4,695 matches
-
în gresie și-n ciment, ca și când pardoseala ar fi fost complet imaterială. Trupul lui care se zvârcolea neîncetat execută o singură smucitură puternică în jos. Rămase tăcut și nemișcat. Înghiți, scuipă, înghiți din nou. Capul i se bălăngăni. — O, Doamne, murmură. Preț de câteva secunde, rămase pur și simplu atârnat acolo, apoi - o nouă smucitură. Gura i se deschise ca să strige și tot corpul îi dispăru sub podea. Lampa cu picior se clătină dintr-o parte în alta pe baza ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și înainte. Cercul de lumină nu se mai mișcă. Totul era neclintit. Eram singur. Mi-am recăpătat ochii - Mark Richardson Mark Richardson Mark Richardson. Dar teama mă făcea să tremur și, în vreme ce repetam în gând numele iar și iar, buzele murmurau ceva ininteligibil. — Mmm, mm-mmm. Încercam să nu mă gândesc la podea, încercam să nu mă gândesc la suprafața plată și solidă care putea ceda sub mine, și la faptul că puteam să fiu tras în adâncul apelor. — Mmm, mmm-mmmm. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
iar profunzimea personalității ei mă lovi ca un ciocan. Și nu știi nimic despre mine. Gura mi se deschise singură pentru a rosti o scuză, dar am forțat-o să se închidă la loc. După câteva secunde, Scout se înmuie murmurând pentru numele lui Dumnezeu. Uite ce-i, am nevoie doar de-o noapte de odihnă. Nu putem să ne prefacem amândoi măcar pentru o seară că suntem niște oameni normali care stau într-un restaurant și servesc cina și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
plecat vacanța cu trenul de Franța. Mi-e dor de femeia cînd roz, cînd lila, de degetele ei ușoare. Îmi împletea părul cu degete incredibil de ușoare. Liselle. Are dreptate Andreï Makine. Adevăratele franțuzoaice cunosc un mic secret. Două vorbe murmurate în clipa cînd le fotografiază cineva: pe-tite pomme, ca gura să capete un contur fermecător. Bosumflat, dar fermecător. Gură de tîrfă și de copil, à la fois. Fusese balerină, pînă s-a lăsat copleșită de un bărbat copleșitor și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la vârsta ei de 63 de ani, simți că e cuprinsă de pasiuni carnale. Mitică Petrache, țipau în ea cei 50 de monștri rămași de pe urma nețărmuritelor întreruperi de sarcină înfăptuite de-a lungul existenței ei de femeie nesătulă, Mitică Petrache, murmurau cei 50 de îngeri rămași să-i milostivească și să-i echilibreze sufletul chinuit de spasmele dorinței, să-i deturneze fanteziile nimfomane, să-i dilueze zbaterile chemărilor sexuale, să-i răcorească clocotul nestăvilit al sângelui ce-i vuia în vene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
razelor solare, făcută ghem, bătaia lunii prin ferestre, adăugată celor ale inimii ei de îndrăgostită lulea, trilurile viscerale, din imaginea versurilor jazzificate în anii '70 de Ruben Blades, din volumul Aqua de Luna inspirat din nuvelele lui Gabriel Garcia Márquez, murmurate cu ochii închiși și gândul dus: Din magicele Caraibe Vă aducem apă de Lună, Apă de Lună, Iubire Care alungă amărăciunea. Roua stelelor Poate vindeca orice suferință. Un steag port în inimă; Iubitul meu nu e ca nimeni altul; Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și îi întinse o sticlă plată cu spirt. Cargobot, care-și pierduse demult simțul umorului, trase un gât, după care se uită, fără să mulțumească, spre tarabagiul care pleca spre piața plină de clienți. Ăsta peste o lună dă colțul! murmură el gâjâit, dar de ajuns de tare pentru a fi auzit de ceilalți. Dar de unde știi, mă? Știu și basta. Dar de tine știi? Cargobot ieși adus de umeri pe ușa scundă, atingând cu creștetul firma pe care scria Café-Bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Sena, în Siret, în Dunăre, în apele Cerului, nu mai avea importanță. Ce gust de nectar avea moartea! Să tragă o gură de cer între două opriri ale orchestrei. Privi apos tot ceea ce ar fi trebuit să fie Mitică și murmură pierdută în extaz: MĂ SCUFUND ÎN ANTEZORII STRĂLUCIRII TALE! Iar cumplita Parcă îi luă sufletul. Cordonul de argint al Defunctei firește că era cu totul și cu totul de AUR. Serviciul de Medicină Legală Județean Brăila Nr. din 10.06
