4,790 matches
-
Promiteau pentru o bucată de pâine și un urcior de vin viața veșnică și mântuirea, iar când lumea Îi alunga din pragul ușii, asmuțind câinii asupra lor, atunci ei amenințau cu iadul, unde trupul se mistuia la foc mocnit, precum mielul la proțap. Printre acești propovăduitori se găseau destui vorbitori destoinici care aflau răspunsuri la Întrebările Încâlcite ale neîncrezătorilor nu numai privitoare la suflet, ci și la trup, la muncile câmpului, la creșterea vitelor. Pe tineri Îi lecuiau de bubulițe, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mântuirea, ceasul În care sufletul se desprinde de trup, sufletul creștin de trupul păgân, trupul păcătos - de sufletul păcătos, care e astfel milostivit, căruia Îi sunt iertate păcatele? Poate tot așa, câinele pe care‑l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce‑l strângea la piept pe câinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgân, purtându‑l peste abisuri și hăuri, ținându‑l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii‑n pământ, neîncumetându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
păcătos - de sufletul păcătos, care e astfel milostivit, căruia Îi sunt iertate păcatele? Poate tot așa, câinele pe care‑l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce‑l strângea la piept pe câinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgân, purtându‑l peste abisuri și hăuri, ținându‑l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii‑n pământ, neîncumetându‑se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scârțâitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
valabilitate până la care n-avea să expire înainte de moartea noastră. O viață de raft până după ce majoritatea bebelușilor din ziua de azi or să fie oale și ulcele. Brioșe cu căpșuni cu durată de valabilitate de un secol. Am mâncat miel dehidomnișoaratat cu jeleu de mentă dehidomnișoaratat, în vreme ce Lady Zdrență descoperea în adâncul inimii ei că-și iubea cu adevărat soțul decedat. Îl iubea, se tânguia ea înspre căușul palmelor. Umerii încovoiați îi zvâcneau înăuntrul vizonului. Cu diamantul barosan cuibărit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mă fi mutat acolo să renovez o gară din asta, sau măcar de-aș putea lua cărămida, uite câte camere are aici părăsite în câmp și eu, căcat, mă chinui să fac rost de bani pentru o garsonieră nenorocită, apoi mieii și vacile în primăvară și caii, caii legați de picioarele din față țopăind umiliți, dar ei nu știu, apoi un fel de hârciogi mici, șobolani mai lungi care parcă aveau șenile pe burtă, atenția tuturor la trecerea trenului și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
spusese portăresei „Cristos a-nviat”. Ea Îi răspunse „Adevărat c-a-nviat”, apoi, conform regulamentului și consemnului, Începu să strige: Săriți, hoțul! N-o auzi nimeni. Strada era pustie. Pe la casele lor, oamenii mâncau cozonac și ciocneau ouă roșii. Era luna mai și mieii crescuseră cât oile. Bucureștiul se scufunda Într-un cazan cu seu Încins. Nu-l va mai revedea niciodată cu plăcere. 23. Scrisoare din Paris. „Dragul meu, Orice român care ajunge la Paris se crede un Ovidiu Întors din exil de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În rest ne rămâne timp pentru muncă și concedii. Da' oare cu Paștele nu s-ar putea aranja, dom' Brândușă? Vreo ordonanță de guvern, ori lege, dumneavoastră știți mai bine... Nu se poate, Gheretă! Nu? Chiar deloc? Și de ce? Din cauza... mieilor. Aveți dreptate, la asta nu m-am gândit. Cum să tai miei În decembrie sau ianuarie, că nu-s porci. Și apoi nu poți schimba totul, așa, dintr-o dată... Ne trebuie ceva timp, Gheretă, și răbdare... Până una alta, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un mesaj din partea doamnei Ster. Îi Întinse mâna. Mânile li se Întâlniră Într-o strângere scurtă. După nume vă cunosc, zise Petru. Doamna Ster mi-a vorbit de dumneavoastră. Atunci, ne putem tutui, zise Eleonora și Își descheie cojocul de miel, ușor cambrat, cu guler rusesc, de sub care țâșni un parfum de a cărui fragranță se bucura doar Iolanda: uite o tipă care știe cum se alege un parfum. Nările ei delicate adulmecau lacom parfumul care plutea În cameră și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
