830 matches
-
împodobite cu catarame argintate. - Ce ți-a zis? o întrebase, făcându-i semn să se așeze pe banchetul mic din fața lui. - Nu mi-a zis nimic. Tâmpenii. Apoi bărbatul începuse să-i povestească despre domnitor, căruia Xenopol îi vestise moarte năprasnică. - Și? - Și de atunci l-a scos din palatul domnesc și l-a trimis aici la Șotânca, pe mâna mea. Eu îl țin, eu îl hrănesc, se duce doar o dată pe săptămână la Palat. Își privise fugitiv unghiile vopsite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu ceilalți urmași ai lui Iscru plecați în lume: mureau tineri, înainte de a apuca să lase în urma lor copii. Pe cel mai mic dintre băieții lui Ion îl chema Gică, iar Zogru l-a cunoscut bine. Era alarmat de morțile năprasnice care se abătuseră asupra neamului lui Iscru și se simțea dator să-i apere, ca martor al rostogolirii lor prin lume. De aceea, prin 1938 a început să stea în preajma lui Gică, ajuns căpitan și pregătit să intre în luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a simțit brusc vinovat. Pe măsură ce citea și punea cap la cap documentele, își amintea și de alte întâmplări pe care le trăise ori despre care auzise vorbindu-se. De pildă, știa că pe la 1524 Bucureștiul a fost zguduit de moartea năprasnică a unui mărunt servitor domnesc pe nume Dandu. Fusese găsit după o săptămână, mort împreună cu toată suflarea casei, și se vorbise că fuseseră otrăviți. În 1520, Nălbica s-a întors la mănăstire cu inima strânsă și cu o casetă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
roșii, pași cuprinși de-nfiorare o alungau spre casă. Fructe dulci-amărui o desfătau în zile cu dogoare năucitoare, la popasuri de sfat cu Regina furnicilor sau cu Melc codobelc. Ierni cu omături de diamant îi sărutau obrăjorii rotunjori, mușcați de viscolul năprasnic. Și timpul își torcea molcom anii prin lume. Și copila s-a trezit deodată... alta. Rochița și ciorăpeii au rămas demult în dulapuri uitate de vreme. Și ursulețul trăiește în colbul amintirilor vechi. A fost odată ca niciodată... o fetiță
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
remarcă, toți dovedeau o curtoazie exemplară, ambianța era amicală și politicoasă; dar anumite priviri nu puteau să Înșele și, puțin câte puțin, Își dădea seama că nici pe plan sexual nu e tocmai la Înălțime. Avea totuși momente de plăcere năprasnice, fulgurante, la limita leșinului, care-i smulgeau adevărate urlete; dar asta nu avea nici un raport cu virilitatea, ci mai curând cu finețea, cu sensibilitatea organelor. Pe de altă parte, Bruno era neîntrecut la mângâieri, Christiane i-o spunea, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a Învățat de toate știind bine că are de-a face cu un ucigaș și, după câteva ierni, când am avut de dat o luptă de sânge cu niște oameni care vroiau să ne alunge din peștera iernii, firea mea năprasnică a ieșit la iveală. Am ucis din nou. A fost ușor. Mai ușor decât să aduc burți de apă din apa care curge mereu, mult mai ușor decât să pun lemnele pe foc și mult-mult mai ușor decât să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ăștia! Verzuie, călduță și cu gust dulceag. Moale și cleioasă, precum pământul din jur, stătut și bălos, abia bătut de vânt, nu ca glia din munții mei Înalți și falnici, din care izvorau ape limpezi și reci, izbite de viscole năprasnice. Cum de-or fi În stare să bea oamenii ăștia asemenea apă, m-am Întrebat și am căutat izvorul care se vărsa În băltoacă. L-am găsit, dar apa era la fel de lâncedă și, pe când sorbeam primele guri din ea, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a putut s-o șteargă din peșteră fără să mai răspundă. 