693 matches
-
atacatorilor este împrăștiat, nu mai există legături între grupe, plutoane, fiecare se gândește doar la viața lui. Un țipăt ascuțit și prelung, al unei ființe umane aflate în agonie, se împrăștie trist peste locul încleștării plin cu chemările jalnice ale muribunzilor. Apoi, se lasă liniștea. Numai vântul glacial alunecă ca o umbră nevăzută peste câmpul bătăliei. În tăcerea nefiresc de adâncă, Marius ajunge să audă în urechi zvâcnetul ritmic al propriei inimi. Ridică din zăpadă capul și privirea lui întâlnește ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
această comandantă de lagăr nu exista milă, compasiune, era lipsită totalmente de calități umane, viața de război o transformase într-o fiară și ura față de „bandiții de români și germani” era așa de mare încât când vedea sângele șiroind din muribunzii împușcați devenea isterică și comanda alte condamnări la moarte. Împușca cu mâna ei și santinela în post dacă nu-i plăcea cum ține arma sau i se părea poziția de drepți incorectă. Făcuse parte dintr-un batalion de femei la
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
n-am mai spus minciuni. Drept dovadă, bătrânul scoase din sân câteva hârtii și le arătă lumii. Erau un certificat medical, câteva acte și o adeverință scrisă de un amator de glume proaste : „Eu, ministrul C..., adeveresc prin prezenta că muribundul Costache Joagă și-a achitat toate cotele, de la naștere până la moarte”. Cei mai mulți din iarmaroc intrau în plinul târgului gata cinstiți, acasă ori pe la bodegi. Pe șoseaua albă treceau căruțe cu picioare omenești atârnate afară și femei îmbodolite peste gură, pe
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
de timp. În felul acesta, așteptarea îngheață timpul, devi-ne o mască a suicidului. Tocmai în aceste condiții are loc mecanizarea individului, artificializarea lui, ca urmare a unei conștiințe silite să rememoreze în perpetuitate aceleași fapte. Fenomenul denumit în psihologie "eul muribunzilor", când se petrece cu o claritate luminoasă viziunea într-un raccourci fulgerător a evenimentelor, îi este familiar poetului. Nu "Școlarul Durerii" este cel care practică "le vilain métier de moribond" (Amarnic)? Ce anume se așteaptă, în universul poeziei, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o inspirație dicolo de orice imaginație! Sticla de vin comandată și plătită de dumneata a salvat viața mea și-a prietenei mele! Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința.Mulțumesc...!” Auzind vaietele mai bine zis, urletele ucigătoare a muribunzilor, Tony Pavone reveni la normal, o luă de mână pe Atena, suspinând. „Vino cu mine...! Trebue să dăm o mână de ajutor...! Sărmanii oameni...!” Atena se opuse. „Nu te necăji...! Are cine să-i salveze...! - preciză fata arătând cu mâna
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a pornit la drum, nu-și făcea iluzii. Cum Însă, și el simțea nevoia unei deconectări, părăsiră restaurantul la ora Închiderii. IX ZILE GRELE Se lucra zi și noapte fără Întrerupere. Echipele de salvare mai reușeau să salveze câte un muribund de prin dărâmături, În schimb molozul cu tot inventarul gospodăriilor afectate de cutremur plus rămășițele sfârtecate ale unor locatari, cu escavatorul erau Încărcate În autobasculante și aruncate la groapa cu gunoi. În acest tempo rapid În câteva zile orașul se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
flacăra a Început să-mi pârjolească tălpile picioarelor. Fiind bine legat În curele nu am putut evita tortura, dar am rezistat. Atunci Însă când flacăra brichetei a fost ținută mai mult timp În același loc, am scos un horcăit de muribund, făcând semn să Înceteze...!” Tony Pavone Îl privi duios. „Ai dreptate bătrâne...! Dacă nu le făceai pe plac te schilodeau...! Ai ideie bătrâne, ce pedeapsă am primit datorită declarației dumitale...?” „Ați fost judecat...?” „Desigur...! Am primit, doisprezece ani de zile
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai tîrziu, i-am Întors spatele. Petrecusem o viață Întreagă privind lumea prin crăpături, și mă săturasem pînă la gît. Însă nici n-am apucat bine să-i Întorc spatele acelei fisuri și vederii pe care o oferea asupra prezentului muribund, că m-am trezit În față cu o alta, de această dată o crăpătură În timp. Amintirile curgeau din ea, ca un ocean. Și Îmi era din nou sete. Am coborît În pivniță, de data asta pe trepte, ca să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
