KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

lui e privită cu poftă; ba o încuraja; chiar și ea se lăsa privită cu poftă, stîrnea privirile... Plus pieptenele. Nu-i păsa, c-o știa ce vrea. Și ea bănuia că lui îi face plăcere și mai de-al naibii făcea, un fel de cerc. Plăcerea jocului, la fotbal spre exemplu, e tensiunea jocului în sine, pînă la gol, manifestarea nervilor în extaz; finalul, golul în exemplul nostru, aduce cu el un gol, sfîrșește plăcerea iar noi ne mințim că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că n-am mai zis "noroc!" arată Lazăr spre paharele goale -, dar noi avem oricum. Chiar și fără naș rector. Avem noroc... Nu chiar cît Vrabie eu, nu chiar cît rectorul mata... Ce faci, tot așa galant cu studentele? Joacă naibii! sare în sus profesorul, tremurînd tot de frig, arătînd cu mîna, care se bîțîie în aer, spre cărțile așezate pe masă. Ooo, ce corp! dă din cap Lazăr, încet, prelung, admirînd. Ochii profesorului se încruntă scurt, apoi întreaga lui ființă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a culcat, Sultana tresare, privește buimacă în întuneric, stă mult timp nemișcată, caută cu palma sub pat bucata de lemn pregătită anume, apoi, numai în capot, desculță să nu facă zgomot, coboară spre magazie. Las' că te ucid eu, pușlamaua naibii șoptește ea aprinzînd lumina, repezindu-se spre cel acoperit cu pătura și-l lovește din plin cu lemnul în timp ce găinile, speriate, se tîrăsc, așa legate de picioare, sub lăzi. Mircea Emil sare ca ars și o imobilizează, răsucindu-i mîinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a fost confundat am zis eu că tremură carnea pe tine, și-ncă ce carne... Lasă-mă! se zbate femeia, dar învinsă în final, nu atît de forța bărbatului cît de toropeala băuturii, încearcă o vorbă de protest parșiv: De unde naiba vii, că însetat mai ești !... Ssst! îi temperează bărbatul rîsul zgomotos. Hai spune, găinarule, se alintă femeia gîdilată de pătura aspră, așternută jos vreau să știu, că prea ești... De la pension îi șoptește în ureche Mircea Emil -, dar nu pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
registru, cînd m-am internat s-o nasc pe Doina: "Maria Bujoreanu, 40 de ani..." Cînd i-am dat Mariei adeverința, s-o declare, ea l-a modificat pe 4 în 2 și a trecut-o pe numele ei. De ce? Naiba știe! Că de iubit n-a iubit-o vreodată; nici n-o cred în stare să iubească copiii. Ba chiar, față de Doinița, a avut o repulsie... Poate c-a bănuit întotdeauna că nu-i este soră bună... Păcate, domnule Teofănescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de cursa rapidă, sună autogara: telefonul este ocupat. Pune hîrtia cu planul de fabricație în dosar, pe care îl încuie în dulap, rechemînd în gînd imaginea femeii de la etajul doisprezece: "Ia așa prietenă, ba chiar soție mi-ar trebui... La naiba!, are dreptate Vlad: să-mi văd lungul nasului, prostul de el! Crede că Sorina lui stă la Sălcii. Măcar să-i spun, să nu se mai zbată..." *** Alo! țipă Vlad în telefon cum să nu mă agit, ce, crezi că-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ovidiu îi vine în ajutor, ducînd-o spre cursa întroienită, lîngă care s-au retras toți pasagerii. Opt mii! se vaită Sultana. Sînt opt mii acolo, sus... Opt pe Dracu'! zice furios Ovidiu. Mai sînt doar trei. Stai aici, dă-i naibii de bani strigă el, îndesînd-o spre cursă. Cum numai trei? devine Sultana calmă, dar după cîteva clipe se întoarce brusc spre Letiția și-i înșfacă poșeta, din care scoate fișicul cu bani și-l bagă în sîn cu o iuțeală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a lui Săteanu ar fi putut să-l determine pe director să-i dea o garsonieră în care, dacă nu se stă mai bine, mai civilizat adică, măcar nu se aude pe sală ce discuți cu o prietenă. "Eah, la naiba! M-oi descurca eu..." gîndește Mihai urcînd încet treptele. Ajuns în garsonieră, se oprește la ușă, rezemat cu spatele de ea și se întreabă dacă toată zbaterea lui premiant în școală, bun în facultate, suportînd cu stoicism ("dar ce bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că ai scris o pagină nouă... Paginile cele mai frumoase pe care le-am scris vreodată le recitesc adesea... îi răspunde Mihai tot în șoaptă. Maria oftează apăsat și se retrage doi pași, să-l poată privi mai bine: Ieși naibii odată! Nu mă obliga să fiu rea; știi c-o pot