5,469 matches
-
prea putea să fie plăcută.“ Micul duce 1 Rowe urcă scările de piatră Împreună cu omul În uniformă albastră, care-l duse apoi pe un coridor cu o mulțime de uși. Unele dintre ele erau deschise, lăsînd să se vadă niște odăi de același format, mici ca niște chilii și mobilate cu cîte o masă și trei scaune tari și drepte. Altă mobilă nu se zărea. Omul În uniformă deschise una din aceste uși - putea să fi deschis oricare alta și spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
SÎnt așteptat acolo. Dacă mă Împiedici, o faci pe răspunderea dumitale. La stația următoare - o simplă haltă, cu un peron Îngust și cu o gheretă de scînduri pierdută printre cîmpurile negre - Rowe Îl zări pe Johns. Pesemne că intrase În odaia lui și, găsind-o goală, pornise cu mașina pe urmele lui. Johns Îl văzu numaidecît și se apropie, cu un calm afectat, de ușa compartimentului. În spatele lui se agita controlorul. — Salut, bătrîne! Îl Întîmpină Johns, care părea cam nervos. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un asemenea album o fotografie care Înfățișa rămășițele unui pat de fier, suspendat la etajul al treilea al unei case distruse de o bombă; sub fotografie scria: „Pe-aici nu vor trece!“, În loc să scrie: „Nu vom mai dormi niciodată În odaia și În casa asta!“. Rowe nu putea Înțelege suferința omenească pentru că uitase de propria lui suferință. — Cred că nu s-a Întîmplat nimic acolo, se pomeni el spunînd. Poliția locală... — Anglia e o țară foarte frumoasă, Îl Întrerupse domnul Prentice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se mai liniștească. Discul soarelui În amurg semăna cu un cap de mort atîrnat la intrarea aleii cu trandafiri... Deodată, auzise strigătele lui Stone... Începînd de-aici, amintirile lui Johns erau foarte confuze. Alergase, pare-se de-a dreptul În odaia lui, și după ce cu chiu, cu vai găsise cheia de la sertar (era chiar În buzunarul lui!) luase revolverul. Auzind din nou strigătele lui Stone, străbătuse În fugă salonul, cu gîndul să urce scările care duceau spre „Pavilionul special“, dar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
devenise de nerecunoscut Într-o singură seară: nici o escadrilă de bombardiere n-ar fi putut face mai multe ravagii decît făcuseră acești trei oameni. Începu ancheta. Sanatoriul era cercetat Încăpere cu Încăpere. Apoi chemară și alți polițiști În ajutor. În odăile de la etaj, luminile erau aprinse și stinse fără Încetare. — Dac-am găsi măcar o amprentă! exclamă la un moment dat domnul Prentice. Dar nu găsiră nimic. O dată, În cursul acestei lungi nopți de veghe, Rowe se pomeni În camera care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mîneca hainei și completă numărul. PARTEA A PATRA Un om Întreg CAPITOLUL I SFÎRȘITUL CĂLĂTORIEI „Chiar trebuie să fac asta? Și singur?“ Micul duce 1 Telefonul suna Întruna. Rowe Își imagina Încăperile goale din jurul micului și turbulentului aparat. Erau, poate, odăile unei funcționare din City, ale unui negustor care la ora asta se afla În prăvălia lui, ale unui student care se ducea devreme la biblioteca British Museum... Într-un cuvînt, niște Încăperi nevinovate. Rowe era bucuros că telefonul suna În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
era bucuros că telefonul suna În gol. El, unul, Își făcuse datoria. Lasă-l să sune... Ori poate că telefonul suna În camera unui criminal? A aceluia care, În cîteva ceasuri, nimicise atîtea vieți omenești? Cum ar putea să arate odaia unui astfel de om? Odăile capătă, ca și cîinii, ceva din caracterul stăpînilor lor. Ele pot fi mobilate În așa fel Încît să fie confortabile, plăcute sau numai utile. Odaia unui criminal e desigur, o Încăpere neutră, care n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În gol. El, unul, Își făcuse datoria. Lasă-l să sune... Ori poate că telefonul suna În camera unui criminal? A aceluia care, În cîteva ceasuri, nimicise atîtea vieți omenești? Cum ar putea să arate odaia unui astfel de om? Odăile capătă, ca și cîinii, ceva din caracterul stăpînilor lor. Ele pot fi mobilate În așa fel Încît să fie confortabile, plăcute sau numai utile. Odaia unui criminal e desigur, o Încăpere neutră, care n-ar dezvălui nimic din personalitatea locatarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ceasuri, nimicise atîtea vieți omenești? Cum ar putea