5,749 matches
-
școală, Răducu stătea cu o bătrână de la etajul III pe care ea o botezase Bunica-Poveste. Bătrâna îl îndrăgise mult pe băiețel, însă își ducea cu greu anii ce-i purta în spate. Chiar bastonul în care-și punea toate nădejdile se arăta neputincios în a o ajuta să satisfacă obligațiile acestui serviciu, deși profesoara o plătea cu prisosință. Bunica-Poveste îl întreținea pe Răducu făcându-i fel de fel de păpușele din cârpă pe care le juca în fața lui, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
unui marcator, rămas amenințător la răscruce de drumuri. Priveau amândoi ca niște îndoliați spre apus dorind să alunge toate gândurile negre, ca apoi să-și îndrepte privirile spre răsărit, spre izvorul de lumină, de la care așteptau un semn purtător de nădejde. Erau momente când li se părea că două păsări diferite, Spaima și Speranța zburau împreună deasupra casei lor, însă nici una nu se oprea să-și facă cuib statornic. Amândoi nutreau o tainică dorință, hrăneau zilnic Speranța și așteptau... așteptau... 16
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
tu o asculți mereu cu interes și nu-i bagi de seamă prostia, ci tot ceea ce spune ți se pare inteligent și inspirat. Asta-i foarte curios. Astfel, având mințile de-a binelea sucite, am continuat s-o curtez, cu nădejdea vie (și nebunească) de a obține cât mai mult cu putință din asta. Există bărbați care se aruncă prea năvalnic înspre o femeie, crezând că, în așa fel, au și căzut în grațiile ei. Aceștia sunt bărbații care au atâta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și care vor mai aminti încă, până când această îndeletnicire nobilă va dispărea în neguri de nimeni bănuite. Îngândurarea plină de jale și de amar a acelui necunoscut, lăsat în puterea lamentațiilor și care nu va mai privi, poate, niciodată cu nădejde în viitor, nu a fost așternută aici din vreun capriciu literar al meu, ci numai și numai pentru că știu că o astfel de viață plină de taine vibrează la unison cu atâtea alte vieți asemenea. Am făcut o necuviință mare
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de altfel, am și făcut, și am făcut-o bine, căci toată munca stăruitoare și tot devotamentul meu, pe care le dovedisem frumos, începuseră curând să se așeze în albia minunatelor lor rezultate, care m-au umplut de o mare nădejde și m-au îndârjit și mai puternic în râvna mea. Fiecare dintre noi trebuie să aibă un scop în viață, unul la care să privească de jos și pe care să dorească cu ardoare a-l atinge, pentru că doar acesta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
merit pe deplin să fiu închis... În astfel de momente ale vieții, cel mai potrivit lucru, pentru liniștea ta morală, este să nu-ți negi deloc faptele trecutului, ci, cu demnitatea greșelilor recunoscute, pentru care acum plătești, să privești cu nădejde în viitor. Numai acesta este limanul condamnaților și singura cale, care conduce la o caznă mai ușoară! Pe urmă, după ce, vrând-nevrând, m-am acomodat în întregime cu regimul închis al închisorii și totul a intrat perfect în firea lucrurilor, potolindu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
spre dânsa și, întradevăr, se mira de ceea ce vedea. Oricât de atent ar fi cercetat, nu-și găsea chiar niciun fel de realizare avută până la vârsta pe care o avea și, mai mult decât atât, nici nu întrevedea ceva de nădejde către viitor, iar asta îi năștea stări sufletești dintre cele mai jalnice, mai ales că se simțea și aproape de tot nevrednică, spre a se împotrivi lor. Iar neputința aceasta a ei deznădăjduită izvora tocmai din însuși sâmburele delicat al ființei
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
sub tăcere - se năștea doar din trufia și din ipocrizia ei, ceea ce-i oferea o puternică încredere de sine, cu care știa să se ridice cu ușurință peste oricare impas ivit. La ananghie, dânsa absolut niciodată nu-și ridica, fără nădejde și vlăguită de energie, întrebarea: „Și, oare, ce am să mă fac acum?”, ci mereu se ambiționa neobosit în sinea ei, zicându-și: „Nimic nu-i de nedescâlcit pe lume. Trebuie să le dau eu cumva de capăt. La muncă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
