5,154 matches
-
Barthes nu caută să deosebească în limbaj un regim de discurs literar de altele nonliterare (prin criteriul obiectivității). Eforturile de a izola literarul, de pildă prin găsirea procedeelor retorice ale înstrăinării sau insolitării, nu făceau decît să ratifice un esențialism ontologic: conform lui, literatura se deosebește esențial, de pildă, de istorie, în sensul în care ceea ce înțelege cititorul dintr- un roman istoric și o istorie (eventual romanțată) are semnificații radical diferite. Postulatul literarității ne sugerează că peste un anume prag de
De ce zahărul e violent by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5441_a_6766]
-
autorului” pentru a rămîne exclusiv opera, limbaj în sine, desfăcut de relațiile cu ființa meditativă, afectivă, corporală, căruia, bunăoară, structuralismul i-a dat o impozantă ilustrare, prin repunerea în drepturi a ființei. Opera nu se cuvine văzută în afara implicației sale ontologice: „Este un «cuvînt fundamental» opera-om, în accepțiunea Eu- Tu(ului), folosită de Martin Buber într-una din cărțile despre împlinirea ființei”. E vorba cumva de renunțarea la criteriul estetic? Cîtuși de puțin, ci de aplicarea sa într-o perspectivă
O critică existențială by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5404_a_6729]
-
gândurile și sentimentele cele mai intime ale eu-lui poetic, în vreme ce funicularul reprezintă exterioritatea, raporturile poetului cu lumea înconjurătoare. Această viziune amintește de filosofia lui Mihai Șora, cu precizarea importantă că poetul Constantin Abăluță este un Mihai Șora ŕ rebours. Modelul ontologic al lui Mihai Șora este imaginat ca o sferă, U(niversala) P(utință) de rază nulă. Verticala acestei sfere, raza, este locul geometric al interiorității ("ascensorul" lui Abăluță), iar orizontala, suprafața, cel al exteriorității ("funicularul" aceluiași). Evident, loc al exteriorității
Tristețea orfevrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6669_a_7994]
-
XXI va fi religios sau nu va fi deloc“, e interpretată relaxat, ca un îndemn către o „spiritualitate a trupului“, către un „nou timp spiritual“... Numai că aici intervine un echivoc. Niciodată creația care contează nu și-a pierdut statutul ontologic. „Dezumanizarea“, irelevanța realului n-au fost decît strategii, maniere fie și foarte complicate ale eului creator de-a se exprima în textura teoretică ce n-are sens în afara unei racordări la existențial a produsului artistic. „Dezumanizarea“ e un simplu truc
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
nu corectăm "adevărul", adaptîndu-l universului interior, ci îl modificăm pur și simplu, "inventîndu-ne" o existență în interiorul căreia ne distribuim ca protagoniști. James crede, de aceea, ultimativ că, dacă arta e mimesis, atunci ea nu poate fi decît reflecția acestei "coruperi" ontologice a realității. Romanul "taie" o bucată din spațiul înconjurător, adică direct din "ficțiune". "Adevărul" său absolut ajunge, ca atare, irelevant, întrucît "problema" romanului nu e "realitatea", ci tocmai absența ei. Henry James a fost acuzat frecvent că nu-și "explică
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]
-
rouă. Mirosea. Parcă s-ar fi parfumat anume pentru mine cu lavandă!" (Fericirea lui Julien Ospitalierul). Dandysmul acestui personaj pare o mască a ceea ce părintele său scriptic nu cutează a mărturisi decît indirect, și anume acea despărțire de ființă, "ratarea" ontologică a creatorului de acest tip, extrovertit prin simulare. Teatralitatea feerică a lui Emil Brumaru e congeneră cu cea minulesciană. Disociat de sine, poetul nu încetează a curta lumea. A o trata ca pe o compensatoare atracție. Din nou intervine o
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
faptul că, doar pentru că suntem în preajma unui obiect care miroase puternic, de exemplu, nu presupune că trebuie să credem că există neapărat un alt obiect cu un miros cu mult mai puternic decât acesta ca să acceptăm existența primului. 3. Argumentul ontologic asupra existenței divinității. St. Anselm, arhiepiscop de Canterbury, susține: “Dumnezeu există cu condiția să existe logica ca el să existe”. Dacă crezi că ai nevoie de Dumnezeu, atunci în mod evident crezi că el există. Criticii spun că argumentul ontologic
Top 3 argumente pro și contra existenței lui Dumnezeu by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/64581_a_65906]
-
ontologic asupra existenței divinității. St. Anselm, arhiepiscop de Canterbury, susține: “Dumnezeu există cu condiția să existe logica ca el să existe”. Dacă crezi că ai nevoie de Dumnezeu, atunci în mod evident crezi că el există. Criticii spun că argumentul ontologic este o afirmație aberantă, care nu se bazează pe nicio dovadă concretă. Combatanții acestei teorii spun că ea se constituie într-un cerc vicios: concluzia se bazează pe o premisă care, la rândul ei, are la bază concluzia inițială.
