2,984 matches
-
al cauzalităților apărut din nici o cauză și la fel de incompatibil cu duhul și mintea omului pe cât de incompatibile pot fi cele mai opuse elemente ale naturii între ele însele. Ceva se-ntâmplă însă, iată, în sfârșit! În exact clipa în care negura pare să-mi cotropească pe deplin și definitiv sufletul, ceva se întâmplă! Cum de se poate? Cum de mai este posibil?! mă întreb nedumerit, de vreme ce mă cufundasem atât de adânc în neființă? Se întâmplă ceva, o repet, cu această ultimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să-mi fost somnul, încât să nu-mi fi dat seama de netrebnicia lui șireată, cu care a înghițit miliardele de clipe scurse?... În timp ce eu mă chinui inutil cu astfel de întrebări, lumina pe care am întrezărit-o izbucnind în negura cosmică de-afară pare să crească în intensitate pe minut ce trece, nu-mi explic cum, inundând avanpostul morții în care mă aflu întemnițat, bucurându-l ca niciodată până acum cu lumina unui soare pe care nu-l merită. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe pereții de piatră, apropiindu-se tot mai repede de el. Îngrozit, se răsuci pe călcâie și o rupse la fugă prin galerie. Călcă pe una din traversele putrezite de lemn care se rupse și căzu la pământ. Din spate, negura se apropia cu repeziciune, inundând galeria. Întunericul se prăbuși peste el învăluindu-l cu totul. 3 Farurile spintecau întunericul pădurii. În noaptea caldă de au gust, camionul gonea la vale pe panta muntelui. Coroanele copacilor se închideau deasupra drumului, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dat, observă că îi ies aburi din gură. Aerul devenea din ce în ce mai rece, în timp ce lui îi era tot mai frig. Deși ploaia nu contenea, zgomotul picăturilor de apă devenise mai slab. Ridică lanterna spre vârful copacilor și văzu ceața. Valuri de negură coborau de sus. Un râu albicios se scurgea peste vârful acestora revărsându-se asupra drumului. În câteva clipe era înconjurat de tot. Se ridică speriat și porni mai departe. Acum, lumina slabă a lanternei nu-l mai ajuta, abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asta atât de groasă? Plecă mai departe, atent la toate zgomotele din jur. Un gând îi trecu prin minte, își aminti din nou de poveștile despre urși. Într-adevăr oricui i-ar fi fost imposibil să străbată cu privirea prin negură. Sălbăticiunile nu aveau însă neapărat nevoie să vadă, lor le era de ajuns să simtă mirosul. Încercă să-și amintească ce știa despre urși. Nu mare lucru, dar era sigur că au un simț olfactiv foarte fin, ca toate animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și apoi cum se adunau în firicele mici, ce se scurgeau pe laturi. Se simțea ca și cum se afla sub o umbrelă uriașă și transparentă care oprea ploaia deasupra lui. Își dădu mâinile deoparte și întoarse capul cu fereală. Golul de negură se închidea peste el cu viteză. Înțelese în sfârșit ce se întâmpla. Animalul era deasupra sa și se pregătea să-l acopere cu trupul lui uriaș. Se rostogoli repede într-o parte, încercând să scape. Își dădu repede seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ileana, trăgându-l în continuare de braț după ea. Bine, dar ce se întâmplă? se arătă mirat Cristi, mărind la rândul său pașii. Ceața asta... Nu e bine de loc. Cristi ridică din umeri: Ce-i cu ea? Se ridică negura peste apă. Ce mare lucru? Ileana îl privi preț de o clipă, fără să se oprească din mers. Un tremur ușor îi mișca bărbia. Îl trase din nou de braț, îndemnându-l să se grăbească. Nu-i o ceață obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să ajungem cât mai repede acasă la noi. Erau acum în dreptul pontonului pe lângă care trecuseră mai devreme. Capătul acestuia nu se mai vedea. O masă vâscoasă se prelingea dinspre larg peste scândurile vechi. Baza stâlpilor de iluminat dispăruse înghițită de negură, felinarele din vârf păreau suspendate în aer. Era din ce în ce mai rece iar Cristi simți și el că se zgribulește de frig. Deja pâcla umpluse tot spațiul dintre luciul de apă și trotuarul pe care mergeau ei. Firișoare subțiri începeau acum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înfundate. Un fel de râcâit surd răzbătea de acolo, ca și cum cineva zgâria