627 matches
-
razele soarelui, ca un rechin care se orientează pe deasupra unor ape necunoscute. M-am lăsat pe spate pe locul din dreapta al Citroënului, cu un Wall Street Journal pe piept, neobservat printre șoferii de taxi care-și făceau siesta de după-masă moțăind parcați pe partea umbrită a străzii. Vila lui Sanger era chiar vizavi, cu obloanele trase și cu camerele de supraveghere fixate pe pachetele goale de țigări și pe fluturașii publicitari adunați pe alee. Împinse de vînt, gunoaiele se adunau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
proptite În spatele porților de fier forjat și terase extinse pînă la piscinele ca niște rinichi albaștri de apă neîncepută. Blocuri rezidențiale cu trei etaje de-abia se Întrezăreau În capătul aleilor particulare Înțesate de mașini parcate ciorchine, rumegătoare de metal moțăind În soare. Și peste tot se profilau pe cer antenele de satelit ca niște boluri de cerșetori. Cred că sînt sute de antene. Cel puțin la televiziune n-au renunțat. — Ascultă soarele cu alea, Charles. Așteaptă să vină un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
propria-i persoană, ci era condus de un zel care n-avea nimic În comun cu țara asta de jacuzzi și piscine cu trambulină. — Crawford... Mai contează? i-am zis Încercînd să-l Încurajez. Dacă vor să-și trăiască viața moțăind cu sunetul oprit, lasă-i... — Nu... Se opri și se Întinse să mă ia de mînă.) Contează. Charles, spre asta se Îndreaptă lumea. Ai văzut cum arată viitorul, nici nu se muncește, nici nu se distrează. Costasolurile lumii se lățesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pe o tapițerie sobră. Crawford pretindea că ia locuințele la Întîmplare, dar eram convins că Își selectase victimele după o supraveghere atentă, alegîndu-le pe acelea de la care se aștepta să iște În complex cea mai stridentă alarmă. Mi-i imaginam moțăind ore În șir Într-o siestă prelungită, În timp ce Crawford umbla prin Încăperile de sub ei, sabotîndu-le recepția prin satelit, furîndu-le calul de jad de pe măsuța de cafea, o statuetă Staffordshire de pe polița căminului, scotocind prin sertarele biroului ca și cînd ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Au nevoie de tine, Bobby. Ce-o să se Întîmple cînd o să te-ntorci În Estrella de Mar? — O să-și vadă de-ale lor. S-au regăsit. Charles, trebuie să ai mai multă Întredere În oameni. Ia gîndește-te, acum o lună moțăiau toți În dormitoarele lor și se uitau În reluare la finala Cupei de anul trecut. Nici nu-și dădeau seama că așteptau să-i ia moartea. Acum montează piesele lui Harold Pinter. Nu-i un progres? — Bănuiesc că e. (În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
motorașul auxiliar. Cu modestia lui neprefăcută, Crawford se grăbea mereu să paseze tot creditul către populația din Residencia. După cum aflasem deja, pe sub tende și marchize zăcuse multă vreme nefolosit un uriaș rezervor de talente. Profesioniștii din clasa de mijloc, care moțăiseră pînă atunci pe marginea piscinelor, fuseseră cîndva avocați și muzicieni, directori de publicitate sau de televiziuni, consultanți În management sau funcționari guvernamentali. Poate că baza de calificări și abilități a Residenciei Costasol n-o egala pe cea a Florenței din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
deși ți-era atât de dor de mirosul inconfundabil al mării, pe care nu l-ai mai simțit de peste douăzeci de ani?“ se întrebă ea, retoric. Domnul Ionescu rămăsese în barul hotelului, zăbovind la o bere cu Codrin Neacșu. Ionela moțăise tot drumul în mașină și apoi, după masa de prânz de la restaurant, declarase că o doare capul și că se retrage să se odihnească în camera de hotel. Ceilalți invitați refuzaseră până la urmă propunerea de a merge la mare. Erau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în capăt de alee, o patrulă de-a lor, apropiindu-se în trap. Puștii bucureșteni au zbughit-o, împrăștiindu-se care-ncotro, ca vrăbiile din obor. Eu, cu ochi rătăciți și disperați, l-am căutat din privire pe tata, care moțăia pe o bancă, citind un ziar. Patrula m-a înhățat, înjurând fioros, în urâte vorbe străine, iar eu am început să plâng de spaimă. Plângeam așa de tare, încât tata a venit în fugă, să mă scoată din mâna soldaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
