KorAP: Find »[drukola/base=moșier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...55 >

1,365 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

îmbrăcat cu paltonul, dar cu fața întunecată. - Aaasta nu-nu-nu-mi place... Să nu-mi mai vvvie pe-aci!protestă el, prea târziu. Pascalopol îl luă de braț și-l împinse spre ieșire. Ceilalți se pregăteau și ei să-l urmeze, fiindcă moșierul îi invitase seara în oraș. Când trăsura se urni, Pascalopol spuse bătrânului, îmbietor: - Măi Costache, fă-mi, mă rog, plăcerea și treci mîinedimineață pe la mine, am să-ți spun lucruri care te interesează. Felix, așezat pe banchetă, avea privirea îndreptată

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
acestuia, orice semnificație. Dacă Pascalopol intra în chiar clipa când Otilia cosea nasturele lui Felix (lucrul se-ntîmplă o dată), fata nu lăsa lucrul, nici nu-și schimba stilul familiar, dar ochii ei erau iluminați, și, pe dată ce sfârșea, alerga la moșier și începea cu el obișnuitele calinerii. Felix rămânea astfel un copil inofensiv, care nu concurează pe oamenii mari. Din această cauză, el se umplu de o gelozie aprinsă și hotărî să lămurească cu orice chip situația. Neîndrăznind să înfrunte oral

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mine, Otilia, poți s-o disprețuiești, declară fanatic Felix. - Știu, nu mă-ndoiesc. Și tu ai nevoie de un protector. Otilia pleda cu atâta tărie cauza lui Pascalopol, încît Felix se îndupleca pentru o zi și se lăsa convins că moșierul vine numai să ocrotească dragostea dintre el și Otilia. Când însă Pascalopol sosea seara, întîmpinat de râsetele vioaie ale fetei, omagiat cu furtuni de execuții la pianoforte, mângâiat, răsplătit cu bucurii naive pentru cel mai mic dar, Felix se întuneca

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
și Otilia. Când însă Pascalopol sosea seara, întîmpinat de râsetele vioaie ale fetei, omagiat cu furtuni de execuții la pianoforte, mângâiat, răsplătit cu bucurii naive pentru cel mai mic dar, Felix se întuneca din nou de gelozie și-i ura moșierului o moarte repede. Într-o după-amiază, Otilia și Felix erau cufundați într-o convorbire de aceasta fără sfârșit, rezemați unul de altul, mînă-n mână, când se auzi clopoțelul. Otilia și uitase că aștepta pe Pascalopol. Felix se făcu roșu de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
l-ar fi adus el însuși pe Pascalopol, dacă nu l-ar fi oprit gelozia și mândria. Îi ajută întîmplarea să repare ceea ce i se părea un exces. O mână îl prinse cu putere de braț pe stradă. Era Pascalopol. Moșierul nici nu-l mai întrebă ce face, ci-i spuse blînd: - Te-aș ruga să vii puțin cu mine! Vreau să-ți vorbesc. Lui Felix îi batu inima cu putere. Se miră el însuși de contrastele inimii omenești. Se temea

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
gelozie, și totuși se bucură văzîndu-l, ca de un câine credincios pierdut și regăsit. Pascalopol îl conduse pe Felix, ținîndu-l mereu afectuos de braț (se întîlniseră pe Calea Victoriei), și în curând se aflară pe scaune, unul în fața altuia, în biroul moșierului. Acesta turnase în două păhărele un lichior verde. Pascalopol tuși de câteva ori ca un orator care are trac, se plimbă prin casă, iar Felix stătea cu inima puțin strânsă, ca un vinovat care se așteaptă la un rechizitoriu. Pascalopol

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
caracterul, să-i stingi avântul, grația. Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit în căsnicie. Întâia soție nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În sufletul meu de moșier prozaic se ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mică, și pot spune că a crescut sub ochii mei. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea să-mi fac femeia cum vream eu, aș fi făcut-o ca

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
acestea, Otilia prinse capul lui Felix și-l sărută apăsat - pentru întîia dată - pe buze. Toată casa răsună timp de două zile de concerte nebune de pianoforte. Când Pascalopol se ivi din nou, buzele lui moș Costache tremurau de emoție, moșierul, după un moment de timiditate, se repezi și-i sărută Otiliei amândouă mâinile, iar aceasta, așezîndu-se pe genunchii lui, îl sărută ușor pe obraz și-i drese părul cu mâna. Pascalopol era în culmea fericirii. Felix privi scena fără să

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-i drese părul cu mâna. Pascalopol era în culmea fericirii. Felix privi scena fără să-și dea seama ce e cu el. Inima i se strângea de gelozie, și totdeodată i se dilata de un ciudat sentiment de simpatie față de moșier. În casa Aglaei, evenimentul consternă pe toți. Aurica pretinse că Otilia făcuse farmece lui Pascalopol, iar Stănică, foarte vehement în spatele oamenilor, dădu această interpretare, pe care Felix o află mai tîrziu: - Tânărul (adică Felix) e pezevenghi, a prins mișcarea.Trăiește