face! Suntem amîndoi scorpioni, Maria îi răspunde Mihai, amenințînd-o cu degetul arătător. Unul din noi doi va trebui să-l mănînce pe celălalt, într-un final. Așa-i, Mihai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a mai primit, deși s-a căznit patru ceasuri", da, dar cîte-s ca aia, îmi scapă numele, una mai în vîrstă, o doctoriță cu capul argintiu, e în concediu acum... Lazăre! îi dă Mihai un pumn în spate abține-te naibii, ești într-o stare de nervi... Hai înăuntru să cerem un calmant. Calmant! Eu îs de calmant... Să te văd eu pe tine... Uite-o pe încrezuta de Săteanca, mă cunoaște, i-am meditat-o pe Doina... Maria se apropie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tatălui său...Ce tot fluieră nebunul ăsta de milițian, nu vede că abia merg pe lunecușul de pe jos... Ar trebui să mă întorc; aceia de-acolo, de pe treptele spitalului sunt Lazăr și Mihai... Ar trebui să-i las pe toți naibii seara aceasta puțin îmi pasă! Cînd am plecat cu Teofănescu la operă, mama a rămas să se certe cu tînărul acela, care-i era elev la seral... Cînd am revenit acasă, mă așteptam la o mustrare cumplită; uitasem de timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rostește: Doamne, cu ce anume ți-am greșit mai vîrtos ?... Discret, întoarce capul, își șterge ochii umezi și pornește năuc, înainte, spre gardul de beton. Două fete murmură el. Olițe, fundițe, codițe, fustițe... Și-așa, jucăriile teleghidate sînt scumpe ale naibii... Că parcă păpușile-s mai ieftine!... Da' bine că-s sănătoase toate trei! Să-i duc niște flori și să-i spun că-s bucuros: "Știi, fete voiam, dar mă gîndeam că..., să nu fii tu tristă". Chestie psihologică. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

îi era construită povestea se potriveau atât de bine cu expresia-i blajină și invectivele abia sugerate care îi învăluiau personajele, încât am început să mă simt prost... Profesorul ăsta efeminat și sardonic, cu povestea lui amuzantă, deși neplăcută... La naiba, era prea bun ca să fie autentic. Luminile din vagon se stinseseră, ne opriserăm din nou, iar un Intercity 125 trecu în viteză pe linia principală. Vârful trabucului licărea în întuneric. Profesorul își curăță gâtul de o flegmă groasă și continuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
sticlă spartă, care se auzise până afară, îi dăduse vagabondului ocazia să-și vâre scula în pantaloni și să se îndepărteze, împleticindu-se și lovindu-se de mașinile parcate, spre Ally Pally. Cealaltă Carol se năpusti în prăvălie. Ce mama naibii se întâmplă aici? exclamă la vederea lipiciosului ei soț întins pe jos. S-a împiedicat de tejghea încercând să ajungă la tine, îi răspunse Carol, încercând din răsputeri să-și strecoare în voce o undă de șoc. Amândouă stăteau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
și se lăsă pe călcâie. Unii spun despre penis că ar fi o chestie urâtă, o adăugire la creația Domnului, făcută în al doisprezecelea ceas. Compară treaba asta care se bălăngăne cu aspectul curățel și funcțional al organelor feminine. La naiba cu toate deșteptele astea și vociferările lor pline de invidie! Știm tot ce e de știut despre labiile lor atârnânde, clitorisul de cetaceu și duhoarea de Moby Dick! Dar penisului lui Carol aș putea să îi închin un imn. Oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
din pricina îndelungatei reprimări și a uzanțelor erotice autoimpuse. Carol se împinse în el, deschizându-i sfincterul și provocându-i o mică ruptură musculară. Dar stai așa! Oprește-te! Cum a fost pentru ea? Ăsta e lucrul cel mai important. La naiba cu el, e doar un element pasiv, un vas gol, un câmp pe care ar putea avea loc o bătălie cumplită, însă Carol? Ei bine... nu-i așa că e frumoasă? A avut inițiativa prudentă și, aș zice eu, estetică, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Mă răsuci ca să mă poată pătrunde. — Cine-a zis că fulgerul nu lovește de două ori în același loc, ha! Însoțise fiecare mișcare cu un cuvânt. Mă poseda, fără îndoială. Și chiar voisem asta, nu-i așa, o cerusem. — Idiotul naibii! Nenorocitule! Pui de jidan! Poponar dezgustător, plin de puroi! Anglia nu e suficient de bună pentru tine, nu? Valorile mele nu sunt suficiente pentru tine, nu? Scula mea nu e destul de tare pentru tine, nu? Vrei să rescrii istoria? Credeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
