531 matches
-
clasat pe locul al patrulea. În același an a fost convocată și la echipa de senioare a Muntenegrului, cu care a participat la Campionatul European, unde a terminat tot pe locul al patrulea. În 2015, a fost componentă a echipei muntenegrene de tineret U19 care a evoluat la Campionatul European.
Đurđina Jauković () [Corola-website/Science/334582_a_335911]
-
Liga Campionilor EHF Feminin 2014-15 a fost a 22-a ediție a Ligii Campionilor EHF Feminin, competiția celor mai bune cluburi de handbal feminin din Europa, organizată și supervizată de Federația Europeană de Handbal. Pe 10 mai 2015, echipa muntenegreană ŽRK Budućnost Podgorica a câștigat pentru a doua oară în istoria sa trofeul, după ce a învins în finală pe Larvik HK, cu scorul de 26-22. 14 echipe sunt calificate direct în faza grupelor. Opt echipe au luat parte la barajele
Liga Campionilor EHF Feminin 2014-2015 () [Corola-website/Science/332396_a_333725]
-
5-5), dar Sorana Cîrstea a revenit din nou la conducere, iar apoi a încheiat conturile cu 7-5 în al doilea act. SORANA CÎRSTEA - LĂURĂ SIEGEMUND LIVE SCORE. Sorana Cîrstea conduce acum în meciurile directe cu Kovinic cu 2-1, după ce jucătoarea muntenegreană s-a impus anul trecut în primul tur la Osprey (Florida), în prima rundă a unui turneu ITF, cu 6-1, 7-5, iar Cîrstea s-a revanșat anul acesta, în sferturi, la Rio, cu 6-1, 6-2. SORANA CÎRSTEA - LĂURĂ SIEGEMUND LIVE
SORANA CÎRSTEA - LAURA SIEGEMUND LIVE SCORE în TURUL 3 de la MADRID by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/105329_a_106621]
-
anii 1514-1528, o altă versiune spune că a existat sub acest statut în anii 1597-1614. În secolul al XVI-lea, Muntenegrului i s-a atribuit o formă unică de autonomie în interiorul Imperiului Otoman, si anume, eliberarea familiilor și a clanurilor muntenegrene de anumite restricții. Totuși muntenegrenii au refuzat orice fel de conducere Otomană prin rebeliunile și numeroasele proteste, ale căror număr a crescut semnificativ în secolul al XVII-lea, ce au culminat cu înfrângerea Otomanilor în Marele Război Turcesc, la sfârșitul
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
spune că a existat sub acest statut în anii 1597-1614. În secolul al XVI-lea, Muntenegrului i s-a atribuit o formă unică de autonomie în interiorul Imperiului Otoman, si anume, eliberarea familiilor și a clanurilor muntenegrene de anumite restricții. Totuși muntenegrenii au refuzat orice fel de conducere Otomană prin rebeliunile și numeroasele proteste, ale căror număr a crescut semnificativ în secolul al XVII-lea, ce au culminat cu înfrângerea Otomanilor în Marele Război Turcesc, la sfârșitul acelui secol. Muntenegru a devenit
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
rol major în relațiile de prietenie de pe viitor. Modernizarea Muntenegrului a continuat. Așadar, unele din cele mai mare evenimente ale timpurilor de atunci reprezenta adoptarea unei constituții, în 1905. Chiar și așa, disputele politice dintre partidul de guvernământ, Partidul Popular Muntenegrean care erau pentru procesul de modernizare și uniune cu Șerbia și Adevăratul Partid al Poporului, care avea o politică monarhista, contrară celei de guvernământ. În timpul acestei perioade, unele dintre cele mai glorioase victorii asupra Otomanilor a avut loc la Grahovac
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
Mirko Petrović, fratele mai mare a lui Knjaz Danilo, conducea o armată de 7,500 de ostași și a învins-o pe cea Otomană, superioară cantitativ, cu 13,000 de soldați la Grahovac pe 1 mai 1858. Gloria acestei bătălii muntenegrene fusese imortalizata în unele poeme și ode sud-slavone ale timpului, în mare parte a muntenegrenilor din Voivodina, făcând parte în acele timpuri din Austro-Ungaria. Acest fapt a forțat Marile puteri să demarcheze în mod oficial, granițele dintre Muntenegru și Imperiul
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
de ostași și a învins-o pe cea Otomană, superioară cantitativ, cu 13,000 de soldați la Grahovac pe 1 mai 1858. Gloria acestei bătălii muntenegrene fusese imortalizata în unele poeme și ode sud-slavone ale timpului, în mare parte a muntenegrenilor din Voivodina, făcând parte în acele timpuri din Austro-Ungaria. Acest fapt a forțat Marile puteri să demarcheze în mod oficial, granițele dintre Muntenegru și Imperiul Otoman, acordându-i astfel statutul de facto, de țară independentă. Prima Constituție muntenegreană a fost
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
parte a muntenegrenilor din Voivodina, făcând parte în acele timpuri din Austro-Ungaria. Acest fapt a forțat Marile puteri să demarcheze în mod oficial, granițele dintre Muntenegru și Imperiul Otoman, acordându-i astfel statutul de facto, de țară independentă. Prima Constituție muntenegreană a fost proclamata în 1855; cunoscută deasmenea sub numele de Codul lui Danilo. În 1910, Muntenegru devenise regat iar apoi, ca rezultat a Războaielor Balcanice din 1912 și 1913 (războaie în care otomanii au pierdut toate cuceririle din Balcani), o
