1,798 matches
-
o carte „care merită o poziție de onoare în programele noastre universitare” și Hussey declară măreț că această operă poate încă să se numească „Magna Charta a umanismului creștin[3]. De asemenea, Bruni în cartea sa „Studii și Litere” folosește omilia către tineri a Sfântului Vasile ca un manual impecabil împotriva părerii raționaliștilor contemporani, care aveau îndoială față de studierea clasicilor în școli. De fapt, E. Silvios în „Educarea tinerilor” (1445) face referire la Sfântul Vasile ca la o autoritate pentru modul
ÎNVĂŢĂTURA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE DESPRE EDUCAŢIA TINERILOR ŞI PASTORAŢIA CREŞTINILOR de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344989_a_346318]
-
pentru perioada lui dar și pentru fiecare epocă[4]. Ideile lui pedagogice au fost multe și de o mare importanță și se apropie de principiile psihologice contemporane și de comportament. Lucrările pedagogice principale ale Sfântului Vasile sunt trei: Către tineri, Omilia la începutul Paremiilor, și lucrarea ascetică. De asemenea, există și o lucrare pedagogică în limba latină Admonitio ad filium spiritualem[5]. 1. Scopul educației este „asemănarea cu Dumnezeu” De la început, Sfântul Vasile cel Mare a atins tema însemnată a scopului
ÎNVĂŢĂTURA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE DESPRE EDUCAŢIA TINERILOR ŞI PASTORAŢIA CREŞTINILOR de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344989_a_346318]
-
lui Dumnezeu: „Și am fost chemați după ce am primit mintea și după ce am avut ochi pentru înțelegere să recunoaștem din câteva semne cum există fiecare lucru, după iconomia lui Dumnezeu și cum a fost pus în lume”[91]. În altă omilie a lui spune: „Suflete, ai primit ca să-L înțelegi pe Dumnezeu cu partea ta mintală și să examinezi natura organismelor, să deprinzi fructul dulce al înțelepciunii”[92]. Simțurile, prin urmare, și „mintea” (nous) constituie două organe principale la dispoziția fiecărui
ÎNVĂŢĂTURA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE DESPRE EDUCAŢIA TINERILOR ŞI PASTORAŢIA CREŞTINILOR de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344989_a_346318]
-
elevul trebuie să conștientizeze, îndrumat fiind în mod potrivit, că rolul său este de colaborator activ și nu al celui de receptor pasiv, așa cum clarifică același pedagog, este chemat „să aducă lumina lui personală pentru examinarea minunățiilor creației”. În altă omilie a Sfântului Vasile fundamentează chiar și psihologic această poziție a lui. El remarcă faptul că se impune că elevul să acționeze, „fiindcă tot ce dobândește prin efortul lui îl acceptă apoi cu bucurie și îl păzește în mod sârguincios; în timp ce
ÎNVĂŢĂTURA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE DESPRE EDUCAŢIA TINERILOR ŞI PASTORAŢIA CREŞTINILOR de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344989_a_346318]
-
posibil să vorbim fără măsură, că nefolositoare și obositoare vă vor fi cele ce s-au spus. Vor slăbi gândirea și înțelegerea tuturor, în mod identic suferă și stomacul în timpul digestiei de la mâncarea exagerată să digere”[108]. Și-n altă omilie de-a lui adaugă că îndestularea exagerată tocește , mărginește mai mult dispoziția celui ce-l urmărește pe vorbitor sau pe omilet[109]. Sfântul Vasile cel Mare spune că extinderea învățăturilor este bine să se facă cu măsură. „Potrivit modului introductiv
ÎNVĂŢĂTURA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE DESPRE EDUCAŢIA TINERILOR ŞI PASTORAŢIA CREŞTINILOR de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344989_a_346318]
-
pentru apărare. Fiindcă există legile nescrise - întârzie să-i pedepsească pe cei ce săvârșesc greșeala în marile familii...”[118]. Ceea ce subînțelege Sfântul Vasile cel Mare, este valabil și pentru pedagogi, de vreme ce au mare demnitate de educatori ai sufletelor. În altă omilie a lui, Sfântul îl sfătuiește pe pedagog: „Să nu judeci într-un mod urât, nici repede, nici cu îndârjire; să examinezi de ce aceasta este jignire, nici să nu condamni cele mici, și să fii mereu obiectiv”[119]. Pedagogii buni „în
