3,633 matches
-
nu fusese destul. Nu mai fusese niciodată atât de abătută, nici nu știa cum ar trebui să se simtă. Furioasă? Nemulțumită? Speriată? Umilită? Nu, nimic din toate astea, și totuși toate laolaltă. Se sim țea neputincioasă, da, ăsta era cuvântul, neputincioasă, Însă conștiința neputinței n-o umplea de spaimă, așa cum crezuse Întotdeauna că se Întâmplă, ci de ceva mai cumplit decât spaima, peste care, la urma urmelor, se putea trece, de o neliniște stranie, de simțământul că ce era mai rău
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
toți patru, opriți acolo la poartă pe zăpada bătătorită așa cum îi vedea Carmina din pragul casei, tatăl trăgând de un braț al mamei, cuscra de celălalt braț de parcă ea era obiectul ce trebuia împărțit între cele două tabere și mama neputincioasă, alertată, cu mâinile atârnând de parcă erau tăiate, luptându-se să-și stopeze lacrimile, să poată și ea să scoată o vorbă ca lumea... Reveniți în casă mama se culcă. E așa de dulce somnul după plâns... Tatăl împietri în fața ziarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urmă că se interesa de soarta lui. Nu era deloc maleabil, mândria la el căpătase proporții absurde. Inginerul nu întrevedea nici o soluție la îndemână. Ăsta ori pleacă, ori se sinucide, își spunea, altă soluție nu are. Se simțea și el neputincios în fața unui asemenea om. Neadaptabilitatea ființei umane duce la drame. O ființa care nu se adaptează potrivit condițiilor de mediu este expulzată sau distrusă. Marcu se tot încăpățâna să se apropie de tânărul angajat. Află că-i palce foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
iureș și curgând la vale, de-a valma, odată cu toți ceilalți, fără putință de scăpare. Înmărmurită, cu degetele împietrite pe brațele fotoliului, trecând de la admirație și claritate la o stare de confuzie totală, la panică, abia îndrăznind să respire, asista neputincioasă la acel măcel verbal, devastator. Într-un târziu, cu porii contractați, tremurând, murmură mai mult pentru ea. Nu se poate, nu se poate așa. După voi nimic nu rămâne întreg. Derutat, clipind din ochi a neînțelegere, la auzul acelui glăscior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Larisa cu atât mai puțin nu se temeau nici de bârfe, nici de consecințe, erau imuni în sfera lor prea plină cu de toate, erau intangibili astfel încât sulițele ei ascuțite întâlneau două stânci de granit, neclintite și cădeau la pământ neputincioase. Sidonia avusese o perioadă tulbure, era obsedată de viziuni amoroase, dorința se zvârcolea în ea ca un șarpe, mușca din intestine, simțea înțepături în sâni, pielea îi era cutreierată de frisoane, privea la bărbatul ei prăbușit în somn, cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
interior, un fel de instinct surd o avertiza că profesorul Alexe are dreptate, că mai devreme sau mai târziu Ovidiu își va arăta fețele, fețele rămase multă vreme ascunse și ea își va aminti de vorbele profesorului și va rămâne neputincioasă, umilită în fața ascuțimii, ca de laser, a judecăților sale, ce reușea să pătrundă cu ușurință dincolo de partea nevăzută a lucrurilor. Dar până să apară proba viitorului, Carmina consideră că apelativul profesorului este nedrept, îl înlătură din preajma gândurilor sale încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
viteză, Carmina începu să creadă că se simțea bine. Se uita pe fereastră la peisajele arhicunoscute și totuși noi, păduricea de salcâm având la vârful copacilor cuiburi uriașe de ciori, un gard de fier, un pod, câteva oi, porumbul uscat, neputincios, necules încă sau micile gospodării de la cantoane, în care puteai privi ca într-o palmă, o cutie goală de înghețată ce se rostogolea între șine, dusă de vânt, ciori picotind ursuze pe calea ferată. Era relaxant să călătorești de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Sidonia, atâta putere încât să oprească timpul în loc, chiar și acum, în al nouălea ceas, când simțea încă atâta forță, când mai credea că, de s-ar concentra, ar reuși să pătrundă ca un laser în adâncul lucrurilor? De ce rămâi neputincios în fața trecerii timpului când ești nevinovat, când ai dat totul, trup și suflet și nu-ți oprești pentru tine nimic, primești și cheltui și dărui până la ultima fărâmă de suflet. Pentru acești oameni, ea se auto includea de la sine, timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea că trebuie camuflat, cât de bine o intuise atunci pe această ființă, cât de aproape o simțea din pricina transparenței sale. Știuse că este curată, că are puține ascunzișuri, îi percepuse starea de agitație din ajunul căsătoriei, cuvintele nerostite, fuga neputincioasă, știa că prin marea ei sensibilitate îl descifrase pe Ovidiu, mult, mult mai clar decât ea, care se lăsase cu ani în urmă orbită de farmecul blondului Trofin, atât de serafic, de misterios, ce gâsculiță mai era pe atunci! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
