1,125 matches
-
de refugiați, dar pe care aflaseră și semne evidente ale trecerii a ceea ce mai rămăsese din mica armată de burgunzi: desăgi, arme de care acum nu se mai puteau sluji sau cămăși de zale abandonate între ferigi, dar și trupul neînsuflețit al unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști, la marginea drumeagului. Văzând întunericul ce se întindea tot mai adânc asupra văii, nu le mai rămăsese altceva de făcut decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
veni și el și tresări. — Khaba! exclamă. — Da. — Conducătorul lor a fost. Cel cu capul de lup pe coif, spuse Mandzuk. Am văzut, dar eram departe. N-am putut să fac nimic. Fără o vorbă, Balamber continua să fixeze trupul neînsuflețit a prietenului său. Cât despre Odolgan, își mută privirea în altă parte, simțindu-se poate vinovat pentru că ratase ocazia să-l ucidă pe burgund. Chemând un războinic ce bea dintr-un burduf, i-l smulse din mână și bău îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abatele se oferise ca garant doar pentru turma sa de fugari, dar în ochii lor, între burgunzi și galo-romani, țărani și soldați nu existau diferențe semnificative; și pe urmă, trebuia dat un exemplu pentru ca - așa cum chiar Shudian-gun spusese înaintea trupului neînsuflețit al lui Khaba - oamenii aceia să înțeleagă cu cine aveau de-a face. Când fu găsit, atârnat de un stejar, cel de-al patrulea hiug-nu trecut prin foc, nimeni nu l-ar mai fi putut ține pe Odolgan. Furia sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
securea pe care o purta la șa și, răsucindu-se, îl lovi teribil, de sus, pe sâcâitorul său sfătuitor, despicându-i țeasta. Cei care până în acel moment fuseseră de partea lui Geremar dădură înapoi, fixând stupefiați trupul său care acum, neînsuflețit, aluneca încetișor din șa și cădea moale în praf. Nici unul dintre ei nu suflase, dar de pe terasă scena fusese urmărită, cu un strigăt de repulsie și teroare, de grupul numeros de oameni ce urcaseră să urmărească desfășurarea tratativelor. Atârnând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ultima luptă, se relaxă și rămase zăcând nemișcat. în ochii lui Maliban, Sebastianus citi inutilitatea oricărui alt efort. în timp ce cobora cu mâna pleoapele tânărului soldat peste ochii stinși de acum, în el se ceva se rupse: strânse la piept trupul neînsuflețit și izbucni în plâns, sughițând și scuturând din cap, de parcă ar fi vrut să refuze acel sfârșit tragic. în tăcere, Maliban se ridică în picioare și se îndepărtă. 31 Cu ultimele zvâcniri, rugul cel mare pe care fusese ars trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu copaci cu frunziș subțire, de toamnă. Din când în când își dădea seama că se uită după o placă pe care scria un nume. Brațul îi atârna, balansându-se pe când mergea, dar era pendularea fără viață a unui obiect neînsuflețit. Se simți mai slab și oboseala îl apăsa cu o greutate formidabilă. Își tot pipăia garoul pentru a fi sigur că nu se slăbise, permițând sângelui care încă îi rămăsese să se scurgă din corp. Apoi urcă niște trepte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
încît dacă ea ar fi fericită cu oricine altul afară de mine, i-aș urî fericirea cu sălbăticie, atât de mult suntem prieteni! Și dacă mi s-ar impune alternativa de a o vedea înăbușită de patimă în brațele altuia ori neînsuflețită pe catafalc, nu știu ce aș abhora 1 mai puțin, așa de mult îi sunt prieten... Prietenia noastră a murit odată cu cea dintâi bătaie de inimă pentru ea, fiindcă foamea selectivă de femeie, numită impropriu și aproape în derâdere iubire, este întoarcere
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o trăsură și mai strâmtă decât a lui badea Vasile, trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele și să nu le trimit fumul țigărilor în față. Fumul acesta, cu stupida nătângie a lucrurilor neînsuflețite, m-a chinuit tot drumul mai rău decât o ființă vie și rea: cu oricâtă putere i-aș fi imprimat direcția inițială spre dreapta sau spre stânga, el rămânea în trăsură, sau, cu o încăpățînare exasperantă și, parcă, voită, se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
