639 matches
-
oarecare măsură, în a lămuri astfel de expresii, sau cel puțin în a înțelege cum sunt ele posibile ca formule "bine formate" ale rostirii judicative. Ea propune o distincție între ființă și ființare, dar ființa exprimă un maximum de constituire obiectuală care nu poate fi depășit, ceea ce înseamnă că ființa stabilește și o anumită modalitate de a fi gândită (ea însăși) și de a gândi mai departe ființarea precum și diferența sa față de aceasta. Prin urmare, dacă acceptăm regula diferenței ontologice, putem
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființarea. Într-un fel, cu acest gând al unei diferențe pure (cu putința de a fi judicativ, la limită), suspendăm valabilitatea unor angajamente ontologice. În aceeași măsură, însă, procedând invers, nerespectând modalitatea de a gândi stabilită prin cota de constitutivitate obiectuală a ființei, eludând, altfel spus, unele exigențe exprimate de gândirea ființei de exemplu, cea referitoare la ierarhia obiectualităților ontologice -, putem să nu scăpăm de angajamentele ontologice, pentru nici un gând, rostire, făptuire, așadar nici pentru expresiile notate mai sus. Prin urmare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca autorizare a autorizării, așadar ca timp care timporizează (și constituie obiectual), reprezintă faptul originar (întemeietor) al dictaturii judicativului pentru că logos-ul însuși a suportat, ca prim act al său în privința fundamentării gândirii, rostirii și făptuirii, însăși părtinirea (împărțirea, nu distribuirea fără împărțire). De aceea, putem spune că părtinirea este logos-ul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care suportă, cum am aflat deja, împărțirea (adică părtinirea, împreună cu celelalte operații ale celei de-a doua timporizări). Ceea ce am precizat mai sus, legat de judicativul regulativ, are doar o valabilitate formală. De fapt, ceea ce acesta "reglează" este deja constituit obiectual. Căci altfel, în lipsa oricărei constituiri, nu ar mai putea fi vorba despre acte sau operații care structurează și activează judicativul regulativ. În urmare, trebuie stabilit tipul de obiect pe care acesta îl constituie, obiect diferit, desigur, de cel propriu judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el a fost în-ființat, că el este deja ființare timporizată; pe de altă parte, timpul nu și-ar fi deschis lucrarea sa în-ființătoare fără a fi în potență tocmai punerea-în-măsură-a-"ceva". Reducția judicativă scoate la iveală, înainte de toate, sensuri ființiale, obiectuale; de aici și imaginea unei preeminențe a judicativului constitutiv. Însă, după cum constatăm acum, prin continuarea aceleiași reducții, judicativul regulativ, ca simplă putință de punere în măsură a ceva, este înaintea constitutivității judicative. Prin urmare, originea ca atare a dictaturii judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta să se reconstruiască ea însăși în acest sens conceptual (schimbând astfel și sensul esențial al constituirii fenomenologice, acela de "umplere", cu un sens propriu-zis originar chiar în ordinea operaționalității fenomenologice: acela al "descărcării", tinzându-se astfel către o preeminență obiectuală, dorită atât de mult, uneori, în fenomenologie; și, pe această bază, către Unul din care toate se trag înspre propria lor ființă (adică și ego-ul și lumea, cu toate ale lor). Dar până să fie posibilă această "lucrare", este necesară
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
modul în care ele vor fi evaluate; 28 condițiile care le sunt oferite pentru desfășurarea activității. Vizează identificarea capacităților de aplicare practică a cunoștințelor dobândite - Evaluează gradul de încorporare a unor priceperi și deprinderi ipostaziate în activități materiale sau suporturi obiectuale. Verificare cu posibilitatea realizării feedback-ului rapid. 2.2. Metode complementare de evaluare Strategiile moderne de evaluare caută să accentueze acea dimensiune a acțiunii evaluative care să ofere elevilor suficiente și variate posibilități de a demonstra ceea ce știu (ca ansamblu
Repere teoretice şi practice privind evaluarea continuă la clasă by Liana Jescu () [Corola-publishinghouse/Science/91648_a_93261]
-
cât mai multe obiecte mici și rotunde. 5) Exerciții de discriminare prin sens și semnificație, prin Însușiri contrarii, prin rol sintactic, prin așezare spațială (obiecte, lucruri indepărtate, apropiate) etc. 6) Exerciții de fluență a asociațiilor prin transformare a unei expresii obiectual concrete În expresie stilistică. Exemplu: Plita sobei s-a Încins puternic. Expresia "s-a incins puternic" se transforma de elevi (conduși prin dialog euristic sau independent) În metaforele: - S-a Încins o luptă pe viață și pe moarte; - S-a
Modalităţi de stimulare a capacităţilor creatoare în lecţiile de compunere la clasele primare by Lenuţa Barbu, Laurenţiu Tolontan () [Corola-publishinghouse/Science/91825_a_92802]
-
orientarea externă a statelor, respectiv, în al doilea caz, în cea internă. Pe cale de consecință, nu se poate trasa o distincție fermă între cele două părți. Ceea ce nu înseamnă însă că nu sunt autonome din punct de vedere metodologic și obiectual, nefiind de asemenea nici perfect superpozabile, fapt care iese în evidență mai ales în cazul socio-constructivismului, teorie a RI care ar putea fi revendicată și de social-democrați, dar și de liberalii egalitarieni care se plasează în tradiția filosofiei politice rawlsiene
