907 matches
-
tăcut ca să-și tragă sufletul. —Jake, tu dormeai în front în vreme ce sora ta - care se baza pe tine ca să ai grijă de ea - era îngrozită de faptul c-o lăsaseși singură. —Soră vitregă. —Poftim? Fiona s-a oprit din perorație, nedumerită de întrerupere. —Jessica e sora mea vitregă, nu sora mea bună. Mâna Fionei a zburat în aer înainte ca femeia să-și dea seama ce face. Bufnetul palmei care-a aterizat pe obrazul puștiul a plutit între ei preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ca s-o sun pe Jade și să aflu și alte detalii. Și? a întrebat Fiona ridicând din sprâncene nerăbdătoare. Și familia lui e furioasă la culme... de fapt, toți clocotesc de nervi. —De ce? Fiindcă e prea devreme? Alison era nedumerită. Da, și din cauza asta, dar și pentru că părinții lui sperau să-l vadă așezat la casa lui cu o negresă drăguță, poate chiar cineva din parohia lor. În loc de asta, s-au trezit cu Deborah cea mohorâtă și agnostică și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
odisee de a coborî până la El-Akab și de a se întoarce cu viață. Lăudat fie Domnul! Gacel coborî ultimul, privi zidurile dărăpănate ale bazarului, ce amenințau să-i cadă în cap de cum s-ar fi întețit vântul, și se apropie nedumerit de șofer. — Asta-i capitala? vru să știe. — Oh, nu! veni răspunsul, amuzat. Până aici ajungem noi. Dacă am avea pretenția să intrăm cu hărăbaia asta pe șoseaua națională, ne-ar băga la balamuc. Și ce trebuie să fac ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dau Înapoi avansul pentru apartament de Îndată ce voi Începe să câștig niște bani din lecții. — Așa mă gândeam și eu. Ce voiai să zici cu Action Man mai Înainte? Fruntea i se Încrețise din cauza efortului de a-și aminti ce-o nedumerise. I-am zâmbit cu blândețe, Întrebându-mă dacă ar trebui să mă aplec spre ea și să o bat ușurel pe mână. — Nu-ți bate căpșorul tău frumos cu asta. — Dar... — Sam nu voia decât să sublinieze că la mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
altele. M-am uitat la Tom, a cărui gură era ușor căscată. Istoria asta era mai suculentă decât ne-am așteptat. — S-a făcut bine tipul ăla, până la urmă? Întrebă Tom Într-un final. — Cine? a cerut Pegg lămuriri, fiind nedumerit o clipă. Ah, vrei să zici tipul pe care l-a aranjat Jeff? Da, e bine. Pentru un tâmpit de muncitor marxist, adică. Mai mâncă niște chipsuri. — Jeff e o jigodie, asta-i drept, dar să nu exagerăm. Adică, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ideea că el Își asumă sarcina de a-și consemna versurile, În modul cel mai serios de pe lume, Într-o carte Înconjurată de mister, iată ce uimește și neliniștește o poete să consacrată normelor elocinței. Omar pare jenat; Djahane este nedumerită: — Ai putea să-mi citești câteva versuri? Khayyam nu vrea să continue discuția. Voi putea să ți le citesc pe toate Într-o zi, când le voi considera demne de a fi citite. Ea nu insistă, renunță să-l iscodească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
e Închisă. Hangiul o Întredeschide fără să bată, o lumânare pâlpâie, o carte se Închide În grabă. Acest nobil călător a pornit din Samarkand acum mai bine de trei luni, m-am gândit că puteți Împărți odaia. Dacă tânărul este nedumerit, evită s-o arate și se dovedește politicos, deși fără curtenie. Khayyam intră, salută, Își spune precaut numele: — Omar din Nishapur. O scurtă, dar intensă lucire de interes În privirea tovarășului său. Care se prezintă, la rândul său: — Hasan, fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a auzit de Shakespeare, dar de ceilalți nu. Nici eu nu știam mare lucru despre alții, dar măcar am auzit de ei la cursuri. Îți plac piesele, nu? a zis el. — Nu neapărat, am mărturisit eu. Răspunsul meu l-a nedumerit și când era nedumerit se bâlbâia și mai tare. Îmi părea rău că-i făcusem una ca asta. — Puteam să mă apuc de orice... etnologie, istoria Asiei. S-a întâmplat să aleg teatrul, și-atât. A fost cea mai convingătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dar de ceilalți nu. Nici eu nu știam mare lucru despre alții, dar măcar am auzit de ei la cursuri. Îți plac piesele, nu? a zis el. — Nu neapărat, am mărturisit eu. Răspunsul meu l-a nedumerit și când era nedumerit se bâlbâia și mai tare. Îmi părea rău că-i făcusem una ca asta. — Puteam să mă apuc de orice... etnologie, istoria Asiei. S-a întâmplat să aleg teatrul, și-atât. A fost cea mai convingătoare explicație pe care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