multe rânduri, numai mamei ce anume mă supără, dar îmi amintesc prea bine că ea a râs de mine mai întâi, iar acum nici nu mă mai ia în seamă. Le-am mai mărturisit și altora despre boala mea, cu nădejdea că o să mă creadă; bineînțeles, însă, lucrurile nu s-au petrecut deloc diferit (de altfel, trebuia să mă aștept). Absolut toți, fără nicio excepție, mă cred doar un bolnav închipuit, un prefăcut și jumătate. Alaltăieri, cineva mi-a spus, privitor
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
să-mi fii mamă numai în legătură cu problemele pe care ai crezut tu că le am, și nu pentru cele pe care le aveam eu în realitate. Nu m-ai crezut niciodată pe cuvânt (de altfel, nici acum nu prea trag nădejde că ești în stare să dai ascultare la vorbele astea ale mele; nici nu știu pentru ce ți le mai spun!), niciodată n-ai știut să-mi fii un confident adevărat și de calitate, tocmai cauză din care am ajuns
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
sub povara timpului neiertător și câte Încă nu așteaptă să cadă?! Poetul pare cuprins de un fior rece, de o cutremurate a conștiinței În care teama și speranța duc o luptă tacită: “prin versuri desfrunzite trec eu Însumi // frumoasa mea nădejde Încă tace”. Vaporul așteaptă ancorat la țărm cu toate băgățiile primite În dar. Călătoria spre largul visat Începe. Furtunile pândesc soarele amiezii, arde uneori, necruțător. Credința poetului, că va fi suficient de puternic pentru a ajunge la limanul sperat, se
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
suficient de puternic pentru a ajunge la limanul sperat, se clatină dureros de multe ori. Nopțile stă de veghe și, cu buzele arse, buze care mai păstrează urme de sare și rouă, și cu sufletul Înlăcrimat, suflet În care flacăra nădejdii Încă tace, așterne pe hârtie „versuri desfrunzite” sub cerul tomnatic spre care vaporul se Îndreaptă... Speranța poetului rămâne vie și nu abandonează În fața valurilor ce amenință deseori. Dimpotrivă, culorile amurgului par să-l motiveze mai mult, Încercând să deslușească În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Dosia” și „bunica Dosia”, va trece pragul lumii de dincolo: „Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși.” Nu putem să nu reținem și această adâncă rostire: „Atunci când prin vene îți curge durerea, înveți Adevărul vieții.”. „Deșteptare” este o viziune, construită pe tema primenirii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
este minunea credinței mărturisite cu tărie. De aceea, oamenii preferați ai Lidiei Vrabie sunt cei apropiați de Biserică, care se regăsesc în rugăciune, care-și descoperă după neliniștită căutare, sensul existenței în mărturisirea credinței în Dumnezeu, și, smeriți și cu nădejde sfântă, cer ajutorul sfinților Săi. Sfinți care făptuiesc minuni, ca cea a reunirii familiei, făptuită de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Oamenii preferați de Lidia Vrabie sunt cei care din ruinele unei biserici vechi, trecută prin incendiu purificator, cu jertfă proprie, înalță
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îmi dăduseră ochii în lacrimi la gândul că bunica ar putea să moară. Ea, care nu încetase nicicând să-și plângă soțul, acum și-l plângea pe unicul copil, pe care-l crescuse mare, și în care își pusese toată nădejdea de ajutor la bătrânețe. Așa treceau zilele, doar când își vedea nepoata, în ochii ei apărea o sclipire care le dădea puțină viață. Toamna, eu și Natașa am mers în clasa întâi. În primăvară, mama Natașei hotărâse să plece pentru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
voios candela, pe care nimeni nu o văzuse niciodată stinsă. Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși. Deșteptarea Când ai binevoit să intri și în casa mea, Doamne, m-ai aflat dormind somnul cel adânc și greu. Ai așteptat ceva timp ca să mă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să nu se supere, zicându-i că nicăieri nu se va simți mai bine decât la căsuța lui, acolo unde și-a trăit viața alături de mama și unde, împreună, și-au crescut copiii. Toată mângâierea lui era Biserica, credința și nădejdea pe care niciodată nu le pierduse. Reușise să cultive multă dragoste și la nepoții, pe care foarte mult îi iubea. Aceștia se adunau la el acasă ca albinele la flori. Datorită tatălui meu, ei toți erau și sunt ca frați