După a doua săptămână de absență deja începuse schimbarea, prin casă i se părea că miroase a mort, căuta îngrijorată să găsească stricăciunea, o fructă rostogolită sub canapea, undeva, sau un șoarece mort, ținea ferestrele deschise toată noaptea, tot mai neputincioasă în fața acestui miros de putreziciune, a roiului de musculițe care pluteau mute de colo, colo prin încăperi. Pe Fana, care venise în vizită, o întrebase: Spune-mi nu-i așa că aici miroase urât? Și ea mirată, oprită din monologul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urât, e normal să suferi, doar a murit tatăl tău, dacă iau distonocalm, măcar pot să dorm, și stătea într-un colț de cameră cu toată pătura înfășurată și unica pernă confiscată și plângea, iar eu mă simțeam o Mami neputincioasă și nu mai știam ce să spun. Tot așa a plâns Prințesa Miau pe terasă, în Ceainărie, când Pinochio era în Ungaria să dea proba de film și noi îl așteptam și ne gândeam să facem curat și mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
țărâna rece și umedă. Un vânt rece scormonește totul și din copaci plouă cu frunze galbene, triste. În tulpinile care se îndoaie, în frunzele care cad și mor, simți parcă o lume întreagă de plante și gâze care se întrece neputincioasă între o luptă nedreaptă ce le sortește pieirii. Doar furnicile, mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină, aleargă să agonisească din prisosul toamnei hrana. E vremea când, privind paleta atât de variată a culorilor și a bogăției care te
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sala de așteptare acoperită din loc În loc de insule mici și albe de rumeguș. 13. Moartea le era tot atât de străină și Îndepărtată ca Australia sau zâmbetul lui Flavius-Tiberius În fața artezienei din Piața Carolina. Peștele din mijlocul bazinului, Încremenit Într-un avânt neputincios spre Înălțimi, ținea În gura larg deschisă o crenguță de brad. Animalul acesta, crap după unii, somn după alții, era opera de tinerețe a singurului cetățean din oraș suspectat de genialitate. Sculptura, de un metru și ceva, a fost dezvelită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
erau tari, acre ca gogonelele murate. A mușcat ca dintr-un măr copt. I-au dat câteva lacrimi. Primele. A mâncat mărul cu sâmburi cu tot. Apoi s-a Întins În iarbă. Culcat pe spate părea crucificat. Ei Îl priveau neputincioși. Se zice că unii mănâncă aguridă, iar altora li se strepezesc dinții. Trăiau pe propria lor piele acest adevăr. Violeta s-a Întins atunci deasupra lui, și-a lipit buzele de buzele lui și, ca Într-un exercițiu de prim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
plângă Încet. A scăpat telefonul din mână din care cauză ea părea să vorbească cu capul În jos, cu tălpile lipite de tavanul apartamentului ei din arondismentul 7. Și vorbele curgeau Într-o devălmășie firească, ușor stâlcite de furia ei neputincioasă și Îndepărtată: “În fiecare dimineață, soarele se Întoarce punctual tot ca soare, paza de coastă e cu adevărat pază de coastă, surprizele rămân mereu aceleași, și ce n-a avut loc nu Încetează de a nu mai avea loc. mormintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de tot, pe unde bate vîntul. Se sprijini cu picioarele În pémînt și trase și mai tare. Trase din toate puterile lui. Copacul nu se mișcé deloc. Rémase țeapén În mîinile lui Șasa. Unde Îi este puterea? Era atît de neputincios! Nu avea nici o putere. N-ar fi putut sé smulgé nimic. Se scurse și rémase pe sac. Nu este un pionier adevérat. - Lasé cé ai tu putere. - N-am nici o putere, am vézut. - Numai tractoarele smulg copacii, oamenii nu smulg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