ÎNVĂŢĂTURA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE DESPRE EDUCAŢIA TINERILOR ŞI PASTORAŢIA CREŞTINILOR de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344989_a_346318]
-
Arhiep. Clujului, ed. IBMBOR, București 2001. Scrieri patristice Casian Romanul, Sfântul, Despre cele opt gânduri ale răutății în Filocalia, vol. I, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, ed. Institutul de Arte Grafice ,,Dacia Traiana” S.A., București 1947. Vasile cel Mare, Sfântul, Omilii și cuvântări, în col. P.S.B., vol. XVII, ed. IBMBOR, București 1986. Dicționare Bria, Pr. Prof. Dr. Ion, Dicționar de teologie ortodoxă, ed. IBMBOR, București 1994 Lucrări și studii teologice Daniel, Patriarhul B.O.R., Foame și sete după Dumnezeu - înțelesul
INVATATURA BISERICII DESPRE POSTUL ORTODOX... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372738_a_374067]
-
24] Fapte 13, 13; 14, 23; I Cor. 7, 5; II Cor. 6,5; [25] Daniel, Patriarhul B.O.R., Foame și sete după Dumnezeu - înțelesul și folosul postului, Ed. Basilica, București 2008, pag. 16; [26] Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, ed. EIBMBOR, București 2004, pag. 8; [27] Ibidem, pag. 9; [28] Ibidem, pag. 13; Drd. Stelian Gomboș Referință Bibliografică: Invatatura Bisericii despre postul ortodox... / Stelian Gomboș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 220, Anul I, 08 august 2011
INVATATURA BISERICII DESPRE POSTUL ORTODOX... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372738_a_374067]
-
divin, fiind considerat un creator al limbii liturgice. Scrierile ce îi încununează opera sunt predicile sau Didahiile, după denumirea lor grecească. Păstrate în manuscris, ele au avut o circulație redusă. Fie că e vorba de predica propriu-zisă sau sintetică, de omilie, pareneză sau panegiric, ceea ce frapează în aceste rostiri este că ele trec dincolo de cadrele înguste ale cazaniei, așa cum poate fi întâlnită la Coresi sau la Varlaam, cu configurația ei stereotipă și substanța abstractă. Firește, A.I. nu improvizează, el urmează regulile
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
au existat intoleranțe între credincioșii creștini, premisă importantă a răspândirii rapide a noii credințe. Marea neînțelegere dintre ortodoxie și arianism era de natură teologic doctrinară: aspectul fundamental al naturii persoanelor treimice și raportul dintre ele. Ulfila susținea, în predici și omilii, că, în conformitate cu Tradiția și Sf. Scriptură, Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul, Dumnezeu-Unul Născut, cu o divinitate deosebită de cea a Fiului-creatorul întregii creații, și că Sf. Duh nu este nici Tată, nici Fiu, nici principiu, nici creator, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care Sf. Ieronim (m. 420), în lucrarea sa De viris illustribus scria în acel an: "a scos scurte tratate sub forma unor dialoguri, în stilul vechii retorici". Ulterior, Ioan Damaschin (m. 749), în Sfintele Paralele amintește că Teotim a scris omilii la texte evanghelice, iar Sozomen scria despre el că era "scit" de neam și ducea "un trai modest". Un alt istoric bisericesc, Socrate, spune și el că era "cunoscut de toți pentru evlavia și corectitudinea vieții". Ar rezulta că Teotim
