2,922 matches
-
trebuind să decodifice simbiozele revelatorii. De aici complexitatea unui text, crede Stanca. Totodată, scriitorul evită să radiografieze un realism care să bruscheze prin decantări fantastice atenția cititorului. El merge pe calea sinuoasă, dar sigură ca semnificație, a maieuticii ambalate în monologuri din care se extrag esențele tari. Uneori, naratorul se asigură excesiv că cititorul înțelege suprapunerile simbolice. De pildă, insistă că Diana, soția paranoică a lui Horia, este o Isabella de Molay pentru protagoniști („nebuna” ce fascina cavalerii taumaturgi). Sau că
Reluarea neantului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3740_a_5065]
-
am văzut vreodată un cuplu atît de extraordinar cum sînt Horia Săvescu în acest Treplev și Olga Torok în această Nina. O forță uriașă îi apropie. Și mii de spaime și de neputințe îi despart. Nu am văzut niciodată construit monologul Ninei cu o asemenea intensitate. Mi s-a părut că în fața mea este Crisalida lui Murakami pentru care nu am avut, pînă acum, Imaginea. Ca un prizonier în propria-i mantie, în formele unei placente captive, Nina se zbate ca să
Puțin după asfințitul soarelui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3742_a_5067]
-
mult, când mai puțin. Către sfârșit, ele se adună totuși într-un mănunchi, cu prilejul unei înmormântări. Autoare și de teatru, Yasmina Reza stăpânește dialogul viu, natural, uneori ironic, alteori cinic, mai adesea trist și resemnat. Se folosește și de monologul interior. Paradoxul, aforismul, replica memorabilă abundă. Succesul de public are acoperire. Credem că nu va fi unul efemer. Yasmina Reza, Heureux les heureux, Editura Flammarion, 2013, 192 pag.
Nefericiți cei nefericiți by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3470_a_4795]
-
de la Muzeul Literaturii, pe care le prezida cu o nemaipomenită voioșie de spirit. Oprindu-te pe stradă, în curtea Academiei sau în aceea învecinată a Uniunii Scriitorilor, avea totdeauna o descoperire de comunicat, pe care o debita repede, într-un monolog fermecător, uitând, mai cu seamă în ultimul timp, să facă nod la ață, fără să lase loc de replică, practic imposibilă și din cauza surzeniei, care însă nu-l făcea, ca pe alții, morocănos sau absent. Bibliofil și erudit al cărții
„Un vestigiu prețios din vremea criticii normale“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3479_a_4804]
-
un narator nubil e felul cum discursul se păstrează în limitele unui anumit tip de limbaj, specific vârstei, până la capăt. Romanul surprinde confesiunile Cristinei, niște scrisori imaginare către o mamă absentă, cu care vorbește săptămânal la telefon. Interesant e că monologul, în fapt, are nervuri de jurnal. Altfel spus, nu există o ordine prestabilită a mărturisirii. De aici modulații diverse. Este limpede că naratoarea preia idei de-a gata din lumea maturilor. Nu foarte stridente, e-adevărat. Dereglările apar atunci când vocea
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
de atașament, devenind experți în psihologia amăgirii. Speranța lor e unidirecțională, spre părinții absenți. Totul seamănă izbitor cu psihologia copiilor întorși din lagăre, ce se trezesc într-o lume de bunici la fel de neputincioși. Lipsesc din genocidul economic pulsiunile morții. Citim monologul nubilei pregătite să fie matură înainte de vreme („Sunt un om împlinit și o fată aproape mare”), pentru a se substitui părinților absenți. Șocul ce definește rapid o nouă identitate e efectul preferat al scriitoarei. Sonia din Un an în Paradis
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
un narator cu multe tulburări la activ se confesează în condiții extreme cu seninătate, având un stil egal, fără cusur, un discurs foarte bine articulat, în care temerile sunt analizate ca și cum s-ar găsi întro permanentă stare de grație. Amplul monolog, în fapt, nu are scăderi, nici pierderi de altitudine verbială ori stilistică. E o problemă de pact cu cititorul, dacă admitem că se poate stabili un limbaj impecabil, o expresivitate nealterată, de la un cap la altul, în atare condiții. Dar
Terapia captivității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3513_a_4838]
-
pierderi de altitudine verbială ori stilistică. E o problemă de pact cu cititorul, dacă admitem că se poate stabili un limbaj impecabil, o expresivitate nealterată, de la un cap la altul, în atare condiții. Dar să presupunem că suntem martorii unui monolog înregistrat în timp, iar răpirea este decorul potrivit pentru o mărturisire ideală. Confesiunile redau un plan al prezentului răpirii, irelevant, și altul retrospectiv, multietajat. Așa încât se înțelege că terapeutica prin scris se poate realiza numai acum. În plus, nu știm
Terapia captivității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3513_a_4838]
-