lemnul. Nu știa dacă din cauza frigului ori poate de emoție, un fior îl străbătu din cap până-n picioare. Deși mergeau foarte repede, pașii lor se auzeau înfundat din cauza negurii ce deja le cuprindea picioarele. Cu urechile ciulite și foarte atent la sunetele din spate, auzi un zgomot înfundat, destul de puternic. Un obiect greu se prăbușise pe ponton, lovind podeaua de lemn. Ileana tresări și, aproape o zbughi la fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-o, Toma privea încremenit în întu nericul aleii. În spatele lor, ceața se ridica ca un zid. Părea că înain tează destul de repede spre ei și amenința să-i cuprindă. Felinarele pe lângă trecuseră mai devreme nu se mai vedeau de loc. Negura le înghițise și acum de acolo nu mai răzbătea nici o geană de lumină. În afară de peretele compact de ceață, în spate nu se vedea nimic. Doar clănțănitul metalic părea tot mai aproape. Ileana se apropie și îl scutură de braț: Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo dar avea senzația că nu mai ajunge. În spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă. O teamă cumplită îl cuprinsese. Se lupta din răsputeri cu ceața ce părea că i se lipește de picioare. Apoi, negura începu să se subție, până ce dispăru de tot. Balustrada de fier forjat ce mărginea lacul se pierdea undeva în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se opriră apoi să-și tragă sufletul. Sprijinit cu brațele de coapse, Cristi stătea ușor aplecat și privea înapoi, gâfâind. Nici urmă de negura deasă prin care trecuseră mai devreme, aerul era curat, cerul senin iar luna arunca raze blânde de lumină deasupra lor. Ce-a fost asta? întrebă Cristian cu o voce pe care nici el nu și-o recunoștea. Alături de el, Ileana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din minte continuându-și căutarea. În jur se făcu dintr-o dată liniște. Până și zgomotul pașilor săi prin frunzișul de pe jos abia se mai auzea. Se opri nedumerit, tăcerea aceasta era nefirească. Ascultă atent, încer când să deslușească ceva prin negura care îl împresura. În dreapta, auzi un foșnet și se întoarse plin de speranță cu fața într-acolo. Imediat, același sunet veni și din spate. Își răsuci capul în direcția aceea, rămânând nemișcat. Cineva răscolea frunzele acum și în stânga lui. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui nebună prin pădure, se dezorientase. Nu mai știa unde este tabăra țiganilor zlătari. Bănuia vag direcția în care ar fi trebuit să meargă, dar nu era de loc sigur. Nici nu era de mirare că se rătăcise, întunericul și negura jucaseră un rol foarte important. Se temea și de cei care erau pe urmele lui deși, având în vedere că glasul de copil se auzise din spate, putea fi aproape sigur că aceștia îl căutau în altă parte. Se desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu mai avea mult de mers. Ravena era paralelă cu pârâiașul pe malul căruia își ridicaseră ei corturile. Dacă rămânea cu spatele la aceasta, ajungea exact acolo unde voia. Se ridică pe vârfuri încercând să pătrundă cu privirea cât mai departe. Deși negura nu se subțiase de loc, zări o geană de lumină licărind în întuneric. Acest lucru nu i se păru deloc curios și sufletul i se umplu de bucurie, în timp ce inima începu să-i bată frenetic în piept. Un val de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
coastele i se frânseră și simți un val cald de sânge urcându-i în sus pe gâtlejul rănit. Căzut pe o parte, Strugurel zăcea neputincios. Numai piciorul drept îi mai zvâcnea spasmodic din genunchi, după care și acesta încremeni. Deasupra, negura se strângea cu repezi ciune în jurul trupului nemișcat. O spirală de ceață îl învăluia din toate părțile, prăbușindu-se peste el. 15 Întrebările îl frământau pe inspectorul Toma. Găsise niște răspunsuri, însă problema principală nu avea încă soluție. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o părere, pentru că lucrurile ce se aflau în spatele ei se vedeau încă bine. Apoi, ceața deveni repede mai consistentă. Ciudat, pentru că nu se întindea mai aproape de ei, ci rămânea numai acolo unde o văzuse la început. Calistrat observase și el negura din față, pentru că îl simți încordându-se lângă el. Ridicase toiagul și îl ținea ca o pavăză înaintea lui Cristian. Vine! șopti acesta. Uită-te la mine, acum! Inspectorul se întoarse și îl privi pe moșneag. Iarăși văzu lumina aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înghețat venind dinspre ea. Moș Calistrat îl ținea strâns de braț ridicând toia gul în fața lor. Valuri mai închise la culoare se agitau pe suprafața ei, ca un lichid care fierbe. Toiagul lui Calistrat era ca o barieră de care negura nu putea să treacă. Rămăsese la trei pași în fața lor, curbându-se peste ei. Vălătucii negri ce ieșeau dinspre interior se izbeau bezmetici ca de un zid invizibil dincolo de care nu puteau străbate. Inima lui Cristian Toma bătea cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fantomatice ale copacilor începeau să se estompeze. Ceva trecea prin fața lor interpunându-se între ei și aceștia. Cristian pricepu că vâlva cobora repede panta muntelui. Porniră și ei după ea. De data asta era mult mai mică, un bulgăre de negură ce părea să se rostogolească la vale. Alunecau tăcuți după arătarea cețoasă la o distanță care să le permită să nu o scape din vedere, dar nici prea aproape. Vâlva se strecura printre copaci, ca și cum nu i-ar fi plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
i-ar fi plăcut să se despice, trecând de-a dreptul prin ei. Inspectorul știa însă că era numai o părere, pentru că o văzuse învăluind diverse obiecte. Ori poate, era numai o impresie? Observase că la fel ca și dânșii, negura nu atingea solul deasupra căruia mergea, rămânând la numai câteva palme deasupra. Era tăcută ca însuși întunericul și numai acolo unde stratul de frunze veștede era mai gros, le spulbera scoțând un foșnet slab. Foarte repede ajunseră deasupra drumului forestier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a găsit nimic iar acum ne simte aproape dar nu ne poate găsi. Nu cred că va îndrăzni să intre în oraș, niciodată n-a făcut-o însă nici nu putem fi siguri. Dacă o scăpăm acolo, e de rău. Negura aluneca tăcută la vale. Cristian vedea cum marginea cețoasă se îndepărtează de ei. Porțiunea limpede, neacoperită de ceață din fața lor se mărea tot mai mult. Din când în când, din corpul ei se desprindeau pseudopode lăptoase ce se abăteau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
te uiți în altă parte, te poate înhăța. Cristian tresări și se întoarse spre norul de ceață din fața lor. I se părea că este mult mai aproape de ei acum. Clipi din ochi și privi din nou. Nu era nici un dubiu, negura venea spre ei. Două prelungiri subțiri se furișau pe marginile drumului, căutând să-i ia prin învă luire. Situația era periculoasă, nu-și dădea seama ce se întâmplase dar, dintr-o dată, bestia îi putea vedea. Pentru prima oară în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și strânge-l bine în mână! Hai să ne jucăm puțin cu arătarea, să-i arătăm că nu face ea ce vrea, nu atâta timp cât mai este un păzitor în viață! Ușurat, Cristian apucă toiagul. Ca arsă cu un fier roșu, negura se retrase de lângă ei. Se aflau acum într-un fel de bulă de aer curat înglobată într-o mare de pâclă densă. Fuioarele de ceață se agitau pe lângă ei, oprindu-se însă la câțiva pași în jurul lor. Semănau cu limbile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pâclă densă. Fuioarele de ceață se agitau pe lângă ei, oprindu-se însă la câțiva pași în jurul lor. Semănau cu limbile unui foc rece sub un ceaun pus pe pirostrii. Stătură așa preț de câteva minute după care atmosfera redeveni curată. Negura trecuse peste ei și acum se târa repede pe drum în cealaltă direcție, la deal. Calistrat porni și el după ea, îndemnându-l pe inspector să-l urmeze. Ești bun de momeală, spuse el, a pus botul. Acum crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păcălită și va face cale întoarsă din drum. Moș Calistrat spunea că trebuie să treacă în fața ei ca s-o mai momească odată, însă Cristian nu-și imagina cum vor reuși să ajungă acolo. Poate vor pluti din nou pe deasupra? Negura se depărtase destul de mult și acum dispăruse după un cot al drumului. Calistrat îl îndemnă din nou să se grăbească, nu aveau voie să o scape din ochi. Când o ajunseră din urmă, arăta mult mai diluată, nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]