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
când ar trebui deja să ai copii, doar numai dacă nu dorești. - Ba doresc, doamnă! De-ați ști cât de mult îmi doresc... Credeți-mă, acesta și este motivul pentru care vin în fiecare duminică aici. Mi-am pus toată nădejdea în Domnul și în Maica Lui cea Sfântă. - Te rog să mă ierți, Aurica, nu bănuiam nimic, am răspuns eu cam încurcată, regretând, a câtă oară, că lăsasem limba să o ia mai înainte. - Nu ați făcut nimic pentru ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se fereau de el și așa se pomeni că nu-și putea găsi niciuna pentru a se însura. Moș Ion începuse să se neliniștească. Dorea mult să-și vadă feciorul căsătorit și pus la cale, să vadă un schimb de nădejde în el. Peste ceva timp, cineva din cunoscuți îi lăudase o fată din satul de peste deal și îl sfătui să-și încerce norocul. Îi ajută să se cunoască și, nu trecu mult timp după aceea, că o și aduse mireasă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
probleme aveau. Duminicile și în zile de sărbători, pleca deseori cu copiii la mama sa din satul vecin și se întorceau seara acasă. Băieții creșteau și începeau să nu o asculte. Ea era neputincioasă, mai ales că nu avea nici nădejde, nici credință în Domnul, care nu te lasă atunci când îL chemi în ajutor, dacă crezi cu adevărat în El. Vecinul lor, moș Ion Dascăl, își așezase toți copiii la locul lor și, de sărbători, veneau toți împreună, copii și nepoți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înainte, crezând în cuvintele „și porțile iadului nu o vor birui”. Printre aceștia de la urmă, era și tatăl meu, pe care întotdeauna l-am văzut închinându-se trecând prin fața ei și, nu o singură dată, l-am auzit exprimându-și nădejdea și credința în renașterea acestui lăcaș. Când treceam pe alături de biserică cu el, îmi slobozea mânuța mea și se închina, învățându-mă și pe mine să fac ca el, apoi continuam drumul nostru. - Tată, de ce s-a închis biserica noastră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
unde suntem cu toții astăzi, dar nu și-au uitat zestrea de suflet. - Viața noastră este agățată de soare, de verdele luncilor, de drumurile colbăite, fără capăt, de dealuri și văi, încălzită de cântecul strecurat prin site de jale și de nădejdi. Oricâte necazuri s-au abătut peste șatre, niciodată nu am îngenuncheat sub stele, fiindcă mândria noastră e mai înaltă decât Cerul. - Eu știu toate aceste înțelepciuni de la bătrânul bulibașă Brandrabur, care a trăit aproape o sută de ani. El m-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
părul galben numai inele, cu ochii albaștri ca floarea de cicoare și care promitea a fi cu picioarele bine înstăpânite pe pământ. Vișinel era bine zidit, ca un atlet, demn de a deveni în anii ce veneau un stâlp de nădejde al șatrei. Multe codane îi cercetau mersul, gesturile, ascunzând cu grijă vorbele și scânteierile de dor ce se perindau necontenite pe sub sprâncenele frumos creionate de o natură darnică; dar nu era dreptul fetelor de a alege. Cei care le hotărau
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Acesta să fie oare copilul nostru? La plecarea copiilor din biroul comandantului Ina îi conduse cu ochii, mai ales pe Vișinel, având inima strânsă ca un ghem de emoție, cu sufletul lăcrimat ca orice mamă care acum își adunase toate nădejdile într-un singur buchet. Își găsise oare fiul? Și dacă da, cât de puține lucruri știa despre el! Rafira se mulțumi să-l măsoare pe Mihăiță din cap până în picioare, neschițând vreun gest din care să reiasă trăirile ei. Introduși
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Rafira ca intrată în transă, neizbutind să-și ducă la îndeplinire această pornire sufletească, pe care nici ea și nici ai ei nu și-o puteau explica, se prăbuși pe un scaun ca un arbore doborât de furtună, cu toate nădejdile spulberate. Începu să plângă în hohote. Lisandru veni lângă ea căutând s-o liniștească. - De ce plângi? De ce? - Lisandre, acesta este băiatul nostru! Tu înțelegi, e băiatul nostru! - Și Vișinel? - Ce e cu Vișinel? - Vișinel al cui este? - Al nostru, nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]