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
toți. Aurica pretinse că Otilia făcuse farmece lui Pascalopol, iar Stănică, foarte vehement în spatele oamenilor, dădu această interpretare, pe care Felix o află mai tîrziu: - Tânărul (adică Felix) e pezevenghi, a prins mișcarea.Trăiește cu Otilia și stoarce bani de la moșier. Ăsta ajunge departe, să vedeți. O să-l moștenească și pe moș Costache. În timp ce în casa Giurgiuveanu se petreceau acestea, un alt eveniment luă naștere, evoluă și se stinse cu repeziciune în casa Tulea. Actorul principal fusese tânărul Titi Tulea. Titi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lase singur cu bătrânul. Felix era acum atât de devotat cauzei Otiliei, pe care o înțelegea, încît, intuind situația, plecă fără să murmure, având aerul că se duce la treburile lui. Nu-l mai privea cu ochi răi pe Pascalopol. Moșierul intră în chestiune de-a dreptul: - Costache, zise el, știi bine că țin la domnișoara Otiliacît și tine. Să fi fost cu zece ani mai tânăr, poate ți-o ceream de nevastă. - Ia-o! imploră bătrânul răgușit. - Nu, nu! se

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ceașca de cafea, din care, după ce sorbise bine băutura, scotea acum drojdia cu degetul și o mânca. - Ce zici, Costache? îl stimulă Pascalopol. Moș Costache privi prudent în dreapta și-n stânga și apoi, ridicîndu-se puțin ca să vorbească mai aproape de urechea moșierului, șopti: - Și Aglae ce-o să zică? - Doamne, cum ești! se scandaliză blând Pascalopol. Ce-țipasă ce-are să spună cocoana Aglae?! Ea n-are nici un drept să se amestece în afacerea asta, care n-o privește. Otilia este, sau nu fata nevestei

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
așa înlesnit. Când, în curând, Pascalopol veni să-l vestească pe moș Costache că avocatul pregătise hârtiile și că trebuia să se pună la dispoziția lui, Costache, în loc să răspundă, arătă cu capul îndărătnic spre Otilica. - Ce s-a întîmplat? întrebă moșierul, intrigat. - S-a întîmplat, zise Otilia,că eu nu vreau să mai pierdețivremea pentru mine. Nu vreau să-mi schimb starea civilă. - Dar, domnișoară Otilia, ce facem noi este în interesul dumitale. - Nu vreau nici un fel de sacrificiu. Mă simt

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
asta niciodată. - Lași pe masă toate, adăugă, căscând tare, Marina, le-oistrînge eu mâine dimineață. Felix și-aduse aminte atunci că Otilia rugase pe Pascalopol să vină s-o ia cu trăsura, își închipui deci că Otilia e în oraș cu moșierul. Un val de ciudă îl cuprinse, cu toată opunerea rațiunii. Se uită la ceas. Era nouă jumătate. Otilia pierdea într-adevăr nopțile, dar numai la ea acasă. Din oraș nu se întorcea niciodată mai târziu de nouă, și nici Pascalopol

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lui Pascalopol. Ce făcea oare Otilia acolo? Un clește de gelozie îl strânse din nou de piept, amintindu-și familiaritățile pe care le surprinsese între Pascalopol și fată. Nu, nu mai era nici o nădejde. Otilia avea legături mai strânse cu moșierul, și toată gingășia ei față de el, Felix, nu fusese decât un chip fin de a-l înșela asupra adevărului. Ce însemnau aerele acelea materne, îngrijorarea de viitorul lui, dacă nu lipsa dragostei? Felix râse el însuși de romantismul său și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
fel de ură generală împotriva oamenilor. Nu, n-avea să fugă, ci să învingă. Avea să vadă Aglae și ceilalți ce energii se ascundeau în el, iar Otilia ar fi regretat mai târziu de a-i fi preferat un banal moșier. Era furios în sinea lui împotriva Facultății de medicină, care pretinde atâți ani de studiu și nu îngăduie luarea dintr-o dată a tuturor examenelor. Astfel de gânduri chinuiau capul lui Felix, când cineva strigă din fund cu putere: - Pavele, Pavele

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
explică: - Are bursă. A remarcat-o un profesor, care a stăruit pentru specializare și a condus-o personal, notați bine, personal, la Paris. - Foarte frumos! aprobă madam Iorgu.Ofițerul, imprudent, intră pe neașteptate în vorbă: - Parcă plecase cu unul Pascalopol, moșier mare. Așa auzeam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia, fată superbă. Felix se simți înăbușit. Georgeta voi să salveze situația: - Sunteți informat greșit, domnule locotenent. Otilia mi-afost colegă de conservator. Este o pianistă excepțională. Olimpia, care dădea mereu semne

