57,101 matches
-
să le poarte cu atâta grație... Și a doua - cred că am descoperit motivul comportamentului lui N., respectiv - esența misiunii. Dar nu mă grăbesc să fiu sigur sută la sută. Mai am nevoie de probe. (Seara, rămas singur, ca de obicei, cobor la barul hotelului. La tejghea mă întreabă, prietenos, vecinul, un metis sau mulatru, cine să-i mai știe! - "Neamț?" Spaniola mea pare să nu-l satisfacă și după o scurtă trecere în revistă a limbilor de mare circulație ne
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
Brazilia și Argentina, desigur, de care habar nu aveți în Parisul ăsta al vostru plin de deștepți care nu știu decît de Picasso și Matisse... nu e de nasul vostru!", și a început apoi o discuție în contradictoriu ca de obicei despre artă și Paris. Să se ia la harță cu toată lumea. Romero. Și Kiki să-i țină isonul. Și cam băuți cum erau, au trecut de la un subiect la altul, cum se întîmplă peste tot la vernisaje. Inclusiv la Paris
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
ceea ce scriu, ca o umbră, ca sângele de pe mâini, ca o mănușă pe o mână absentă. priviți o, priviți atomii de sânge, nu au de unde să știe cărui om aparțin, nu-i cunosc numele, faciesul, familia, n-au habar de obiceiul lui de a-și lustrui departe de ochii lumii, în pivniță, bicicleta, sau de hobby-ul lui aberant de-a se privi în oglindă pe întuneric și de a-și duce cu măreție pălăria la șold sub cuvânt că e
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
ajungea la adevărata ucenicie. Dar din prima zi i s-a spus și răs-spus că e "păcat" să lași o foarfecă deschisă. O asemenea foarfecă putea tăia ușor niște degete fragile sau, căzând de pe masă, putea răni un picior, de obicei desculț. Și, întrucât era o vreme în care Decalogul mai era încă respectat, cuvântul "păcat" avea o mare forță disuasivă. Madam Șura, patroana atelierului, femeie bună, făcuse din păcat o simplă regulă de protecție a muncii, din grijă pentru acele
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
plină acrobație. Își freca mușcătura cu palmele așteptând, sub privirea flămândă a celor care nu se-ară-tau niciodată de-a-ntregul. Și atunci Mehria, apărut din senin, alergă din mașină, înainte să oprească motorul și fără să-și fi deschis, ca de obicei, porțile spre grădină. În timp ce-o purta în brațe, Mehria avu din nou privirea aceea febrilă, sticloasă, de varan în pustiu. O-n--trebă în arabă dacă o doare și ea nu înțelese exact, însă intui și îi răspunse pe limba
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
nu-i vorbea și nici el nu se adresa nimănui, lumea se obișnuise cu el, așa cum, cu câțiva ani înainte, se obișnuiseră cu el stând sprijinit de tei, la ieșirea din sat. Odată ce păși pe prispă, se sprijini, ca de obicei, cu mâna stângă de stâlpul din lemn pătrat care ținea acoperișul. Pe o porțiune lată cât palma lui, lemnul se tocise și se lustruise de atingerile repetate, ca tejgheaua măcelarului din colț, care se adâncise ca o copaie de atâtea
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
fiecare dată cam pe aceleași locuri: Cătălin }ârlea și Horia Gârbea lângă Profesorul Martin, Cristi Popescu lângă Cătălin, apoi Bănulescu, Luci Vasilescu și ceilalți. Eu stăteam undeva la capătul opus al mesei cu fața spre geamul dinspre Schitu Măgureanu, de obicei tăcând, de fapt, întotdeauna tăcând. Era mai tot timpul frig, masa era de culoare închisă și, cum nimeni nu ștergea praful, nici măcar femeia de serviciu care se uita suspicioasă la noi, puteai să te semnezi cu degetul. Dacă ar fi
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
abstracte, erau unica alternativă acceptată a realului. Ne puteam astfel ocupa în liniște de "postmodernismul definit ca fiind mefiența în metanarațiuni", în concepția lui Jean François Lyotard, căci cu ce Dumnezeu altceva te puteai ocupa? Cine tăcea la Martin? Păi, de obicei Martin și mulți dintre cei executați, eu îmi aduc aminte doar de execuția celor cu valoare literară indubitabilă ca Gălățanu și Ioan Es Pop și câteva comentarii la adresa lui Augustin Ioan, dar, cu siguranță, au fost mulți alții. Deși avea și
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
mie acum, dintre cei care mergeau la Martin. Prin '88, când a apărut și volumașul meu, în cartea cea mai mică, aveam deja sentimentul de apartenență la un grup mai mare, amestecând optzeciști și nouăzeciști deopotrivă, grup care mergea de obicei de două ori pe săptămână la cenaclu, marți la Croh și vineri la Martin, în aceeași sală. Ca și cum sala de cenaclu a acelei perioade ar fi fost investită cu puterea de a crea legături umane indisolubile, chiar și atunci când sunt