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
prin probe practice se realizează la o serie de discipline specifice, cum ar fi educația fizică, și vizează identificarea capacităților de aplicare în practică a cunoștințelor dobândite, a gradului de încorporare a unor priceperi și deprinderi, ipostaziate în anumite suporturi obiectuale sau activități materiale. În ceea ce privește obiectivele evaluării, Barbier J.M. (1985), Ardonio J., Berger G. (1989), Baldy R. (1989), Cucoș C. (1998), remarcă o tranziție de la problematica preciziei, garantată prin măsurare, la o problematică a raportării calitative, prin luarea în considerație a
Concepte moderne privind utilizarea tehnologiilor informaţionale în procesul de predare-învăţare-evaluare la disciplina "Bazele generale ale fotbalului" by Gheorghe Balint () [Corola-publishinghouse/Science/661_a_1278]
-
cu dezinența -e pentru ‘genitiv-dativ’: lupte(i)). În interiorul categoriei gramaticale a cazului, dezinența -ă determină sincretismul nominativ-acuzativ singular (fată, casă etc.), așa cum dezinența -e determină sincretismul genitiv-dativ (unei case, fete etc.). Acuzativul, apoi, adună sub aceeași dezinență sensuri funcțional-sintactice diferite: obiectual, agent, instrumental, locativ, temporal, sociativ etc. (Văd o fată, Merg cu o fată, Este iubit de o fată, Merge la școală etc.). Morfeme liberetc "Morfeme libere" Morfemele libere caracterizează flexiunea analitică; sub aspect fonetic ele rămân exterioare morfemului rădăcină. Unele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (Ibidem, p. 137) I. SUBSTANTIVULtc "I. SUBSTANTIVUL" Termenul care denumește această clasă lexico-gramaticală reflectă o interpretare semantică: substantivul denumește substanțe, mai exact „obiecte” în care se delimitează substanța ca materie obiectuală sau ca realitate spirituală - „substanță de gândire”. Din această perspectivă, substantivului i se alătură o altă clasă de cuvinte care are ca referință diferite aspecte ale substanței: adjectivul, unitate lexico-gramaticală care denumește însușiri calitative ale „obiectului” în care s-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regent, determinant, termen în relație de interdependență sau de apoziție cu alt termen) și cu toate funcțiile sintactice. În versul eminescian „Credința zugrăvește icoanele-n biserici.” (Ibidem, p. 69), substantivele realizează funcțiile, opuse semanticosintactic, de subiect (credința) și de complement obiectual direct (icoanele) și funcția de circumstanțial spațial (în biserici); iar în versul „Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi.” (Ibidem, I, 64), funcțiile de subiect (viața), atribut (al morții și lumii) iar, în relație de complementaritate cu verbul copulativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căror plan semantic se definește pe deplin în interiorul relației cu un subiect; în consecință, nu au nevoie de un complement semantic secundar și, de aceea, nu guvernează relații sintactice de dependență care să genereze un complement-obiect; nu pot avea complement-obiect (obiectual), pentru că nu le este necesar; verbul nu are nevoie de o limită externă a semanticii sale; sensul mesajului este determinat, complet, înafara relației cu un complement-obiectual; semantica verbului, determinată, fără echivoc, poate fi doar înscrisă între diferite coordonate exterioare, facultative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acesteia: de aceea, este în permanență însoțit de un determinativ; altfel, construcția ar fi pleonastică. 2. Verbe tranzitive Sunt tranzitive verbele al căror plan semantic are nevoie de o complinire, iar aceasta se realizează, la nivel sintactic, prin intermediul unui complement obiectual (direct, indirect) cu originea într-o relație de dependență guvernată de aceste verbe. Semantica verbului regent își caută o limită exterioară care să o determine; înafara acestei limite (descrisă de un complement obiectual), mesajul verbal ar rămâne echivoc sau indescifrabil
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează, la nivel sintactic, prin intermediul unui complement obiectual (direct, indirect) cu originea într-o relație de dependență guvernată de aceste verbe. Semantica verbului regent își caută o limită exterioară care să o determine; înafara acestei limite (descrisă de un complement obiectual), mesajul verbal ar rămâne echivoc sau indescifrabil. În enunțul El vede., verbul a vedea, lipsit de complement direct, exprimă o acțiune foarte generală, concepută ca însușire: El nu este orb, vede. Prezența unui complement direct redă verbului calitatea verbală, de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă. Infinitivul denumește acțiunea (starea etc.) verbului în interiorul sistemului lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic: a călători - corabie Infinitivul poate fi, în acest sens, și chiar este în mod frecvent în limba română, o variantă verbală (deci, dinamică, purtând marca „procesualitate”), în sistemul lexical al limbii, paralelă, alternativă la primul nivel
