813 matches
-
mână care se putea Însănătoși, poate, În câteva săptămâni. Cealaltă rămânea inertă. La fel picioarele. Dar Își putea mișca ceafa. Ridicarea capului de pe pernă Îl costă un nou leșin. Dar, cel puțin, știa că că e posibil. Mai știa că nemișcarea duce la atrofiere. Deci, chiar dacă doar unu la sută din corp putea fi mișcat, trebuia să fie mișcat În continuare, indiferent de dureri. Încordă din nou degetele mâinii stângi, simțind că principalele dureri erau În zona articulației și a umărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și dete din umeri. Revăzu din ce în ce mai bine în minte pe Mika-Le. Nu era frumoasă, nu era urâtă. Nu exista decât dacă ceva sau cineva ți-o aducea dinaintea privirei, atunci chipul cam veșted, cu tenul sarbăd, se impunea atenției prin nemișcarea ochilor, înapoia cărora totuși veghea pesemne un gând dosnic, tot așa de șters ca aurul efigiilor mate și tot așa de perfid ca el. Printre gene ce clipeau din lumina nesigură a clarului risipit de lună, imaginile astea se profilau
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de curele. Nory, lângă urechea ei, vorbea mereu, dar n-o mai asculta Căuta să zărească afară. Urmărea parcă cu toate simțirile adunate parcursul legănat al tramvaiului. . . dar geamurile erau aburite. Se reîntoarse la cele auzite. Fapte, numai fapte! In. nemișcarea ei aparentă, Mika-Le făptuia. Așadar, inerția creează și, dimpotrivă, viața intensă, multiplă, palpitătoare, adesea dizolvă fapta, ucide. - Ne scoboram? întrebă după un timp. - Am trecut parcă două stații! strigă Nory. . . - Nu-i nimic! Mini, nervoasă, consultă ceasul. Nu e nimic
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Desigur, domnișoară mare! E o bucată foarte bună și care. . ." Pornise micul discurs. "De prisos! i-am spus. Cunosc bine pe Mika-Le și am pentru arta ei prisma mea." A râs de nevoie, pe când mititica se strâmba, deplasând linia eternei nemișcări, care e formula ei. Văzând că e vorba de un control asupra bunului dumisale plac, își otrăvise ochii și strângea mapa. Dar fie că n-a observat, fie că n-a îngăduit, pictorul a întins mâna. Atunci Scampolo, cu surâsul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
noaptea târziul ruginit în văl să-mi prindă gândul de pripas E doar un vis atât de ofilit Când îți citesc în ochi un bun rămas Clipele ca ploile de ieri E timpul numai clipe nesfârșite Prinse toate-n sfera nemișcării lor Ca niște gânduri lungi și adormite Pe când în suflet rănile mai dor Se scurg clipele ca ploile de ieri Cuprinse-n iureșul ce stă să vină în ropote de ape sau cu pași stingheri Și ochii plini cu lacrimi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Stația pompa apă din Dunăre și o Împingea În canalele de irigație. Gropanul era legat de Dunăre printr-un canal lung, Îngust și adânc. Apa lui nu semăna cu a din jăpși: era limpede, rece și verzuie și ascundea În nemișcarea ei taina adâncurilor de nimeni văzute. Clătiră plasa În apa cea limpede și o Întinseră la uscat pe iarbă. Se apucară de foc. Lică meșteșugise o Întreagă clădire de uscături și bucăți de buturugă. Zicea că pentru o friptură bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
frig, din hainele fetei ieșea un iz ciudat, care pe Ectoraș aproape că Îl Îmbolnăvise cu voluptatea lui, un amestec de igrasie și de parfum ieftin de trandafiri. Nu Întâlniseră nici măcar un câine și, când Își descleștaseră degetele Înțepenite de nemișcare și de frig, ea Îl pusese să Închidă ochii și-l sărutase ușor, aproape În fugă, ca să nu-l sperie, apoi Împinsese portița de lemn care scârțâia și se topise În Întunericul din curte. Ectoraș mai plutise câteva secunde către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
volume dăruite, manifestând sentimente de apreciere reciprocă, ambii de aceeași profesie și formație la vechea Școală Normală de la Bârlad și Iași. O zi frumoasă, splendidă, călduroasă într-o toamnă secetoasă. Pe înserat am stat afară pe un scaun și în nemișcarea mea, pe o lună „argintoasă” am observat mișcarea lunii care își continua mersul ei spre apus, semn că pământul călătorește în spațiu ca și celelalte planete și galaxii, de miliarde de ani. În același timp și noi călătorim prin spațiu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
lunii care își continua mersul ei spre apus, semn că pământul călătorește în spațiu ca și celelalte planete și galaxii, de miliarde de ani. În același timp și noi călătorim prin spațiu chiar și în cea mai perfectă stare de nemișcare în care ne aflăm. 27 noiembrie 2006. O dimineață rece, geroasă. Au căzut toate frunzele pomilor, e o toamnă târzie. Iarna bate la ușă. De n-am avea necazuri cu gazul metan. Guvernanții din P.S.D. ne-au vândut avuțiile țării
