582 matches
-
despre ideea de sectă religioasă chiar dacă realismul reprezentării lui este pe alocuri șarjat. În primul rînd, secta elohimită vizează, la fel ca religiile tradiționale, atingerea vieții eterne, Înlaturarea morții. Dar, față de ele, doctrina seculară asimilează și Încurajeaza cercetarea științifică În ocurență genetica, prin care se va ajunge la reîncarnarea individului pe baza replicării de ADN. Houellebecq nu este un romancier foarte convigător atunci cînd intră pe tărîmul științelor tari (de pildă ortografiază incorect numele celei mai importante reviste europene academice de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
exprimi public aceleași lucruri cu valoare de exemplu dacă te referi la o aumită mulțime de oameni devenită rezervor identitar. Identitatea pur și simplu umană este astăzi mai ștearsă decît cele de orientare sexuală, naționalitate sau religie (mai ales cînd ocurențe ale lor sînt În criză sau În minoritate), iată de ce cartea lui Catherine Millet nu produce un scandal, și nu provoacă pe-atît pe cît ar fi făcut-o dacă de exemplu autoarea și-ar fi situat hotărît naratoarea Într-una
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
n-ar trebui, ținem Întotdeauna cont. Franșoise, contabila lui Pierre, este părăsită de soț tocmai cînd Pierre se hotărîse să-și părăsească soția pentru Mathilde. Ei bine, acum, n-o mai face. Textul este transparent. Singura inserție metanarativă explicitează o ocurență voit desuetă a subjonctivului. Pentru credibilitate și În ton cu moda, romanul e scris la persoana I: naratoarea este Chloé. Conform unei tendințe individuale reperate la nivel societal de Jean-Claude Kaufmann, aceea de a „a ieși din cadrele impuse” În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e amorul?” și nu „Ce e dragostea?” Sună mai bine, apoi, „Amor? O, ce amară fericire,/ Ce dulce chin e în acest cuvînt”, decît „Dragoste? O, ce amară fericire” etc. „Amor” și „iubire” au, la Bacovia, 12 și, respectiv, 16 ocurențe. Dar peste jumătate din fiecare evocă fie un „amor defunct”, fie o „iubire” devenită „trecut pasional”. „Amorul” de mai multe ori moare decît renaște, iar „iubirea” e de mai multe ori învinsă decît învingătoare. Deși inevitabilă, concluzia că la autorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
avut mînă bună punînd în față poemul omonim 1), care, deși nu conține nimic doctrinar, a părut, și unora le mai pare încă, o „artă poetică”. Aci e într adevăr cea mai mare concentrație de „plumb” din lirica bacoviană: 7 ocurențe (cu cea din titlu) dintr-un total de 30. Efectele ei s-au răsfrînt asupra mecanismelor receptării: impresia celor mai mulți dintre lectori este că aproape totul e „plumb” în Bacovia. Ulterior, poetul însuși a trebuit, cred, să țină seama de acest
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu este nici de dorit și nici probabil posibil în limbile naturale: "Nici un text nu poate să facă explicite toate legăturile și fiecare text este într-un fel unic. Un text care nu ar presupune decît o problematică comună, precum și ocurențe foarte probabile ar fi de o valoare discutabilă și cititorii săi nu i-ar mai acorda, în scurt timp, nici un fel de interes" (R. de Beaugrande). Așa cum subliniază atît U. Eco (1985), cît și R. de Beaugrande, un text care
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
discutabilă și cititorii săi nu i-ar mai acorda, în scurt timp, nici un fel de interes" (R. de Beaugrande). Așa cum subliniază atît U. Eco (1985), cît și R. de Beaugrande, un text care prezintă, în schimb, doar problematici grave, precum și ocurențe puțin predictibile ar depăși capacitatea de înțelegere a multor cititori. Descrierea apare, în acest punct, ca o bună ilustrare. Nu de puține ori putem vedea cum literatura, ca și limbajul comun mizează pe această tensiune, de la textul-enigmă la o simplă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
plecare, cauza tuturor faptelor. Trebuie să înțelegem foarte bine termenul de "final" nu prin dimensiunea sa temporală (Pn5 este în ultima poziție din punct de vedere cronologic), dar mai ales prin dimensiunea sa configurațională, adică finalitatea pragmatică a povestirii. În ocurență, din punct de vedere argumentativ, Pn5 apare întîi, deoarece plecînd întotdeauna de la un final ce trebuie demonstrat poate fi inventată o poveste. Particularitatea povestirii este deci că ea comportă în mod explicit, în structura sa ierarhică complexă, o dimensiune argumentativă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ajuns la o concluzie din care cunoaștem puține exemple în istoria ideilor, alegînd să lanseze explicit o nouă thêma sau, cel puțin, să identifice o thêma care nu fusese încă recunoscută, conștient, ca inerentă fizicii contemporane scrie Gerald Holton. În ocurență, Bohr le cerea fizicienilor să admită în același timp și non- chiar dacă nu e vorba ca acestea să se manifeste vreodată simultan în același plan de investigație. Și nici nu e vorba de a transmuta și non- în vreo entitate
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