puțin și nu-și scoase ochelarii de soare, deși din cele șase neoane de pe tavanul salonului doar două mai luminau. Vizibil emoționat, acel Arthur îi spusese să-l caute pe Leonard - de la el ar putea afla tot ce îl va nedumeri în următorii ani. „Nedumerire” e puțin spus: să nu știi de unde vii, să nu ai familie, să nu ai trecut. Centrul de gravitație al universului său era doctorul Iolescu, poreclit de bolnavi Ștefan cel Mare, datorită pletelor și a mustății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
domnule. Ne ducem la ăla ăl mai mare d-aici și tot intrăm. Noi nu plecăm d-acilea până nu intrăm. — Să n-o auzâm cum cântă? — Cântă așa dă frumos! Nici voi nu știți cum cântă,cum știm noi. Nedumeriți cei de la casă de spusele țiganilor că-i prințesa lor, că pe afiș apărea cu o salbă de galbeni la gât, nu știau ce să creadă. — Hai veniți să vă plătiți biletele!s-au hotărât cei de la casă. — Să nu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
fi subiectul de discuție. — Bună ziua! le-a spus când a intrat în compartiment. Sărut mâna, domnișoară, cred că locul meu este lângă dumneavoastră își cercetează biletele. — Da! Da! poftiți! o bufnește râsul pe Teofana ca și pe ceilalți. Văzându-l nedumerit pe pasagerul care venise sunt obligați să-i explice. — Domnișoara spera ca locul să nu se ocupe până la mare ca să se poată mișca în voie. — A! Asta era?zâmbește și domnul așezându-și bagajul. Îmi dați voie să mă prezint
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
A doua zi dimineată s-au trezit toți cu noaptea în cap. Zina le-a pregătit micul dejun. Eusebiu le-a făcut cafeaua, în timp ce Alexandru și Teofana se aranjau de drum. — Să te faci frumoasă, o sfătuia Alexandru. — De ce? Era nedumerită Teofana nebănuind unde vor merge. — Ca să stălucești la brațul meu. — Alexandre! Alexandre! Au dejunat, au luat cu ei mâncare pentru drum cum le pregătise Zina, au coborât cu toții la autoturism. Când tinerii au urcat, după ce și-au luat rămas bun
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Prințeso, fă, lasă rolul meu, mă bucur că s-a întâmplat așa însă haideți la rolul vostru afară. — Se ridică toți și ies la nuntași, în timp ce sunt întâmpinați cu „Mulți ani trăiască”. Știți ce mă întreb și vă întreb, este nedumerit Virgil. Eu cu Claudia am fost necunoscuți, neinvitați, cum de nimeni dintre voi nu ne-ați întrebat cine suntem? — Vai de mine! Ați fost neglijați? Teofana, Cezar, se poate? Am să vorbesc și cu cuscrii. Nu! Doamna Zina, nu asta
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Herdelea se prezentă ceremonios și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în Amara. Intrară în casă. Învățătorul îi recomandă pe nevastă-sa, țăranca de adineaori. Cu stângăcia sfiiciunii, acuma părea și mai simpatică. Pe Titu numai costumul țărănesc îl nedumerea. Cu mentalitatea-i ardelenească, el își închipuia că învățătorul, adică reprezentantul intelectualității în sat, trebuie să fie îmbrăcat orășenește, ca astfel să se poată bucura și prin exterior de un prestigiu deosebit în fața poporului. ― La dumneavoastră și stăpânirea dorește, probabil
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vioiciune: ― Bată-te să te bată, Ionică, nici nu te mai cunoșteam!... Ochii, ochii m-au lăsat de tot. Și la biserică, nu mai văd deloc buchiile. Toată slujba o fac numai din suflet. Ei, degeaba, bătrînețile! Vorbind, se uită nedumerit la Titu. Când îi spuse învățătorul cine e, preotul îi zise blajin: ― Să trăiești, taică! Și să ierți că ne găsești așa, că pe aici așa suntem preoții, mai nemernici și mai fără învățătură, cum am apucat din bătrâni. Ei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Vai de mine, conașule, se poate? protestă Odudie. Nu mă cunoașteți dumneavoastră? ― Bine, bine, dar să iei seama, Lazăre! zise Cosma Buruiană, urcîndu-se și el sus pe capră, lângă vizitiu. ― Am înțeles, conașule! făcu vătășelul plecat, adăugând după o clipă, nedumerit: Iertați că vă întreb, conașule, dar ca să știu pentru... Dumneavoastră