăluind barul Levcenco, de la parterul blocului... A murit și veselul balamuc Levcenco... a murit de multe decenii. Fereastra umezită de rouă. În stradă, porniseră tramvaiele. Scrâșnetul surd al mișcării. ATENTIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Le înveli cu grijă apoi se așeză și el în pat pentru odihna binemeritată. Datini străbune Afară ningea cu fulgi mari, pufoși. În casă era cald și plăcut, mirosea a brad și a portocale. Viviana, Angelina și Cezara roiau în jurul mezinului, amuzându-se de ghidușiile sale. Mama și tata erau ocupați cu ultimele pregătiri pentru sărbătoarea cea mare, noaptea în care anul se înnoiește. Aho! Aho! Copii și frați! se auzi sub ferestre. Cele trei fetițe alergară să privească urătorii, doi
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
ger. Mama prepară repede câte un ceai fierbinte, iar fetele, îmbujorate și vesele, urcară pe cuptor, unde era cald. Cu o cană de ceai fierbinte într-o mână și un colac rumen și cald în cealaltă, se ospătară cu poftă. Mezinul, simțind parcă atmosfera de veselie din sânul familiei, începu să gângurească pe limba lui, parcă certându-i că pe el nu îl băga nimeni în seamă. Ce faci, bulgăraș de aur, ți s-a dezlegat limba ca la clopot? întrebă
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
oare? Am ajuns În casa asta acum șase luni, cu cei doi copii ai mei: un adolescent de 17 ani și o fetiță de 7, roadele Ă ca să folosesc un cuvânt banală unei căsnicii cu un antrenor de tenis, și mezinii, doi gemeni băieți, În vârstă de 5 ani, Înfiați cu doi ani Înainte ca mariajul meu să ia sfârșit, de la o verișoară bolnavă de scleroză În plăci și nu se mai putea ocupa de creșterea lor, având ea Însăși nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un incident care pricinuise o impresie profundă, îi vorbea silențios tânărului Ashargin. Ca și cum la cinci-sprezece ani, la șaisprezece ani, la douăzeci de ani, Ashargin ar fi fost de fiecare dată o entitate trăind înlăuntrul său. Ashargin cel mai mare vorbea mezinilor săi în momentul în care aceștia suferiseră un traumatism. Prin nivelul său înalt de înțelegere, îl asigura pe cel mai tânăr că trebuia să privească incidentul din alt punct de vedere decât cel al unui tânăr fricos. Se convingea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
tot la patru ani, numere de echilibristică nemaiîntâlnite. Momentul de vârf era mersul pe un fir de păianjen. Traversa, la nivelul etajului șapte, un bulevard! S-a crezut că e vorba de un fir de oțel. Veșnicele atacuri ale incapabililor. Mezinul compunea poezii. Numai sonete. Pe la cinci ani, avea publicată o plachetă. Criticii erau derutați și insinuau că versurile erau gândite de către altcineva. Pentru a se lămuri definitiv lucrurile, micul bard a fost încuiat într-o cameră, urmând a improviza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sonete. Pe la cinci ani, avea publicată o plachetă. Criticii erau derutați și insinuau că versurile erau gândite de către altcineva. Pentru a se lămuri definitiv lucrurile, micul bard a fost încuiat într-o cameră, urmând a improviza pe trei teme date. Mezinul s-a speriat și a început să plângă, dar când i s-a spus că dacă termină repede, va ieși la joacă, s-a învoit. După nici un ceas, a bătut la ușă. Mai neelaborate, fiindcă se grăbise, sonetele erau totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
șase ani, avea scrisă o epopee. Un fel de basm în versuri. Vreo cincisprezece mii. La nouă ani a refuzat să mai aștearnă un rând. Zicea că nu mai poate. Nici bătut. Fiindcă tata ne bătea. Spunea că suntem leneși. Mezinului i se cereau diferite lucrări pentru reviste, era filmat, publicat în volum, câștiga incomparabil mai bine decât părintele nostru, un funcționar oarecare. Lucrările se complicaseră pentru că, tot cam în aceeași perioadă, Mijlociul se îngrășase brusc și acrobația pe un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de îndeletniciri. De altfel, pictura nu a fost pentru mine o mare pasiune, ci doar un mod particular de a-i chinui pe ceilalți doi. Pentru că Mijlociul își dorea enorm să picteze și să compună sonete. Un antitalent. În sfârșit, Mezinului i-ar fi plăcut grozav să se balanseze pe un fir de păianjen, traversând peste capetele oamenilor dacă nu un bulevard, măcar o uliță. Și, în aceeași măsură, să picteze așa cum numai eu știam. Degeaba, era greoi și stângaci. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a mai văzut. Violență infantilă. Dar noi gândeam profund; tainici și persuasivi, ne împingeam reciproc în prăpastie. Preocupați până la uitarea de sine. Ignorând intențiile tot mai străvezii ale celorlalți doi. Orice îndemn era urmat cu încredere, doar eram frați. Împreună cu Mezinul, l-am umflat pe Mijlociu cu dulciuri și cu făinoase, știind că-i plac, până am făcut din el un caltaboș de un metru și vreo douăzeci. Drept răsplată, acesta ne arăta cum se merge pe sârmă, dar și lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și vreo douăzeci. Drept răsplată, acesta ne arăta cum se merge pe sârmă, dar și lui îi venea din ce în ce mai greu. Eu îl învățam să picteze. Parcă o făcea cu gheara, dar fiindcă îi lăudam progresul, se dovedea nespus de perseverent. Mezinul ne arăta cum se scriu sonete. Aiurea. Îți venea să-l strângi de gât, auzindu-l cum tot îi spunea Mijlociului că va ajunge un poet genial! Mijlociul genial! Separat - scârba! -, a încercat să mă asigure de același lucru. Trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Și nici nu erau convinși. Pentru mai multă siguranță, pe unul îl punea să spună câteva versuri, pe altul să meargă pe sârmă, iar pe ultimul să picteze. Dar acrobatul cădea de la primul pas, eu mâzgăleam aiurea un carton, iar Mezinul bolborosea cuvinte fără nici o noimă. Eram rotiți „pe ateliere” până se ajungea la o recunoaștere aproximativă. Nimic absolut, fiindcă, atunci când nu mai aveam încotro, ne încăieram, vorbiți dinainte, și ne amestecam în așa fel, încât nici noi nu ne mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
degete nici atât. Unul dintre dascăli, care știa bine istoria noastră de copii-Mozart, i-a strigat tatei că nu am fost niciodată așa ceva, ci doar niște savanți-idioți! Să meargă cu noi la un psihiatru! Savanți-idioți, mi-a plăcut asta! Consultând - prin Mezin - un dicționar, mi-am dat seama că tipul făcea o confuzie. Termenul definea creaturile cu înclinații mecanice pentru o anumită activitate și incapacitatea celor în cauză de orice realizare superioară - sau măcar obișnuită - în oricare alta. Or, noi ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de alta. Iar acum în memorialistică. O editură particulară vrea ca lumea să afle amănunte despre viețile noastre exemplare. Să mori de râs! Serios! (Ni se întâmplă deseori, chiar dintr-un fleac. Aproape că plesnim de atâta râs!) Gloria literară! Mezinul a mai gustat-o. Acum nu-i mai iese nici un vers. În proză se descurcă. Mi-a citit într-o zi ceva, nu știu ce i-a venit. Și Mijlociul se descurcă. Atunci când scrie, bolborosește pasaje întregi. Are un stil arid. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
iar noi ne continuam războiul. De profesori nu mai ascultam de mult. Eram prinși până peste cap; ne dezacordam unii altora instrumentele, ne ascundeam știmele, fiecare lăuda înșelător pe ceilalți doi. Ne trânteam capacele pianelor peste mâini. Într-o după-amiază, Mezinul mi-a spart capul c-un diapazon. Eu i-am turtit fața cu metronomul. Mijlociul s-a jurat că, dacă-l mai șicanăm, ne va strânge de gât cu mâinile lui. Era în stare umflatul, trecuse de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
așa cum am crezut până acum. Omenește. Starea noastră de incompatibilitate nu este altceva decât o reacție exacerbată în fața succesului. E greu să suporți la nesfârșit harurile altuia. Chiar mai greu decât certitudinea unui sfârșit apropiat. Sigur. L-am auzit pe Mezin mirându-se ce bătrâni arătăm. Parcă am avea cincizeci de ani. Mai mulți, după aprecierea Mijlociului. Dinții au început să ni se clatine și suntem chinuiți de constipații rebele; am pleșuvit, iar despre chipurile noastre se discută numai în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
chinuiți de constipații rebele; am pleșuvit, iar despre chipurile noastre se discută numai în șoaptă. Acrobatul înjură ca un birjar. S-a îngrășat așa de tare, încât, pentru a-și menaja forțele, va trebui să folosească un scaun de invalid. Mezinul debitează toată ziua cuvinte neînțelese, explicând, în răstimpuri, că sunt contraversuri. Poezii de-a-ndoaselea. Ifose de bard dezabuzat. Am notat mii de expresii, nimic inteligibil. De-a lungul, de-a latul, de la coadă, oricum ai citi. Normal: numai consoane. Te poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