combinare va alinia doar cuvintele într-o telegramă absurdă, fără a dota fraza cu un sens complet. Tot Jakobson a evidențiat faptul că alegerea unei anumite unități din ansamblul elementelor unei paradigme este relevantă pentru cantitatea de informație (cu cît ocurența va fi mai neașteptată, cu atît cantitatea de informație va fi mai mare; de aici definiția figurii de stil ca "așteptare frustrată" sau surpriză maximă în selecția/combinarea elementelor). De fapt, pentru a descrie sistemul limbii trebuie specificate pe de
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
interpretantul, această influență tripartită nefiind rezolvabilă în acțiuni între perechi" (C.P. 5.484). Așa cum afirmă și Eco, subiecții semiozei lui Peirce nu sînt în mod necesar subiecți umani, ci "entități semiotice abstracte a căror dialectică internă nu e afectată de ocurența unui comportament de comunicare" (A. Boboc, 1997:32). În mod clar interpretantul nu se confundă cu interpretul sau subiectul ce interpreteză semnul: inter-pretantul este definiția representamen-ului, intensiunea lui Carnap, semnificatul lui Saussure, modul în care este dat obiectul (cf. și
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
său pe primul. În conformitate cu primul criteriu (al calității) Peirce va distinge: * qualisemnul sau "calitatea care este semn" (actualizată de tonul vocii, culoarea sau textura unei haine); * sinsemnul (token) sau "lucrul sau evenimentul dotat cu existență reală"; el reprezintă replica sau ocurența concretă a legii, semnului (type) abstract, de pildă cu-vintele și frazele imprimate pe această pagină ce repre-zintă actualizarea genului discursiv: text științific semiotic. Sinsemnul ca fenomen secund implică cel puțin un qualisemn; * legisemnul (type) sau modelul abstract al sinsemnului, "o
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
imprimate pe această pagină ce repre-zintă actualizarea genului discursiv: text științific semiotic. Sinsemnul ca fenomen secund implică cel puțin un qualisemn; * legisemnul (type) sau modelul abstract al sinsemnului, "o lege care este semn". Tipul nu poate fi cunoscut decît prin intermediul ocurențelor (token), dar fiecare replică poate fi investită cu sens doar pentru că există o lege care o face să semnifice (cf. și U. Eco, 1988: 74). Cea de-a doua trihotomie, indubitabil cea mai cunoscută privește relația semn/obiect sau mai
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
governed (U. Eco, 1984: 168). Convenția este, cum spune Barthes, "perspectiva citării", legea, regula, cartea (cartea culturii, a vieții S/Z, 1970: 21); ea este regula care închide, dar în același timp deschide un drum, este matricea unei infinități de ocurențe, sursa jocului limbajului și a eternei, necesarei dialectici între lege și creativitate sau, în termenii lui Apollinaire, între ordine și aventură. În această dialectică, gluma apare ca un exemplu de presiune socială asupra gramaticii sau a contextului asupra convenției (E.
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
pe toate celelalte, în timp ce modelul enciclopediei (U. Eco) presupune că fiecare unitate se definește "sintetic" prin enunțuri privind obiectele lumii. OCULTARE Opusă focalizării, ocultarea desemnează punerea între paranteze , implicitarea unui anumit segment narativ, a unei anumite opoziții (lingvistice, semiotice, narative). OCURENȚĂ (corelată lui tip) Manifestare concretă a unui element lingvistic (fonem, morfem, sintagmă, act de limbaj) într-un text. Analiza de conținut de exemplu va monitoriza numărul de ocurențe conotate peiorativ pentru a califica un articol de ziar ca xenofob sau
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
implicitarea unui anumit segment narativ, a unei anumite opoziții (lingvistice, semiotice, narative). OCURENȚĂ (corelată lui tip) Manifestare concretă a unui element lingvistic (fonem, morfem, sintagmă, act de limbaj) într-un text. Analiza de conținut de exemplu va monitoriza numărul de ocurențe conotate peiorativ pentru a califica un articol de ziar ca xenofob sau rasist sau antisemit. PARADIGMĂ (opus lui sintagmă) În gramatica tradițională, paradigma este ansamblul formelor flexionare ale unui morfem lexical combinat cu desinențele sale cazuale sau verbale (declinarea unui
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Lotman, Barthes) și textualiștii în particular (Kristeva, Solles, Baudry) accentează "literalitate" și "jocul" textului și intertextului . TIP Categorie abstractă ce subîntinde multitinea actualizărilor discursive (de pildă conjuncția coordonatoare "și" actualizată de n ori într-o pagină de text). Opoziția tip/ocurență apare la Peirce sub forma type/token, iar la Pike etic/emic. Tabla de materii Cuvînt înainte.................................................................................. 7 PARTEA ÎNTII. SEMIOTICĂ GENERALĂ. CONCEPTE ȘI MODELE FUNDAMENTALE..................................................... 17 1. SEMIOTICA ÎN CONTEMPORANEITATE. PROFILUL EPISTEMEI CONTEMPORANE.................................................. 19 1.1. Noua paradigmă a
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