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
Muntenegru a devenit una din 6 republici socialiste ce alcătuiau Republică Socialistă Federativa Iugoslavia (RSFI), capitala să Podgorica schimbându-și numele în Titograd în onoarea lui Josip Broz Tito. După război, infrastructura Iugoslaviei a fost reconstruită, începuse industrializarea iar Universitatea Muntenegreană a fost fondată. Republicii Socialiste Muntenegru i s-a acordat o autonomie sporită după ratificarea unei noi constituții, în 1974. După dizolvarea RSFI, în 1992, Muntenegru a rămas parte din Republică Federativa Iugoslavia împreună cu Șerbia. După desfășurarea referendumului de a
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
de agresiune, cu scopul de a dobândi mai mult teritoriu, au fost caracterizate de grave încălcări ale drepturilor omului. Generalul muntenegrean Pavle Strugar a fost condamnat pentru participarea să în bombardamentele din Dubrovnik. Refugiații bosniaci au fost arestați de către poliția muntenegreană și duși în lagărele sârbești în Foča, unde au fost supuși torturii și executați. În 1996, guvernul lui Milo Đukanović a rupt relațiile dintre Muntenegru și regimul Sârbesc, care atunci, se află sub controlul lui Slobodan Milošević. Muntenegru și-a
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
și în conformitate cu legislația locală." Mai mult, raportul a menționat modul desfășurării campaniei electorale, menționând echidistanta și imparțialitatea spunând astfel că "nu s-au înregistrat rapoarte cu privire la lipsirea de drepturile și/sau politice civile." Pe data de 3 iunie 2006, Parlamentul Muntenegrean a declarat independența Muntenegrului, confirmând, formal, independentă Muntenegrului. Șerbia nu a făcut nici o obiecție. Relațiile dintre Șerbia și Muntenegru s-au înrăutățit pe 6 septembrie 2007 după ce conducerea muntenegrului a interzis Mitropolitului Bisericii Sârbești, preotul Filaret să intre în țară
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
Trebinje la 30 august. La sfârșitul lui august, au izbucnit însă lupte și în Bosnia, iar Serbia și Muntenegru au promis ajutor, ceea ce a dus la escaladarea violențelor. Principele Nikola l-a trimis pe Petar Vukotić și un număr mare de voluntari muntenegreni au sosit sub comanda lui Peko Pavlović. Guvernul sârb nu a îndrăznit să acorde asistență fățișă din cauza presiunilor internaționale, dar l-a trimis în secret pe (care participase la răscoala din 1852-1862) și pe alții. A existat un conflict și
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
pentru răsculați. Primul succes semnificativ a venit la 29 august în atacul asupra orașului Nevesinje. Orașul era apărat de 370 nizami, un detașament de bașbuzuci, și în Odžak erau alți 300 de călăreți. Atacul a fost efectuat de 700 de muntenegreni și 2.700 de insurgenți care au cucerit o redută. Luptele au cuprins întregul oraș, cu excepția câtorva părți, rebelii capturând cantități mari de alimente și de arme. Acest succes a ajutat la negocierile cu Poarta, iar orașele sud-slave s-au
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
de război dată Imperiului Otoman la 30 iunie 1876. Insurgenții herțegovineni au aderat la armata Muntenegrului și au contribuit la bătălia de la Vučji Do din 28 iulie 1876 si la cucerirea orașului Niksic în septembrie 1877. În anul 1878, armata muntenegreană a operat în zona litoralului, iar insurgenții în Herțegovina. Conform lui Herr Fric, rebelii sârbi erau „extrem de numeroși și în unele cazuri bine înarmați” și erau împărțiți în următoarele unități: Obiectivul cetelor era de a împiedica orice concentrare de trupe
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
instituțiilor administrative și a instituțiilor culturale locale. Acest lucru a creat un mare număr de șomeri, dar albanezii cu o educație înaltă și plini de resentimente au fost însuflețiți tot mai mult de sentimente naționaliste. În plus, populația sârbă și muntenegreană din Kosovo s-a confruntat cu nemulțumirea economică și socială în creștere a studenților de la universitate. Prin 1981, Universitatea din Priștina avea 20.000 de studenți - adică unul din zece locuitori ai orașului era student. Demonstrațiile au început la 11
Protestele din Kosovo din 1981 () [Corola-website/Science/335994_a_337323]
-
din Muntenegru, Republica Macedonia și Kosovo. O confruntare a avut loc în apropiere de Podujevo, unde trupele de poliție care soseau din Serbia Centrală au fost oprite de către manifestanții albanezi care i-au luat ca ostatici pe localnicii sârbi și muntenegreni. Conducerea Ligii Comuniștilor din Iugoslavia a perceput opoziția protestatarilor față de autoadministrare și naționalismul lor drept o amenințare gravă, și a decis să "le suprime prin toate mijloacele disponibile". La 2 aprilie 1981 Președinția Iugoslaviei, sub conducerea lui Cvijetin Mijatović, a