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Liniile de amărăciune de pe chipul ei s-au adâncit brusc. Ne vom stabili la Beijing. El se duce să deschidă ușa. Va fi lângă Zhong-nan-hai, în Orașul Interzis. Voi ocupa o reședință numită Grădina Recoltei. Am păstrat pentru tine Grădina Nemișcării. 13 Am cucerit China și ne-am mutat în Orașul Interzis. Este un oraș în oraș, un parc vast, înconjurat de ziduri înalte și care adăpostește birourile guvernamentale și un număr de palate splendide. Palatul nostru a fost proiectat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de câine se strâng sub frunzele de lotus. Pe partea stângă, tocmai a fost terminată o nouă grădină de legume. La capătul grădinii e o arcadă din piatră, acoperită cu iederă. Pe sub iederă e o cărare care duce la Grădina Nemișcării, unde este reședința lui Jiang Ching. Grădina Nemișcării este protejată de Grădina Recoltei, dar separată de ea. În ochii publicului, trăim împreună. Însă cărarea de la locuința lui la a mea e nefolosită de atât de mult timp, că a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Pe partea stângă, tocmai a fost terminată o nouă grădină de legume. La capătul grădinii e o arcadă din piatră, acoperită cu iederă. Pe sub iederă e o cărare care duce la Grădina Nemișcării, unde este reședința lui Jiang Ching. Grădina Nemișcării este protejată de Grădina Recoltei, dar separată de ea. În ochii publicului, trăim împreună. Însă cărarea de la locuința lui la a mea e nefolosită de atât de mult timp, că a ajuns să fie acoperită de mușchi. Când trece primăvara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
separată de ea. În ochii publicului, trăim împreună. Însă cărarea de la locuința lui la a mea e nefolosită de atât de mult timp, că a ajuns să fie acoperită de mușchi. Când trece primăvara, intrarea e blocată de frunze. Grădina Nemișcării a fost cândva reședința Doamnei Xiangfei, concubina favorită a împăratului Ming. Doamna Xiangfei era renumită pentru pielea ei parfumată în mod natural. Se zice că a fost otrăvită de împărăteasă. Pentru a-i păstra amitirea, împăratul a poruncit ca reședința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
care nu mai sunt virgine. Din nou, asta e slujba mea. Ești bine, Jiang Ching. Navighezi lin. Ai trecut oceanul și nu te afli foarte departe de țărm. Afară, frunzele uscate zgârie pământul. Jiang Ching a plecat înapoi la Grădina Nemișcării. Se îngroapă sub cearșafuri și perne. În pivnița lui Kang Sheng, ea și-a pierdut liniștea. Nu mai poate să doarmă acum. Aude întruna pocnete, ca și cum craniul ei s-ar sfărâma în bucăți. În ochiul minții ei, un puhoi gigantic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu două etaje. Îmi este dor de rolul meu. Îmi este dor de scena mea. Pentru o vreme, frumusețea locului îi ocupă timpul. Apoi se satură. Se retrage. Vizitează mai puțin. Curând, încetează să mai vină. Se închide în Grădina Nemișcării și ajunge să fie deprimată. E disperată după un public. Vorbește cu oricine se nimerește în apropiere. Servitorii, bucătarul, noul animal de casă - o maimuță care i-a fost oferită de curând în dar de Grădina Zoologică Națională, sau oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că actorul și regizorul, bărbații care nu au putut să-și revină niciodată de pe urma tristeții prietenului lor, Tang Nah, i-au trimis un mesaj premierului Zhou, informându-l de ambițiile ei. M-am întors la Beijing, înapoi la viața de nemișcare. Nu voiam să mă întorc. Biroul Politic mi-a ordonat asta. Am fost ridiculizată la Shanghai. Lumea bârfea despre Shang-guan Yun-zhu și intenția serioasă a lui Mao de a o lua de soție. Am încercat să ignor zvonul. Am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și mușchii feței se relaxează. Se instalează veșnicia. Când inima lui mare încetează să mai bată, aproape că zâmbește. În liniștea profundă, începe să se cearnă omătul. Vântul se oprește din văicărit și copacii nu mai tremură. China zace în nemișcare. Soții Mao stau în soarele dimineții savurându-și ceaiul de crizantemă, în timp ce Fang, noua secretară și amantă a lui Mao, îi dă acestuia raportul privitor la moartea lui Liu. Mao îl deschide, aprinzându-și o țigară. Își plimbă privirea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fac eu. E dator poporului cu talentul lui. La 10:54, soții Lin își iau la revedere. Dați-mi voie să vă conduc până la ușă, se oferă Mao. Aș vrea să vă conduc personal. La miezul nopții, telefonul de la Grădina Nemișcării sună. Jiang Ching ridică receptorul, pe jumătate adormită. E Kang Sheng. Soții Lin sunt morți, raportează el. Misiunea a fost îndeplinită curat și în liniște în interiorul perimetrului Orașului Interzis. Pentru a-și ascunde uluirea, Doamna Mao îl întreabă pe Kang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