stilului; - nivelul lexicosemantic se remarcă prin limbajul denotativ, cu enunțuri obiective, impersonale, printro terminologie specifică (adecvată ariilor funcționale: juridică, administrativă, economică, politică, diplomatică ș.a.); creația lingvistică este eliminată în favoarea stereotipiilor de limbaj, a clișeului lingvistic; - nivelul morfosintactic este caracterizat prin ocurența mare a verbelor (la indicativ sau infinitiv, la diateza reflexivă și pasivă)/a expresiilor verbale impersonale, a unor adverbe specifice (obligatoriu, permis, interzis, efectiv, corespunzător etc.) sau a locuțiunilor prepoziționale (cu privire la, în funcție de, în raport cu, față de, în afară de, în decurs de, în vederea, referitor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în eufonie sau rupturi de ritm, rime complexe etc., este dublat de nivelul grafematic (versul alb, versul spațial etc.); - nivelul lexical orientează deliberat limbajul spre polisemie maximă, conferind un carac ter deschis semnificațiilor; rețele lexicale tematice, câmpuri semantice, termeni cu ocurență rară; - nivelul sintactic: structurarea riguroasă a textului, astfel încât fiecare secvență textuală participă la relevanța estetică a creației; procedeele și figurile de construcție au rol definitoriu în producerea semnificației (recurența, simetria, dislocarea, elipsa, opoziția); - la nivel stilistic, „sub acțiunea principiului metaforic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
constă în redarea în stil direct a unei replici mai ample a unui personaj, sau a reflecțiilor atribuite unui personaj sau eului liric. Utilizarea monologului accentuează componenta retorică a discursului, evidențiată prin elemente paraverbale specifice vorbirii directe (nivel fonetic), prin ocurența indicilor persoanei I, prin topică afectivă și mărci ale oralității (nivel morfosintactic), prin limbajul expresiv, individualizat stilistic (nivel lexicosemantic și stilistic). În funcție de strategiile discursive adoptate, monologul poate fi: explicativ, argumentativ, asertiv, descriptiv, narativ, eseistic etc. - În opera epică bazată pe
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
acestea sunt, deși prezente, mai puțin frecvente decât în țările din Nord pe care le-am putut studia la Observatorul European al Violenței Școlare. de exemplu, insultele sunt de aproape două ori mai puțin prezente decât în Franța, cu o ocurență de mai puțin de 45%. Asta nu înseamnă că nu există probleme importante, în special în relația elevi-profesori, care pare uneori tensionată, în funcție de o practică relativ răspândită asupra căreia vom reveni, și anume șantajul sexual exercitat de unii profesori asupra
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
seducția nemuririi și a indestructibilității, dincolo de biologia degradabilă, din discursul cyberspațial sau cel a ingineriei genetice sunt emblematice pentru aspectele psihologice ale identității virtuale (vezi Adams, 2000Ă. Identitatea la interfață este problematizată în conjuncturile dislocării eului unitar și referențial, în ocurențele sciziunii dintre teama față de efemeritatea umană și speranța în supraviețuirea digitală, în circumstanțele insecurității și ale dezordinii vieții interioare. De la anxietate la paranoia, impactul psihologic negativ al identității transmutabile se poate regăsi dincolo de idealurile și utopiile unui eu fragmentat, diseminat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
urmare, privit ca o desprindere totală de uman, ca o ruptură sau ca o revoluție existențială, așa este formulat adesea în discursul promotorilor conceptului, ci intră în continuitate cu umanul, în același timp în care îl redirecționează pe acesta în ocurențele spațiului virtual. Astfel, postumanul se conturează cel puțin bidimensional în direcția continuității corporal-mintale a umanului și în direcția integrării sale în contingențe ontologice hibride. Spre deosebire de formele radicale ale postumanului (precum transumanismulă, postumanul teoretizat în acest capitol este unul temperat și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
este la fel de vibrant ca și cultul iconic al personalității sale vizuale. Cultul nominal atinge și el cote impresionante: numele "Nicolae Ceaușescu" apare de 128 de ori în cele 271 de pagini ale manualului. Dimensiunea cantitativă a cultului personalității, relevată de ocurența iconică, frecvența citării și incidența nominală, este completată de dimensiunea calitativă a cultului, care poate fi numită epitetica ceaușistă. În calitate de documente oficiale, manualele de istorie arborează, de regulă, o sobrietate analitică și un mai rezervat patos poetic comparativ cu producțiile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
vânzătorului aflați În contextul-tip la cumpărături Într-un magazin privat; replicile și comportamentul lor non verbal se Înscriu Într-un set de comportamente posibile (tipice). În cazul actului de comunicare real care se desfășoară Într-un context al situației ocurență, În afara elementelor ce constituie configurația contextului situației-tip, intervin elemente adiționale care, fără a afecta identitatea contextului situației-tip, sunt responsabile de abaterile de la tipicitate ale actanților. Caracterul particular al actului de comunicare produs În exemplul dat de Hasan (cum
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]