717 matches
-
fost Petronius pentru Roma. Rotari și Gaila erau îndrăgiți de supuși, și eu mă bucuram de seninătatea căminului lor. Toți trei însă aveam o mâhnire care ne rodea pe dinăuntru, cu toate că nici unul dintre noi nu-și deschidea inima. În Rotari mocnea, asemenea unui foc nicicând stins, dorința de a se răzbuna pe Oderzo; dădea de înțeles regelui, dar Arioald era preocupat în primul rând ca ducii să-și respecte angajamentele față de el. Gaila se gândea deseori la Romilde și, cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Zero trecu pe sub spital, și se Îndreptă spre cealaltă parte a insulei, unde vârful i se ascuțea - chiar ca prora unei nave. Cineva construise o baracă din pături și cartoane și Își găsise adăpost sub arcadele podului. Peste jarul Încă mocnind fumegau niște crengi, iar În aer plutea un miros de cenușă. Probabil niște imigranți fără casă. Vagabonzi, clandestini. Mulți se temeau de ei, dar Zero hotărâse cu gentilețe să-i recunoască În acele fantasme dezrădăcinate și singuratice pe frații săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de artă care să declanșeze În ei uimirea, curiozitatea, inadaptabilitatea. Interesul lor spontan și instinctiv pentru artă sau pentru orice altă formă de exprimare a intelectului uman era deja extirpat de cei opt ani de școală, iar entuziasmul care mai mocnea În ei nu-l putea aprinde Într-o singură zi. Sasha Își numea elevii orfani, căci, deși aveau toți câte un părinte, uneori chiar trei sau patru, În funcție de felul În care se recompuseseră familiile lor, nimeni nu se ocupa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
MACABEUS: Un’ te duci? Un’ te duci? PARASCHIV: Să-mi curăț trompeta. MACABEUS (Încearcă să se scoale.): Scârba aia... scârba aia... PARASCHIV (Trântindu-l pe MACABEUS înapoi, apoi trăgându-l pe o rogojină în colțul încăperii.): Stai aici. Stai și mocnește. MACABEUS: Nu pleca. PARASCHIV: Nu plec. MACABEUS: Ce vrei să faci? PARASCHIV: Vreau să cânt. (Își ia trompeta din cui și începe ritualul cunoscut; cântă ușor, tremurător, scuipând des, tușind, trădându-și abia acum prin scuipături și tuse o boală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Bernard B. O’Hare. Am fost transportat la Wiesbaden într-un jeep, m-am aflat sub paza unui locotenent al cărui nume nu mi-e cunoscut. N-am vorbit prea mult cu el. Eu nu-l interesam. Tot drumul a mocnit de furie în legătură cu ceva care n-avea nimic de-a face cu mine. Fusese desconsiderat, insultat, trișat, calomniat, grav răstălmăcit? N-am idee. În orice caz nu cred că ar fi de prea mare ajutor ca martor. Executa niște ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
duhurile mai aveau în comun și o doză serioasă de antipatie față de Tabitha, astfel că era de așteptat ca Helen să se apere de orice acuzații. Într-un fel, problema era că nu se făcea nici o acuzație propriu-zisă. Toate fierbeau mocnit într-un mod care avea să creeze mult mai multă tensiune în timp decât ar fi generat o explozie adevărată. Investigația neoficială începută de Ben și de Steve nu a scos nimic la iveală. Nici una dintre asistentele directorului de scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sosesc graurii Dimineață de martie fără soare - doar triluri pe ram Înfrântă-i iarna - mii de fire de iarbă sulițând cerul În micul scuar - țăcănit de zaruri și ghiocei înflorind Pâclă-n pădure - lumina se înalță dintre ghiocei Plouă necontenit - mocnește-n pământul ud jarul ridichei În ploi cu spume spălate-s noroaiele - reînviere Numai un melc pe trunchiul oțetarului - tot cerul vânăt Gardul prăbușit - cireșul înflorește pentru prima oară Liniștea din zori - guguștiucii uguind într-un singur glas sursă foto
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
-ți admiri propria publicație, în timp ce fiica ta nou-născută se află la numai câțiva metri depărtare, i se părea doamnei Duffield un gest de un egocentrism dus la extrem. Cui îi păsa că el „căuta greșeli“, așa cum îi șoptise repede Alice. Mocnind sub sentimentul de indignare era bănuiala că Jake nu numai că nu-i oferise flori lui Alice, dar nu-i făcuse cadou nici un alt obiect care să marcheze venirea pe lume a copilului. Doamna Duffiled presupunea greșit, dar asta numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un adaus de tristețe ascunsă.” Ea, cu instincul ei de mamă, a simțit cum se destrămau legăturile lor... Și, cât de nesigur îi era viitorul acolo, departe, peste mări și țări. Cu ce bucurie să se fi întors el!? Cine știe ce mocnea în sufletul lui!... Telefoanele lui dese și atât de călduroase, din ultima vreme, au avut parcă altă savoare, dulce-amară, a unui dor neatins... El nu s-a purtat, atunci, ca și când o vedea pentru ultima oară... N-avea cum să știe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
