1,387 matches
-
cântece, strigăte și urlete se aud dinafară. Năvălitorii, îndârjiți de asprimea războiului, de foame și frig, pătrund prin case cu sălbăticie. Dar netulburată, bătrânica cu credință se ruga mai departe. După cum credința ei înfruntase batjocura tânărului său nepot, așa de neclintită era și acum, când groaza domnea în jur. Văzând cu spaimă cum se apropia zgomotul înfricoșător al dușmanilor, tânărul nepot se apropie de bunica lui și o rugă să tacă, ca nu cumva dușmanii, atrași de cuvintele rugăciunii pe care
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
că în regimurile totalitare deviaționismul de la linia adevărului unic, oficializat era considerată cea mai gravă abatere demnă de a fi sancționată. Or, acest lucru era necesar întrucât legitimitatea puterii și a conducerii politice ale regimurilor totalitare se întemeia pe credință neclintita în preceptele ideologice. Din acest motiv producția de bunuri simbolice a fost supusă politizării, strictei cenzuri, controlului și selecției. Nu degeaba îi numea Stalin pe scriitori "ingineri ai sufletului", căci nu oricine avea dreptul să producă orice fel de bunuri
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
nostru aprinde lumina în cele mai întunecate unghere și amintește lumii, fie și în ultima clipă, ceea ce este cu adevărat, atunci când ea pare lipsită de orice salvare. Ușor, ușor, și ceilalți au început să observe figura tot mai palidă și neclintită a micuțului constănțean. Și le-au dat și lor lacrimile și au început atunci să cânte și mai tare, ca un adevărat cor, însoțind plecarea sufletului său de pe această lume, pe versurile Zarazei. Iubită mamă, Te sărut dulce și îți
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
de rețeaua conceptuală a acestuia (unul, nunta, somnul, temele erotice, cosmogonice etc.). Uneori chiar și ritmul sună barbian (Eugen Simion observa similitudinile cu „ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu”): „toate plutiră câte se-ntâmplară ș-or să se-ntâmple-n neclintit deșert/ Un Euclid deasupra țării Yemen / Cu fast de geometrii a tot exacte/ dar nouă, aerului/ lui/ INCERT/ Căci el de fapt se-ntâmplă în zăpadă/ Sub sfere roșii. Steaua Altair / Va fi fiind pentr-o secund-aproape / Aici în baldachin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
născut și ne hrănim. Mulțămită celor carii strigă astăzi cu glas puternic: deșteaptă-te și tu, române, pășește înainte împreună cu noi, primește și cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie, hrănește precum ai hrănit și pănă acum credință neclintită cătră Preanălțatul și preabunul tău Stăpînitoriu. Și acum cine va mai îndrăzni a zice cum că noi subt părințasca ocrotire a măritei Case austriace avem vreo pedecă din afară în cultivirea noastră? Nu sînt altele decît de acele care noi
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
despre piesele mele că erau unicul vehicul pentru Wilfred Dunning. De ce „unicul“? Wilfred era un mare actor. Nimeni nu mai joacă azi ca Wilfred. Și-a început cariera în vechiul Music Hall din Edgware Road. Era în stare să stea neclintit, fără să-și miște o pleoapă, și toată sala se tăvălea de râs. Și apoi, când clipea, stârnea alte valuri de ilaritate. O asemenea forță pare aproape supranaturală: misterele trupului omenesc, ale feței omenești. Wilfred avea o față care radia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
reușeam să găsesc termometrul. Ceața se risipise. Amurgul tocmai se topise în întuneric, și o lună mică, țanțoșă și luminoasă își răspândea strălucirea, eclipsând stelele, revărsând scânteieri metalice în mare, și însuflețind uscatul cu prezențele fantomatice ale stâncilor și copacilor neclintiți. Cerul era de un negru albăstrui, limpede, tolerând abundența de lumină a lunii, dar nelăsându-se iluminat de ea. Pământul și obiectele sale păreau muiate într-un cafeniu vaporos. Umbrele se așterneau dur, și fiecare formă pe lângă care treceam își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Sticla sfârâi, plesni, devenind albă, opacă, sub rozeta crăpăturilor. Bolovanul ricoșă pe radiator, stâlcind caroseria, și apoi se prăvăli pe drum. Peregrine scoase un urlet de furie. Titus sărise afară din mașină și eu l-am urmat. Gilbert rămăsese locului, neclintit. James trecu la volan, și cu mâna înfășurată într-o batistă izbi sticla parbrizului, făcând o gaură. Apoi ieși și el. — Acolo! Acolo! striga Peregrine, arătând în sus. O piatră trecu razant pe lângă capul meu. M-am uitat în sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aș fi solicitat compătimirea, aceasta s-ar fi transmutat într-un triumf de posesivitate. Lizzie face parte dintre femeiuștile acelea foarte dulci, blajine și pisicoase, pe care bărbații le iubesc pentru blândețea lor compătimitoare, dar care dețin o reală și neclintită forță de autoconservare. Și, mă rog, de ce nu? Vorbeam foarte puțin în timp ce ne plimbam și o surprindeam din când în când pe Lizzie privindu-mă lung, de parcă și-ar fi spus în sinea ei: „e o mare ușurare pentru el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
