857 matches
-
va folosi restul armatei pentru a îi învinge pe anglo-aliați. În acest timp, în noaptea dinspre 16 spre 17 iunie, armatele Coaliției s-au retras, armata prusacă ajungând pe data de 17 la Wavre iar cea anglo-aliată ocupând înălțimile de la Mont Saint-Jean, la sud de localitatea Waterloo, barând înaintarea francezilor spre Bruxelles. Forțele franceze, conduse de Napoleon ajung la rândul lor în fața platoului Mont Saint-Jean pe 17 seara, instalându-și bivuacurile față în față cu cele ale soldaților lui Wellington. Câmpul
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
au retras, armata prusacă ajungând pe data de 17 la Wavre iar cea anglo-aliată ocupând înălțimile de la Mont Saint-Jean, la sud de localitatea Waterloo, barând înaintarea francezilor spre Bruxelles. Forțele franceze, conduse de Napoleon ajung la rândul lor în fața platoului Mont Saint-Jean pe 17 seara, instalându-și bivuacurile față în față cu cele ale soldaților lui Wellington. Câmpul de bătălie, situat în dreptul platoului Mont Saint-Jean reprezintă o câmpie ușor ondulată, ce urcă în pante ușor înclinate, dinspre hanul Gros-Caillou, sau Caillou
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
Waterloo, barând înaintarea francezilor spre Bruxelles. Forțele franceze, conduse de Napoleon ajung la rândul lor în fața platoului Mont Saint-Jean pe 17 seara, instalându-și bivuacurile față în față cu cele ale soldaților lui Wellington. Câmpul de bătălie, situat în dreptul platoului Mont Saint-Jean reprezintă o câmpie ușor ondulată, ce urcă în pante ușor înclinate, dinspre hanul Gros-Caillou, sau Caillou spre platoul Mont Saint-Jean. Câmpul de bătălie măsura în jur de 3 kilometri pe axa nord-sud (din vârful platoului până la satul Placenoît) iar
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
17 seara, instalându-și bivuacurile față în față cu cele ale soldaților lui Wellington. Câmpul de bătălie, situat în dreptul platoului Mont Saint-Jean reprezintă o câmpie ușor ondulată, ce urcă în pante ușor înclinate, dinspre hanul Gros-Caillou, sau Caillou spre platoul Mont Saint-Jean. Câmpul de bătălie măsura în jur de 3 kilometri pe axa nord-sud (din vârful platoului până la satul Placenoît) iar pe axa est-vest măsura aproximativ 5,5 kilometri (de la Braine-L'Alleud la vest, până la Chapelle-Saint-Lambert la est). Pe axa nord-sud
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
spre Ohain; acesta din urmă parcurgea creasta pe care se dispuseseră trupele anglo-aliate. Câmpul de bătălie nu era, deci, defel „câmpia tristă” despre care vorbește Victor Hugo, înălțimile maxime fiind de nu mai puțin de 132 de metri, în dreptul fermelor Mont Saint-Jean și Belle Alliance. Pentru francezi, panta ce trebuia urcată pentru a intra în contact cu inamicul, era destul de abruptă. Urmare a ploilor torențiale și furtunii de pe data de 17, solul era înmuiat și extrem de noroios iar vremea de pe data
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
binomul complementar format din strategul Gneisenau și bătrânul războinic Blücher. Tactician fără egal, „Ducele de Fier” știa că va înfrunta o armată superioară și deci alege un câmp de bătălie pe care îl studiase atent cu un an înainte: platoul Mont Saint-Jean, la sud-est de localitatea Waterloo și de pădurea Soignes, în care intenționa să își retragă trupele în caz că francezii i-ar fi străpuns linia. Terenul oferea numeroase adâncituri unde rezervele se puteau masa, fără a fi expuse artileriei inamice. Anticipând
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