roșie, tremurânde, pe pereți. După atâta suferință, Iorgu vindecat într-un fel de întâiul delir... putea gândi un pic mai limpede. În vorbe și în gesturi i se putea citi o mai bună stăpânire de sine, iar în ochi îi mocneau judecăți despre viață și moarte, îndelung meditate. Era obosit. Încercă să doarmă... Puse capul pe pernă, dar somnul nu se lipea de el. Nici nu știu cum se pomeni cu Biblia în mână, deschisă undeva la întâmplare. Ochii îi alergau peste rânduri
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ruga pentru iertare și pentru odihna veșnică a Vasilicăi. Era în mijlocul toamnei... Era o liniște calmă de așteptare. Norii se târăsc pe sus, asemeni unor monștri negri și grei... Aleargă ca o turmă de urși învălmășiți, scoțând mormăituri, în fiecare mocnind un sâmbure de foc. Ei plutesc între Cerul lui Dumnezeu și pământul sărman... Ei sunt imaginea veșnică a tuturor călătoriilor, a cautărilor, a dorințelor și dorurilor de casă. Într-o stare de contemplație, dar și de uimire, Iorgu se pomeni
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
putu să-și dea seama că partea de din dos a casei avea o înălțime mai mare decât a restului, parter și cat formând două coridoare suprapuse, cu geamlâc. Numai în catul de sus o lampă cu petrol ardea, restul mocnea în întuneric. Tânărul se întoarse spre intrarea din față și medită un mijloc de a-și vesti prezența. Însă nu văzu prin apropiere nici o sonerie, și a bate în ușă i se păru, cum era și natural, o absurditate. Într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
piardă aerul copilăresc. Ochii îi erau mai ardenți și, în genere, ținuta ei era mai sigură. În vorba și gesticulația ei se citeau o stăpânire deplină, o maturitate enigmatică. Cu toată exuberanța fetei, Felix se simțea inferior. În ochii Otiliei mocneau judecăți despre viață și despre el, hotărâri îndelung meditate, ironii. Asupra unei astfel de fete, nu putea avea nici un fel de autoritate, seriozitatea ei îl paraliza. Oricât compararea i se părea jignitoare, se gândea la Georgeta. Aceea părea și ea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Urmărea cu ochi umezi tot ce spunea Felix, îl scruta cu supunere și duioșie, râdea când râdea el și se întorcea ori de câte ori acesta o țintea în ochi. În același timp Titi simțea leșinuri când o privea pe Lili și ură mocnită pentru norocosul la vorbă Felix. Aglae făcu tot ce-i stătu în putință să orienteze pe Lili spre Titi și să sfărâme convorbirea dintre Felix și fată. Întâi ordonă lui Titi să facă fetei un portret frumos, așa cum știe el
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ea, linsă și ea de o limbă lată de sticlă, amestecând ritualurile ortodox și catolic, mucăia o candelă albăstruie, iar pe placa unui scrin, cu toracele și sertărașele laterale ondulate și bombate, într-un vas de argint cu manufactură orientală, mocnea tămîie!... Pe pereți, dar și prin cavitățile întredeschise ale unor piese de mobilier cu anatomii și elongații elucubrante, articole salvate din presa timpului, poezii și cămăși, pistoalele de duel, trofeele de vânătoare și pieptarul de scrimă, fotografii din albume, halatul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulți, era singur, sărac și silnic. Între sprâncenele negre i se săpase semnul posomorârii. Avea ochii duși în fundul capului. În ei mocnea mereu un foc neostenit. Iute și mânios, nu se lăsa înșelat la socoteli. Când se mai întindea câte unul la vorbă, ridica o palmă grea. Era de ajuns. Pe urmă mai veniseră oameni. Mahalaua se lărgise spre marginea gropii, de-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sub icoană, ardea o candelă de sticlă roșie, abia pîlpund. Mirosea a gutui ținute la căldură, și pe patul înalt, acoperit cu o cergă aspră, dormeau doi motani, care ridicară capetele, leneș, când auziră glasurile. Într-o sobă de tuci mocnea focul potolit. Lumina moale a odăii îți făcea somn. - Poftim, stai pe scaunul ăsta, zisese Roșioară și își puse mâinile pe genunchi, așteptând. Aglaia se așeză, își trase barizul mai bine pe frunte, îl potrivi și-o luă pe departe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
