1,279 matches
-
sau semnele patologiei autorului ascunse de privirea publicului, studii în care Leopardi era de regulă catalogat că geniu melancolic, în veacul XX exegeza a proliferat, trasând o panoramă amplă, multifațetată.62 Printre subiectele predilecte se numără: titanismul leopardian, pesimismul și nihilismul sau, arta versului și rafinamentul lexicului bazate pe o erudiție filologica incontestabila, dihotomia clasicism-romantism, prezența lumii antice în operele sale originale etc. Mai exact, la începutul secolului s-a raspandit distincția dintre pesimismul istoric și cel cosmic, formulată de Bonaventura
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
începutul secolului XX, cu Marele sau Război. Autorul demostrează însă imediat diferența fundamentală dintre romantismul din trecut și cel din prezent, menționând că ultimul, spre deosebire de celălalt, poartă în mai mare măsură povară gândirii negativiste și pesimiste. Discursul despre pesimism și nihilism, cu directă referire la Giacomo Leopardi, este reluat și în alte articole, dintre care îl amintim pe cel intitulat Notă despre civilizație și utopii de Nicola Chiaromonte.117 În ciuda distanței temporale, trimiterile la operă leopardiană nu sunt forțate, demonstrând încă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poetului a rămas, în toată această perioadă, neschimbată 246. Unii prieteni au văzut ceva leopardian în tristețea adâncă, în durerea și solitudinea lui. Disperarea să a fost, firește, diferită de cea a antecesorului romantic: ea nu atingea coardă extremă a nihilismul deoarece era absorbita, în mod straniu și aparent contrar firii sale, de un martiriu de tip religios, îndurat de cel care știa că se jertfește pentru artă, si ca, eventual, de la această putea aștepta o răsplată: Când am început să
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Critică și istorie literară". o masca lui Eminescu. CRĂCIU-NESCU Pompiliu (2000) Eminescu Paradisul infernal și transcosmologia, Iași: Junimea, Serie nouă "Eminesciana" I. o ascunzișurile măștii; o măștile ascunderii; o cvadratura cercului. CULIANU Ioan Petru [2006] (2012) Studii românești I: Fantasmele nihilismului. Secretele doctorului Eliade, Ediția a II-a, traduceri de Corina POPESCU și Dan PETRESCU, Iași: Polirom. o Insula lui Euthanasius. DEL CONTE Rosa [1961] (1990) Eminescu sau despre Absolut, Ediție îngrijită, traducere și prefață de Marian PAPAHAGI, Cluj: Editura Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
viață plină de evenimente, cunoscîndu-l chiar și pe Franco în vremea Războiului Civil Spaniol!), dar realizează, prin revelația meschinăriei cotidianului, futilitatea oricărui efort istoriografic. În cea de-a doua, canadianul trăitor la New York, Rob Rexler, are o epifanie similară, practicînd nihilismul de protecție. Looking for Mr. Green/În căutarea domnului Green, A Silver Dish/Vasul de argint, Cousins/Veri, Leaving the Yellow House/Plecarea din casa galbenă și Something to Remember Me By/Ceva care să-ți aducă aminte de mine
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sens, care ar exista înaintea și în afara textului, a discursului, a limbajului, a scriiturii, respectiv a lecturii. Nu trebuie înțeleasă, însă, dispariția, absența, negația absolută a acestui semnificat transcendental, care ar sta la originea (dacă pot folosi aici acest termen) nihilismului deconstructivist și a subversivității demersului său, subversivitate radicală pentru că sfârșește în autosubversivitate. Cum să reconstruiești sau chiar să deconstruiești texte care se deconstruiesc singure? Filosoful francez continuă, însă, spunând că, pentru a oferi, totuși, o descriere economică, eliptică a deconstrucției
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literare și filozofice. În studiile literare, deconstrucția se manifestă prin parodie, ironie, pastișă. În polemicile cu privire la tendințele intelectuale ale sfârșitului de secol XX, termenul de deconstrucție a fost, uneori, folosit, în mod peiorativ, pentru a sugera scepticismul frivol sau chiar nihilismul, în timp ce, în uzanță populară, termenul a ajuns să însemne de-montare/desfacere critică a modurilor de gândire tradiționale și a tradiției 63. Reținem însă că deconstrucția este o analiză a structurilor sedimentate în gândirea noastră, a acelor structuri conceptuale binare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
primul apropiind-o ariditatea aparentă, esențializarea dialogurilor umane, sub care clocotește o neînchipuit de violentă durere, de cel de al doilea, deziluzia permanentă, dezastrul recunoscut al propriei existențe și ironia amară. În 2005, mărturisea într-un interviu din "Magazine littéraire": "Nihilismul. Acesta e cuvîntul care mi se pare cel mai apropiat de modul meu de a fi." Ne aflăm într-o sferă de autoficțiune în stare pură, căci de autobiografie nu poate fi vorba, pînă și romanul publicat sub acest acoperămînt