adică nu vă mai întoarceți? ― Ce vorbă-i asta, Lazăre? strigă arendașul. Cum să nu mă mai întorc? De ce să nu mă întorc?... I-auzi vorbă! O să-mi las eu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Iancu, oltean vizionar de vocație. E o perlă de „glocalizare”, ademenind globalul în patul localului pentru a vorbi despre vecinul național. Dar vorba lungă, sărăcia omului ! Să trecem deci la subiect. Subiectul era în acest caz unul recurent, care mă nedumerește de fiecare dată cînd fac greșeala (din ce în ce mai inevitabilă) să intru pe vreun blog sau site de presă : de ce majoritatea comentariilor nu au nici o legătură cu subiectul, dar se reped în cel mai firesc mod cu putință la gîtul - și originile
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Dragă, erai îngrozitor, n-aveam ce să-ți fac, dacă ai fi fost treaz aș fi încercat să-ți explic, dar așa n-avea nici un sens." "După ce a plecat Gina (tu nici n-ai observat când a plecat, te uitai nedumerit după ea, erai al dracului de simpatic) și după ce au plecat și ceilalți, m-am pomenit eu tine în bucătărie, aducîndu-mi cu ochii aproape închiși, pe o tavă, ceșcuța de cafea. Mă mir că nu ți-a căzut. Te-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu o va face fericită, recunoaște Maitreyi ―, i-am mărturisit că marele meu păcat e acela de a fi născut alb (cred puțin în această mărturisire), că, dacă aș fi fost indian, aș fi avut alte șanse etc. Aceasta a nedumerit-o iarăși, și eu i-am pus marea întrebare: de ce nu putem fi noi căsătoriți? De ce nu e îngăduită unirea noastră? Ea m-a privit înmărmurind și a cercetat cu ochii în toate părțile, să vadă dacă nu m-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a uitat Dumnezeu și mi-a dat un frate vitreg. Frate vitreg, dar mai bun ca fratele de sânge. Dar acum e pe front; pe front, în Rusia. Se întrerupse iar și tresări: Ce s-aude, Marine? Ascultam și eu nedumerit. - Astea-s tunuri, spusei. Dar nu sânt tunuri românești, și parcă nici nemțești n-ar fi. Seamănă cu brandturile rusești. - Acum, că ți-am spus și m-am liniștit, cum o vrea Dumnezeu. Dar să ții bine minte rochia, adăugă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
oprit însă, fie îngroziți de sângele ce i-a izbucnit deodată gârlă de sub fuste, fie de răcnetul ei neomenesc. Tot chinuindu-se să aprindă o lumânare pe care mereu i-o stingea vântul, bătrâna a trezit bietul copil care, privind nedumerit în jur, a început iarăși să urle. Am mers mai departe, pierzându-i din raza vederii mele, cu sufletul sfâșiat. De ce, Doamne ? De ce ? îmi venea să urlu spre cerul de un albastru strălucitor și sărbătoresc. Astfel am ajuns înapoi la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
O privesc, nu e o fotografie, se mișcă, are viață, pare că vrea să spună ceva. Probabil că asta fac toate fotografiile. Cu cît Îmbătrînesc mai mult, cu atît se bîțÎie mai tare, le strigă ceva celor care se privesc nedumeriți În ele, Încercînd să-și regăsească amintirile - mai slab și fără riduri, fără păr alb... nu se poate, poza asta parcă e făcută ieri. Da, ieri, adică acum aproape 25 de ani. Cum vine treaba asta? Aproape 25? Nu... Fundalul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vrăjelile! Deci. Unde dracu’ e gara? Ole-ole, Ceaușescu nu mai e! Liiibertateee!!! Cum toate lucrurile bune au un sfîrșit, pe data de 2 ianuarie Îl petrecem pe Moise (căruia i s-a făcut externarea) la poartă, cu alai. E foarte nedumerit că eu mai rămîn, fără să-și pună o clipă problema că el a stat În spital mai mult decît era cazul, neavînd, practic, nimic - poate un talent nativ pentru văicăreală artistică. Ne strecurăm prin mulțimea strînsă În poartă care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
surâsul unui om mai vârstnic. I-l înapoie pe Zet lui Adam cu o plecăciune grațios formală. Adam nu zâmbi, dar îl privi aprobator. — Și ce-aveți de gând să faceți acolo? întrebă Brian. — Să facem? întrebarea părea să-l nedumerească pe Tom. A, să ne distrăm. Se îndreptară cu toții spre ușa din față. — Mai veniți pe la noi. — Da, desigur. Când ușa se închise în urma tinerilor, Brian își exprimă mirarea: — Să se distreze? Asta ce-o mai fi? Ah, tinerețe, tinerețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]