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu răspund. Mă felicitam că nu am robot. În sfârșit se opri. Tremurând, mă întinsei pe canapea. Soneria telefonului o luă de la capăt. Apucai aparatul și mi-l lipii de tâmplă ca pentru a mă sinucide. Cu un glas sugrumat, murmurai formula obișnuită. -Domnul Bordave? -Chiar el. -Domnul Brunèche la aparat, pivnicerul dumneavoastră. Ce tot spunea acolo? Își spunea sieși domn: era un provincial. -Nu înțeleg. -Aduceți-vă aminte: Salonul miresmelor. Nu răspunsei nimic. Se lansă atunci în amintiri așa-zis comune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
la suprafață puzderie de gâturi de sticle de șampanie. Ai fi crezut că e o inundație datând din era glaciară ce invadase mormântul acelui împărat chinez care fusese înmormântat împreună cu mii de statui de războinici cu efigia armatei sale. -Visez, murmurai. -În felul acesta, în orice moment din zi ori din noapte, avem șampanie la temperatura ideală. -Câte sticle sunt? -Habar n-am. O mașinărie se ocupă de menținerea unui curent și de regenerarea apei în sloiuri. Sticlele nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
cu privire la mine. -Poate că secretul unei persoane nu ține de ceea ce se poate spune cu privire la ea. -Servește-mă cu o cupă, te rog, și nu-mi spune că nu e rezonabil. Mă executai. Se așeză ca să bea. Luă o înghițitură și murmură: -Îmi place faptul că viața mea, asemenea mie, nu are niciun sens și nicio greutate. -Nicio greutate, fie. Dar nu nici un sens. Dumneata ești sensul vieții lui Olaf. Izbucni în râs. -Nicidecum. -Te-a luat de soție. -Doar n-o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
o putea cumpăra cu 12 milioane lei. M-a fript, banditul! Plînge amar. În autobuz unul întreabă: Cît este drujba? 8 milioane. N-o dai cu 7? Hai că ți-o dau, ca să-ți fac un hatîr. Primește banii și murmură: Sînt alții mai proști ca mine. În sat îmi scot pîrleala... Un pui de fotbalist Directoarea împreună cu un grup de profesori stăteau în fața școlii și îl așteptau pe... he, he, he, grangurul cel mare, pe nume Pantelimon. Era mîndră că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Raluca mă gîndeam la ceva mai aparte. Adică, la ce te gîndeai? La un Mercedes clasa C. Este un vis! Eu nu mă gîndeam la Mercedes, replică rece Raluca. Un Megane este perfect pentru noi. Megane are și familia Trifan, murmură Doru. Și ce dacă? Înțelege, Dorule, părinții se împrumută pentru 10 ani. Dar avem banii de... De ce? Dacă tot nu mai trebuie... Și dacă apare ceva la fel de grav? Poate mama, poate tata, poate tu, ce ne facem? Nu mai fiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
frumuseții aprinse În centrul vizual din adîncul meu. Da, femeia e cu atît mai minunată cu cît mă Încîntă mai mult. Iar ca să mă Încînte, e nevoie ca ea să vorbească, să rîdă, să șovăie, să tacă, să zîmbească, să murmure, să Îndrăznească și să se mire. E o rostire de sine această femeie și de necuvîntare, o expresie, o prezență, nu e nevoie să o ating, e de ajuns că se Învăluie În aura pro priului ei surîs ca-ntr
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mama era și acolo frumos. Dar cum făcea un pas, negura din jur făcea și ea un pas. Era prizonierul negurii. Și atunci a înțeles: fără să știe, fiecare își făcuse propria zi cu gândul lui. Cu glasul blând, tatăl murmură : iartă-mă ! Și, iată, un petec de cer albastru se desenă în negură, apoi încă unul și încă unul negura arăta acum ca un fagure cu cer albastru. Reuși chiar să treacă prin ea. De cealaltă parte, viscolul și gerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pământul ori nourii, ori ceața din care erau făcuți se risipea, ori îi prindea și pe ei gheața ori mlaștina, ori îi luau apele. Dar mereu șiruri lungi de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi fost curgea necontenit. Am început să ne uităm în jur nu vedeam de unde vine lumina și nici căldură nu știam de unde venea. Am trecut ușor în fața lui, să-l privim. Pe masă, un opaiț. Cu fruntea în mâini, bărbatul murmura cânta -, acum auzeam numele Lui Iisus repetat mereu și mereu. Într-un târziu, a părut că ne vede. "Încălziți-vă, săturați-vă", ne-a spus cum și unde, am fi întrebat noi dar nu îndrăzneam. A întins brațele, ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce vreți din grădină, mâncați pe săturate, dar să nu luați nimic din ce e aici cu voi decât Cuvântul Lui Dumnezeu și veți avea voi înșivă, pe urmă, tot ce doriți". A închis ochii și a început iarăși să murmure, să cânte, să se roage. Ne-am fi așteptat să ne conducă măcar până la poartă. Dar el stătea așa, acolo, la masă... Când să ies, m-am întors să mă uit. Era la fel, nemișcat... la masă, în același loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