minte să mă întreb dacă această ciudată scrisoare nu era cumva o farsă sau o greșeală. Nu aveam nici o îndoială că James se stinsese din viață. Se stinsese liniștit. Simțeam o durere profundă, care se cuibărise în mine și stătea neclintită de parcă s-ar fi temut să miște. Și mai încercam o senzație nouă, stranie, pe care n-o mai simțisem niciodată până atunci, și mi-a trebuit câtva timp până s-o recunosc drept „singurătate“. Fără James, eram, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Dar, dintre colegii din Cercul Literar, autorul Jurnalului unui jurnalist fără jurnal era mai apropiat, și prin educație, și prin convingeri, de Deliu Petroiu, cu care a corespondat toată viața. În prietenul său a găsit o probitate, o fermitate etică neclintită, în ciuda climatului de suspiciune generalizată din obsedantele decenii totalitare. Cu el realizează Sîrbu un alt fel de comunicare decât cu ceilalți amici ai săi scriitori (în fața cărora își desfășura, proteic, jocul, schimbând măștile în funcție de spectator, de împrejurări), o comunicare autentică
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
de ți se rupea inima de jale. Plângeau ascultându-le durerea din cântecul lor, plângeau să le aline durerea.. Era ceva sfâșietor pentru sufletul omenesc. Când, deodată, în bătaia lunii o pată întunecă albul imaculat din fața porții. Părintele Director stătea neclintit ca o statuie, într-o mantie neagră... Era înfricoșător. Primul care l-a văzut, a înlemnit cu „hăiala” în gât, de parcă i-ar fi rupt cineva beregata. O clipă, a durat... doar o clipă cât o bătaie de inimă grăbită
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
jalea lor. Alteori, mai îndrăznețe, haitele de lupi intrau în sat, clănțăneau pe acoperișurile șurilor, mirosind prada, ori hârjonindu-se prin ogrăzi ca în bârlogul lor. Chiar și ziua, în amiaza mare, apăreau la marginea pădurii și, stând pe coadă, neclintiți ca niște statui, se uitau cu privirea fixă spre sat. Era fascinant... dar, și înfricoșător, ce povesteau ei. În prima zi de școală a trimestrului... Eram la ora de muzică. Profesorul intră în clasă ca un vânt rece, cu semnul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
mai apăsătoare ca la început. Pe creastă cerul părea în flăcări... O vâlvătaie roșiatică prevestea furtuna. În ziua aceea de sâmbătă.. de, Tăierea Capului Sf. Ioan, mulțimea de săteni, din Poiana Teiului, încă sub un simțământ de adâncă îndurerare, stătea neclintită și mută, pe la porți... numai ochii le rătăceau a neliniște, de la unul la altul, căutând parcă să pătrundă ceea ce se ascundea sub frunțile lor, posomorâte și încrâncenate... Căsuțele mici și albe, ascunse printre copaci, din satul de la poala Stânișoarei, erau
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de mușterii... prinși în alt fel de vârtej, decât cel din Piață. O bună parte din mulțimea înghesuită pe străzile lăturalnice, rămase tăcută.. într-o tăcere grăitoare... într-o expectativă, parcă... Altă parte.. sub un simțământ de adâncă mâhnire, stătea neclintită și mută numai ochii le rătăceau a neliniște, de la unul la altul, căutând, parcă să pătrundă ceea ce se ascundea sub frunțile lor posomorâte și încrâncenate. Mulțimea din Piață se înfierbânta din ce în ce.. uralele dând în clocot. Era o
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
are caracteristicile specifice evoluției întregii societăți românești. Din punct de vedere structural, organismul militar românesc intră treptat (...) într-o fază de tranziție care va marca, la începutul secolului al XIX-lea, modernizarea lui. Oștirea românească în Secolul Reformelor va îndeplini neclintită misiunile cu care fusese învestită de societate: apărarea pământului străbun și a ființei politice a poporului român. De eroica îndeplinire a acestor misiuni sunt legate numeroase bătălii care au dat în acest secol măsura vitalității organismului militar la români, probe
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
Techirghiol"2904. În finalul memoriului autorii acestuia îl rugau pe regele Carol I "a opri opera de ruină a domnului Scarlat Vârnav"2905 și a-i ajuta, astfel, pe locuitorii Dobrogei, menționând că "în timpul răscoalelor țărănești populația Dobrogei a stat neclintită în respectul legilor, al supunerii și dragostei către tron și țară"2906. Printre semnatarii memoriului se aflau domnii: Constantin Oancea, "mare proprietar și exportator de cereale"2907, Luca Oancea, consilier județean, Nicolae Circa, "proprietar, fost, mult timp, primar și șeful