baiul: că Lichtung n-ar prea proveni, în idiolectul (știi ce-i aia) heideggerian, din Licht „lumină“. Altminteri, Goethe ar fi spus, pe patul morții, „Mehr Lichtung!“, dar a spus „Mehr Licht!“. (Unii pretind că doar „Mehr Luft“, — ca orice muribund ce se sufocă.) Nu întru totul, așadar, din Licht, ci, mai curând, din lichten „a rări, a face rariști în desișuri de pădure“. Iată de ce-l menținem, în traducere, pe Lichtung ca atare. — Și, pentru că n-avem altă rimă, zise
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
-vă în fire, jalnici funcționari ai bisericii, care v-ați îngrășat și v-ați umplut de osânză pe spinarea poporului. Veniți-vă în fire și ziceți mersi că unii preoți, riscându-și viața acolo, pe câmpurile groazei, îi împărtășesc pe muribunzi și-i alină pe cei care-și varsă sângele! Dar asta nu vă justifică, pentru că știți prea bine, după cum și eu știu, că datoria dumneavoastră, chemarea dumneavoastră de creștin este să-i alinați nu pe cei bolnavi care pierd sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
firave dar s-a mulțumit să se așeze și să observe, ca și cum căldura înăbușitoare și lenea ar fi pus dintr-odată stăpânire pe sufletul ei. Câți ani a fost în stare Moartea să stea așezată la picioarele patului unui biet muribund? De câte ori s-a făcut că nu-i aude pe cei care o chemau ca singura soluție pentru a pune capăt suferințelor? De câte ori nu și-a bătut joc de un sinucigaș care i se oferea pe tavă? Și de câte ori i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
N-am nici cea mai vagă idee. — Să ne ajute Cel de Sus! — Ar cam fi vremea. Nu vorbi cu păcat. Nu vorbesc cu păcat, mamă, spuse Suleiman. Doar că din ziua când tata le-a oferit adăpost celor doi muribunzi, nenorocirea ne-a urmărit peste tot pe unde am umblat. Nimeni, niciodată, n-a plătit atât de scump pentru că a respectat un vechi obicei. Știi foarte bine că pentru noi ospitalitatea nu este doar „un vechi obicei“ - îi aminti Laila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de meterezul Împotriva doamnei Marie-Isaure? Voi fi silit să mă Închid În baie, unde ușa nu se Încuiase niciodată bine cu cheia? „E lemn foarte bun, iar mie Îmi place lemnul“, m-am auzit eu Îngăimînd cu o voce de muribund. Cuprins de teama că voi vedea sosind acel pat nou, mi-am sporit activitatea Îndărătul căpătîiului din lemn de cireș - măcar aflasem că era cireș -, ceea ce nu m-a Împiedicat, În cursul anilor 1953 și 1954, să capăt cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Partea proastă e că sînt tare riguroase În privința tainei locului (din pricina conștiinței Încărcate, aș zice eu), drept pentru care va trebui să găsim un subterfugiu ca să ne strecurăm. În vremuri mai recente, locatarii azilului Santa Lucía erau recrutați din rîndurile muribunzilor, bătrînilor abandonați, demenților, nevoiașilor și ale altor cîtorva iluminați ocazionali care alcătuiau consistenta lume interlopă barceloneză. Spre norocul lor, Îndeobște, o dată intrați, majoritatea rezistau puțin; condițiile localului și compania nu invitau la longevitate. După Fermín, defuncții erau retrași cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumina vîscoasă a cafenelei, captivați de vraja timpului. Ultima oară cînd se văzuseră la față aveau jumătate din anii pe care Îi aveau acum. Se despărțiseră copii, iar acum viața Îi Înapoia unuia din ei un fugar, iar celuilalt un muribund. Amîndoi se Întrebau dacă de vină fuseseră cărțile de joc pe care viața le servise sau felul În care ei le jucaseră. Niciodată nu ți-am mulțumit pentru tot ce ai făcut pentru mine În toți acești ani, Miquel. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Pe curînd, a șoptit Julián. — Nu-i nici o grabă. Eu o să aștept. Tocmai cînd cei trei polițiști se Întorceau către dînșii, Miquel s-a ridicat de la masă și s-a Îndreptat spre ei. La Început n-au văzut decît un muribund palid și tremurător care le zîmbea În timp ce sîngele i se ivea În colțul buzelor descărnate, lipsite de viață. CÎnd au observat revolverul din mîna lui dreaptă, Miquel se afla la mai puțin de trei metri de ei. Unul a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