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în alcătuirea unei grile proprii de lectură a contextului contemporan, fac obiectul cercetării despre Baudrillard. Acesta a fost ales din motivele pe care tocmai le-am amintit, la care se pot adăuga eclectismul, violența interpretativă, refuzul configurării raționale a lumii, nihilismul nuanțat și, de bună seamă, multe altele care însoțesc un personaj caracterizat prin hiperactivitate, schimbarea continuă a cuiva care, acceptabil sau nu, avea întotdeauna ceva captivant de spus, deși scepticismul în legătură cu posteritatea lui a fost frecvent și sever manifestat. Și-
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pentru a desemna un tip de pictură care este "mai modernă și avangardistă" decât cea a impresionismului francez. Termenul însuși apare în anul 1917 într-o lucrare semnată de către Rudolf Pannwitz, Die Krisis der europäischen Kultur, și face trimitere la "nihilismul și colapsul valorilor în cultura europeană", care, în concepția autorului, ar fi provocate de vechiul istorism, de impresionism și nu în ultimul rând de structuralism. De asemenea, Pannwitz utilizează și sintagma "om postmodern", care încarnează o serie de trăsături desprinse
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
anarhie, relativism și dezintegrare, o adevărată ruptură față de epoca precedentă, caracterizată de progres, stabilitate și raționalism. Nu este de mirare că Toynbee a fost adesea comparat cu Nietzsche și Spengler în ceea ce privește "diagnoza" oferită postmodernismului, și care conține ca element comun nihilismul, sentimentul "declinului" și al crizei, deși Toynbee, de pildă, chiar critică o parte din ideile lui Spengler. De asemenea, este interesantă observația ce aparține lui Matei Călinescu 41, care a identificat un "concurent" pentru Toynbee în ceea ce privește inventarea termenului, în persoana
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consideră totalizatoare și reducționiste"78. În acest "atac" au intrat utopiile, principiile și credințele modernismului în fundamente absolute, obiectivitate, scheme deterministe de explicare, postmodernismul deschizându-se mai curând înspre contingență, spontaneitate, chiar haos, scepticism (de multe ori radical), relativism și nihilism. Dar trăsăturile postmodernismului în genere sunt și acelea ale paradigmei sale: aceasta nu trebuie privită în termenii unui program închis, complet sau finalizat; dimpotrivă, deși o paradigmă postmodernă pare a fi, după unii critici, o realitate care se susține din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
observă o propensiune a filosofiei postmoderne către critica și destabilizarea altor teorii mai curând decât pentru articularea unei viziuni pozitive proprii, Vattimo insistă asupra unui postmodernism activ. Dacă disoluția valorilor poate fi preluată sub forma unui postmodernism reactiv, a propune nihilismul ca pe un moment pozitiv al unei construcții filosofice și "nu doar ca pe un simptom al decadenței"170 ține de instituirea postmodernismului activ. După cum precizează și David Lyon, "pentru un nihilism deplin ce poate deveni activ, consumarea ființei în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
preluată sub forma unui postmodernism reactiv, a propune nihilismul ca pe un moment pozitiv al unei construcții filosofice și "nu doar ca pe un simptom al decadenței"170 ține de instituirea postmodernismului activ. După cum precizează și David Lyon, "pentru un nihilism deplin ce poate deveni activ, consumarea ființei în valoare de schimb (adică valoare supusă istoricității) face ca lumea adevărată să devină povestea, și aceasta pentru că refuză să atribuie aparențelor care o compun o forță constrângătoare de ordinul esenței. Procesul comportă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care este susținută de către o gândire radicală sau chiar de una de tip paroxistic ce nu este interesată să ofere o configurație rațională lumii ci, dimpotrivă, să întindă o capcană realității, provocând-o să-și dezvăluie caracterul iluzoriu. Profesând un nihilism nuanțat, Baudrillard va construi o grilă proprie de lecturare a contextului contemporan, axându-se pe o serie de termeni-cheie cum ar fi: hiperrealitate, simulacru, strategie fatală, obscenitate, scenă, seducție, moartea socialului etc. Deși opera sa este în centrul multor scene
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a relevării lui Nietzsche în "circuitul capitalului" lui Marx, arătând că doar o fragilă trompe l'œil separă faimosul "fetișism al formei-marfă" de nu mai puțin infama "voință de putere" nietzscheană"406. În concepția lui Kroker, Baudrillard lecturează marxismul prin intermediul nihilismului și al cinismului, regăsind și o a treia instanță în procesul de producție "voința de a vrea" ("the will to will"). 4.3.2.1. Societatea schimbului simbolic O importanță deosebită este acordată de către Baudrillard ideii de schimb simbolic, care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
secolul XX, a postmodernității, care este imensul proces de distrugere a sensului, egal distrugerii anterioare a aparențelor"435. Sensul are nevoie de fundamente pentru a se construi; într-o epocă transparentă și lipsită de profunzime, acesta este "înghețat", deschizând calea nihilismului și a melancoliei, drept trăsături de bază ale omului postmodern. În locul dispărutului "mod de producție", Baudrillard începe să teoretizeze "modul de dispariție" a mai multor instanțe moderne: sensul, socialul, istoria, evenimentul, singularitatea etc. În această nouă configurare, definițiile se dovedesc