el. Era frig, frig. -La acoperit cu un strat de baligă: - Miroase, dar ține de cald, i-a spus. Ăștia fac pe oamenii subțiri, dar tremură bine... Gheorghe fuma întins pe spate, cu coatele în grămada de nisip. Alături mai mocnea încă un rest de foc. Rămăsese numai un miez fierbinte cât un ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe fețele ostenite ale pungașilor. Mînă-mică horcăia, Nicu-Piele se întorcea când pe o parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
avânt pozitiv al vieții, rezultat dintr-un plus de viață, dintr-un exces de vitalitate și dintr-o expansiune organică. În stările pozitive, viața trece dincolo de determinările ei normale nu pentru a se nega, ci pentru a elibera rezervele care mocnesc și care, acumulate, riscă o izbucnire violentă. Toate stările extreme sânt derivate ale vieții, prin care ea se apără de ea însăși. Transcenderea limitelor din stările negative are cu totul alt sens, deoarece ea nu pleacă din plenitudine, ci dintr-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un farmec analog luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul asentiment dat suferinței este acela pe care-l exprimă regretul eventualei vindecări. Dar regretul acesta este atât de impalpabil și de difuz, încît nu se poate cristaliza în conștiința nimănui. Toate durerile care se sting
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pulsație vitală mai mare, se distanțează de un sens spiritual. Un popor ajunge purtătorul unei idei numai întru cât devine națiune sau este. Ca popor, existăm de atâta vreme. Ardeleni; munteni; moldoveni etc., nu se poate spune că n-am mocnit, în secole de opresiune, pentru o solidaritate românească. Dar chiar viziunea lor - în mod explicabil - n-a depășit elementele definitorii ale unei existențe populare. Națiunea este un nivel superior al poporului; numai la rangul ei un neam câștigă elanul agresiv
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
potabilă, căldură, precum și scumpirea energiei electrice și a gazului, nu în ultimul rând foamea și frigul (care dominau întreaga Românie ceaușistă în această etapă) creaseră o stare de indignare și tensiune printre muncitori; orașul Brașov devenise un spațiu în care mocnea „o mare acumulare de substanță explozivă” (Filichi, 1994, p. 16). Astfel, în noaptea de 14-15 noiembrie 1987, în atelierele IABv, schimbul III, secția 440, încep să se formeze nuclee de protest față de măsura autorităților de a reduce salariile, declanșându-se
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și pentru ca privirea lui să nu fie zadarnică, adăugă : Bă, da’ mare mai e mormanul ăsta... Io zic că e mai mare decât orașul întreg... — Mocnește, zise Pârnaie. Așa că, deși soarele trecuse de vârf, înțeleseră de unde venea căldura. Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de oală răsturnată ori fărâmă de faianță răsfrângeau cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste diagonalele scânteietoare ale cuțitului, veni șuierul ascuțit al ară tării, care își vârî degetele în gură și suflă în ele năprasnic. Șuieratul rău-prevestitor sugera că în afară de el ar mai fi putut fi careva primprejur. Pârnaie ciuli urechile. Aburii care mocneau se îndesiră. Cioburile începură să sclipească, de parcă ținuseră minte soarele care trecuse de partea cealaltă, și se înmulțeau, ca strivite sub tălpi. Se iscă din senin un vânt ce agită bălăriile. Și atunci, dindărătul grohotișurilor, dezlipindu-se din brazdele crestate și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
datoria lui să reînnoade conversația. Lângă el, Mierlă ciripea, din vârful buzelor, privind cu melancolie în gol. — Ce-are ăsta, de-i așa pleoștit ? întrebă Pârnaie. Ce- i, mă, guguștiucule ? Guguștiucul continua să se legene, privind absent spre tăciunii care mocneau. Bunelu răscoli jarul și trase un bulgăre de jăratec mai aproape, să-și aprindă țigara. Așa îl apucă mereu primăvara și toamna, îi lămuri. Nu știe dacă e pasăre călătoare sau nu. Acuma încă-i bine, toamna e mai rău
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]