o acțiune de flancare din partea inamicului, care ar fi trebuit mai întâi să cucerească fermele. Aplicânt una dintre tacticile sale favorite, denumită „reverse slope”, Ducele a fost atent să își plaseze grosul forțelor în spatele pantei pe care o face platoul Mont Saint-Jean, pentru a nu prezenta inamiului decât o mică parte din dispunerea sa strategică și pentru a minimiza efectele bombardamentului inamic. Cu toate că armata lui Wellington era împărțită administrativ în două corpuri (Hill pe dreapta și Prințul de Orania în centru
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
tip de teren. Soult își exprimă rezervele cu privire la oportunitatea purtării bătăliei, declarând că "infanteria engleză în cadrul unui duel este diavolul", iar Reille opinează că aceasta ar fi „inexpugnabilă”, atacată frontal, pe un teren de bătălie deluros de tipul celui de la Mont Saint-Jean. Cu toate acestea, Împăratul știe că, în război, moralul este esențial și nu acceptă remarcile defetiste, admonestându-l pe Soult: „Pentru că Wellington v-a bătut, îl considerați un general mare. Dar eu acum vă spun că Wellington e un
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
trebuit să ceară amânarea atacului dar un atac matinal, insuficient susținut de artilerie și cavalerie ar fi fost greu de conceput. Neavând prea multe informații despre intențiile lui Wellington și despre dispozitivul anglo-aliat, în mare parte disimulat în spatele crestei platoului Mont Saint-Jean, Împăratul își dispune trupele simetric, pentru a putea exploata orice posibilitate. Astfel: Împăratul francez avea la dispoziție o forță ușor superioară numeric și calitativ, mai ales în ceea ce privește artileria (268 de piese), dar acest avantaj era diminuat, din cauza faptului că
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
încredințată generalului Desales, comandantul artileriei Corpului I. În stilul caracteristic al strategiei napoleoniene, scopul bateriei era acela de a bombarda puternic sectorul care urma să fie atacat, adică pozițiile centrale prezumate ale anglo-aliaților, disimulați, în mare parte în spatele crestei platoului Mont Saint-Jean. Dacă majoritatea trupelor anglo-aliate nu erau vizibile pentru francezi, în schimb, de cealaltă parte, o bună parte din trupele anglo-aliate remarcaseră în depărtare, cu îngrijorare crescândă, concentrarea pieselor de artilerie. Marea baterie franceză, odată instalată, acoperea un front de
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
sută!”. Chiar dacă nu a primit în timp util depeșele imperiale, totuși Grouchy a fost prevenit de mai multe ori de subalternii săi de necesitatea reluării comunicațiilor și mai cu seamă despre necesitatea de a merge pe câmpul de bătălie de la Mont Saint-Jean. Mareșalul a rămas totuși imperturbabil, hotărât să continue urmărirea pe traseul său inițial. Curând prusacii sunt în număr suficient de mare pentru a lansa primul atac asupra Placenoît, poziția-cheie pentru a controla drumul, principala rută de retragere a francezilor
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
admirate figurile de ceară ale personajelor principale care au luat parte la bătălie, împreună cu o serie de artefacte. În plus, câmpul de bătălie este unul extrem de bogat în materie de monumente și case istorice de epocă (La Haye Sainte, Hougoumont, Mont Saint-Jean, Papelotte), ca și muzee (Panorama, ferma Gros-Caillou). Pe 18 iunie al fiecărui an care se termină în 0 sau 5, au loc manifestări importante și reconstituiri.