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Doamne meserere" (cf. Petre Ș. Năsturel). Pe de altă parte, de la o anumită dată, secolele VIII-IX, unele momente ale liturghiei (predica) se desfășurau în română. Ca și în alte limbi neoromanice apusene, la începutul secolului al IX-lea, conținutul predicilor, omiliilor, nu mai era înțeles în latină, iar autoritățile bisericești și seculare (statale) îndemnau la transmiterea credinței în limba vernaculară (populară), la fel s-a întâmplat și în nordul Dunării. Deducem că, în secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în ceea ce privește mohoreala ascetică și, vai, spiritualistă, nici scriitorii religioși ai Reformei nu glumesc). Legat de ce am spus până acum, mărturisesc că m-a încercat un sentiment de respingere și în fața volumașului (gol și anonim la modul ascetic și spiritualist) al Omiliilor la San Paolo fuori le mura de Dom Giovanni Franzoni 2, culese de Comunitate. Am deschis cartea și-am răsfoit-o: consternarea mi-a sporit. Cum? Și Dom Giovanni Franzoni folosește acest limbaj? E vorba despre „omilii”, dar este execrabil
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și spiritualist) al Omiliilor la San Paolo fuori le mura de Dom Giovanni Franzoni 2, culese de Comunitate. Am deschis cartea și-am răsfoit-o: consternarea mi-a sporit. Cum? Și Dom Giovanni Franzoni folosește acest limbaj? E vorba despre „omilii”, dar este execrabil. Și apoi, toată acea litanie ridicolă a parohilor despre „Duminicile” obișnuite sau nu: „A Treia Duminică de dinaintea Nașterii Mântuitorului”, „A Patra Duminică de dinaintea Nașterii Mântuitorului”, „Epifania Domnului Nostru”, „Toți Sfinții...”, „Sfânta Maria, Maica Sfântă...”. E oare posibil
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în versuri - dovadă că este vorba de o completare de ultim moment - sub titlul Mărturisirea credinței ortodoxe. Stihuri ale părinților noștri episcopi Ambrozie al Mediolanului și Augustin al Hipponiei). Din matricea literară a lui Niceta de Remesiana descind și două omilii ce tratează chestiunile pocăinței (De poenitentia) și ale milosteniei (De eleemosyna), atribuite unui episcop Laurențiu, care pare să fi fost Laurențiu de Novae (sec. IV-V), misionar în mijlocul populației romanizate din sudul Dunării (căci el rezida într-o localitate aflată
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
lângă Calcedon a putut să o comenteze corect și să îl apere pe Ioan Hrisostom (cu care era, de altfel, prieten) de acuza cum că i-ar fi protejat pe cei ce stimau învățăturile lui Origene. Ar fi scris niște omilii pe teme legate de instituția călugăriei, ce vădeau un respect profund față de manierele clasice (erau redactate sub formă de dialoguri) și o deplină familiarizare cu arta oratorică. Despre un alt episcop al Tomisului, Ioan (păstor în acel scaun pe la anii
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
într-un anumit sens, chiar sinteza operei lui Augustin (sapientia et eloquentia), așa cum s-a spus. Pe baza acesteia, s-a ajuns la concluzia că Augustin scrisese aceste considerații ale sale mai cu seamă pentru predicatorul sacru, pentru autorul de omilii, chiar dacă problema privește toate persoanele culte adepte ale creștinismului. Există, într-adevăr, pasaje din Scripturi la fel de eficace, pe plan retoric, precum cele din autorii păgâni: motivul pentru care Augustin instituie această opoziție se datorează faptului că, deși imperiul devenise creștin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cum probabil se întâmpla și cu Sermones. Într-adevăr, și corpus-ul predicilor autentice ale lui Augustin, care fusese alcătuit de benedictinii din congregația San Mauro prin combinarea unor culegeri precedente, a fost mărit prin descoperirea unor florilegii cu noi omilii de către G. Morin și C. Lambot prin 1930 și foarte recent de către Dolbeau. De fapt, abia începând cu secolul al XVI-lea a fost adoptat, în cazul lui Augustin, ca și al altor scriitori antici, criteriul privitor la reunirea într-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ele, în funcție de persoanele cărora le erau adresate și în funcție de moment; instrumentul principal de comunicare cu oamenii simpli, crede Augustin, trebuie să fie limpezimea, chiar dacă acest lucru presupune, dacă ocazia o