1,096 matches
-
pipăind dispozițiile spre a ști unde este punctul slab. Oamenii sunt susceptibili, și dacă-i iei cu binișorul, izbutești. . Sfatul lui Conțescu fu ca Gonzalv să facă vizite pe rând tuturor profesorilor, rugîndu-i să sprijine propunerea. E de prisos a nara odiseea lui Gonzalv. În fond, nu întîmpină rezistență, ci o dispoziție enormă de a discuta cazul, de a cere lămuriri și păreri altor colegi. . - La ce trebuie o astfel de conferință acum? Complicareinutilă a programului. . - De ani de zile strig
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era un mic dragon solzos. Apoi Hagienuș veni cu un cap de bărbat grec cu barba plesnită într-o parte, remarcabil prin impresia de păr uns cu ulei pe care o făcea marmura; după aceea cu un mic basorelief asirian narând asediul cetății Susa, sub Asshurbanipal. Un soldat bărbos, îngenuncheat cu arcul deasupra capului, zvârlea o săgeată spre zidurile fioroase ale fortăreței. Și altele de soiul acesta. Hagienuș poseda și o căldare-trepied de bronz, bătând în verde, obiect autentic chinezesc. . - Mi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
People and the Press, 2003, pp. 19, T132-134. 11. Ibid., pp. 19-23. 12. Cf. Leo Crespi, "Trend Measurement of US Standing in Foreign Public Opinion", United States Information Agency manuscript, 1 iunie 1978 (disponibil la cerere la Arhivele Naționale: www.nara.gov), graficele 2-5; și Steven K. Smith și Douglas Wertman, US West European Relations During the Reagan Years, London: Macmillan, 1992, pp. 92-93. 13. Thomas Alan Schwartz, Lyndon Johnson and Europe, Cambridge: Harvard University Press, 2003, p. 85. 14. Jerry
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
durata continuă și ireversibilă În care se Înscrie existența noastră cotidiană și desacralizată. „Timpul sacru este, prin Însăși natura lui, reversibil (... ), este un timp mitic primordial devenit prezent”, este „un timp recuperabil, repetabil la nesfârșit, el nu curge” (). Când se narează un mit, el reactualizează Într-un anume fel timpul sacru În care s-au petrecut evenimentele evocate. De altfel, tocmai din acest motiv, În societățile tradiționale, miturile nu pot fi povestite oricând și oricum, ci „numai În perioadele sacre, În
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pe care o dezvăluie aventura lui Gavrilescu). Ca Într-un mit polynezian, lumea reală este și nu este În același timp și semnificații nebănuite dau un sens mai adânc vieții de toate zilele. Eugen Simion este de părere că: „istoria narată În La țigănci nu simbolizează nimic și nu transfigurează realitatea istorică. Esențială este doar manifestarea acestui omniprezent, statornic dincolo În lumea fenomenală a lui dincoace, un prezent nesigur, alunecos”(/138 139). Sorin Alexandrescu, care a studiat nuvela din punct de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
personajului și a cititorului, aceștia fiind chemați să decidă dacă ceea ce percep ține sau nu de realitate, așa cum se înfățișează ea opiniei curente”. Observăm că fantasticul ar trebui considerat ca o simplă piatră de hotar, căci autorul fantastic intenționează să nareze o serie de evenimente incredibile, de aceea el se vede obligat să adopte o tactică specială alternând în mod continuu secvențele în care apare miraculosul cu cele de verosimilitate mai mult sau mai puțin confuză. Putem remarca că în studiul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este nicidecum semnul vreunei neliniști personale; imaginea de scriitor anxios, pe care doresc unii critici să o impună, nu pare a avea justificare. Trebuie să remarcăm că două din povestirile lui, Între două povețe și La hanul lui Mânjoală, sunt narate la persoana întâi; prima dintre ele este mai mult o cronică, iar cea de-a doua o admirabilă nuvelă, în care subiectivismul pur gramatical nu întunecă în nici un fel obiectivitatea întâmplărilor fantastice care se petrec. Planul de fantasticitate pe care
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
am vedea ce absurd e să cerșim de la maghiari drepturile cari ni se cuvin și cari trebuie să ni le luăm pre altă cale. Românii, în genere vorbind, s-au purtat mai mult rău decât bine. Să ne silim a nara faptele. Adunarea de la Miercurea se constituie și-și alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sistează activitatea acelui comitet, fără ca să arate din ce cauză, și românii primesc această sistare fără ca să proteste în fața lumei, fără ca această infracțiune în dreptul de
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
care le-au tradus. Lui Chaucer îi revine meritul de a fi tălmăcit în engleză Romanul Trandafirului, dar și opera lui Boețiu, De consolatione philosophiae. Cei doi scriitori se remarcă mai ales prin felul seducător în care au știut să nareze, sunt niște povestitori înnăscuți, amuzanți, ironici și spirituali. Forța narațiunilor lor uimește și peste veacuri. Au reușit să surprindă, în capodopere precum Decameronul sau Povestirile din Canterbury, o adevărată panoramă umană. Decameronul este o commedia dell’uomo, summa lui Boccaccio
