570 matches
-
Armăsarii turbaseră. Alergau în loc și se izbeau de lemnul gardului. Căruțașii îmboldeau iepele spre poarta deschisă: - Haide, haide, tată, hii! Se auzeau sforăituri și icneli. Când intrară toate, moșul închise poarta, răsuflând ușurat. Armăsarii se ridicară în două picioare și nechezară de se cutremură groapa. Ocoliră în goană iepele cu coamele zbârlite și le loviră cu copitele. Urmă o învălmășeală, și ucenicul văzu încordarea trupurilor roșcate și negre, nădușite. Caii se mușcau și-și loveau gâturile puternice. Căruțașii alergau pe marginea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
călărește-o, dă-i bine! Aha, ha, acum, na, slobozește-te, aha, hi, nu... Cârlane, n-o lăsa, ai ostenit, ai, calu tatii, așa, dumicatul cui te-a făcut, ei, așa... Pe urmă iepele fură gonite să pască. Armăsarii încă nechezau. Picioarele lor subțiri §i lucioase tremurau în bătaia lunii. Își mușcau cozile din când în când. Oamenii râdeau, rezemați de codilele bicelor. - Strașnici armăsari ai, moșule! zise unul. -Ehe... - Parcă-s hrăniți cu iarbă-mare. - Mănâncă o căruță de fân și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le desfacă legăturile. Treaba merse repede. Hamurile cădeau fără nici un zgomot în praful drumului și Paraschiv 58 le puse numai câte o frânghie subțire în jurul gâtului, ca să le țină la un loc. Când trecu la a doua căruță, o iapă necheză speriată. Ucenicul se făcu mort lângă roți. Gheorghe trăgea perechea dezlegată spre câmp, la adăpost. Cel tânăr mai încercă o dată. Animalele seliniștiseră. Mâna hoțului le pipăia dibaci boturile calde și ochii lăcrămoși. De jos nu se simțea nimic. De patru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Degeaba încercă să-l potolească. - Lasă-l! strigă bătrânul neliniștit. Ia altul... Pungașul se încăpățînă. Îl lovi cu cotul sub greabăn și-l dezlegă. Cârlanul se smuci într-o parte și scăpă. Drept spre țarc o apucă, unde simțise armăsarii nechezând și aruncând din copite. Oacă u sări înainte să-l țină, dar era prea târziu. Căruțașii ieșiră repede afară pocnind din bicele lor lungi. Până să se dumirească, Paraschiv mai dezlegase un mîrloi de mânz, blând ca un iepure, agățat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
adus niște gloabe, zise Gheorghe. Gazda se scutură puțin, căscă și deschise leneș poarta grea de lemn. - Devreme o mai luarăți azi! spuse, și Paraschiv îi văzu dinții galbeni și rari. 60 Caii se înghesuiră speriați. Nu cunoșteau locul și nechezau. Mânzul încercă s-o ia înapoi. Omul le așternu goroveală dinainte și se îmbrăcă grăbit. - Bună treabă făcuși! u spuse codoșului. - Ce zici, câte bătrâne luăm pe ei? Celălalt se scarpină în cap. - De... Stai să-i vedem. Bozoncea unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luase animalele de gât. Gazda turnă varul fierbinte în găurile păturii. Pielea cailor sfârâi, arsă. Părul lor frumos și des se curăța ca luat cu briciul. În locurile goale, rămăseseră câteva buboaie albe, din care mustea sângele. Iepele se smuceau nechezând, dar mâna puternică a femeii le stăpânea. Când scăpară, se întinseră rănite la soare, așezîndu-se pe picioarele dinainte. Aveau în ochi o suferință tăcută și de sub pleoape li se scurgea o zeamă limpede ca lacrimile. Numai mânzul scăpase. El zburda
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o vadră cu apă în ele. Spălate și dichisite cum erau, ți-era mai mare dragul să le privești. Pe la căpestre, nevasta le agățase fundulițe roșii, împletite, să nu le deoache careva. Crescuse și mânzul. Cârlanul bătea cu copita și necheza nărăvaș. Bozoncea ocolea herghelia și clătina capul mulțumit: - Parcă-s armăsari de Vidin, tu-i cerul mă-si! Când au plecat, Gheorghe și-a făcut o cruce mare și-a scuipat în sân. - Baftă și-un preț bun! Haide, uceniciile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
