971 matches
-
până la locurile rezervate muzicienilor, totul este invadat. Se câștigă cinci mii de franci cu niște piese care câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celebri printre contemporanii săi, Hugo, Augier, Dumas fiul, Victorien Sardou, Labiche etc. În afara faptului că ele conțin o analiză, prețioasă pentru istoric, asupra stării teatrului parizian între 1876 și 1880, aceste două culegeri constituie un fel de manifest al teatrului naturalist. Căutarea a ceea ce este adevărat, gustul pentru descrierea exactă se înscriu în marele curent pozitivist care scaldă a doua jumătate a secolului al XIX-lea, căruia îi aparține în special Claude Bernard, care a publicat în 1865 Introducerea în studiul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Naturalismul în teatru, adică niște artiști liberi." Dacă drama romantică, instaurând "o adevărată revoluție", a permis "înlăturarea domniei tragediei ajunsă în mintea copiilor", ea nu a fost totuși "decât veriga necesară care trebuia să lege literatura clasică de literatura naturalistă". Deși prezentată ca antiteză a tragediei, pentru că opune datoriei pasiunea, povestirii acțiunea, Antichității Evul Mediu, ea nu este decât ultima tresărire a acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajele reale, cu temperamentele și ideile lor, cu întreaga perioadă care îi înconjoară." Autorul ar trebui atunci, după părerea lui Zola, să se înhame la o muncă de documentare enormă, la fel de minuțioasă ca anchetele preliminare la care se dedă romancierul naturalist. "Drama istorică este de acum înainte imposibilă, dacă nu se face acolo o analiză exactă, reînvierea personajelor și a mediilor. Este genul care cere cel mai mult studiu și talent. Trebuie nu numai să fii un istoric erudit, dar mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stârnește uimirea!" Este imposibil, după cum subliniază Zola, să ne întoarcem la inscripțiile de care uza teatrul elisabetan pentru situarea locurilor acțiunii, sau să utilizăm decorul abstract perfect adaptat pieselor clasice, în care se mișcă personaje ireale. Pentru autorii de drame naturaliste, care nu vor să dea viață unui spirit fără trup, ci unei ființe în carne și oase, un decor precis este indispensabil. "Uitați-vă cât de bine răspunde decorul abstract din secolul al XVII-lea literaturii dramatice a timpului, scrie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor, în obiceiurile lor de viață, decorurile țin loc de "descriere continuă". "Ele au câștigat importanța pe care a luat-o descrierea în romanele noastre", afirmă Zola în Naturalismul în teatru. Ele reprezintă acele "felii de viață" pe care romancierii naturaliști le zugrăvesc cu minuție. "Cum de nu este perceput întregul interes pe care un decor exact îl adaugă acțiunii? Un decor exact, un salon de exemplu cu mobilele sale, jardinierele, bibelourile, precizează imediat o situație, îți spune cum este lumea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care ea ar rămâne incompletă și nu ar mai putea fi înțeleasă." Zola găsește, în persoana lui Antoine (1858-1943), un auxiliar prețios 96. Creând Teatrul Liber în 1887, acesta din urmă se afirmă ca regizor al naturaliștilor 97. Câteva piese naturaliste au văzut lumina zilei, Henri Maréchal, a Fraților Goncourt, în 1865, Thérèse Raquin, de Zola, în 1873, Cârciuma (L'Assommoir), în adaptarea lui Busnach și Gastineau. Dar Antoine a fost primul care, răspunzând dorinței lui Zola, introduce realismul pe scenă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încă decât în stadiul de promisiune. Este necesară existența unor succese pentru determinarea curentelor de entuziasm și de credință; și numai aceste curente fac să apară originalitățile, aduc și grupează în jurul unei cauze combatanți care trebuie să le apere." Teatrul naturalist nu a cucerit niciodată publicul cu adevărat. Zola nu obține, cu propriile-i piese, succesul scontat. Dacă adaptarea Cârciumei realizată de Busnach, în 1879, la doi ani după apariția romanului, este bine primită, adaptările ulterioare nu recoltează favoarea spectatorilor. Nana
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eșec atât de usturător încât de acum înainte Zola renunță la teatru. Edmond de Goncourt, care adaptează Germinie Lacerteux în același an, eșuează și el lamentabil pe lângă public. Cât despre piesele contemporanilor lui Zola, ele nu sunt conforme cu estetica naturalistă 100. Moștenitor al lui Scribe, Victorien Sardou (1831-1908), care nu este pentru el decât "un amuseur", a creat o lume artificială în care se mișcă niște paiațe. "Talentul Domnului Sardou (...) este făcut în esență din abilitate și spirit, scrie Zola