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
Împreună cu Cochi (născută Miculescu) - cadru didactic la Facultatea de Fizică - căsătoriți din 1955 a avut un băiat și două fete. Băiatul "Alexandru Brăduț Șerban", cunoscut între prieteni și sub numele de "Cuxi", este primul român care a cucerit vârful Matterhorn (Mont Cervin, Monte Cervino) din Alpii Apenini. În 1983, în vârstă de 23 de ani, aflat la schi în zona refugiului Gențiana, de lângă cabana Pietrele din Munții Retezat, avea să fie surprins de o avalanșă și să își găsească sfârșitul în
Alexandru Șerban () [Corola-website/Science/305543_a_306872]
-
și podișuri — cu 37% — și munți — cu 6% din suprafața totală. Altitudinea medie este de 320 de metri, aceasta fiind cea mai mică, relieful încadrându-se între -28 de metri, în Marea Caspică, și 4807 metri, în Munții Alpi, vârful Mont Blanc. Per ansamblu, altitudinile mai mici de 500 metri (câmpii, podișuri, dealuri) se întind din estul Munților Alpii Scandinaviei până în vestul Munților Urali și din nordul Munților Pirinei și al Mării Negre până la țărmulul Oceanului Arctic. Din punct de vedere tectonic
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
datează încă din Epoca de piatră, în jur de cca. 80.000 de ani în urmă. Dovezi ale ocupației romane, precum monede și unelte, au fost găsite în jurul cetății. Numele său vine din latină: "mons securus", care a derivat în "mont ségur", ceea ce înseamnă "dealul cel sigur" în limba occitană. În Evul Mediu, regiunea Montségur a fost condusă de Conții de Toulouse, de Viconții de Carcassonne, iar în final de Conții de Foix. Se știu puține lucruri despre fortificație până la Cruciada
Castelul Montségur () [Corola-website/Science/333728_a_335057]
-
, în franceză Aoste, este cel mai mare oraș din Valle d' în Alpii italieni, Alpii Walliser. Se află la începutul părții italiene a Tunelului Mont Blanc. Localitatea se află la distanța de 200 km de Milano, 200 km de Lyon (Franța) și la numai 180 km de Geneva (Elveția). Aosta este o comună cu 34.270 de locuitori, capitală a regiunii Valle d'Aosta. Aosta
Aosta () [Corola-website/Science/297308_a_298637]
-
Roleplaying", publicat de Phage Press. Având în vedere interesul academic manifestat de Roger Zelazny privind perioada medievală a Europei, este posibil să fie inspirat de lucrările autorului american Henry Brooks Adams cu privire la construcția Catedralei de Chartres și amenajarea stâncii de la Mont Saint-Michel. Există în Catedrala de Chartres, desenat în mozaic pe podea, reproducerea unui labirint pe care credincioșii îl traversează într-o stare de meditație și rugăciune intensă. Mulțimea descrierilor și detaliilor cu privire la aceste clădiri au fost capabile să-l inspire
Cronicile Amberului () [Corola-website/Science/320369_a_321698]
-
Sardiniei, granița a fost fixată în cel mai înalt punct al masivului, dar deseori hărțile franceze, datorită convenției din 1861 și a analizelor topografice ale cumpenei apelor, nu sunt de acord cu această soluție. Cele mai importante orașe din vecinătatea Mont Blanc-ului sunt: Chamonix (Haute-Savoie, Franța) - locul desfășurării primelor Jocuri Olimpice de Iarnă, în 1924 - și Courmayeur (Valle d'Aosta, Italia) Început în 1957 și terminat în 1965, Tunelul Mont Blanc, cu o lungime de leagă cele două orașe și
Mont Blanc () [Corola-website/Science/301499_a_302828]
-
acord cu această soluție. Cele mai importante orașe din vecinătatea Mont Blanc-ului sunt: Chamonix (Haute-Savoie, Franța) - locul desfășurării primelor Jocuri Olimpice de Iarnă, în 1924 - și Courmayeur (Valle d'Aosta, Italia) Început în 1957 și terminat în 1965, Tunelul Mont Blanc, cu o lungime de leagă cele două orașe și constituie una din cele mai importante rute de transport transalpin. În Masivul Mont Blanc sunt foarte populare alpinismul, schiul și turismul montan. Prima escaladare a vârfului Mont Blanc a fost