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
clasa socială și personalitatea celui care 7 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 105. (trad. n.) 8 Vittore Branca, Boccaccio medievale, G. C. Sansoni Editore, Firenze, 1970, pp. 28-29. 9 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 6. (trad. n.) 10 Ibidem. (trad. n.) 15 narează, deși criticii literari au descoperit și discrepanțe între narator și istorisirea sa. Diversitatea originii sociale a pelerinilor este depășită sau întrecută doar de diversitatea povestirilor și a temelor acestora, deoarece scriitorul englez dezvoltă specii precum romanul curtenesc, savuroase fabliau-uri, alegorii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cunoaște niciun fel de reguli, mai precis le ignoră voit. Violenței personajului îi lipsește orice urmă de echilibru. Prologul și povestirea ei oferă cititorilor două posibile versiuni ale atitudinii femeilor față de violența domestică. Atmosfera aristocrată din povestirea pe care o narează pentru ascultătorii săi idealizează rolul femeilor ca forță civilizatoare în societate, încercând să înfrâneze violența masculină. Această imagine a femeii a fost dictată de clasa nobiliară, plină de curtoazie și deținând puterea politică. Prologul însă, sugerează o perspectivă mult mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
121, 122, Stragsburg, Heitz & Mundel, p. 14, apud ștefan Crudu, op. cit., p. IX. 236 „pagini de subtil roman psihologic”, „roman confesiv ce descrie la persoana întâi chinurile carnale și sufletești ale iubirii” Mirela Roznoveanu, op. cit. , p. 314. 237 „Protagonista, care narează la persoana întâi, este cu certitudine o precursoare a unor eroine precum prințesa de Clèves, Emma Bovary și Anna Karenina, deoarece întregul roman este o proiecție a sufletului torturat al unei femei îndrăgostite.” Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 39. (trad. n.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care le-au tradus. Lui Chaucer îi revine meritul de a fi tălmăcit în engleză Romanul Trandafirului, dar și opera lui Boețiu, De consolatione philosophiae. Cei doi scriitori se remarcă mai ales prin felul seducător în care au știut să nareze, sunt niște povestitori înnăscuți, amuzanți, ironici și spirituali. Forța narațiunilor lor uimește și peste veacuri. Au reușit să surprindă, în capodopere precum Decameronul sau Povestirile din Canterbury, o adevărată panoramă umană. Decameronul este o commedia dell’uomo, summa lui Boccaccio
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
clasa socială și personalitatea celui care 7 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 105. (trad. n.) 8 Vittore Branca, Boccaccio medievale, G. C. Sansoni Editore, Firenze, 1970, pp. 28-29. 9 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 6. (trad. n.) 10 Ibidem. (trad. n.) 15 narează, deși criticii literari au descoperit și discrepanțe între narator și istorisirea sa. Diversitatea originii sociale a pelerinilor este depășită sau întrecută doar de diversitatea povestirilor și a temelor acestora, deoarece scriitorul englez dezvoltă specii precum romanul curtenesc, savuroase fabliau-uri, alegorii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cunoaște niciun fel de reguli, mai precis le ignoră voit. Violenței personajului îi lipsește orice urmă de echilibru. Prologul și povestirea ei oferă cititorilor două posibile versiuni ale atitudinii femeilor față de violența domestică. Atmosfera aristocrată din povestirea pe care o narează pentru ascultătorii săi idealizează rolul femeilor ca forță civilizatoare în societate, încercând să înfrâneze violența masculină. Această imagine a femeii a fost dictată de clasa nobiliară, plină de curtoazie și deținând puterea politică. Prologul însă, sugerează o perspectivă mult mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
121, 122, Stragsburg, Heitz & Mundel, p. 14, apud ștefan Crudu, op. cit., p. IX. 236 „pagini de subtil roman psihologic”, „roman confesiv ce descrie la persoana întâi chinurile carnale și sufletești ale iubirii” Mirela Roznoveanu, op. cit. , p. 314. 237 „Protagonista, care narează la persoana întâi, este cu certitudine o precursoare a unor eroine precum prințesa de Clèves, Emma Bovary și Anna Karenina, deoarece întregul roman este o proiecție a sufletului torturat al unei femei îndrăgostite.” Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 39. (trad. n.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
că din unele romane și piese nu lipsesc alte bătălii, dar, înainte de 1859 nu se poate vorbi de o armată română în accepțiunea modernă. Primele romane importante dedicate războiului se referă, precum știm, la primul război mondial. Astfel Pădurea spânzuraților narează, după nuvela Catastrofa, un caz de conștiință al unui ofițer român pus să lupte în armata autro-ungară împotriva inamicilor români ai imperiului. Dezertând, va fi spânzurat ca și fratele autorului. Ștefan Gheorghidiu din Ultima noapte... e sublocotenent și conduce plutonul