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atunci teatrul faptului că acesta evoluează totdeauna mai greu decât celelalte genuri literare, căci se lovește de obiceiurile publicului și de educația artistică a comedianților. El este convins că acesta va muri dacă nu se va schimba. Teatrul va fi naturalist sau nu va fi deloc", proclamă el. Zola, a cărui clarviziune este uneori imensă, s-a înșelat magistral în acest caz. Teatrul, cu generația care a urmat, s-a îndepărtat de naturalism, pentru a regăsi un alt suflu. Capitolul IV
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu totul abstract în care nu numai că realismul nu mai are loc, dar convențiile sunt în mod ostentativ afișate. Fondator al teatrului modern, el orientează scriitura dramatică și regia pe căile care sunt astăzi și ale noastre. Platitudinea regiilor naturaliste a provocat nu numai o stare de oboseală față de jocul imitativ, ci chiar de suspiciune cu privire la actor, judecat inapt să traducă universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Muzică și lumină, în concepția lui Appia, ritmează și structurează, fiecare în felul ei, spațiul scenic în jurul corpului actorului pe care se bazează reprezentația. 1.2. Simboliștii sau visul la un teatru mental Obosiți, ca și Appia, de greoaia estetică naturalistă, autorii dramatici simboliști nu mai concep decorul ca pe un cadru ilustrativ. Emile Dujardin, care visează la un "teatru invizibil", pune față în față spectacolele amărâte pe care i le oferă scena timpului său, unde totul este artificial, și imaginile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Știi bine că viața reală este încărcată de toate astea când nu te afli pe scenă. Însă atunci când ești pe scenă, dumneata, actorule, trebuie să înlocuiești viața creând circumstanțe speciale. Acest lucru nu este făcut într-o intenție realistă sau naturalistă, ci pentru că este necesar punerii în mișcare a forțelor noastre creatoare. Forțele creatoare ce rezidă în subconștientul nostru nu pot fi puse în mișcare decât printr-o realitate imaginară, numai să putem crede în ea." Iată sfaturile pe care Stanislavski
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și declară: "De aceea, nu atribuiam pentru Moartea lui Tintagilès decât un fundal decorativ. Repetam această piesă pe un simplu fundal din pânză, și tragedia era cu atât mai impresionantă cu cât desenul gesturilor era mai clar." Cât despre jocul naturalist, care pretinde să imite cu fidelitate gesturile cotidiene, acesta i se pare de o sărăcie întristătoare. "El îi cere actorului o exprimare netă, finalizată, precisă; nu admite un joc plin de aluzii, voit imprecis. Iată de ce, cel mai adesea, acest
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nevoie să i se precizeze riguros contururile pentru a-i reda figura cu claritate. Spectatorul posedă facultatea de a completa aluzia prin propria-i imaginație. Mulți sunt atrași de teatru tocmai prin misterul și dorința de a-l pătrunde. Teatrul naturalist pare să refuze publicului această putere de a visa și de a completa pe care o exercită ascultând muzică. Cu o insistență perseverentă, teatrul naturalist s-a străduit să alunge din scenă puterea misterului." Maeterlinck povestește numeroasele diferenduri care i-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Mulți sunt atrași de teatru tocmai prin misterul și dorința de a-l pătrunde. Teatrul naturalist pare să refuze publicului această putere de a visa și de a completa pe care o exercită ascultând muzică. Cu o insistență perseverentă, teatrul naturalist s-a străduit să alunge din scenă puterea misterului." Maeterlinck povestește numeroasele diferenduri care i-au opus pe Cehov și pe actorii săi la Teatrul de Artă din Moscova. Din dorința lor de a reprezenta realitatea pe scenă, au deteriorat
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Moscova. Din dorința lor de a reprezenta realitatea pe scenă, au deteriorat chiar prin acest lucru spectacolul, după părerea lui Cehov, pentru care teatrul este un loc unde sunt proiectate stările sufletești. Peremptoriu în condamnarea sa, el afirmă: "Teatrul naturalist refuză dreptul la visare și chiar capacitatea de a înțelege cuvintele inteligente enunțate pe scenă." După părerea lui Meyerhold, actorul comunică sentimentele, emoțiile personajului pe care îl încarnează prin abstractizarea mișcărilor scenice și nu prin reproducerea realului. "Mișcarea este subordonată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