despre moarte, război și legăturile imprecizabile care unesc oameni ce trăiesc în epoci și spații geografice diferite. Dar dialogul dintre cei doi îndrăgostiți, Sașa și Volodia, se dovedește de la un moment dat încolo a fi mai degrabă o serie de monoloage interioare, de scrisori care rămân nescrise, plutind undeva în marginea conștiinței personajelor. Senzația de inefabil, de imprecizabil domină, de altfel, întreaga carte, avertizând cititorul că ne aflăm în spațiul pur al poeziei, acolo unde orice determinări reale devin irelevante în fața
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]
-
le susține. În zadar facem ziduri înalte. Ele ne despart de drumuri, dar nu de hăul de sub noi și de deasupra noastră."* Cu o admirabilă demnitate în suferință, mult încercata țărancă închipuită de Marin Bucur sfârșește prin a exprima în monologul ei interior o filozofie a dăinuirii în fața oricăror vicisitudini ale destinului, sintetizând reacția spirituală a unui întreg popor: „Noi n-avem case de dus în spinare. Trebuie să rămânem lângă ele. Să le păzim să nu se prevale. Ne clătinăm
Noi contribuții la bibliografia lui Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6244_a_7569]
-
Țara Minunilor, a fost mai mult o joacă decât un prilej de meditație, cum ar fi sugerat titlul, fiind alcătuit preponderent dintr-o suită de duete și scene de grup și mai puțin cum ar fi fost de așteptat de monoloage, de solo-uri, de convorbiri cu sine. Monolog a existat doar într-o proiecție, în care un personaj clama fragmente din Dictatorul lui Charlie Chaplin, dar cuvintele grele în conținut nu aveau niciun corespondent în mișcarea care se desfă- șura
Dansul în Festivalul „George Enescu“ Artiști portughezi by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3167_a_4492]
-
decât un prilej de meditație, cum ar fi sugerat titlul, fiind alcătuit preponderent dintr-o suită de duete și scene de grup și mai puțin cum ar fi fost de așteptat de monoloage, de solo-uri, de convorbiri cu sine. Monolog a existat doar într-o proiecție, în care un personaj clama fragmente din Dictatorul lui Charlie Chaplin, dar cuvintele grele în conținut nu aveau niciun corespondent în mișcarea care se desfă- șura, în paralel, pe scenă. Și de astă dată
Dansul în Festivalul „George Enescu“ Artiști portughezi by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3167_a_4492]
-
caracteristic de exprimare a opiniei în regimurile autoritare și, mai cu seamă, în acelea comuniste. Își trage suflul din certitudini și nu implică replică. Nu e interesată să convingă, ci să desființeze. Polemica e, în fond, un dialog, campania, un monolog. Polemica își are învingătorii și învinșii, fie și pentru un timp, după care rolurile se pot inversa. Campania nu cunoaște decât învingători, despre învinși nemaivorbindu-se, chiar dacă doar pentru un timp. E drept că, și în cazul campaniilor, rolurile se
Polemică și campanie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3106_a_4431]
-
era adecvată personalității, constând dintr-o fustă albă plisată, destul de scurtă, ca a tenismenelor, și o bluză de voal simplă” (p. 77). Registrul indirect liber e cel care joacă festa aici: căci ce avem sub ochi, deși stă sub semnul monologului interior, seamănă izbitor de mult cu expozeul public. Nu întâmplător, două personaje pasagere (bunica lui Artemis și medicul care o îngrijește, un specialist aureolat de propria glorie) sunt printre cele mai plauzibile din carte. Lor, Dumitru Popescu le simte excelent
Zăpezile de-acum by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3110_a_4435]
-
Nicolae Coan Cam orice neamț bunicel știe pe de rost partea din monologul lui Faust unde bătrânul savant, care nu-l întâlnise încă pe Mefisto, transmută versetul lui Ioan: „Im Anfang war die Tat” („La început voi pune Fapta”). Asta pentru că aproape orice neamț, bun sau rău, crede intim că la temelia lumii
„În fața realității” by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3124_a_4449]
-
la scară normală însă care nu acceptă a se dezvălui, asemenea unei răni hidoase. În al doilea rînd, aerul decorativ, de „făcătură” stilistică al cruntei posturi confirmă condiția estetică a confesiunii deturnate, coeziunea discursului. O singură compensație își îngăduie acest monolog crîncen revendicativ și anume o muzică a verbului crispat, amară cantilenă ce răsună în răstimpuri (Candela). Citindu-i cartea, nu putem a nu-l considera pe Lucian Scurtu drept un poet absolut remarcabil, cu o creație ce emoționează chiar prin
Confruntarea cu provincia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3144_a_4469]
-
prin introducerea unei fericite dezordini lingvistice, imagistice și prozodice. Tehnica autorului pare desăvârșită încă de la primele poezii. Aur sterp și Stînci fulgerate demonstraseră neobișnuite disponibilități pentru figurile fonetice, legate de prozodie; în marile poeme din Visuri în vuietul vremii și Monolog în Babilon, pe primul loc urcă figurile sintactice (enumerările, în vaste enclave descriptive), avînd drept scop ultim hiperbola complexă. Prima poezie, deja citată, din primul volum excepțional (Visuri în vuietul vremii) cuprinde următorul fragment: „În piața public-a simțirii noastre