copaci se prindea promoroaca și secetă. Erau animale care se Împrieteneau, garduri și nori care pleacé. El o ridicase de jos și o aruncase pe umeri. Oboseală se ascunse picéturé cu picéturé, că sîngele cînd se prelinge din botul unui miel, roșu, pe o iarbé. Se strînse pe un brusture uscat, jos, la picioare, lîngé un scaiete. Picioarele se goliré de tot ce era réu. S-au scurs, odaté cu oboseală, durerile scurte și nemulțumirea, se subțiaré, se fécuré mai mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
Să aibă dreptate Octavian Goga? "Țară minoră, țară de secături". N-aș vrea să aibă. "Aiștea au băgat lupu-n sat, Lenoră, cum să-l mai alungi?", aud vocea de bariton a bunicului. Cînd mă cuprinde obsesia dubioasă a zădărniciei (starea "miel la cuțit"), cînd încep să-mi repet că totu-i pierdut și nimic de îndreptat, antidotul e vitraliul lui Rusalin. Îi percep, prin vechiul vitraliu, prezența liniștitoare. Da, e vechi. L-a făcut cînd mai era student la Belle Arte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
i se face milă de viețuca ei și-i trimite, din sihle întunecate, un lup, s-o întoarcă din cale. Ca lup? Numai gîtlej și colți. "Nu, Mărie. Nu te teme, se aude vocea zugravului, lupul e sfios ca un miel". Dumnezeu mai face o încercare, s-o ocrotească: dezlănțuie din sita de sus o ploaie grozavă. Umflă apele, le revarsă din matcă. Nu, o cheamă zugravul, nu-i decît un ropot de vară, Mărie, un firicel de rîu, un izvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
marș, javră". Pînă să intervin, cracul pantalonului Armani e sfîșiat. I-a compostat și buca. Țipetele și înjurăturile nu mai contenesc. Dispari, Tănucă, îi spun zîmbind. Intră-n casă și ascunde-te. Altfel ai să fii primul lup mîncat de miel(ucă). Tămbălăul scoate lumea la uluci și-n stradă. Se dovedește greu de potolit. 'Ostalgia găsește bun prilej de manifestare. Pă timpu' Iu' Ceaușăscu nu tă mînca cînii, vociferează o țigancă tînără, cu cheițe de yală împletite-n cozi. Țigănușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fel măcelul / Și nu mă înrolez în nici o trupă; / Pe mine nimeni n-o să mă corupă, / Așa sunt eu, așa îmi este felul. Dacă pe unii îi mai pun sub lupă, / N-o fac pe lupul, nu o fac pe mielul, / În lupta dreaptă eu prefer duelul / Și nu mă las tentat cu-o minijupă. // Pe mine nimeni n-o să mă corupă.“ (Verticalitate) Nu este vorba, pur și simplu, de tratarea cu umor a unei teme grave (ceea ce ar fi fost
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de bucate delicioase, pe care nevestele deja le pregăteau. O mîncărică de ceapă cu iepure... De unde iepure acuma? ne întrerupe un coleg, înghițind o enormă bucată de pîine și un linguroi de fasole. De la congelator, istețule. Nu se compară cu mielul meu, făcut la cuptor... Spanac. Piftia de cocoș de țară, cu pulpane cît piciorul de curcan, oh, oh... stropită cu un vinișor roșu. Oamenii vorbeau și mîncau ce aveau. Despre băutură nici vorbă. Erau lefteri și mîine, vineri, li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
porci cine să-i numere? Un doctor era necesar ca aerul, chiar dacă, din când în când, mai sacrifica (pentru sine) câte un pacient. Asta știa jupânul, o dată chiar i-a zis: Băi, prostovane, ispitești părinții în postul mare. Ai halit mielul, sa-ți fie de bine, dar măcar îngroapă pielea să n-o întindă câini prin cimitir. Celălalt, de-l porecleau frații "fitil" și asta nu pentru că îi plăcea să aprindă candele avea mâini aurite, aducea venit mânăstirii cât stupina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lumina este vie. În mijlocul horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent printre secunde, reminiscențe violacee clipoceau a somn pe limbile ceasului; sângele mielului înjunghiat mima curgerea izvoarelor, focul ardea după modelul fotografiei. Singurătatea lui Petru era cea mai fotogenică obsesie. În mijlocul horei, două flăcări decupau poartă în cer. În mijlocul horei, fiecare