auzind voci vorbite În toate limbile pământului, se decise să coboare. Ajungând pe mica platformă unde prietenul ei fusese atăcat, opservă În josul treptelor agitație și lume În formă de cerc În interiorul căreia se afla un obiect ori un corp omenesc neînsuflețit. Nu dădu atenție faptului. În mod sigur, Tony Pavone se afla printre acei „Gură cască” ignorând așteptarea care se prelungise prea mult.Totuși, În mijlocul cercului de curioși părea să fie un om...! Ce se Întâplase oare...? Refuză să creadă săvârșirea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a avut noroc; fiindcă n-a declanșat o avalanșă în toată regula. N-a tras după ea, în căderea de zece metri, decât o cantitate mică de pietriș și alte resturi. Jos, s-a oprit într-un castron stâncos și neînsuflețit. Piciorul i se răsucise dureros spre interior. Era clar rupt. Durerea i-a explodat în picior, gonind plăcuta hipotermie. Când, în sfârșit, Jina a plâns, lacrimile ei erau născute mai curând din furie decât din suferință. Peruzeaua lui Helena nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în fața Anei și privirile noastre se întâlniră ca din alte timpuri; aceeași interferență se născu încă o dată, cât o fulgerare de clipă, după-amiază, în fața gropii deschise în care avea să fie coborât, la distanță de câteva minute, sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui ei. Îl privii pentru ultima dată: se încheia o lume. Seara, la masa de pomenire, Ana, care servea împreună cu fiica, trecând pe lângă mine, îmi spuse: - Îți mulțumesc c-ai venit! Vocea ei amintea o vreme uitată, ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
el. „Principe al Drept-credincioșilor, i-a spus el, se cuvine să-I mulțumești Celui-de-Sus, căci ți-a cinstit mama făcându-te să plângi la căpătâiul rămășițelor ei, în loc s-o umilească făcând-o pe ea să plângă peste trupul tău neînsuflețit.“ Trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu atunci când moartea survine în ordinea firească a lucrurilor, și să te lași în seama înțelepciunii Sale, atunci când, din nefericire, se întâmplă altfel. A continuat cu o rugăciune, pe care cei de față au murmurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care încă nu se uscase. Privi în jur și hotărî să meargă mai departe. Trecu peste corpul celui ucis, pe care-l descoperi puțin mai încolo; pe zăpada imaculată văzu pete de sânge aburind. Armura și hainele ce acopereau trupul neînsuflețit erau ale unui soldat roman. O mână strângea un pumnal plin de sânge. Cealaltă, cu palma în sus, întindea spre Valerius degetele mânjite de sânge, într-o grotescă implorare. Croncănitul neașteptat al unui corb deasupra copacilor îl făcu să tresară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre el, gata să-l devoreze. Apoi îl văzu pe Marcus cu coapsa însângerată, străbătând arena cu pași repezi și îndreptându-se spre ieșirea principală. În mână ținea neglijent o frunză de palmier. Văzu doi oameni prinzând cu cârligele trupul neînsuflețit al lui Florius și târându-l prin nisip, spre porta libitinaria. I se tăie răsuflarea. Căută din priviri pulvinar-ul. Îl văzu pe Vitellius. Cu fața îngropată într-un vas cu mâncare, mesteca de zor și râdea, întors spre unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În curând, toți, chiar și cei de pe treptele de sus, aplaudau, îndemnându-i pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică. Un îngrijitor îi aduse un trident, iar alții scoaseră din arenă trupurile neînsuflețite ale soldaților. Rețiarul și secutor-ul continuară să lupte. Fentară și își înfipseră pumnalele în trupul adversarului. Valerius rămânea mereu în gardă și ataca din ce în ce mai violent. Încă o lovitură, și Skorpius se prăbuși. De data asta nu putu să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
strada cu toată viteza labelor ei și se oprește o clipă în fața statuii, mișcându-și frenetic mandibulele rujate. Turnată în bronz, statuia are însă ceva sec și rău, o mică doză delicată de oroare: nu trăiește, dar nici nu este neînsuflețită... se mulțumește să arunce o privire glacială cerșetoarei care i-a deranjat destinul venusian, după care pășește mai departe, spre alte culmi olimpiene. Bătrâna cerșetoare rămâne prostită în mijlocul drumului, cu brațele-i suspendate în aer, a pomană... statuile vin și
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
de răsfăț personal. Hai să continuămă și te rog să mă scuzi pentru digresiune. Probabil că aș putea face o analogie cu totul inexactă pentru a-mi demonstra teza. Iată-ne pe toți, o lume a ființelor vii, a obiectelor neînsuflețite și a rafalelor de vânt, alcătuiți cu toții din infinit mai mult spațiu gol decât din materie solidă. Oare nu există o posibilitate conceptuală ca aici, printre noi, pătrunzându-ne și înconjurându-ne pe toți, să existe o cu totul altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