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
a deschis lui Philippide un orizont nou; alături de poezie filozofică începe să scrie o poezie cu implicații sociale nete, deoarece tragedia prin care trecea poporul său nu l-a mai lăsat indiferent. Astfel el face să apară, în 1967, volumul Monolog în Babilon, unde, pe lîngă poezie compusă în manieră familiară, există cîteva parabole antitotalitare excepționale. Formula criptică adoptată ar reprezenta explicația pentru inexplicabil: vocea unui alt mare poet îndrăznea să spună ceea ce nici Arghezi, nici Blaga, nici chiar Voiculescu nu
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
compusă în manieră familiară, există cîteva parabole antitotalitare excepționale. Formula criptică adoptată ar reprezenta explicația pentru inexplicabil: vocea unui alt mare poet îndrăznea să spună ceea ce nici Arghezi, nici Blaga, nici chiar Voiculescu nu îndrăzniseră. Poemele de factură politică din Monolog în Babilon rămîn pînă astăzi un strigăt de revoltă emis în mijlocul unei tăceri asurzitoare. Evident, Philippide nu putea pronunța cuvintele comunism, dictatură ori România în mod explicit; comunismul și teroarea capătă la el numele de fiorosul zeu, iar organizarea socială
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
nespus de ferm“. După această descifrare a poemelor întreprinsă, aluziv, de către Toma Pavel în 1969, poemele cu pricina n-au mai atras în mod deosebit atenția analiștilor ulteriori. Lumea fictivă a mitologiei, aleasă drept refugiu în fața prezentului, capătă în volumul Monolog în Babilon tonalități particulare: nu mai e vorba doar de concentratul de civilizație contemplat uneori arheologic în tinerețe, ci de o lume care ascunde semnificații grave. Capodopera deja evocată Sirinx, legenda nimfei dorite de Pan, aduce personajul principal să-și
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
trag din stele/ Poeții leagă vremile-ntre ele“. Realizările Antichității par sortite însă și ele unei pieiri grabnice - vezi stoica recapitulare a istoriei întreprinsă de Alexandru Macedon, omul considerat fiu al zeilor, dar care nici nu-și bănuia iminenta moarte (Monolog în Babilon). Iar ultima poezie din ultimul volum de Philippide, poemul Călătorie și popas, capătă valoare testamentară - căci „vrednicul Evandru“, strămoșul nostru al tuturor, trimite din depărtări o încurajare românilor, asigurîndu-i de solidaritatea culturii latine cu poporul de la Dunăre: El
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
temele înrudite maniera proprie de a atinge esența ultimă a literaturii. Dimensiunile poemelor sale au sporit astfel constant, ajungînd la un număr de versuri neobișnuit pentru mijlocul secolului XX (în volumul ultim, Pe un papirus numără 280 de versuri, iar Monolog în Babilon - 275 de versuri). Astăzi vedem că opțiunea pentru vastul poem-alegorie s-a făcut prin sacrificarea unei reale vocații, vocația lirică. La Philippide. lirismul a fost ținut în frînă, încorsetat în favoarea filozofiei, dar nu a dispărut niciodată complet. În
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
regăsibil - într-un ambalaj mult mai tern și mai puțin dinamic, e adevărat - în destule romane ale tradiției moderniste. Deși vocile sunt diferite, „tehnic” vorbind, capitolele acestui roman „coral” - ce poarta numele naratorului personaj - sunt croite pe același calapod: un monolog în care se îngrămădesc sintetic dialoguri (redate cursiv), fapte, reflecții, menite a schița un portret. Trei dintre personaje au dreptul să intre de două ori în scenă pentru a-și rotunji poveștile (e vorba, în primul rând, de Odile și
Monoloagele nefericirii by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2944_a_4269]
-
scenă pentru a-și rotunji poveștile (e vorba, în primul rând, de Odile și Robert Toscano, un fel de „arhetip” al cuplului, în cheie amar-ludică, cu poveștile cărora începe și se încheie romanulmozaic), în vreme ce unele personaje își irosesc „intrările” în monoloage minimalist-autoreflexive, lăsând în fundal istoria vieții lor. Cartea, gândită dramatic ca o succesiune de acte narate (recte interpretate), rând pe rând, de toți eroii acestei comedii umane se încheie cu o scurtă amintire de la pescuit, relatată nostalgic, dar și cumva
Monoloagele nefericirii by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2944_a_4269]
-
succesiune de acte narate (recte interpretate), rând pe rând, de toți eroii acestei comedii umane se încheie cu o scurtă amintire de la pescuit, relatată nostalgic, dar și cumva omagial, de prietenul bolnav de cancer al răposatului Ernest Blot. Este singurul monolog atipic al cărții: un mesaj scurt, adresat celui dispărut de cineva aflat, la rândul lui, în anticamera morții, evocând un moment oarecare din trecutul lor comun și transformându-l întrun reper (îndepărtat, prin vocea memoriei) al fericirii. Al fericirii mărunte
Monoloagele nefericirii by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2944_a_4269]