păunele lui. Tremura tot. Didina fl chema pe nume pe Bozoncea cu același glas tulburat și cald. Strigătul ei se ridica, se potolea și începea din nou. Când îl privi Gheorghe, pezeyenghiul avea o față încruntată. Îl zgîndări: - Auzi cum nechează... O dușmănie necunoscută îi cuprinse inima lui Paraschiv. Îi venea să se ridice și să lovească geamul cu cotul, să-l spargă și să strângă muierea de gât. Auziră și geamătul bărbatului, întărîtat și furios, plin de bucurie și de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-i răsplăteau. Puteau să ia ștoalfele de șolduri și să le învîrtească până amețeau. Erau niște transilvănence grase, cu pieptul mare, toate buzate și blonde, cu părul scurt, pofta lui! Le pupa după ureche și le scotea în curte. Nechezau ungurencele, că le plăcea, își alegea. Era de unde! Spre ziuă le întindeau pe nisipul vreunei binale și le dezveleau. Tocmai duminică dimineața le dădeau drumul, țepene de frig, dar mulțumite. Că se mai tăiau cu câte unul, asta era altă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
m-auzi? Și scuipase cu scârbă. Pe urmă spusese mai înbunat: Lumea asta-i o hazna, Treanță! Mie omu mi-e dușman. Să nu-l văd... Ochii lui se împăienjeniseră de ură. Gheorghe lihoti de groază. - Râzi, bă, rîzi! Bătrânul necheza: - Hî, hî, hî... Dădu în plâns. Didina așeză palma ei ușoară pe pieptul celui tânăr, să-l liniștească. Paraschiv nu se potoli. Strângea din fălci și scrîșnea: - Nu mi-e milă, mă fraților, nu mi-e milă de om. Dac-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe timpul nopții de vară. Așadar acolo ne găseam când, către miezul nopții, doi lei enormi, atrași de mirosul cailor și al catârilor, veniră la ușa noastră și încercară să smulgă propteaua de spini care ne apăra animalele. Caii începuseră să necheze ca turbați, se azvârleau spre pereții colibei, care amenința să se prăbușească la fiecare nouă zguduitură, și tot așa vreme de mai bine de două ceasuri, până ce unul dintre lei, desigur ațâțat de înțepăturile miilor de ace care-l furnicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
caii în Ardel Și pîn-într-unul i-am dat Bani frumoși am căpătat [ ] moara lumii [ ] moara * șubii * Și nici de un bai n-am dat- Iată-mă că-s om spălat. 210 Pe drumul Simandului Paște calul Iancului, Calul paște și nechează Iancu doarme și visează; Calul se apropia Și din grai așa grăia: Iancule, stăpânul meu, Nu dormi așa de greu Că vor veni Ungurii Și tu nici nu i-i simți. Iancu iute se scula Și pe murgu-ncăleca Și s-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
se avântă Și bătrânului cuvîntă: - Tată bun, tătuțul meu, Eu sunt Gheorghieș al tău, Sari pe cal și dumneata Și-ndată vom alerga. Cuvântă și se porni Și la poartă că sosi, Cu picioru-n ea izbi Și când murgu - a nechezat Toți mesenii s-au sculat. Iar Gheorghe le-au cuvîntat: - Stați, meseni, nu vă sculați, Stați, meseni, și ospătați; Însă mândra mea frumoasă Să se scoale de la masă, Poarta-n grabă să-mi deschidă S-o sărut și ea să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mi-l priponească, C-o sfăruță de mătasă De la mândra mea din casă, C-o șfară de ibrișin De la mândra mea din sin. 344 Frunză verde Afion, S-a dus bădița Ion Ș-a lăsat murgu-n pripon. Murgul paște și nechează, Puica plânge și oftează. - Taci, tu, puică, nu mai plânge Nu vărsa lacrimi de sânge, Căci Ion o să te - apuce Și la maică-ta te-a duce, 267 {EminescuOpVI 268} Când a face plopul pere, Și răchita vișinele, Și tânjala
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și punînd-o pe cal, sburau amândoi prin pustiul lungului mărei ca două abie văzute închegări ale văzduhului. Dar Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. Motanul din castel mieună dintr-un cap, iar calul Genarului necheză cu vocea lui de bronz. - Ce e? - îl întrebă Genarul pe calul năzdrăvan - ți s-a urât cu binele? - Nu mi s-a urât mie cu binele, ci de tine-i rău. Făt-Frumos ți-a furat fata. - Trebuie să ne
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
flăcăului demâncatul ce i-am făcut eu și pornește-l. Alături cu bordeiul era sub pământ o pivniță. El intră în ea, și acolo văzu șapte iepe negre strălucite - șapte nopți, care de când erau nu zărise încă lumina soarelui. Ele nechezau și băteau din picioare. Nemâncat toată ziua, el cină ce-i dăduse baba, ș-apoi încălecînd pe una din iepe, mână pe celelalte în aerul întunecos și răcoare al nopții. Dar, încet simți cum se strecoară un somn de plumb
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sbor năsipul pustiei. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mărei fug, iar ei stau pe loc. Și numai încet se auzea motanul mieunând din câte șapte capetele. Pierdut în păduri, Genarul își aude calul nechezând. - Ce e? - îl întrebă. - Făt-Frumos îți fură fata, - răspunse calul năzdrăvan. - Pute-l-om ajunge? întrebă Genarul mirat, pentru că știa că-l omorâse pe Făt-Frumos. - Nu zău, răspunse calul - pentru c-a încălecat pe un frate al meu, care are