De-Două-Ori . A murit în picioare. Nu existau nicăieri sicrie. Ignatius Gribb, Norbert Page și Puștiul De-Două-Ori fuseseră înfășurați în pături aspre de lână, luate de la magazin. Contele Aleksandr Cerkasov fusese învelit într-un cearșaf brodat cu blazonul său. Fiecare trup neînsuflețit era cărat într-un simplu hamac, întins între doi pari, cu câte un purtător de giulgiu la fiecare capăt. Majoritatea celor din K îi urmau pe îndurerații Pricipali, cu lacrimi de crocodil pe obraji. îndurerații Principali erau Elfrida, însoțită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ciudat, mai mult decît restul, și nu pentru caracterul foiletonesc al intrigii, ci din pricina unui detaliu esențial și În aparență banal, adăugă Barceló. — Luminați-ne, don Gustavo. — Iată-l: chestia cum că tatăl lui Carax refuză să-i recunoască trupul neînsuflețit, pretinzînd că nu avea nici un copil. Foarte ciudat mi se pare mie. Aproape Împotriva naturii. Nu există pe lume tată care să facă așa ceva. Orișicîtă dihonie ar exista Între ei. Moartea presupune lucrurile astea: toată omenia se deșteaptă din sensibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
memoria În mod considerabil. Mă urmărești? Am Încuviințat, aproape În transă. — Don Manuel Își amintește amănuntele acelei zile fiindcă, după cîte mi-a zis, a fost una din puținele ocazii În care a Încălcat regulamentul. Poliția Îi spusese că trupul neînsuflețit fusese găsit pe o străduță din Raval cu puțin Înaintea zorilor. Trupul a ajuns la morgă În toiul dimineții. Avea asupra sa doar o carte și un pașaport care Îl identifica drept Julián Fortuny Carax, născut la Barcelona În 1900
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a semnat-o, Închizînd cazul. Don Manuel zice că nu va uita niciodată semnătura aceea, fiindcă În anii războiului, și mult timp după aceea, avea s-o reîntîlnească pe zeci de fișe de Înregistrare și acte de deces pentru corpuri neînsuflețite care soseau nu se știe de unde și pe care nimeni nu izbutea să le identifice... Inspectorul Francisco Javier Fumero... — Fală și bastion al Comandamentului Superior al Poliției. Știi ce Înseamnă asta, Daniel? Că am tot dat lovituri În vînt de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ieșit În stradă și În ploaie, unde nimeni nu mă cunoștea și nu-mi putea citi În suflet. M-am lăsat În voia ploii Înghețate, umblînd fără nici o țintă. Pășeam cu privirea În pămînt, purtînd după mine imaginea Nuriei Monfort, neînsuflețită, Întinsă pe o lespede rece de marmură, cu trupul presărat cu lovituri de pumnal. La fiecare pas, orașul se destrăma În jurul meu. CÎnd am ajuns la o răscruce de pe strada Fontanella, nu m-am oprit nici să mă uit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de San Antonio. La ora aceea, vestea ajunsese deja la urechea lui Fumero, care s-a deplasat la morgă pentru a-și lua rămas-bun de la Julián. Acolo s-a Întîlnit cu pălărierul, pe care poliția Îl căutase pentru identificarea trupului neînsuflețit. Domnul Fortuny, care nu-l mai văzuse pe Julián de două zile, se temea de ce era mai rău. CÎnd a recunoscut corpul celui care, cu doar o săptămînă În urmă, Îi bătuse la ușă Întrebînd de Julián (și pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
s-a apropiat de corp și l-a examinat În tăcere. De șaptesprezece ani nu-l mai văzuse pe Carax. CÎnd l-a recunoscut pe Miquel Moliner, s-a mărginit să zîmbească și a semnat raportul legist, confirmînd că trupul neînsuflețit era al lui Julián Carax și ordonînd să fie depus imediat Într-o groapă comună din Montjuïc. Mult timp m-am Întrebat de ce-o fi făcut Fumero așa ceva. Însă la mijloc nu era altceva decît logica lui Fumero. Murind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
trezit, Julián nu mai era acolo. I-am auzit pașii pe terasă În zori și m-am prefăcut că Încă dormeam. Mai tîrziu, În acea dimineață, am auzit știrea la radio, fără să pricep despre ce era vorba. Un corp neînsuflețit fusese găsit pe o bancă de pe Paseo del Borne, contemplînd bazilica Santa María del Mar, șezînd, cu mîinile În poală. Un stol de porumbei care Îi ciuguleau ochii a atras atenția unui vecin, care a anunțat poliția. Cadavrul avea gîtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]