e norocul lui. Foșnetul rochiei sale de mătase a încetat, Pe dalele de marmură se așterne praf. Camera ei goală e rece, nimic nu se clintește. Frunze uscate se strâng grămadă în fața ușii, pe covoraș. * 6 octombrie, miezul nopții. Grădina Nemișcării. Pe lângă zidurile groase se aud zgomote. Pași în spatele porților. Șoapte. Cineva vorbește cu garda. Da, domnule, răspunde garda. Se apropie o umbră înaltă. Un bărbat sare. E Zhang Yiao-ci, al doilea om de la comanda garnizoanei 8341. În spate se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Iași Nimic nu se compară cu apusul soarelui pe malul mării. Cerul îmbină armonios culorile, oferind un peisaj fascinant. Marea „de sânge” o poți compara cu o cortină în spatele căreia sunt ascunse misterele naturii. Încet, încet, totul se transformă în nemișcare și simți cum pacea îți cuprinde trupul și sufletul. Albastrul pur al mării se însângerează, apoi se întunecă treptat, precum cerul. Din această pace adâncă răsare „regina”, aruncându-și văpaia pe valurile liniștite ale mării. Acest spectacol ia forme diferite
Apus la malul mării. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_664]
-
Poate era de vină doar lipsa de somn. În timp ce aștepta, lovea marginea drumului cu un băț. Să fi venit și Sampath, ar fi avut pe cineva cu care să vorbească... Dar Sampath stătea în arborele de guava, închis într-o nemișcare absolută, asemeni unei fosile surprinse într-un moment de liniște în chihlimbar. Paznicii fuseseră lăsați liberi de data asta, astfel ca maimuțele să nu fie deranjate în acestă ultimă noapte a lor în livadă; ca să poată fi în copac, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
înalt munte. Acolo, chiar în vârf, copacii se clătinară o clipă, își înclinară capetele parcă în semn de adio și dispărură. Fără urmă. Dintr-odată, aerul era liniștit. Păsările zburară înapoi spre pădure, penele plutiră încet în urma lor. Și, în nemișcarea aceea subită, din direcția livezii, oamenii auziră: O bufnitură! Un urlet! O împroșcătură apoasă! Zgomotul ajunse până la Kulfi în copac. Se întoarse către vale: — Ce-a fost asta? — Ai auzit? îl atacă Pinky pe Brigadier cu frumoșii ei ochi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sau de lângă poarta prin care se putea întrevedea deșertul fără sfârșit. — Hei! mai strigă o dată. Ce se întâmplă? Ce se întâmplă? Tăcerea. Blestemata tăcere, nici măcar o suflare de aer care să aducă un îndepărtat zgomot de viață sau să tulbure nemișcarea unui loc ce părea împietrit, strivit și distrus de soarele care începea să încălzească cu putere. Coborî din două salturi cele patru trepte și se îndreptă spre puț, strigând în direcția birourilor, a sălii de mese și a dormitoarelor soldaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Îndepărtate galaxii, stătea, Înțepenit Întru eternitate, Punctul Fix. Pământul se Învârtea, Însă locul unde firul era agățat era unicul punct fix al universului. Deci nu atât către pământ mi se Îndrepta privirea, ci Într-acolo, sus, unde se oficia taina nemișcării absolute. Pendulul Îmi spunea că, totul mișcându-se, globul, sistemul solar, nebuloasele, găurile negre și toate cele născute din marea emanație cosmică, de la primii eoni până la materia cea mai vâscoasă, un singur punct rămânea, pivot, pilon, sprijin ideal, făcând ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pliate, Arhanghelul psiho-pomp pornește în josul căii luminate a giorno, strecurându-se cu dexteritate pe aleile rectilinii, pavate cu materie stelară, ale complexului arhitectonic greco-latin, care se întrezărește la numai o azvârlitură de băț, încremenit ca și un Sphinx, într-o nemișcare atemporală senină, nobilă și grandioasă. Silică, bietul sau doar spiritul său, proaspăt decorporalizat, păstrând reminiscențele firii omenești, urmându-și Călăuza, își mai răsucea capul către foștii săi amici de-o viață, prelungind la extrem năuceala și tristețea de neîmpăcat, de la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]