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
prins între un leu și un crocodil, scăparea lui venind din faptul că leul năpustit împotrivă-i a nimerit în gura crocodilului și și-a găsit acolo sfîrșitul, iar reptila a sucombat prin sufocare. "Crocodilul a fost împăiat, după cum e obiceiul. Acum el e una din cele mai mari minunății ale Muzeului din Amsterdam, iar ghidul muzeului spune tuturor celor pe care îi conduce întreaga lui poveste. Firește că mai face și unele înflorituri, care dăunează adevărului și verosimilului. ș...ț
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
acum, după multe decenii, dacă nu cumva am reținut această episodică găzduire doar datorită numelui străzii. Năvalnicul nu se poate uita ușor. Dar nu! Mă urmărește și azi figura Mamei, posomorâtă câteva zile în șir. Ea, atât de veselă de obicei, văzuse un semn de rău augur în acea întâmplare pe care o numise: ninsoarea neagră. Avea să ne-o amintească în august 1944, după "alegerile" din ^46, în decembrie ^47... Tezaurul Dinspre lac adia o răcoare binevenită. - îți dai seama
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
postindustriale. Foarte probabil că ne aflăm undeva în jurul unui secol de când cercetătorii în domeniu nu pregetă să sublinieze — când sec, când profetic, când dramatic, când cu duioșie — că vremea frumoaselor tradiții se apropie de sfârșit, că odată cu bătrânii pier și obiceiurile, că o parte a străvechii culturi din cele mai diverse spații geografice se pierde, iremediabil, în aceste condiții. Dincolo de sloganuri și de nostalgii, însă, substanțial schimbat la față, foarte adesea, folclorul se încăpățânează să nu moară. Cartea lui Constantin Eretescu
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
cotidianul.ro/anterioare, 2000); „un grupuscul de domni cu bărbi care afișau un soi de boemie” (jurnalul.ro/arhiva, 6.02. 2001) etc. În fine, membrie (= „calitatea de membru”) apare ceva mai des în vorbirea românilor din medii anglofone, de obicei pentru a traduce engl. membership; cuvîntul e simțit adesea ca o inovație nevalidată, lucru dovedit de punerea sa între ghilimele: “între timp s-a instituit și o taxă de «membrie» de 200$ pe an” (Forum „România Liberă”, 9.03.2002
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
Pavel Șușară (artă, magie și pragmatism) 1. Omul neolitic avea obiceiul de a-și pregăti vînătoarea printr-un ceremonial artistic. Sau, cel puțin, perceput acum în felul acesta. Fapt e că el își desena, cu o mare expresivitate și cu o profundă intuiție a formei, a caracterului și a mișcării, acolo
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
socială până la viața culturală din România, activitatea ei ca apărătoare a intereselor românilor după Marea Unire de la 1918. Pe baza cercetărilor făcute în România, între anii 1904 și 1916, a publicat, în celebra revistă „Folklore”, studii despre ouăle de Paști, obiceiuri legate de moarte și înmormântare, deochi și antidoturile lui, strigoi, fluturi și viermi de mătase, dracul în folclorul românesc, sărbătoarea cununii de la seceriș, semne românești pe blocurile de sare. Scrisorile sale către M. Gaster abundă în solicitări de informații pe
Mozes Gaster în cultura română by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/13157_a_14482]
-
cu care ne privesc păpușile. Nici unul dintre ei nu se uită la aparat. Poate doar bunica, diafană în fotografie, având ceva fantomatic sau părând mai degrabă o siluetă dintr-un vis. Îi lipsește siguranța amabilă pe care o au de obicei copiii binecrescuți și personajele lui Henry James, și îi mai lipsește jumătate din mâna dreaptă și o parte din braț. Gulerul rochiei albe trebuie să fi fost de dantelă. Pe umăr se văd degetele tatălui ei. Când am cunoscut-o
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
de cadet al Școlii de Război, făcea de strajă, plin de speranțe, pe sub ferestre. Bunica zicea că dădea perdelele la o parte cu tacul pentru ca el s-o poată vedea. Nu l-am văzut pe bunicul în uniformă: purta de obicei o vestă lungă de lână și citea ziarul pe balcon. Întotdeauna mi-l aduc aminte citind ziarul pe balconul din cartierul Beira Alta ori suind pe munte, pe o vreme de furtună cu tunete. A murit când eu aveam doisprezece
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