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
văzu pe Făt-Frumos în pustiu, zise calului său: " Spune frăține-tău să-și arunce stăpânul în nori și să vină la mine, că l-oi hrăni cu miez de nucă și l-oi adăpa cu lapte dulce. Calul Genarului îi necheză frățini-său, ceea ce-i spusese, iar Frate - său i-o spuse lui Făt-Frumos. - Zi frățini-tău, zise Făt-Frumos calului său să-și arunce stăpînu-n nori, și l-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc. Calul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-i spusese, iar Frate - său i-o spuse lui Făt-Frumos. - Zi frățini-tău, zise Făt-Frumos calului său să-și arunce stăpînu-n nori, și l-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc. Calul lui Făt-Frumos o necheză asta frățini-său, și acesta asvîrli pe Genarul până în nori. Norii cerului înmărmuriră și se făcură palat sur și frumos - iar din două gene de nouri se vedea doi ochi albaștri ca cerul, ce răpezeau fulgere lungi. - Erau ochii Genarului
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Anuca se trezește brusc. Simte că nu mai doarme... doar somnul îi mai încătușa simțurile; ca prin vis se întreba, ce se petrece afară... Se trezi de-abinelea într-o horhăială, învălmășită; schelălăieli gâtuite ale lui Pârvu, iar Sultan în grajd, necheza și lovea cu copitele podelele, tropotind zgomotos. Câinele parcă turbase. A schimbat lătratul lui gros într-o schelălăială ca o implorare... parcă ar fi cerut ajutor. Fata înspăimântată se repezi afară. Doi lupi mari îl împresurară pe Pârvu; unul se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui Parvu fu sfâșiat de la ochi până la falca de jos. Pârvu rămase prăbușit, sfâșiat în bucăți pe zăpada bătătorită și însângerată. Când Anuca se dezmetici, cei doi lupi, mari cât niște viței, cu Pârvu în colți fugeau spre lizieră. Sultan necheza disperat și lovea cu copitele în podele. Anuca alergă la grajd... ușa era deschisă... Din întuneric apăru un cap enorm, și, două puncte arzând gălbui o străpunse. În ușa grajdului, tot mai limpede se deslușea a fi silueta unui animal
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
șlagărul gândurilor mele de toamnă cangrenată: “Ploaie pentru oase/ Speranță nenfricată/ Curtezană cu gândul despuiat/ Până la osul timpului. / De granit. / Calul vestit/ E belit./ Hai în trabant/ Privește-mă-n cant, / Ca la un rock, / Dans cu noroc. Cutezi / Să nechezi?/ Hm! Calul belit/ E vestit.” Sunt în sfârșit, mai mult decât frapat, cred, de ceea ce scriam prin mai ’77, despre acel februarie care acuma mi se pare tot mai grozav. Și nu mă interesează cum trăiam atunci. Trăiam. „Când ajungea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Ura!” Vorbește frumos, micuțule - îl temperează ușor Titi, ca un păpușar care simte că una dintre sfori nu-l ascultă bineNu așa te-a educat mă ta? Să nu te iei de mama, dinozaure împuțit, ai auzit? - face Esesistu’ parcă nechezând. Titi, din nou, extrem de calm și destul de distrat, îi răspunde împăciuitor: Nici nu mă iau, băi, că-mi stric stilul. Pardon. Iartă-mă. (cu nostalgie maximă, aproape până la lacrimi) Prea bune mâncăruri făcea maică-ta, omule, ca să...când eram copii
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
plecată prin lume, El-Zorab o zbughea către țărm, dacă îl lăsam slobod. Stătea și ore în șir, în așteptare, pe țărm. Mi s-a-ntâmplat ca, o dată, când lady tocmai se apropia de țărm, într-o mică ambarcațiune, El-Zorab să necheze a mare bucurie. Am rămas uimit atunci când am văzut-o coborând. El-Zorab și lady au provocat atâta zarvă în port, când s-au revăzut, încât cei de pe-aici au vorbit mai apoi doar despre lady și El-Zorab. Au devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
gropi cu prostia ta. Tu crezi că doar rachiul tentează omul? Să zicem că ai o mașină Dacia de treizeci de ani. Ruginită, amărîtă și cu tuse măgărească. Boțită și ferfenițită. Ridici ochii și vezi un Mercedes nou-nouț. Strălucește și nechează cu părul în vînt. Ei, dacă ai putea n-ai încăleca-o oleacă? Hî, hî, hî. Și încă cum! Păi vedeți? Este o dorință care zace și în fiecare răpănos bețiv, dar cînd este vorba de cei care chiar își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]