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
perceapă situațiile fine. Totuși, ce penibilă postură! Și în mijlocul acestei adunături, el suferea și se indigna de calomnierea Otiliei, care plecase într-adevăr în Franța, însă nu pentru studii, cum pretindea, cu onctuoasă perfidie, Stănică, ci ca să se plimbe cu moșierul Pascalopol, așa cum afirma necioplitul locotenent. Moș Costache se arăta atins de ponegrirea Otiliei, dar el însuși nu o ajuta cu nimic să-și clarifice situația, ba chiar o împingea, lacom, la combinații cu Pascalopol. În această societate, mai de treabă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ce-are să facă cu medicina lui. S-o ia pe zăpăcita de Otilia. După puțină gândire, Aglae își corectă impresiile: - Dacă ar lua-o pe Otilia, n-ar fi prost. Dar nu se uită ea laun studențaș. Ei îi trebuie moșieri. Otilia era bună pentru tine. E obraznică, dar îndrăzneață, urâtă nu. Ai fi rămas cu avere, nu glumă, de la Costache. Fiindcă nu ești și tu mai înfipt, mai bărbat, cum să-ți spun? Vă pricepeți la altele, vă lăsați păcăliți

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Simion era o dărăpănătură. Prin avere se înțelegea în familie lucruri fabuloase. Nu toți în familie erau bogați, unii erau chiar cu desăvârșire scăpătați sau de o condiție mai mult decât modestă, mulți erau însă bine situați, mari industriași sau moșieri, sau, în sfârșit, în posturi de comandă bine retribuite, mai degrabă în mari întreprinderi decât la stat. Erau printre ei magistrați, politicieni, dar nici un ofițer. De serviciul militar căutau printr-un straniu atavism să scape toți. Lucru notabil, indiferent de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
deodată. Tu știi cât câștigă un doctor mare? Colosal! Și ce face? Te-ascultă nițel ici, nițel colo, și-ți ia banii. Pe urmă, cinstea. Madam doctor Sima, profesor doctor Sima. Înalți nivelul familiei, că m-am plictisit tot de moșieri și de directori de fabrici. Să dăm, ceara mă-si, un Eminescu. E tocmai ce-ți trebuie ție, un doctor. - Pe nevăzute nu pot să mă pronunț! zise cu comicăgravitate Lili. - Știi că-mi placi! Păi când l-oi vedea

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
alta. Aglae are, dimpotrivă, sufletul mai cuprinzător. Ea ține la toți copiii ei, renunțând numai la bietul Simion. Nu-i pretinde, dar, să te iubească și pe dumneata, domnișoară Otilia. Felix nu-l văzuse niciodată pe Pascalopol așa de vorbăreț. Moșierul povestea, însă avea aerul că face o mărturisire deghizată, că-și descarcă sufletul. De altfel, același sentiment părea să-l aibă și Otilia, fiindcă, reluîndu-și un vechi obicei, se așeză îndărătul scaunului moșierului, și-i tot scutura cu mâna umerii

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
văzuse niciodată pe Pascalopol așa de vorbăreț. Moșierul povestea, însă avea aerul că face o mărturisire deghizată, că-și descarcă sufletul. De altfel, același sentiment părea să-l aibă și Otilia, fiindcă, reluîndu-și un vechi obicei, se așeză îndărătul scaunului moșierului, și-i tot scutura cu mâna umerii hainelor. Pascalopol avea aerul să zică: "numai eu știu să iubesc, fiindcă sufletul meu e vacant, fiindcă eu n-am iubit încă pe nimeni". Amintindu-și ce-i spusese moșierul despre trecutul lui

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
așeză îndărătul scaunului moșierului, și-i tot scutura cu mâna umerii hainelor. Pascalopol avea aerul să zică: "numai eu știu să iubesc, fiindcă sufletul meu e vacant, fiindcă eu n-am iubit încă pe nimeni". Amintindu-și ce-i spusese moșierul despre trecutul lui, Felix pătrunse pentru întîia oară, eliberat de egoismul lui de tânăr, mica tragedie a lui Pascalopol. Moșierul suporta dificultățile unei familii mai mult decât moș Costache, însă cu riscul de a fi plictisitor. Se expunea la situații

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să iubesc, fiindcă sufletul meu e vacant, fiindcă eu n-am iubit încă pe nimeni". Amintindu-și ce-i spusese moșierul despre trecutul lui, Felix pătrunse pentru întîia oară, eliberat de egoismul lui de tânăr, mica tragedie a lui Pascalopol. Moșierul suporta dificultățile unei familii mai mult decât moș Costache, însă cu riscul de a fi plictisitor. Se expunea la situații ca aceea când el, Felix, determinase pe Otilia să nu-l mai primească. Ce instincte nesatisfăcute împingeau pe Pascalopol în

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]