11. Cine știe cum o să ajungă la tine povestea călătoriei mele? Spusă de tați fiilor Între două lupte de sânge, reamintită după mari inundații, amestecată cu pățaniile din timpul unor cutremure năprasnice, spusă din nou În vremuri de secetă și foamete - ce va rămâne din Întâmplările bietului Krog, cel din neamul oamenilor-lupi? O să reziste vorbele atâta amar de vreme Încât să auzi de pățaniile mele? O să spună ele chiar ceea ce a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aproape de noi, Încât Îi văzurăm ochii - nu mai erau Încruntați, de parcă știa că-și părăsește neamul. Apoi, apa Îl izbi de o stâncă, iar el se Îndoi Într-o parte și În alta precum o blană bătută de un vânt năprasnic. - Dă-i culcuș moale, Tată din Cer! - șopti Runa. - Ai lui o să vină după noi, ne reaminti Enkim. O să vină după noi și n-o să ne cruțe. Of, e frig. Îl urcarăm Înapoi În culcuș, printre blănurile ude leoarcă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trecut, dar până și aia era rătăcită, Îmi spuse Aban. Rămase tăcut pentru o vreme, după care schimbă vorba. Zici că oamenii de la Miazănoapte se tem și ei de Gerul cel Greu? - Da. Toți se plâng că iernile sunt din ce În ce mai năprasnice. - Înseamnă că o să fie un Ger tare uscat. Înainte, mai ploua și pe meleagurile noastre, dar de câteva veri, ioc! De-aia nici nu mai găsim pășunile care, odinioară, se Întindeau pe aici cât vezi cu ochii. Unu dădu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a ridicat o pâclă. Apoi s-a auzit un vuiet surd și nisipul a Început să ne joace sub picioare. - Cutremur, a răcnit Enkim. Of, of - n-am avut noi norocul ăla! În clipa următoare, s-a pornit un vânt năprasnic, iar dunele se amestecară cu văzduhul. Am Încercat să ridicăm casa din piei, dar vijelia ne zburătăci sulițele și ne sfâșie pieile. N-am mai putut să vedem nimic și, curând, nu mai eram În stare nici să suflăm din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și aproape descărnate. Erau Înfășate Într-un fel de piei Înguste. Semăna, Tată, semăna cu Umbra așa cum bine o știa orice om și orice femeie! - I-am găsit, se ridică strigătul ei Înfundat Înainte să apuc eu s-o Înjur năprasnic, după care se auzi un ropot de pași grăbindu-se spre noi. El e cel pe care Îl cauți? 23. - Nu știu. Nu văzut la el niciodată. - Hai să-i luăm, spuse prima voce. Au și copil. - Nu avut copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zic ceva, pricepând de acum, fără nici o Îndoială, că se jucau de-a călătoria noastră, dar pe ei Îi apucă râsul și mai abitir. Ce să fac? Zâmbii spre cel mai Înzorzonat dintre ei, iar el izbucni Într-un hohot năprasnic și Îl puse din nou pe cel ce se juca de-a Enkim să se Împreuneze cu cea care se juca de-a Runa. Chestia asta Îi făcu pe toți, femei și oameni deopotrivă, să râdă de se clătinau copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne vedeam de drum spre Miazăzi. Începuseră ninsori grele pe meleagurile unuia. Pe pământurile altuia căzuse grindina zile În șir și omorâse oamenii și animalele - până și mamuții cei mari fugiseră speriați. Iar de câteva zile se pornise un vânt năprasnic, din cel ce smulgea copacii din rădăcini și dădea casele de pământ. - Haideți Înapoi de unde ați venit! Hai cu noi! ne Îndemnă unul. La miazăzi nu vă așteaptă decât Umbra, măi. Era una din clipele alea În care știam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de... altfel era față de femeile pe care eu și Moru le știam a fi frumoase . - Venit toți, măi Krog, iar casa Cipusik e caldă, mă Îndemnă Nunatuk, din nou. În clipa aceea, ca la un semn, se porni un viscol năprasnic, răscolind apa mării și Învârtejind zăpada de pe ghețar. Pfuuh, ce să mai zic? Mă obișnuisem deja cu duhoarea din casele Cipusik și, pe de altă parte, așa era lăsat pentru mine. 31. Nunatuk era pricepută la Însoțire, tot pentru că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Gerul cel Greu va veni, măi Krog, iar partea astălaltă, cu vorbele pe care trebuie să le rostim cu toții la fel, o cred din tot sufletul. Numai eu știu cât de mult rău poate să facă un Ger din ăsta năprasnic. Of, of, oamenii și femeile vor trebui să vorbească aceeași limbă În timpul urgiei. Pe de altă parte, văd că oamenii vorbesc acum tot mai mult despre Tatăl, și vreau să fiu și eu poftit la masa lui. Cu vorbele, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
decât un mut. Mă și mir că-ți aud vorba Însă, ce să facă și biet Tatăl, așa de bătrân și neputincios cum a ajuns? Ia... a lăsat un fel de vorbă unui mut, ca să-l poată auzi un vânător năprasnic cum sunt eu... Hm! Scept nu se laudă nici cu strămoși și nici nu crede că-i curge prin vine ceva sânge sau vorbe de la Tatăl! Scept ți-a luat urma pe tot pământul fiind doar Scept, vânător de mamuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și aici”! (p. 6, alin. 3) 11) Scriem „creează”, dar nu „creeat” („creeată”), ci „creat” („creată”.) Așadar, atât la pagina a șasea, cât și oriunde mai apar formele „creat” („creată”), al doilea „e” trebuie să dispară. 12) Nu „năpraznica”, ci „năprasnică” (p. 6, r. 11); 13) „Satisfăcut de o” (p. 6, r. 15); 14) „măcar că-s rezultate” (p. 9, r. 14); 15) „adăugarea unui „Joc secund” (p. 10, r. 6 de jos); 16) „nemaiîndrăgind” (p. 11, r. 1); 17) Pune punct