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Cele două acțiuni ale părții române au fost întreprinse cu scopul de a media și aplana conflictul acut dintre cele două uriașe partide comuniste, cel al Uniunii Sovietice și cel al R.P.Chineze, dar încercările au eșuat în fața intransigenței de neclintit a conducerii chineze. Pe plan cultural, au fost consemnate vizitele în China ale unor personalități: Academicianul Dr. Ștefan Nicolau, Dr. N. Cajal, scriitorii Eugen Barbu și Alexandru Andrițoiu, violoniștii Ștefan Ruha și Ilarion Ionescu-Galați, ansamblul de dansuri populare și orchestra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
am întrebat: Ce faci, ai venit? El a răspuns: Am venit, dar mă întorc. Stau puțin la tine, pe urmă mă duc. Mai mult nu-ți spun, n-am voie să vorbesc. Tata n-a mai scos nici un cuvânt, stătea neclintit, cu capul aplecat. Obrazul lui zbârcit de timp, ochii mari și sclipitori priveau cu detașare în jos, în întunecata umbră a trecutului. Treceri În stradă forfota crescuse și Ion se simțea deja obosit. Mersese mult în ziua aceea, așa că se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Zgomotul motoarelor, trepidațiile, golurile de aer nu-ți lăsau timp de reflecție. Când ne luam zborul, vroiam să ajungem cât mai repede la locul misiunii. La întoarcere, așteptam cu nerăbdare să aterizăm. De ani și ani simt pământul sub picioare, neclintit, doar eu nu mă simt în apele mele. Poate există o înrâurire nefastă de atunci, de când mă lansam dezinvolt spre înălțimi. Uneori aveam amețeli, îmi vâjâiau urechile și capul, dar mă avântam mai sus. Cândva aș fi vrut să zbor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pe șleau generalului Averescu când acesta, silit de Împrejurări, se pregătea să negocieze pacea separată cu germanii: „Nu te mai chinui, generale, să-mi Înțelegi atitudinea. Explicația e simplă: sunt englezoaică, și englezii nu obișnuiesc să piardă.“ Cu o asemenea neclintită credință, nu putea decât să câștige. România avea nevoie atunci de un „Salvator“. Regele Ferdinand, Întru totul opusul Mariei, era un om inteligent și cultivat, dar de o nehotărâre bolnăvicioasă. Marele suveran În acele momente a fost ea, chiar dacă oficial
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
erau acceptați „În școalele publice a pământului” doar cu condiția „să-și ee și forma portului celorlanți școleri, fără vreun fel de osăbire” <endnote id="(536, p. 24)"/>. În 1840, vorbind despre „ovreii noștri”, Alecu Russo observa că aceștia sunt „neclintiți când e vorba de uniforma lor, care e pentru ei articol de lege”, precum și că ei „ar vrea să moară cum s-au născut, cu tichia de catifea și cu toate celelalte rămășiți din Evul Mediu”. „Ar trebui - continuă Russo
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
impasibil, pe umăr, cu un sec "Nu atingeți obiectele expuse, vă rog!". Dar aici, în Veneția, nimeni nu mă împiedică să-mi plimb palmele pline de dor pe suprafața lucie, de o desăvîrșită finisare a Păsărilor lui Brâncuși, prelungi străjeri neclintiți ai intrării palatului Venieri dei Leoni, astăzi proprietate a doamnei Peggy Guggenheim. Mărturisesc că nu am nici o cultură artistică sau vreo pricepere deosebită în privința artei moderne și nici oboseala călătoriei în vagoane de clasa a 2-a, precum nici somnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
întreaga gară este cea a unei fete înalte, cu cizme lungi, cu fustă incredibil de scurtă, cu privirea vagă. Mă simt străină și singură, într-o lume dușmănoasă și rece. Ca să-mi alung umbra din suflet, mă apropii de făptura neclintită a fetei și-o întreb în mod stupid, dacă aici trage trenul de Geneva. Răspunsul este suficient de amabil pentru a avea un pretext să rămîn lîngă ea. Trenul oprește drept în fața noastră, sare sprintenă în vagon și dispare într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
în cărbune din care ne privea halucinanta apariție a lunii printre valurile de nori. Doctorul a privit-o îndelung și între sprîncene i s-a adîncit o cută accentuată. Nu se lăsa dus și părea că tot caută ceva. Deodată, neclintit, monoton ca-ntr-un vis depărtat, sau ca-n transă, a început să silabisească, stîlcind vocalele: Pa-ri-a ca prin-tre no-uri s-a fo-ost des-chiiis o po-ar-tă. Prin ca-a-re tre-e-ce, al-ba, re-gi-na nooop-ții, mo-ar-ta. De unde știți versurile astea, domnule doctor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]