întinzând mâna spre toți care erau acolo, a spus : "Iată mama mea și frații mei ! Căci oricine face voința Tatălui meu din ceruri acela îmi este și frate și soră și mamă". Taică-meu a amuțit. Ceilalți au început să murmure : uite cum vorbește cu mama lui și cu rudele sale ! Unii s-au ridicat și au plecat. Eu l-am strâns mai tare în brațe. Poate că numai eu văzusem lumina, de aceea înțelesesem altfel de ce-ar fi plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
atâta pace și liniște și cald și bine... Așa e, spuse străinul : e din rochia mamei lui. Își ștersese lacrimile, când văzuse mielul. Și n-am să știu niciodată de ce l-a dat atunci înapoi și de ce-o fi murmurat, privind la copil : El e mielul, mielul e el..." Povestea mea14 ...Uite că din nou a venit noaptea aceea când ne putem înțelege toți cu toții... Păcat că lucrul ăsta se întâmpla numai noaptea. Și numai o dată în an. Oare de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mine. Din aceasta vei avea Încă un câștig. Îți vei da seama cum privește el acest demers al tău... Cu pași mărunți, Despina s-a apropiat de Nicu, ca un vis. În clipa următoare, l-a Îmbrățișat cu toată căldura, murmurând: ― Tati, ești atât de Înțelegător și mereu cu sfatul pe buze! Cum poți fi așa? ― O explicație detaliată ar Însemna un adevărat curs de psihologie și de alte științe, adiacente. Eu, Însă, pe lângă caracterul meu, am avut și șansa să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
peste măsură de dincolo de tejghea radia atâta căldură Încât Gruia Îi simțea dogoarea din locul unde se afla. Atunci, și-a dat seama că, pur și simplu, se află În atenția tuturor vânzătoarelor... ― Să vi le ambalez, domnule doctor? - a murmurat frumoasa, străpungându-l cu privirea doldora de scântei și promisiuni... Gruia a rămas fără glas. „De unde până unde știu aceste fete că sunt medic?” „Întreab-o, amice!” „Cum s-o Întreb așa, hodoronc-tronc?” „Te temi că Îți vei pierde din galoane
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
are să te doară deloc. Între timp, s-a Întors infirmiera. ― Hai, fugi În salon. Lenuțo, te rog s-o conduci. Stăncuța, cu ochii plini de speranță Înfipți În ai sorei șefe, i-a apucat mâna și i-a sărutat o, murmurând aproape scâncit: ― Sărut mânuța matali, doamna... sorăăă. Sărut mânuțâli... Sora șefă a mângâiat-o pe creștet părintește. ― Să nu plângi, Stăncuțo. Să nu plângi. ― Hai, frumoasa mamii - a Îmbiat-o infirmiera. Când au ajuns În salon, toate pacientele au Întors
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
peste orașul tolănit de-a lungul Bahluiului, au pornit spre casă... Tudorel adormise În brațele Mariei. Când au ajuns În fața casei și birja s-a oprit, băiatul a făcut ochii mari și, cu mânuța lui dolofană, a arătat spre cerdac, murmurând ceva nedeslușit. Râzând, Maria a „tradus” vorbele copilului: ― „Am ajuns la casa noastră. Ce? Nu vă vine a crede? Uite cerdacul!”... În seara aceea, Gruia a simțit cu adevărat cât de epuizat este. S-a Întins În pat și În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Lui Culae aproape că-i dădură lacrimile ascultând, copleșit de o jale care venea din timpuri apuse și de la oamenii care purtaseră în sufletul lor acea jale. Ei, ți-a plăcut cântecul ăsta?... vru deadul să știe, când sfârși. Culae murmură că alt cântec mai trist și mai de jale nu auzise în viața lui. Da, trist și frumos cântec, încuviință bătrânul. Da' ia ascultă-l acum, nepoate, și pe-ăsta..., pe care-l știu de la un unchi de-al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]