același traseu. L'Atelier, creat la Odéon în 1979, reprezintă viața dintr-un mic atelier de confecții între 1945 și 1952, în care un număr oarecare de personaje încearcă să retrăiască, după traumatismul lagărelor de concentrare. În această piesă hotărât naturalistă, actrițele care le joacă pe croitorese cos cu adevărat veșminte pe care spectatorul le vede realizându-se. În Prefața la Iphigénie Hôtel45, Vinaver definește astfel teatrul cotidianului. "Zis și văzut. Această evidență nouă, și care se aplică dintr-o dată multor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucru îi va fi reproșat esteticii naturaliste de Simboliști. 96 Antoine este critic dramatic, director de teatru, actor la Teatrul Liber mai întâi, apoi la Teatrul Antoine. Mai târziu va fi cineast. 97 Chiar dacă repertoriul său nu este în exclusivitate naturalist. 98 Electricitatea, care înlocuiește gazul, este introdusă pe scena franceză în momentul apariției naturalismului. Dar ea nu este folosită, la început, decât drept substitut pentru iluminatul cu gaz. Trebuie să-l așteptăm pe Appia pentru a-i descoperi infinitele potențialități
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l așteptăm pe Appia pentru a-i descoperi infinitele potențialități scenice. 99 Prefața la Domnișoara Julie a trecut mult timp drept unul din manifestele cele mai marcante ale Naturalismului în teatru. Zola nu s-a înșelat punând la îndoială caracterul naturalist al piesei și reproșându-i lui Strindberg abstracționismul său. Într-o scrisoare din 14 decembrie 1887, el scrie: "Ca să fiu cinstit, niște prescurtări de analiză mă deranjează puțin. Știți poate că eu nu sunt pentru abstract. Îmi place ca personajele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
principal instituția clerului și moravurile bisericești, romanul cu titlu și tipologie caragialescă Actele vorbește de I. Peltz roman apreciat de G. Călinescu la fel de puțin ca scrierile lui N.D. Cocea Flăcău de slugă, Pentru un petec de negreață -, romanul cu accente naturaliste Balanța de Ion Băieșu. În dramaturgie, modul satiric se concretizează într-o continuare a direcției caragialiene pe coordonata politică prin piese precum Apostolii, Plicul de Liviu Rebreanu, Escu de Tudor Mușatescu, Ultima oră de Mihail Sebastian, Generația de sacrificiu de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unei infralumi hidoase anchilozate în stereotipii bizare și vor covârși mai apoi limbajul poetic, jurnalistic și romanesc arghezian. În Cimitirul Buna-Vestire, de exemplu, grotescul dezvăluie înverșunarea de a vedea totul prin ocheanul deformărilor monstruoase sau de a căuta cu interes naturalist hiperbolizarea umanului josnic în surprinzătoare contexte solemne. Democratizarea limbajului arghezian presupune aici alternarea termenilor triviali cu sintagme erudite și deliberata inversare a referențialităților, înfățișând așadar bestialitatea prin livresc (scenele de sexualitate, perversiunile, violurile), și invers. Portretele profesorilor, de pildă, sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încadrarea estetică a universului de creație caragialian, departe de a fi o procedură simplă, a declanșat, după cum se știe, controverse în rândul exegeților pentru care tipul de mimesis identificabil la Caragiale pare fie de factură clasică, fie realistă sau chiar naturalistă. Polifonia funciară a operei caragialiene ale cărei "jocuri cu mai multe strategii" (Florin Manolescu) justifică multitudinea de genuri și specii abordate în registre diverse, explică numeroasele etichetări și nuanțări: "realism etern", "realism clasic", "realism naturalist", "realism critic", "realism psihologic", "realism
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
clasică, fie realistă sau chiar naturalistă. Polifonia funciară a operei caragialiene ale cărei "jocuri cu mai multe strategii" (Florin Manolescu) justifică multitudinea de genuri și specii abordate în registre diverse, explică numeroasele etichetări și nuanțări: "realism etern", "realism clasic", "realism naturalist", "realism critic", "realism psihologic", "realism grotesc", "realism creatural", "hiperrealism", "microrealism"28 etc. Opera cristalizată în creuzetul artei caragialiene, care a topit realitatea mixând substanțele esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diverse, explică numeroasele etichetări și nuanțări: "realism etern", "realism clasic", "realism naturalist", "realism critic", "realism psihologic", "realism grotesc", "realism creatural", "hiperrealism", "microrealism"28 etc. Opera cristalizată în creuzetul artei caragialiene, care a topit realitatea mixând substanțele esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul Zarifopol: "caricatural, dar perfect verosimil"29. Esența artei caragialiene constă, așadar, în raportarea la realitate prin îmbinarea strategiei maximei stilizări cu cea a deformării caricaturale în măsură să surprindă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]