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
anxietate ce decurge din "concepția distopică asupra viitorului" la Baudrillard este înlocuit cu un "entuziasm pozitiv pentru exces"453. Această interpretare contrastează cu majoritatea comentariilor pe marginea conceptelor discutate, și care îl portretizează de obicei pe Baudrillard sub semnul unui nihilism apocaliptic, care nu oferă nici o speranță pentru ceea ce s-ar numi "reinventarea" realului. 5.2. Succesiunea simulacrelor 5.2.1. Sfârșitul mitului originii Conceptul de hiperrealitate nu poate fi înțeles în lipsa unei teoretizări a simulacrelor, mai ales că de cele mai multe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
drept măsura corectă și întreagă a realității. În același mod, dacă aplicăm această idee teoriei baudrillardiene, putem să-i găsim anumite justificări, având în vedere că Baudrillard relaționează constant acest stadiu cu nostalgia, melancolia sau cu o anumită formă de nihilism, dar acestea sunt departe de a fi considerate "mistice", în pofida valorizării, în anumite etape ale operei sale, a schemelor premoderne de existență. Teoria hiperrealității și a simulacrului a suscitat multe reacții și critici fervente, care, în mare măsură, se bazau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ai unei degenerări într-un hiperreal văduvit de origini și realitate, ci ai unei puneri sub semnul întrebării a ceea ce înseamnă "realul" și cum îl putem cunoaște"480. Roger Silverstone, ca și D. Kellner îl acuză pe Baudrillard de tehnocentrism, nihilism sau de neglijarea factorilor psihologici, politici și sociologici. Douglas Kellner apreciază ca importante instrumentele oferite de Baudrillard în vederea analizării culturii media, dar consideră că acesta nu a explicat în mod convingător mecanismul care produce hiperrealitatea, proliferarea sau simularea imaginilor. În timp ce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lipsei de profunzime și reflexivitate, situația în sens invers criza este europeană și nu americană. În această direcție a interpretării, Vidich 505, de pildă, lecturează America sub forma unei teme mai largi aceea a pesimismului profund și uneori chiar a nihilismului lui Baudrillard în raport cu așteptările legate de viitor, combinate cu nostalgia pentru un trecut european care se vede acum erodat de noile forme ale civilizației americane, lipsite de sens și hiperreale. 5.4. Radicalitatea gândirii și violența interpretativă Teoria hiperrealității nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a obține mai mult decât se poate lectura din configurația inițială a lucrurilor și discursurilor. Acesta este, de fapt, modelul formei primitive a limbii în concepția lui Baudrillard. Baudrillard neagă conceptului de gândire radicală eventualul caracter depresiv, lipsa de responsabilitate, nihilismul și disperarea care s-ar putea citi în subtextul acestei sintagme. Mai curând, acesta vrea să aducă în prim plan un mod de a regândi relația dintre teorie și realitate. Teoria Iluminismului a luat sfârșit și, o dată cu ea, și pretenția
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
continuă să fie foarte critice, considerându-se că ideile sale nu sunt suficient de productive pentru a rezista și a se constitui într-un curent puternic și constructiv. De asemenea, pasiunea pentru distrugerea vechilor fundamente ale metafizicii, însoțită deseori de nihilism, și uneori de sentimentul fatalității, a fost receptată ca "ultimul act" înaintea sfârșitului domeniilor "infectate" cu virusul postmodern. Pe de altă parte, deschiderile oferite de această paradigmă au oferit mai multă libertate de exprimare, iar efectele sociale au fost puse
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
teorii pozitive proprii; deși, bineînțeles, a fi sceptic în legătură cu pretențiile teoretice ale altora înseamnă să ai un program definit al tău chiar și în lipsa acestora". 170 Gianni Vattimo, Sfârșitul modernității, fr. 22, p. 5. De altfel, cele două tipuri de nihilism sunt semnalate de către Nietzsche: "Nihilismul este echivoc: A. Nihilismul ca semn al forței sporite a spiritului: nihilismul activ. B. Nihilismul ca declin și diminuare a forței spiritului: nihilismul pasiv" (Friedrich Nietzsche, Voința de putere, p. 19, [s. a.]). 171 David Lyon
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a fi sceptic în legătură cu pretențiile teoretice ale altora înseamnă să ai un program definit al tău chiar și în lipsa acestora". 170 Gianni Vattimo, Sfârșitul modernității, fr. 22, p. 5. De altfel, cele două tipuri de nihilism sunt semnalate de către Nietzsche: "Nihilismul este echivoc: A. Nihilismul ca semn al forței sporite a spiritului: nihilismul activ. B. Nihilismul ca declin și diminuare a forței spiritului: nihilismul pasiv" (Friedrich Nietzsche, Voința de putere, p. 19, [s. a.]). 171 David Lyon, op. cit., p. 16. 172 A
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]