murmur intrigat se ridică din public. Bull simți cum i se înroșesc de rușine vârfurile urechilor. Între el și noaptea suburbană nu erau decât doi tipi cheli, purtând cămăși identice, cu mâneci scurte și buzunare în carouri. — Să mă ia naiba dacă știu, prietene, dar tre’ să te faci frate cu dracul până treci puntea, nu? Razza încerca să-l imite pe Bull, maimuțărindu-i accentul de Pathé News și însoțindu-l cu un plonjon în genunchi și un tremur nefiresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Margoulies sugera îngrijorarea. Acum stătea lângă Bull și privea spatele lat și pistruiat al monstrului. — Dacă mă doare? Păi, da... normal că mă doare... Vocea lui Bull se stinse și pe față i se așternu uimirea. Dacă mă doare? Cum naiba de îi dă prin cap să mă întrebe așa ceva? Numai că acum, tocmai pentru că fusese pus să se gândească la ceea ce simțea, Bull nu prea putea să afirme că simțea efectiv durere. Era mai degrabă vorba de o sensibilitate exacerbată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
recăpătase nuanța interogativă. Numai că Margoulies nu auzi. Era aplecat, făcându-și de lucru cu vaginul. Chiar era cea mai drăgălașă fofoloancă pe care o văzuse vreodată... Cum adică? Margoulies se admonestă în gând pentru această lipsă de profesionalism. La naiba, doar văzuse mai mult decât suficiente în anii de muncă și niciodată, absolut niciodată nu făcuse greșeala de a le confunda cu suratele cu care avea de-a face în timpul liber. Iar asta nu făcea excepție. Situația era cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
dacă pansamanetul lui Bull trebuie schimbat. Măcar atât putea face și el, ținând cont de... ținând cont de faptul că urma să plece în ziua următoare la Wincanton, la Competiția Educațională a Autorității pentru Sănătate. — Rahat, băga-mi-aș, la naiba! înjură și blestemă Alan, lovind roata mașinii. Fierbea ca un cazan sub presiune. Bull o să se ducă la asistentă cât sunt eu plecat și joaca o să ia sfârșit! Alan trecuse chiar pe lângă casa domnului Gaston. Apoi luase curba, îndreptându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Abia la ușă observase Bull că e cel puțin cu un cap mai înalt decât Margoulies. Doctorul se gândea la mai multe lucruri în timp ce-l privea pe Bull coborând în hol. „E adevărat, îmi place de el“, își spusese. „La naiba, dar nu sunt poponar. Nu sunt și gata.“ Bull arăta neobișnuit de neîngrijit. Ajuns acasă, își dăduse jos sacoul, pantofii și șosetele, iar de atunci se învârtise prin apartamentul întunecat în papuci, cu marginile cămășii ieșite din pantaloni, ca urechile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
altă dimineață le-ar fi salutat cu fraza „Vai, ce dovadă sănătoasă a unei societăți cu adevărat pluraliste“, pentru că se putea spune orice despre Naomi, dar nu și că nu era devotată acestei cauze. Numai că devotamentul se cam dusese naibii în dimineața aceea londoneză întunecată, umedă și plină de frunze. Londra avea puterea, constatase Naomi, să facă din primăvară toamnă printr-o simplă schimbare a calității aerului și luminii. Tufele de lemn-câinesc se zbuciumau ca măgarii priponiți, iar șuvoaiele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
scos fără zarvă din birourile de la Get Out!. Efectele lui personale - câteva exemplare din Wisdens, niște ziare, o mascotă de pluș, dischete - fuseseră puse grămadă într-o cutie de carton. Reușise să pară nonșalant în fața foștilor colegi, care murmurau: — Al naibii ghinion, John, în timp ce, în secret, îi mulțumeau Dumnezeului angajărilor din ceruri că nu erau ei cei dați afară. Directorul însuși ținuse ușile deschise pentru Bull și vocea sa îl însoțise până ajunsese în stradă. — Evident că am fi fericiți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
ușa care nu se închidea. Piciorul lui Bull se înstrăina de el. Îl dezbrăcase și îl ținea întins, mișcându-l în fel și chip. Se poate să fi fost tulburat, dezorientat, confuz, dar încă avea tăria de caracter necesară (la naiba, doar se înscrisese în programul de îmbunătățire a performanțelor personale patronat de Ducele de Edinburgh, escaladase Catskills, câștigase cursa organizată în cadrul conferinței de presă a unui important furnizor DIY) pentru a observa, calm și clinic, felul în care evolua metamorfoza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]