pe premier să ajungă la Iași, în ziua de 24 ianuarie, cînd se împlineau 145 de ani de la Unirea Principatelor. Cea mai banală întrebare care mi-a venit în minte, auzind știrea la televizor, a fost de ce s-a înpămîntenit obiceiul de a fi sărbătorit evenimentul la Iași, cînd, se știe, 24 ianuarie 1859 este data la care Unirea a fost realizată de facto prin alegerea lui Cuza la București. Poate pentru că domnitorul era moldovean. Acest detaliu nu e fără însemnătate
“Să-și vază de trebile ei, Europa” by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13180_a_14505]
-
ierarhică. „În vârstă de 40-45 de ani” (...) „e flăcău, stă cu soră-sa și cu mama lor, în Dobroteasa”. Comportamental, se prezintă ca „un tip de urbanitate”, chiar dacă, periodic, mai încurcă traseul prin oarece localuri de noapte „după cunoscutu-i obicei la luarea lefii”. Cam atâta știm despre omul care, în debutul nuvelei, se află împreună cu „mai mulți prieteni” - amploiați în administrație - „la masa lor obicinuită într-o berărie”, unde „stau de vorbă (...) despre chestiunile la ordinea zilei”, cea mai incitantă
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
în viața cotidiană și opulența afișată la sărbători: sute de mii de sticle de bere, cârnăciori sfârâind estetic, totul într-o deșănțare menită să facă diferența între oamenii ca noi și dintre noi și străinii care vor să curme splendidele obiceiuri strămoșești. Ca să-l muți pe-un român dintr-un loc în altul, trebuie să-l convingi că nu se va mișca din loc. Cu alte cuvinte, că pământul se mișcă în jurul lui, și nu el o dată cu pământul. Această realitate face
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
pătrunde” (CORV 76-77); „o parte să fie de pragmatică a textului, dialogului, nu știu ce...” (Interacțiunea = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Interacțiunea verbală în limba română actuală, 2002, p. 43). Adevărul e că în comunicarea curentă enumerările nu sînt niciodată prea lungi: vorbitorul e de obicei convins că interlocutorul înțelege ceea ce el vrea să spună, tendința fiind de a folosi echivalentele populare ale lui „etc.” chiar după cîte un singur element invocat. Uneori formula intră exact în tiparul sintactic al termenului anterior: „și zice: Cum stați
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
micul delator al clasei, care încearcă să-și facă uitate chiulul și indisciplina turnînd colegi nevinovați “tovarășei învățătoare”: “Iar eu încerc s-o ajut, să-i spun care sînt adevărații vinovați, pentru că ei nu vor să recunoască singuri.” (p. 118) Obiceiul pîrîtului, încurajat de conducătorii și executanții învățămîntului comunist (inspectori, directori, diriginți, învățători etc.), îi transforma rapid pe școlarii zeloși în informatori în devenire. În plus, pe lîngă delațiune, Plătică Jr. mai are ca ocupație și popularizarea unor teze istorice protocroniste
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Este dificil, dar, din fericire, inutil. Cred că, în această privință, ne putem raporta liniștiți la bunul simț, la percepția colectivă, la regulile nescrise și acceptate (chiar dacă nu neapărat respectate!) de majoritatea membrilor unei comunități (căci, prin excelență relative la obiceiuri locale și chiar caracteristici etnice, toate cele de mai sus sînt percepute diferit de la un popor la altul, de la o regiune la alta, pînă la nivel de localitate, dacă nu cumva chiar de cartier). Una peste alta, excesul este un
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
baza cărora își selectează victimele, fizicul celui în cauză fiind ultima ei preocupare: „În general, nu aleg decît oameni în poziții importante, funcții executive, patroni, politicieni, miniștri, dar sînt buni și primarii, comisarii vamali, polițiștii, oameni cu putere, care de obicei sînt căsătoriți. |știa nu riscă să facă scandal cînd nu îmi mai folosesc, stau blînzi, cu botul pe labe. Burlacii sînt periculoși, iar introvertiții cei mai periculoși. Ghinionul este că mulți dintre șefi sînt introvertiți, ceea ce complică neplăcut situația. Poate
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
urmă-i ușa casei deschisă, proptită cu o mătură folosită la curățatul zăpezii. Dimineața - Jens, prietenul și partenerul ei de viață - descoperă absența Aglajei, își închipuie într-un prim moment că e plecată pentru o scurtă plimbare, cum îi era obiceiul, pe malurile lacului Zürich. Dar văzînd că întîrzie, pornește în căutarea ei, la locul dinainte știut... Cu expresia unei dureri abia stăpînite, privind din cînd în cînd direct în obiectivul camerei de luat vederi, Jens Nielsen povestește episodul ultim, cel
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]