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însă, impune, asemeni verbelor tranzitive, intrarea în relație sintactică cu un complement direct: „Dar deodat’un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară el devine Tatăl.” (M. Eminescu) sau cu amândouă complementele obiectuale, direct și indirect: „Harap Alb... na-ți aripa asta...” (I. Creangă) Pot primi complement indirect și unele interjecții afective sau apreciative; dacă funcționează ca predicate: „Noaptea îngerii goi Zgribulind se culcă în fân. Vai mie, vai ție, Păianjeni mulți au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau chiar triplă) realizare concretă în linearitatea enunțului. Există două situații de dublă realizare a unei aceleiași funcții sintactice: • prin termeni coreferențiali; • prin termeni autonomi sub aspect semantic. Prima situație este proprie realizării repetate mai ales a funcțiilor de complement obiectual (direct și indirect) și de subiect și atribut. Cea de-a doua situație poate implica toate funcțiile sintactice. Dubla exprimare a complementului obiectual (direct sau indirect)10 își are originea mai ales într-o particularitate a sintaxei limbii române; din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termeni autonomi sub aspect semantic. Prima situație este proprie realizării repetate mai ales a funcțiilor de complement obiectual (direct și indirect) și de subiect și atribut. Cea de-a doua situație poate implica toate funcțiile sintactice. Dubla exprimare a complementului obiectual (direct sau indirect)10 își are originea mai ales într-o particularitate a sintaxei limbii române; din cele două serii de forme ale pronumelui personal (și reflexiv) de dativ și acuzativ (scurte, neaccentuate și lungi, accentuate), formele lungi impun aproape
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
particular. Caracteristici semantice (lexicale și gramaticale) ale regentului și planul semantic al relației de dependență determină dezvoltarea a patru variante principale ale funcției de complement: • complemente ale obiectului 30 • complement de reciprocitate • complement comparativ • complement de agent COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)TC "COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)" Sunt expresia sintactică a unei compliniri semantice indispensabile verbului tranzitiv și, mai rar, unor interjecții sau adjective. Planul semantic al relației de dependență în care complementul își are originea se întemeiază pe un raport între
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticale) ale regentului și planul semantic al relației de dependență determină dezvoltarea a patru variante principale ale funcției de complement: • complemente ale obiectului 30 • complement de reciprocitate • complement comparativ • complement de agent COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)TC "COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)" Sunt expresia sintactică a unei compliniri semantice indispensabile verbului tranzitiv și, mai rar, unor interjecții sau adjective. Planul semantic al relației de dependență în care complementul își are originea se întemeiază pe un raport între conținutul lexical al termenului regent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adjective. Planul semantic al relației de dependență în care complementul își are originea se întemeiază pe un raport între conținutul lexical al termenului regent și conținutul lexical al termenului determinant, în relativă corespondență cu un raport lingvistic. Prin aceasta, complementele obiectuale sunt expresia lexical-sintactică a unei limite exterioare în desfășurarea acțiunii verbale. Sfera semantică a termenului regent și planul semantic al relației de dependență determină modul concret de realizare a funcției de complement obiectual, care prezintă, în acest caz, două subtipuri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu un raport lingvistic. Prin aceasta, complementele obiectuale sunt expresia lexical-sintactică a unei limite exterioare în desfășurarea acțiunii verbale. Sfera semantică a termenului regent și planul semantic al relației de dependență determină modul concret de realizare a funcției de complement obiectual, care prezintă, în acest caz, două subtipuri: • complement direct • complement indirect Distincția dintre ele este marcată printr-un relativ izomorfism între planul semantic al relației de dependență și manifestarea acesteia în planul expresiei. În plan semantic, complementul direct introduce conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru caracterizarea directă a acțiunii verbale: „Mărgeaua cădea luminoasă prin întuneric și se desfășura din ce în ce.” (M. Eminescu), la gradul de intensitate progresivă a însușirii acțiunii verbale, exprimată adverbial: „... se desfășura din ce în ce mai mult...” sau a însușirii unei realități obiectuale, exprimată adjectival: „ ...se desfășura din ce în ce mai luminoasă...” Pe de altă parte, sensul de 'progresie' se dezvoltă și în afara desfășurării unui raport de proporționalitate: „Noaptea flamingo cel roșu / Apa-ncet încet pătrunde.” (M. Eminescu) Toate aceste particularități ale planului semantic al circumstanțialului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]