parcă rupându-și din ea fiecare mișcare și apoi pornește grăbită pe aleea pavată cu piatră cubică ce duce la garajul în fața căruia este parcat un Plymouth vișiniu. Lângă cauciucul din față al mașinii, un ciobănesc românesc imens și lățos moțăie la căldura soarelui. Cu un ochi deschis alene o zărește pe stăpâna lui, ca imediat să pornească în întâmpinarea ei dând vesel din coadă la vederea mâinii întinse pentru mângâiere. Marius face agale câțiva pași, ascultând ciripitul păsărelelor în timp ce un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de cât mai mulți ochi acolo sus. Am înțeles. Marius pășește pe hol cu senzația că pierde câte puțin din puterea trupului suprasolicitat la fiecare expirație. Dar dacă se așează jos, sigur va adormi instantaneu. La vederea lui, soldații ce moțăie întinși pe podeaua mozaicată se ridică în picioare dar el le face semn că nu este nevoie. Într-un brusc puseu febril, o sudoare fierbinte țâșnește din toți porii ca apa dintr-un robinet. Transpirația se prelinge pe frunte, spinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
percepută decît pală, obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont, În timp ce Lung moțăia pe capra șaretei Într-o dulce legănare, pe cîmpia goală, În inima secolului douăzeci. Pămîntul, pînă-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
piști de degete și n-aș fi simțit. Cu nervii era mai greu, jumate încremeniseră, jumate transmiteau în continuare semnale electrice. Porneam micul meu electromotor neuro-economic, care mă ajuta să trec ca o fantomă prin corpul amorțit. Șaizeci și cinci de kilograme moțăiau (doar v-am spus că sunt slăbănog!), păzite de câțiva microni de informație. Puterea se împărțea corporatist, departe de ochii lumii, în centrele de interes ale emisferelor: se duceau lupte, aveau loc tranzacții și se încheiau înțelegeri între blocuri cognitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rafală în frica altora, așa că avioanele nu-mi mai ajungeau. Studiam acum trenuri care deraiau, înfigându-se-n mlaștini sau case, autobuze cu școlari izbite de marfare, șlepuri lovind capete de pod, vapoare care se scufundau în ocean în timp ce pasagerii moțăiau. Mă așezam la Eschede lângă tipul din ICE 884, cu bara de metal încins desprinsă din boghiu, țâșnind la 282 km/h prin podea, apoi prin scaun, la doi centimetri de piciorul lui (într-un perfect spirit nemțesc, controlorul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu șurubelnița (când Belcin întreba cine vrea să rezolve problema, voluntarii săreau pe capete); Gino se prăbușea din bancă și se plimba printre rânduri cu fața tumefiată; Andrei scrijelea AC/DC, Metallica și Megadeth la perete; Cezar stătea cu spatele la catedră, moțăind sub hainele din cuier. Singurul care-o pățea era Suciu, tocilarul clasei. Suciu lua vitamine pentru creștere: Cavit, glucoză și vitamina B Complex; credea că îi fac creierul mai mare (Mihnea îl convinsese că și sexul). Învârtea pe bancă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îți mai vindeau icre negre, te puneau să guști, erau nemaipomenite; când desfăceai acasă borcanul, curgeau din el alicele sau bilele din cauciuc de anvelopă. Cam așa arăta țara misterioasă și necunoscută de după București. Am lăsat-o pe Maria să moțăie și-am călcat accelerația. Drumul spre Urziceni cădea drept, puteai să-i dai 140 liniștit, chiar și pe ceață. După vreo 10 kilometri, mi-am dat seama că e ceva în neregulă. M-am uitat în retrovizor: un Vento bleumarin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria nu-și termina studiile și, mai ales, nu-și găsea o slujbă. Așa stăteau lucrurile pe partea stângă a emisferei terestre și cerebrale. Cealaltă jumătate veghea în Pajura, într-un bloc cu grătar la intrare și doi câini castrați moțăind sub scară. Domnul Dinu păstrase în grijă apartamentul de la etajul întâi, administrația blocului și bunăstarea combinată a fiicei sale și-a celor doi câini. Apartamentul arăta rezonabil (Maria s-a ferit multă vreme să mi-l arate), într-un ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tristețe. Purta numai haine decolorate, moi și mâțâite ca sufletul ei: bluze lăptoase de in gălbui, pantaloni de catifea bej, pantofi-mocasin. Bineînțeles că n-avea nici o enigmă pe suflet, cu-atât mai puțin îndărătul bluzei: era suficient s-o privești moțăind la ștrand, fără sutien, cu Postmodernismul românesc sub cap, ca să-ți dai seama că nu trebuie s-o iei foarte în serios. Toată înfățișarea cerșea atenție și afecțiune, urmată de-o mamă de bătaie. Monica, dimpotrivă, nu știa cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dacă nu e umplut cu heroină. Când lipseam de-acasă ori veneam noaptea târziu în pat (după seriile catastrofice de pe Discovery), Maria adormea cu el în brațe, stârnindu-mi invidia. Îi găseam îmbrățișați, fericiți, cu pastila de stofă a botului moțăind între sânii ei. Cu timpul, apartamentul din Dorobanți s-a mobilat cu gesturi, obișnuințe și utilități pe care le memoram încă înainte să le punem în mișcare. Ciclul fugoid al vieții noastre pasionale și-a încetinit ritmul. Ieșeam pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu mai pot.