să arate odaia unui astfel de om? Odăile capătă, ca și cîinii, ceva din caracterul stăpînilor lor. Ele pot fi mobilate În așa fel Încît să fie confortabile, plăcute sau numai utile. Odaia unui criminal e desigur, o Încăpere neutră, care n-ar dezvălui nimic din personalitatea locatarului ei la o eventuală descindere a poliției. Nu s-ar găsi În ea nici un exemplar din Tolstoi cu sublinieri pe jumătate șterse, nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a vorbi! Și totuși, Rowe era Încredințat că exista o explicație pe care trebuia s-o găsească el Însuși, căci pe cei de la poliție nu se putea bizui. Reîntors la hotel, luă cartea de telefon din hol și urcă În odaia lui. După cîteva ore de căutări asidue, dădu peste numărul căutat: avea ochii atît de Împăienjeniți, Încît cu greu descifră adresa: Prince Consort Mansions, 16, Battersea - adresă cu totul necunoscută. „Firește, Își spuse el amețit, un criminal Își Închiriază o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
văr Roberto. Aflînd despre moartea soțului ei, se Îmbrăcă În doliu și asistă, impasibilă, la funeraliile dedicate sufletului celui răposat, deși sora ei avu mai apoi ocazia să constate, nedumerită, că l-a plîns luni Întregi În tăcere, În singurătatea odăii sale. Tatăl ei, trufașul și exigentul don Álvaro, se transformă de atunci Într-o ființă buimacă și ofilită, adusă de spate și cu capul plecat, care părea să trăiască rușinată În fața lumii pentru un delict săvîrșit de fiica lui, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe culoarul întunecat în care se vedeau cinci uși de lemn alb pe o parte și alte cinci pe cealaltă. Aduc îndată, domnule, și apă și rahat-locum, intră în notă, sînt onorurile gazdei." L-a lăsat cîteva minute singur. O odaie scundă, toată clădirea era turtită, făcută probabil din paiantă, cu pereți subțiri, dar răcoroși vara. Un pat îngust, un lighean smălțuit, o cană de porțelan cu cioc, o oglindă cojită în cîteva locuri, dulapul cu o singură ușă, o litografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era cald, ba chiar puteai spune că de undeva vine o boare de răcoare. O boare rece și umedă cu un vag miros de paie ude (?!) care se amesteca cu acela de tutun pus la uscat în pod sau în odăile neocupate. Casele de o parte și alta a fîșiei de praf erau pleoștite ele căldură și de neputință. Ferestre mici, întunecate, răzoare pîrlite, fără îngrădituri. Alene trecea cineva ridicînd pulberea, ferindu-se. De undeva se auzea un țipăt ascuțit, prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și s-a întors cu o cutie de tablă în care se vindea halva Kadri, rotundă, în două culori, roșie și verde. Dacă-l cunosc, mai întrebi dumneata!" Cu degetele groase, negre de tutun, nu l-a văzut fumînd, în odăi nici nu mirosea a scrum, ci doar a frunze de tutun care se usucă, dulceag și persistent, a deschis cutia. Înăuntru fotografii. I le-a înșirat pe masă. L-a recunoscut pe Cocoș, erau chiar fotografiile, unele, care apăruseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Medgidia?" Ali Mehmet a ridicat iarăși sprîncenele a mirare. "Doar ți-am spus o dată, bre, omule, ce nu pricepi, ești turc? De ce să mergi pînă acolo și să nu se aleagă nimeni cu nimic cînd poți să stai liniștit la odaie, are grijă Mehmet Ali de toate și-ți spune tot. Și ce știi și ce nu știi. O să-ți iasă un, din asta, un reportagiu, cu care o să faci milioane. Și n-o să te coste decît după tarif, nici un franc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
birou nu avea toată lumea în palmă, dar era una să-i spui omului din teren nu-ți iei ochii de pe fereastra de deasupra intrării la hotel Marna -, iar tu să știi că de fapt dorești ca domnul care a închiriat odaia respectivă să bage de seamă acest lucru, că e supravegheat, să intre în panică și să-l obligi așa să ia legătura cu șeful său, oricine are un șef!, șeful pe care îl caută înnebunite trei birouri fără să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zilei, urechile lipite de țeastă, pielea încrețită, mai mult cenușie decît albă. Stătea cu brațele încrucișate, lăsîndu-și ușor capul pe spate, ceafa făcînd cute mari, revărsîndu-se peste gulerul tare al cămășii. Un miros amestecat de tutun bun și lavandă stăpînea odaia, aducîndu-ți aminte de toate cîte scriau ziarele în ceea ce privea viața mondenă a lui