ele. Cam așa ceva, mintea și imaginația omului s-a hrănit cu ele secole de-a rândul, acum le-a uitat toată lumea, chiar și copiii. Adică au pierdut din fabulos, devenind mai umane, adică și mai urâte decât erau, în plus neputincioase, dependente, capricioase. Și noi aici nu facem decât să le accentuăm aceste calități. Concentrându-le toate în acest conclav, nimicim miracolul care a mai rămas în lumea asta a noastră, încercăm să-l controlăm sau să ni-l explicăm, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fatală. Ea intră în tine și te chinuiește până la epuizare, dacă nu e exorcizată la timp. Dar tu nu pari a fi fost atins de înger, deși îngerul s-a aplecat deasupra ta și te-a mângâiat cu aripa lui neputincioasă. Ai refuzat protecția îngerului. Dacă ai fost tu primul care ai privit intens în ochii Vasiliscului, nu vei muri, dar îți vei vedea imaginea deformată, ultragiată a sinelui în ochii lui și din acel moment vei fugi de tine însuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de pasăre însingurată și îndepărtată, pe care nu o disocia de stângăcia și slăbiciunea ei din viața de zi cu zi. Pe Maurizio îl interesa micile triumfuri pe care le realiza Pulcheria la bârnă, iar eu, îngerașul ei bătrân și neputincios, am recunoscut în el, în acel iremediabil fricos, "impostorul de sine", o posibilitate de-a împlini cu întârziere dorința ei din copilărie. Poate n-a fost cea mai izbutită alegere, dar priviți, tovarăși spectatori, priviți cum Pulcheria e, în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de modelul zeilor lor, pe măsură ce voința și gândurile lor s-au individualizat într-atât până a se transforma în invidii, ură, fățărnicii și iubiri irosite. Oare ce i-a dezunit pe oameni de au devenit atât de mărunți și de neputincioși? Împărătița Furnică s-a oprit pentru o clipă din pledoaria ei ce se adresa mai mult audienței în zale, cu coifuri și sulițe, decât mie. S-a ridicat în picioare și rochia ei de sârmă și dantele ca o crinolină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aceeași prispă la o țigară, la asfințit; așa își îngropa timpul, pregătindu-l pentru ziua următoare. Și poveștile străbunicului erau atât de patetice și de vii, încât nu contrariau pe nimeni, nici măcar pe nevestele lui, care asistau cumva curioase și neputincioase la mărturisirile nepermise, dar pline de însuflețire. Soțiile vor fi fost de mult înmormântate și uitate, dar amintirea țiitoarei lui de-o viață era încă deosebit de vie și de puternică. O vedea foarte rar pe aleasa inimii lui, poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
E puțin important ce cred eu. Cred că alternativa pe care ți-o propun este la fel de bună ca oricare alta, în măsura în care presupune mișcare, analiză și acțiune din partea ta. Important este să nu stai, să nu te complaci, să nu asiști neputincioasă la propriul tău declin. Trebuie să lupți, să meditezi asupra ta, să te înțelegi, să-ți dai seama că inițiativa de autodistrugere a fost greșită; uneori lucrurile se așază natural, de la sine. A-ți da în cărți e un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că acum cartea e și mai sus, că va continua să urce pe rafturile superioare dacă nu o vom "găbui" (cum spunea autorul ei!) la timp. După încercările zadarnice ale amicului meu de a ajunge cartea, privim amândoi îndelung și neputincioși la ea, ca și cum am ruga-o să se dea jos de pe raft. Între timp, tocmai observ că dintr-o dată rafturile superioare ce adăposteau cărțile cele mai valoroase erau acoperite cu geamuri fumurii, pesemne spre a proteja de praf și umezeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poate epuiza niciodată, oricât de tare o bălăcărim cu nesăbuința și insolența noastră. Mă gândesc adesea la acea puritate și o scot timid la iveală dintr-o cutie prăfuită cu jucării stricate și vii, îndepărtate amintiri. O privesc distant și neputincios, pentru ca să eșuez mereu în aceleași erori și alegeri proaste și nechibzuite. Cu fiecare eșec o simt tot mai adânc îngropată înăuntrul meu, dar niciodată pierdută, oricât de înfrânt m-aș afla. Mâine dimineață, când am să mă scol, iarăși n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
paradă: Acum lasă-mă, ai avut ce ai vrut, du-te! Era momentul crucial când metamorfoza atingea culmile disimulării. Fața palidă, alungită, pleoapele căzute peste ochii fără viață, capotul aruncat peste formele dezgolite puțin mai mult decât trebuie, mâna prefăcut neputincioasă pentru a încheia nasturii neglijeului, buza inferioară ușor tremurândă, comisurile conturate în curba dezolării ajustate de un creion fin, lividitatea evidențiată de un fond de ten din clasa atracției fatale, tocmai pentru a-i divulga victimizarea implacabilă de Vetă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]