stătea Levi, tăcut și misterios ca întotdeauna, dar cu un vag zâmbet de satisfacție pe chip pentru succesul Comunității în confruntarea subterană cu oficialitățile regimului. Mendelică venise însoțit de soție și de cei doi fii ai săi, dintre care cel mezin era cunoscut drept un mare pasionat de sport și absolut deloc interesat de chestiunile lingvistice, care-i aduseseră tatălui său faima națională. Savantul profesor se întreținu foarte volubil și elocvent cu medicul Gutman, lângă care avusese grijă să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și Ivan. Nu-i cunosc bunicule! Mângâindu-și mustățile, să nu se observe desele întreruperi, bunicul merse mai departe cu povestea. Dumitru, Vasile și Andrei, li se spunea țarevici. Prinți, nu țarevici, bunicule! Li se spunea prinți, iar Andrei era mezinul. Regele avea un palat mare în care toată familia își ducea viața între studiu, politică și chiolhanuri... Un castel! Regele avea un castel într-o grădină nemaivăzut de frumoasă. Acolo era un pom cu mere... Mere Golden (nu de aur
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se face că frații mai mari s-au culcat la rădăcina pomului să vegheze, dar au adormit. Cum așa bunicule?! Nu aveau cum să adoarmă! Hmmm!... păi frații mai mari s-au certat cu regele, așa că le-a pus somnifere. Mezinul însă a vegheat până a văzut pasărea. Când aceasta era foarte preocupată să ciupească din miezul merelor, mezinul de îndată o prinse de aripi; pasărea, văzându-se căzută în capcana prințului, începu a se zbate, și a se zbate, și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
așa bunicule?! Nu aveau cum să adoarmă! Hmmm!... păi frații mai mari s-au certat cu regele, așa că le-a pus somnifere. Mezinul însă a vegheat până a văzut pasărea. Când aceasta era foarte preocupată să ciupească din miezul merelor, mezinul de îndată o prinse de aripi; pasărea, văzându-se căzută în capcana prințului, începu a se zbate, și a se zbate, și a se zbate până ce-și dădu răsuflarea. Văzând ce mare păcat făcuse pe băiat îl cuprinse plânsul; un
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
prinț trăind mulți ani de atunci împreună în liniște și dragoste. Aceeași poveste se întâmplă și la Carol I: pe drum frații mai mari îl întâlniră pe căruia, roși de invidie i-au furat comorile. Multă vreme plânsese bietul flăcău, mezinul nostru Andrei . Plânsete, plânsete, lacrimile, de această dată transformându-se într-un câmp plin cu flori albe, albe de crin sălbatec a cărui miros înmiresmă întreaga zare. De durere că frații îi luaseră comorile făcu ca Andrei să leșine... Acestea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
eu vă spun, că știu eu multe, nu degeaba am albit în creștet. Ce-ai pățit, bade Vasile? întreagă mijlociul. Vai, oare cum să vă spun? Mă duc să o chem și mămuca. Te ajută ea, bade Vasile! interveni și mezinul. Vaiii! Vaiii! Prinde a se văieta vicleanul ca și cum acum s-a năpustit asupra lui un mare potop și o mare urgie. Tocmai asta mi-i năcazul. Mama voastră s a dus de dimineață bună la piață ca să vă pregătească bunătăți
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a început să-și prezinte fiii, unul câte unul. Isaac și-a pus mâinile pe fața fiecăruia, a lui Ruben, a lui Zabulon, Dan, Gad și Asher, Naphtali și Issachar. Când a venit în sfârșit și rândul lui Iosif ca mezin, Bunicul l-a luat în poală ca și cum ar fi fost un băiețel și nu un tânăr aproape bărbat. Isaac l-a mângâiat tandru pe față, urmărându-i cu degetele trăsăturile chipului și liniile brațelor. Un vânt ușor s-a stârnit atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În sectorul de Galben se gătește, cu multă aplicație, scoarță de copac. În Albastru, părinții triburilor numeroase de țânci nu se scapă unul pe altul din ochi, de frică să nu-și fiarbă și să-și halească de unii singuri mezinii. Dacă scapi însă dintre periferii către centru, mai ceva ca-n broșurile marxiste, poți întîlni totuși și câteva oaze plăcute. Pe Regală, pe Elisabeta, fluieri și vin și te ling, pe carâmb, localurile cu vinuri, de-ți vine să dai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]