Mihai Mihail. Într-un tîrziu s-a răsucit greoi, ca un lup, cu tot corpul, a pufnit pe nas și atunci Bîlbîie a văzut că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cană de tablă smălțuită șampanie Mott, clănțănind cu dinții pe buza cănii, simțind băutura cum îl înțeapă ușurel în cerul gurii și pe gingii. Zghihară nu băuse pînă atunci niciodată și nici cu Radul Popianu nu mai băuse în acea odaie. La crîșmă, în Cramă chiar, acasă la Hariton, chiar la Vila Katerina se întîmplase, însă în cămăruța lui, pe pereții căreia lipise afișele publicitare ale firmei, nu pentru că ținea la ele, ci pentru că așa pereții arătau, mai puțin dezolant, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dar emisarul lui Mihai Mihail a avut dreptate să insiste. Și-a dat seama de asta cînd, după cîteva săptămîni de ploaie mocănească, de șiroaie fără istov a streșinilor, n-a mai rezistat și s-a apucat de băut în odaia lui cît o căruță. Nu era mai mare decît o căruță în care se duce fînul. A băut, întîi, o cană, apoi o sticlă, apoi o jumătate de duzină de sticle și cînd a ajuns la o ladă a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
gălbui pline cu valuri de pînzeturi și stofe, "tul, brocart, olandă" repeta domnișoara Sofie, fără să privească la gesturile elegante, caraghios de elegante cu care vânzătorul răsturna pe tejghea marfa. Un nor ușor de praf și scame se ridica în odaie, mirosul de naftalină se întărea, K.F. îi făcea semn domnișoarei că pot ieși, treburile erau rezolvate, negustorii din Vladia știau că întotdeauna tot ce se cumpăra era dublu, pentru amîndouă femeile, din Vila Katerina. Radul Popianu a pîndit de cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fără mare scandal, mai trîntea cîte un scaun, spărgea o oglindă ori o vază, se plimba de ici-colo ore întregi mormăind ori scoțînd sunete nedeslușite, ca un animal, chiar așa, ca un animal prins în lanț, toate astea petrecîndu-se în odaia Sofiei, nu a lui, relatarea mai mult sau mai puțin detaliată a acestor scene nocturne i-au format convingerea că Șerban Pangratty este într-adevăr bolnav, suferind nu de acea boală misterioasă despre care se tot vorbea în Vladia, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
felul de transformări din clipa în care țîșnește din locașul lui, dar nimic nu se mai poate întîmpla în ceea ce privește linia sa de zbor. Această "imagine balistică", în fiecare primăvară efectua tragerile conform regulamentului și tocea regulamentele de unul singur, în odaia lui mirosind a frunze de nuc uscate, alungă orice gîză, orice musculiță și primăvara roiau nori de muscărime deasupra viilor, tocea și manualul de balistică al domnului inginer militar Botnărescu de la Arsenal, această "imagine balistică" era imaginea vieții omului, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sfîrșeală molcomă, lenevoasă, plină de dulceață. Privea din nou prin geamul curat, nici nu ți-ai fi dat seama că între tine și rest era un perete de sticlă dacă nu ai fi sesizat lipsa de mișcare a aerului din odaie, era o fereastră bine închisă, dar extrem de curată, de străvezie. Cu siguranță se afla ceva acolo, nu fusese doar o părere. Altfel domnișoara K.F. nu și-ar fi dat seama de tulburarea lui. Sigur că observase, dar nu știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că ploaia nu trecea niciodată prin fața prințului, rămînînd întotdeauna la cîțiva pași în spatele său, că la Vila Katerina se instalaseră becuri fără urmă de cabluri ori de "motor" și becurile se aprindeau în clipa în care Pangratty pășea într-o odaie, că datorită lor, adică datorită domnișoarei K.F. și prințului, cei doi salcîmi, arbori unici în Vladia, înfloreau a doua oară în luna octombrie, că dacă n-ar fi această nemaipomenită poveste de iubire toate viile din Vladia s-ar chirci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de parcă am fi cîștigat la loterie un elefant, ne bucurăm, toată lumea ne știe cît de fericiți și norocoși sîntem, dar noi sîntem săraci lipiți și nici n-avem unde și cu ce să-l ținem. Ba se mai întoarce prin odaie și ne sparge și bruma de lucrușoare pe care le aveam!" Vorbea ca un mahalagiu sau ca un vătaf de moșie, amestecătura avea rostul ei, probabil nu-și dădea prea bine seama cu cine discută, oricum, dacă se găsea acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]