impune, chiar folosirea limbii de zi cu zi. Într-adevăr, omilia are un scop concret și de neînlocuit, acela de a fi înțeleasă de toți fără ambiguități. Dar acest lucru nu însemna că elaborarea literară trebuia să fie exclusă a priori; de aceea, Augustin găsește nimerit să folosească cu discreție resursele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Crucea lui Cristos este simbolul umilinței care se opune trufiei filosofilor, dar este și unicul instrument care ne permite să parcurgem drumul până la Dumnezeu. (Firește, chiar dacă le-am menționat în acest context pentru a respecta criteriul contiguității de conținut, aceste omilii au un loc bine stabilit în activitatea lui Augustin: predicile despre Evanghelie și cele referitoare la epistolele lui Ioan se situează în jurul anilor 414-416.) Bibliografie. Ediții: BA 71-72-73A/B, 1969-1988 (In Iohannem Tractatus: M.F. Berrouard); SChr 75, 19944 (I Epitre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ani, îndeamnă la întoarcerea privirii către patria cerească și nu către cea pământească; violențelor barbarilor care produceau tulburare în suflete, el le opunea violențele donatiștilor; jefuirea Romei demonstra cât de efemere sunt bunurile din această lume: sunt motivele prezentate în omilia Despre distrugerea Romei (De excidio urbis Romae). Mai puțin înflăcărate și mai științifice sunt discuțiile purtate de Augustin în unele din epistolele-tratat: prima poartă numărul 102 și examinează șase chestiuni care fac obiectul unei polemici cu păgânii (mai ales cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
primatul său diocezei din Arles, însă acțiunea s-a soldat cu un eșec. A murit în 449. Ilarie a scris Viața lui Saint-Honorat (Vita Honorati), predecesorul său, sub forma unui discurs funebru pronunțat în 430. Pare să fi scris și omilii pentru sărbătorile de peste an, o explicație a simbolului creștin, multe scrisori și chiar poeme; toate s-au pierdut. Biografia lui Ilarie a fost scrisă de Honorat, episcop de Marsilia. Bibliografie. Ediții: SChr 235, 1977 (M.-D. Valentin); 404, 1995 (Vita
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Valerian a fost confundat cu un anume Valeriu care fusese monah la Lérin și a devenit apoi episcop la Nisa. Știm foarte puține lucruri despre Valerian, găsite în actele sinodale și în epistolarul papei Leon. S-au păstrat douăzeci de omilii cu conținut ascetic și o Epistolă către călugări privitoare la virtuțile și întocmirea doctrinei apostolice. Și el pare să fi fost adeptul unor doctrine semipelagiene pe care le-a dispus cu claritate și simplitate, într-un stil foarte îngrijit, deprins
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Apolinarie aflăm că Faustus era un foarte apreciat predicator; multe din predicile sale au fost cu siguranță publicate, dar s-au amestecat în culegerile altor scriitori; potrivit unora, pot fi atribuite în mod cert lui Faustus treizeci și unu de omilii, după alții, mult mai puține. El este și autorul unui Elogiu închinat lui Honorat, fondatorul mănăstirii de la Lérin. În panorama culturală foarte rafinată a Galiei secolului al cincilea, Faustus se situează la un nivel destul de bun; stilul său este exagerat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Isidor din Sevilia. Ghenadie ar fi scris și un Tratat despre mileniu, cu dovezi luate din Apocalipsa Sfântului Ioan care, potrivit unora, ar putea fi Expunerea despre Apocalipsa Sfântului Ioan, text atribuit lui Augustin, format din optsprezece sau nouăsprezece omilii. În sfârșit, merită amintită o Epistolă despre propria credință trimisă Preafericitului Gelasius, episcop al orașului Roma. Bibliografie. Texte: De viris illustribus, TU 14, 1, Leipzig, 1896; PL 58 (De ecclesiasticis dogmatibus). Studii: S. Pricoco, Storia letteraria e storia ecclesiastica dal
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]