“ „Pleacă, domne’, de-aici, că sun la poliție!“ „Sugi pula.“ Vara, toropeala făcea victimă după victimă și exploratorii se rătăceau sau nu mai apucau să sară gardul înapoi. Îi găseai sprijiniți de zid sau de mașini, unii moțăiau pe capota lui Firănescu (lucru riscant, ținând cont de faptul că tipul arunca sistematic cu găleți de apă de la etaj), alții strângeau la piept votca sau PET-ul de „Bucegi“, cățărați pe conducta de gaz. Cei mai curajoși rămăseseră blocați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
petrecute sub pantalon“, nimeni nu putea spune exact când fusese arestat și dacă mai zăcea în pușcărie. De Sfântu Ion, bandiții au năvălit, așadar, într-una din distileriile Leoteștilor. Nu era nimeni acolo, afară de doi băieți care supravegheau alcoolurile; lumea moțăia prin case, răpusă de-atâta mâncare și-odihnă. Mirosea frumos, a zăpadă, purcel fript și sărbătoare. Bandiții au întins ca de obicei armele, după care unul din ei și-a spus replica: „Dacă ați luat ziarele de dimineață, mă abțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lăsat „capra“ în locul ei istoric, grăbindu-mă spre Litere. Acolo trebuia să se dea ultima bătălie. O luptă identitară, contra alterității - cum ar fi spus colegii mei. Încă din ușă, mi-am dat seama că n-o să fie ușor. Portarul moțăia cu capul pe brațe. S-a trezit și, într-un acces de iritare și nedumerire lesne de înțeles, a sărit din gheretă și m-a luat la rost: „Matale ce cauți aici?“ „La bibliotecă.“, i-am răspuns. „S-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Simt însă vibrația valizelor, zvâcnetul corpurilor, unda de spargere a sticlei din termosuri. Ficații, splina, rinichii - toate mai grele cu câteva zeci de kilograme. Un frigider gata să plesnească deasupra oceanului. Ultimele secunde ale Boeing-ului sunt liniștite. Lumea râde, minte, moțăie, tace, fără sentimentul pionieratului. Două sute cincizeci de tone de-oțel nu-ți cad în cap din senin, mai ales când circuli prin zări cu opt sute de kilometri la oră. Poți răsufla ușurat. Dacă holograma mea n-ar fi la bord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fel, lanterna nu aștepta decât un lucru: să ieșim odată de-aici. Nu-mi mai rămăsese timp să cercetez restul dosarelor. Fochiștii se puteau oricând întoarce, iar mecanicii abia își începeau rondul de noapte. Cât despre portar, cine știe cât putea să moțăie în cabina lui călduță. Am mai scanat o dată încăperea, apoi am pornit-o spre ieșire. Nu obținusem mare lucru: certificatul meu de naștere lipsea, al lui taică-meu zăcea probabil prin alt dosar, iar pe tipul ăla, Manolescu sau Manoilescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cineva scrisese: „Gândește liber!“ Îndemnul părea corect, generos, doar dacă stăteai câteva clipe, îți dădeai seama de enormitate. Regizorul ne încuraja (sau poate chiar ne forța puțin) să gândim liber, fără ajutor, în termenii propuși de el. Cezar începuse să moțăie. Tocmai rula o emisiune pasionantă, în care un avocat și-un hoț profesionist intrau pe rând în direct, dându-și cu părerea despre o spargere al cărei autor nu fusese încă prins. Interveneau un polițist, o vecină, un profesor și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
M-am răsucit în cușetă, căutând poziția optimă. Compatrioții mei nu se luptau cu astfel de probleme, îi vedeai la clasa a doua, înghesuiți câte opt în compartiment, lăsând capul pe spate și adormind instantaneu, ca la un semnal. Unii moțăiau pe holuri, în picioare sau rezemați de-un sac. Nu le mișca un mușchi, pleoapele rămâneau închise, obrajii relaxați, doar saliva se prelingea uneori într-un firicel pe bărbie. Se trezeau la capăt, exact în gară, își recuperau sacoșele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]