pas, o intenție de groapă acoperită; peste cadranul ceasului, necuprinsul se adâncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu mai avea nimic de pierdut, pentru că nu știi ce anume se poate pierde, când te găsești singur. Libertatea, un strop de ploaie limpede într-un ocean de furtună. Atunci striga lozinci iluzorii, acum iluzia poartă cizme, boandă, căciulă de miel; iluzia are piele și sub piele curge ceva tulbure; pe semne, inima îi este mâlită; pe semne, noaptea întunecă izvoarele sau poate cineva mușcă adânc, adânc din absență, mușcă până ce spurcă și cea mai vagă intenție de așteptare. Starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
răsturnînd tarabele cu bragă și cu halva urmăriți cum erau de hingheri, mulțimea de moși de pe o anume Cale a Moșilor, pompa de apă iarna Înghețînd În curte de atîta ger, tramvaiul tras de cai și cîntecul „Cin’ te mîncă, mielule? / Dumnea voastră, domnule“. Dacă ar fi luat-o În serios, regimul comunist ar fi putut s-o condamne pe mama Floare și pentru agitație mistică, și pentru propagandă capitalistă. Era bunica maică-mii. Bărbatul Îi murise nu știu În ce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cînd Începe să se cutremure pămîntul; dulăul fugărit de hingheri, atît de mare, Încît, dînd năvală prin tarabele de pe Calea Moșilor, răstoarnă toate gălețile cu bragă; tramvaiul tras de patru cai zdraveni, versurile și melodia cu „Un’ te duci tu, mielule? Recomandat de arhitectul său, Pomean, cu englezeasca lui, a lucrat o vreme pentru o societate româno-americană, la puțurile de petrol de pe lîngă CÎmpina. A avansat repede, căci era unul dintre puținii care știau să transmită scurt și corect comenzile inginerilor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ultimele trei, grecii) și încă un taur alb (Avraam). În felul acesta, parcurgem toată istoria sfântă a poporului lui Israel (simbolizat printr-o oaie albă începând cu Iacob-Israel), de la Avraam până în zilele autorului (164 î.Hr.)98. Ultimul episod este revolta „mieilor albi” - „pioșii” (hasidim) -, care au pus mâna pe arme, alăturându-i-se lui Iuda Macabeul. Versetul 20 al capitolului XC deschide viziunea Judecății de Apoi: în pământul „gustos” al Palestinei se ridică un tron, pe care șade Păstorul oilor. I
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
3 fiind una dintre cifrele simbolice privilegiate) se regăsește implicit în structura părții care constituie apocalipsa propriu-zisă (4-22). Este meritul lui Bornkamm de a fi degajat această schemă. Pentru el, una dintre cheile Apocalipsei lui Ioan se află în viziunea Mielului cu cartea (biblion) pecetluită în mână. Amănuntul care atrage atenția savantului german se află în 5,1: „și am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron o carte scrisă pe dinăuntru (esothen) și pe dinafară (opisthen), pecetluită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al căror rost ar fi acela de a exemplifica în chip concret expunerea sistematică și generală conținută în cele trei serii de viziuni ale sfârșitului lumii. Întâlnim două mari segmente „adăugite”: capitolele 12-14 („Femeia, copilul și dragonul”; „Cele două fiare”; „Mielul și cei o sută patruzeci și patru de mii”) și capitolele 17-19 („Judecata Marii Târfe”; „Nunta Mielului”; „Lupta eshatologică dintre oștile cerești și cele pământești”). Structura secțiunii apocaliptice a textului (4,1-22,6) este determinată de faptul că aceeași perioadă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în cele trei serii de viziuni ale sfârșitului lumii. Întâlnim două mari segmente „adăugite”: capitolele 12-14 („Femeia, copilul și dragonul”; „Cele două fiare”; „Mielul și cei o sută patruzeci și patru de mii”) și capitolele 17-19 („Judecata Marii Târfe”; „Nunta Mielului”; „Lupta eshatologică dintre oștile cerești și cele pământești”). Structura secțiunii apocaliptice a textului (4,1-22,6) este determinată de faptul că aceeași perioadă eshatologică apare prevestită de trei ori: într-o formă sumară, prin viziunea celor șapte peceți (6,1-8
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]