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
de perne protectoare frontale și laterale. A simțit puternică durere în ceafă și un disconfort general apăsător ce-i provoca amețeală. Nu mai putea deschide ochii și avea senzația că pământul se cutremură și că un imens vârtej îl poartă năprasnic spre centrul planetei. „Laura! De ce, draga mea, Laura? Te iubesc...”, au fost cuvintele ori doar gândurile păstrate în memorie. A intrat într-un tunel întunecat în care nu vedea, nu auzea și nu simțea nimic. Își pierduse cunoștința... Laura simțise
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mai mult pentru a avea ce să-i fure, atunci când va preda poezia pe care era obligat s-o scrie acum, unui alt sinistrat. Suflă în mâini să vadă dacă răsuflarea i se aburește. Deși era o noapte de aprilie năprasnică, răsuflarea nu i se aburea. Pândi ca Petruța să dispară în cămăruțele cu marchiză, pentru a-i aduce un felinar străvechi, de ceferist, de pe vremea lui Pazvante și-o lanternă metalică, lucioasă, chinezească și, abia atunci, pudic, zvâcni, ca o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încărcate cu mături, oale smălțuite, pahare străvezii de sticlă și borcane de lut, deasupra cărora moțăiau copiii lângă femei în fuste lungi. Camioane cu osii de fier 19 hurducăiau prin gropile drumului. Căruțașii spătoși suduiau caii nădușiți și-i loveau năprasnic cu bicele. Alături alergau mașinile pline vârf cu precupeți veniți de la Găiești și Pitești. Deasupra automobilelor, în papornițe, țipau curcani și porci legați cu frânghii. Larma îți lua auzul. Priviră prăvăliile așezate una lângă alta: cojocarii cu galantarele pline de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ciorba de burtă. Cârciumarul așternuse dinaintea pungașilor o fată curată de masă și le turna în pahare o drojdie pricopsită, galbenă ca untdelemnul, cu un iz vechi, plăcut. Se împărtășiră și lăutarii, ca să capete puteri. Începură masa cu o gozbă năprasnică, în care nevasta cfrciu-marului farîmase piper, salată, roșii și brânză moldovenească cu bucăți subțiri de vinete și inimi tocate. Mâncarea sârbească era pentru apelpisire. Iuțeala le făcuse râie în gjt. - Toarnă, Treanță, molan Stăpînului! se răsti Oacă la ăl bătrân
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aprinseseră și duzii din grădina oltenilor. Pe străzi alergau câinii cu părul zburlit. Cineva spunea: - Să se ducă la pompieri, vecine, la gară, c-o trăsură! Stere înțelese că, dacă pârjolul trecea de biserică, se duceau și casele lui. Strigă năprasnic la băiatul de prăvălie: - Pune mâna pe topor și haide după mine! Săriră și alți vecini, cu niște cazmale. Pe drum a luară și pe Tilică. Cârciumarul apucă o coadă de topor și se repezi cu încă doi lucrători în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne deschide spre o altă perspectivă a lumii. Senzațiile stranii de amețeală, care te apucă orișiunde și mai cu seamă de câte ori distanța de om evoluează în direcția infinitului, nu indică numai o prezență agresivă a spiritului, dar și o ofensivă năprasnică a tot ce-am adăugat peste constantele soartei umane. Căci amețeala este simptomul specific al depășirii unei condiții firești și al imposibilității de a mai împărtăși poziția fizică legată de ea. Rupîndu-se legăturile lăuntrice cu omul, semnele lor exterioare urmează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o „sfîntă lene” și este cazul să-l credem. Deși scrie ușor, poetul nu se Întrece cu firea. Îi place să lenevească, călătoria fiind o lene În mișcare, o bucurie a spiritului meditativ. Lenea este Învinsă, de regulă, În timpul gerurilor năprasnice. Atunci conștiința acțiunii se trezește: „Voi Încerca, dar, Într-o zi a mă pune pe lucru, dacă mă va vizita strechea scrisului și mă voi putea despărți de sfînta lene, cu care țin casă bună de un an de zile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]