înțeles de mult și am început să vă urăsc de când am auzit de dumneavoastră, v-am urât cu toată ura sufletului meu... Dumneavoastră le-ați pus pe toate la cale! Dumneavoastră m-ați făcut să am criza asta! Pe-un muribund l-ați făcut să se rușineze, dumneavoastră sunteți vinovat de totala mea descurajare! V-aș ucide dacă mi-ar mai rămâne de trăit! N-am nevoie de binefacerile dumneavoastră, n-o să primesc, ascultați cu toții, n-o să primesc nimic, de la nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ca și cum ai fi lichidat cu orice superstiție, dar mai crezi în fantome. Dumnezeu, pentru a obliga pe singuratici la lașitate, a creat zâmbetul, anemic și aerian la fecioare, concret și imediat la femei pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
somn; a trebuit sa postim până a doua zi dimineață, deoarece nu fuseserăm „băgați În porție”. Ritualul numărătorii de seară Începea cu semnalul de adunare al lui Bica, urmat de adunarea deținuților existenți În lagăr (cu excepția celor din infirmerie, a muribunzilor de prin bărăci și a celor din carcere), dispuși În rânduri de câte cinci („ia pe cinci și nu mișcă!”...) și urmată de comandă primului brigadier: ,,Colonie!... pentru numărătoare, dreepți!”, care, Întorcându-se soldățește și bătând pas de defilare, se
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
El Își duse degetul la gură: „Șșș!“ Urechea Încă Îi era lipită de ușă, și Începu să-și miște capul În sus și-n jos - ca un doctor care Încearcă disperat să vadă dacă mai bate inima În pieptul unui muribund. Apoi urmă un cioc-cioc-cioc! autoritar În ușă, care-l făcu să sară de parcă ar fi fost Împușcat. Biletele, vă rog! Soldatul se uită la Viv și se strîmbă oribil. Își Începu pantomima, prefăcîndu-se că scoate un bilet din buzunar, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
e nici măcar arămie sau de culoarea grâului, ci albă. Pielea lui Pran Nath este o mândrie pentru toți. Albeața pielii lui n-are nuanțe deranjante, ușor albăstrii, ca a englezilor abia sosiți și nu e nici lividă ca a unui muribund, ci are culoarea laptelui, a marmurei din care meșteșugarii cioplesc paravane ornamentale, acolo jos, la Tajgangj. Localnicii din Cașmir sunt veniți de la munte și au pielea în nuanțele cele mai deschise, dar culoarea lui Pran Nath este una specială. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
terminat, iar io simt cum cureaua de la gât Își slăbește strânsoarea și Îmi răsucesc șoldurile cu Îndemânare, Începând să-mi trimit unde trebuie și sperma mea. — Ce pizda măsii Chrissie... icnesc eu În timp ce ejacularea mi se diminuează ca pulsul unui muribund, iar mișcările mele de rotație se opresc. Mă prăbușesc pe ea, mă rostogolesc alături și ațipesc pentru o vreme. Mă trezesc primul și inspectez stricăciunile. Vasele de sânge din ochii mei s-au spart, iar pe gât am o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
aducea cu un nap sleit. Capul acela tușea din treizeci în treizeci de secunde, o tuse care venea de foarte departe pentru a anunța că toate clipele fericite aveau un sfârșit, la fel ca și trupurile. Deținătorul acestui cap de muribund se numea Mazerulles. Inspectorul rosti acest nume ca pe o lovitură de bici. Am înțeles că era secretarul lui. Acesta scotoci prin memorie și își aminti de tânără, din ziua când sosise. Oamenii nu primesc întotdeauna rolul care li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sângele și rahatul!“ A rămas. În ciuda sângelui și a rahatului, făcându-și uitate originea și averea printr-o bunătate fără limite și prin gesturi simple. Dormea într-o cameră de bonă și își petrecea timpul, zilele și nopțile, la căpătâiul muribunzilor și al resuscitaților. Războiul masacrează, mutilează, mânjește, murdărește, spintecă, separă, toacă, ciopârțește, ucide, dar uneori pune unele lucruri în ordine. Doamna de Flers m-a luat de mână. M-a condus. Am urmat-o. S-a scuzat: — Nu mai avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
i le pun. Doamna de lângă mine a uitat de cele zece minute pe care mi le promisese cu mare greutate. Timpul s-a oprit în loc, poate pentru ca povestea aceasta să existe. Am primit și am notat totul cu bucuria unui muribund care întrezărește câte un pic de lumină. Părintele Marian Bocănescu este din neam de preoți. Bunicul i-a fost preot, străbunicul bunicului și tot așa... Într-o zi, aici în biserica „Înălțarea Domnului” din Huși, a venit părintele Mina Dobzeu
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]