Protestele din Kosovo din 1981 () [Corola-website/Science/335994_a_337323]
-
Franța deținea uscatul, Regatul Unit și Rusia dominau marea; în timp ce trupele franceze mărșăluiau de la Austerlitz către Dalmația, unsprezece rusești intrau în Golful Kotor, și din ele debarcau 6000 de oameni, care apoi aveau să fie susținuți de 16.000 de muntenegreni în frunte cu . 5.000 de francezi în frunte cu mareșalul Molitor mergeau spre sud, cucerind fără luptă, una după alta, cetățile Dalmației, iar rușii îi presau pe senatorii ragusani să le permită să le ocupe orașul, întrucât era o
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Rusia, deși aceasta avea să-i expună răzbunării lui Napoleon, aflat atunci la apogeul ambițiilor și puterii sale militare. Orașul a fost ocupat de francezi sub comanda generalului Jacques Lauriston. Puțin după aceasta, forțele rusești au asediat orașul, însoțite de muntenegrenii dotați și echipați la standardele armatei rusești, deși ofițerii și generalii de armată muntenegreni îi urau pe ragusani, pe care îi acuzau de trădare în timpul domniei lui . Împrejurimile, pline cu vile, rezultat al îndelungatei perioade de prosperitate, au fost jefuite
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
ambițiilor și puterii sale militare. Orașul a fost ocupat de francezi sub comanda generalului Jacques Lauriston. Puțin după aceasta, forțele rusești au asediat orașul, însoțite de muntenegrenii dotați și echipați la standardele armatei rusești, deși ofițerii și generalii de armată muntenegreni îi urau pe ragusani, pe care îi acuzau de trădare în timpul domniei lui . Împrejurimile, pline cu vile, rezultat al îndelungatei perioade de prosperitate, au fost jefuite, pagubele ridicându-se la o jumătate de milion de lire. Orașul era în mare
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
său. Molitor a recurs însă la o stratagemă: a trimis o scrisoare pretins confidențială către mareșalul Lauriston din Ragusa, anunțându-și iminenta sosire pentru a ridica asediul cu o forță dalmată imensă care să-i copleșească pe ruși și pe muntenegreni; scrisoarea urma să fie interceptată de asediatorii ruși, ceea ce s-a și întâmplat. Molitor și-a răspândit forța pe o arie foarte largă și a înaintat spre Ragusa, amenințând să-i înconjoare pe rușii care ocupau vârful dealului dintre el
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
răspândit forța pe o arie foarte largă și a înaintat spre Ragusa, amenințând să-i înconjoare pe rușii care ocupau vârful dealului dintre el și oraș; rușii s-au retras înapoi către golful Kotor, și orașul a fost despresurat. Armata muntenegreană urmase ordinele amiralului și se retrăsese la Cetinje. Pe la 1800, Republica avea o rețea bine organiaztă de consulate și oficii consulare în peste optzeci de orașe și porturi din toată lumea. În 1806, Republica și-a predat forțeleEImperiului Francez punând capăt
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Republica avea o rețea bine organiaztă de consulate și oficii consulare în peste optzeci de orașe și porturi din toată lumea. În 1806, Republica și-a predat forțeleEImperiului Francez punând capăt unui asediu de câteva luni al flotei ruse și armatei muntenegrene (în timpul căruia au căzut asupra orășului 3000 de ghiulele). Francezii au ridicat asediul și au intrat în Ragusa, în frunte cu Napoleon, în 1806. În 1808, mareșalul Marmont a abolit Republica Ragusa și i-a comasat teritoriul în Regatul Napoleonian
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
bombardament, cei 500 de francezi conduși de generalul Joseph de Montrichard au negociat termenii capitulării orașului. În scopul de a evita un conflict mai amplu, austriecii au acceptat condițiile capitulării francezilor. Generalul Milutinović a promis că armatele austriacă, britanică și muntenegreană nu vor ocupa orașul înaintea evacuării ultimilor francezi pe corabie. Marele Sfat al nobilimii ragusane (adunarea de 44 de patricieni care fuseseră membri ai Marelui Sfat înainte de abolirea Republicii de către Franța) s-a mai întrunit pentru o ultimă dată la
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
croată din Republica Ragusa au avut un rol important la dezvoltarea , precum și la cea a limbii croate moderne. Locuitorii de rând ai Republicii Ragusa erau catolici și vorbeau varianta locală a , același care stă la baza limbilor moderne croată, bosniacă, muntenegreană și sârbă. Din națiunile sud-slave moderne, ragusanii sunt cel mai mult asimilați croaților. Discuțiile pe tema etniei ragusanilor sunt însă mai ales bazate pe concepte revizuite care s-au dezvoltat după dispariția Republicii; în particular, pe perioada care a urmat
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]