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
de la instrumentul de suflat cu care se produce. Muzică „ușoară”, de mahala, se face din belșug în Groapa Cuțaridei, imortalizată de Eugen Barbu. Romancierul reproduce versuri numeroase de iubire, dor și jale (La șalul cel negru, pângeam în tăcere). Versurile narează faptele eroilor care le ascultă, hoți și dezertori (Am fugit de la armată/pentru-n puișor de fată). Aceștia se identifică până la plâns cu personajele cântecelor. Studentul mutat în mahala, Pricopie, are gramofon și plăcile poartă cântece sentimentale, mai ales tangouri
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
fac posibil. Decupaj În real, jurnalul acționează În funcție de pulsiunile conținute de selecția (sau absența selecției) operată la nivelul realității propriu-zise. Cu toate acestea, el cade În plasa ficționalizării, Împrumutând tehnicile prozatorului, constrâns de tensiunea conținută de Întâmplările pe care le narează nu atât cu obiectivitate, cât prin ignorarea subiectivității. Neintrând În calculele inițiale ale scriitorului, autoportretul se va releva, așadar, numai prin accident. Ieșirea din cursivitatea cotidianului va avea loc printr-o fractură, prin violentarea (pe cale directă, ori prin inducție mediată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un text, un amorf, inexpresiv conglomerat de semne Începe să prindă viață și să se transforme În obiect literar. Echivalarea dintre autoportret și enciclopedie pare forțată doar la prima vedere. La o a doua privire, omologia e aproape desăvârșită: autoportretul narează istoria unui individ, cu ascunzișurile și cu luminile sale, pe când enciclopedia „povestește”, Într-un mod similar, istoria lumii. Fără Îndoială, diferențele dintre cele două forme sunt substanțiale. Autoportretul nu se va putea debarasa niciodată de originile și fatasmele persoanei Întâi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
condițiile vieții noastre afective, sociale, intelectuale. PARTEA A II-A SEMIOTICI REGIONALE 5. SEMIOTICA NARAȚIUNII 5.1. Revalorizarea modernă a narațiunii Filosofia contemporană (Ricoeur, Mc Intyre) definește omul ca animal à récits, a cărui unică certitudine constă în a fi narat (Notre seule certitude c'êst d'ętre narré Paul Ricoeur). Narațiunea a existat în orice societate; ca și metafora pare să fie peste tot. Uneori activă și evidentă, alteori fragmentară și ascunsă, ea subîntinde nu doar ficțiunea literară sau conversația
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
alteori cu vehemență satirică, selecționându-și însă textele sau autorii "atacabili" din genuri diferite. În spațiul prozei, plăcerea ficțiunii și gustul pentru eroic sunt înlocuite de plăcerea povestirii, de cultivarea discursului/ discursurilor aparținând diverselor personaje, printre care și cel care narează așa-zisele evenimente (de fapt simple pretexte pentru trecerea de la un stil la altul, de la registrul serios la unul comic/ ludic etc.). Oratorismul unei scrieri precum Satyricon nu pune totuși în umbră nici parodia acelor scrieri didactice pe care Petronius
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și indiferența cu privire la virtualii cititori/ critici etc. Seneca practică astfel cu succes ulterior denumita tematizare a naratorului, procedeu eminamente parodic trimițând la ideea unei poetici răsturnate ce s-ar găsi înglobată, de fapt, în orice narațiune de gen. Cel care narează aici o face la modul ludic, jucându-se, pentru început, cu principiul verosimilității, luând în derâdere tipul realist de introducere în "miezul faptelor" prin fixarea cronotopului: "Vreau să încredințez posterității spre aducere aminte ceea ce s-a petrecut în cer la
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a născut noul, sub forma antieroului picaresc, inexistent în satira menippee. Acesta este și narator, și protagonist (Encolpius), parcurge neașteptate peripeții, existența lui se supune caracterului aventuros al desfășurării faptice, iar statutul său e întotdeauna unul de acceptată inferioritate. Satyriconul narează la persoana întâi, prin intermediul lui Encolpius, o suită de aventuri în fond burlești legate de modul în care câțiva tineri Encolpius, Ascyltos, Giton își explorează propria sexualitate, motiv pentru a înfățișa amănunțit și pentru a satiriza tarele societății romane. În
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
din Satyricon și grație construcției îndatoritoare modelului, adică dialogului socratic, dincolo de materialul bogat pe care această scriere îl oferă celor interesați de realitatea epocii. Să nu uităm nici a doua mare parte a poveștii, net diferită de Cena Trimalchionis. Ea narează aventurile de tip burlesc (înfățișate sub forma unui drum, a unei căi de acces la propriul destin) la care sunt părtași naratorul Encolpius, Ascyltos și mai tânărul Giton ("mărul discordiei"), încercând să trăiască de pe o zi pe alta, prin hoții
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]