Mont Blanc () [Corola-website/Science/301499_a_302828]
-
Iarnă, în 1924 - și Courmayeur (Valle d'Aosta, Italia) Început în 1957 și terminat în 1965, Tunelul Mont Blanc, cu o lungime de leagă cele două orașe și constituie una din cele mai importante rute de transport transalpin. În Masivul Mont Blanc sunt foarte populare alpinismul, schiul și turismul montan. Prima escaladare a vârfului Mont Blanc a fost făcută pe 8 August 1786, de către Jacques Balmat și Michel Paccard; prima femeie care a atins vârful a fost Marie Paradis în 1808
Mont Blanc () [Corola-website/Science/301499_a_302828]
-
în 1965, Tunelul Mont Blanc, cu o lungime de leagă cele două orașe și constituie una din cele mai importante rute de transport transalpin. În Masivul Mont Blanc sunt foarte populare alpinismul, schiul și turismul montan. Prima escaladare a vârfului Mont Blanc a fost făcută pe 8 August 1786, de către Jacques Balmat și Michel Paccard; prima femeie care a atins vârful a fost Marie Paradis în 1808. Prima ascensiune atestată a vârfului Mont Blanc, realizată de Jacques Balmat și Michel Paccard
Mont Blanc () [Corola-website/Science/301499_a_302828]
-
schiul și turismul montan. Prima escaladare a vârfului Mont Blanc a fost făcută pe 8 August 1786, de către Jacques Balmat și Michel Paccard; prima femeie care a atins vârful a fost Marie Paradis în 1808. Prima ascensiune atestată a vârfului Mont Blanc, realizată de Jacques Balmat și Michel Paccard, ce a avut loc în 8 august 1786, a fost inițiată de Horace-Bénédict de Saussure și marchează debutul alpinismului contemporan. Prima femeie care a atins vârful a fost Marie Paradis în anul
Mont Blanc () [Corola-website/Science/301499_a_302828]
-
pe durata sezonului de vară, de aproximativ 200 alpiniști amatori și poate fi considerat o ascensiune destul de ușoară pentru cineva bine antrenat și obișnuit cu altitudinea. Această impresie se datorează și faptului că, față de Aiguille du Midi (unde ajunge telecabina), Mont Blanc este doar cu 1000 m mai înalt. Oricum, în fiecare an, Mont Blanc face multe victime și în perioadele cele mai aglomerate (în general în August), serviciile de salvare locale trimit în medie 12 misiuni în ajutorul turiștilor rătăciți
Mont Blanc () [Corola-website/Science/301499_a_302828]
-
considerat o ascensiune destul de ușoară pentru cineva bine antrenat și obișnuit cu altitudinea. Această impresie se datorează și faptului că, față de Aiguille du Midi (unde ajunge telecabina), Mont Blanc este doar cu 1000 m mai înalt. Oricum, în fiecare an, Mont Blanc face multe victime și în perioadele cele mai aglomerate (în general în August), serviciile de salvare locale trimit în medie 12 misiuni în ajutorul turiștilor rătăciți. Traseele necesită cunoștințe de alpinism, un ghid (sau un alpinist cu experiență) și
Mont Blanc () [Corola-website/Science/301499_a_302828]
-
Kentucky", o convertire a fost considerată în cazul lui "Hawaii" pentru a fi o platformă de testare pentru dezvoltarea rachetelor ghidate în septembrie 1946. Desemnată CB(SW), armamentul crucișătorului ar fi constat în 16 tunuri de calibru 70 în 8 monturi duble. Majoritatea rachetelor ar fi fost plasate înspre provă, în timp ce 2 instalații de lansare a rachetelor ar fi fost îndreptate spre pupă. Pentru această sarcină, blindajul nu ar fi fost necesar, iar blindajul deja existent urma să fie înlăturat când
USS Hawaii (CB-3) () [Corola-website/Science/332587_a_333916]