Top 3 argumente pro și contra existenței lui Dumnezeu by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/64581_a_65906]
-
în urma ta / astupînd sunete și chipuri (...) îți tîrăști picioarele / trupul tău adăpostește / rănile multor anotimpuri / te încăpățînezi / ca iedera ca buruienile" (în noapte). Ori sare peste regnuri, din același imbold al recursului la paradigma naturală, precum un blindaj împotriva vidului ontologic: „acolo în visul lui de copil / am să mă nasc încă o dată/ efemeridă sau cactus sau / afectuos animal de companie" (Asta e). Ca și: „ea era singură / precum bătrîna barză / de pe acoperișul primăriei" (dus-întors). E pusă la contribuție și o
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
ni-l înfățișează uneori textele lui Caragiale, iar nu reminiscențele noastre de lectură din vremuri îndepărtate, este nu numai sentimental, liric și melancolic, ci și de-a dreptul trăitor de drame existențiale majore, măcinat de suferinți veritabile, sfîșiat de neîmpliniri ontologice, (...) o ființă cutreierată de presimțirea sumbră a morții". Conu Leonida? „Este, în felul lui, un poet: în versiunea lui, atît morfologia momentului istoric 11 februarie, cît și aceea a republicii ca formă de existență socială sunt transfigurate și sublimate în
Un dicționar atipic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6407_a_7732]
-
a lui Borges cel dintotdeauna. Există o pace adâncă și o împăcare, dublate, paradoxal, de neliniște, în arta poetului, ca în jocurile manieriste. Din existența totală, cea spre care năzuiește eul liric, face parte și moartea, instalată calm la ospățul ontologic: „mortul nu e un mort: este moartea./ Precum Dumnezeul misticilor,/ căruia trebuie să i se refuze toate predicatele,/ mortul pretutindeni străin/ nu este decât pierzania și absența lumii". (Remușcare pentru orice moarte). În echilibrul de o clipă dintre ființă și
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
interviu de cercetare pentru cartea mea Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc. Impenetrabil, hieratic, distant, politicos, lipsit de umor, de o solemnitate pe cât de crispată, pe atât de adânc înrădăcinată în însuși modul său de a exista, ontologic descumpănit, depeizat, de fapt fără contact cu lumea reală a României post-totalitare, așa mi-a apărut atunci (eram împreună cu Stelian Tănase care m-a ajutat să ajung la el). Actor sau martor? Într-un top al celor mai proaste cărți
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
o conștiință care să observe fluctuațiile măsurătorilor, probabilitatea ar fi o noțiune fără sens, la fel precum „căderea” ei în materie. E ca și cum un spirit, ca să se întrupeze în ceva particular, are nevoie de o conștiință cu rol de martor ontologic. Dacă nu ar fi martorul, nu ar fi căderea și nici particula. Prin analogie, căderea spiritului în trup ține de tipar cultural pe care, de la miturile cele mai vechi pînă la acceleratoarele de particule, îl regăsim în mod constant. Concluzie
Erezia cuantică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4707_a_6032]
-
i-ar putea produce „o rană mai mare”, în care ființa ar putea „îngheța” prin depersonalizare, vorbind despre sine „ca despre altcineva”. Are loc un impact între scriptorul care se livrează fatalmente formei și informalul vieții care-i asigură identitatea ontologică. Excedat de egalizarea lui cu textul, acesta tînjește după informal ca după o stare ingenuă de care se poate bucura cu o umilință ce neutralizează orgoliul creatorului: „Astăzi n-am fost în stare să scriu/ decît o jumătate de poezie
Poet pur și simplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4438_a_5763]
-
ci alteritatea, îndepărtarea nostalgică de acesta, pînă la negație: „Nu mai am nici un semn de la tine. Uneori, marea vine la mine - și marea nu ești./ Uneori vine muntele - și muntele nu...” (Tratat de singurătate). Fundalul poemului nu e de factură ontologică, ci, la un moment dat, atît de pregnant, un deșert mort, o colecție de exponate muzeale: „Dragostea a străbătut cu tălpile goale deșertul/ și s-a strecurat pînă în camera mea” (Dragostea merge la muzeu). Poezia devine o feerie a
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
o manieră moldovenească de a povesti, bazată pe armonia frazei în sine, manieră ce avea să ajungă la apogeu în perioada interbelică, odată cu Mihail Sadoveanu; în sfîrșit, provincialul Hogaș, depărtat de capitalele literare, și-a făcut din izolare o virtute ontologică; fără vîrstă certă, proza lui se află în afara timpului.
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
se percepe drept „un ghem poate o pungă de plastic umflată, / gata să crape / de atîta filosofie și ură îndelung frecventate”. Adnotînd nota unui destin mistic („Mă tîrăsc în dîra unei promisiuni mascate cu grijă”), se lasă în voia confuziei ontologice: „Eu, un anonim care nu face diferența între cele gîndite/ și cele adevărate”. Tentația d-sale nu e însă o „salvare” prin căință, o redempțiune care să-l alinieze tipului uman standard, ci o adîncire în izolarea crizei. Aidoma unui
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
funcționarii scârboși, vecinii care vor să taie plopii, cârpele care atârnă prin copaci etc. Bineînțeles, sunt câteva probleme în plus: nu doar raportul omului „nou”, nouăzecist, cu omul vechi, comunist, dar și raportul basarabeanului cu rusul, respectiv cu românul. Problema ontologică, istorică, morală etc. se complică identitar, zombie-ul moldovean are și o „dimensiune” națională, nu doar socială, el este un refuzat la salonul națiunilor, un bicefal dintr-o specie imprecisă. Iulian Ciocan a scris o carte uimitor de profundă și de
Povești din Basarabia by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5571_a_6896]
-
cumpănă. Reflecțiile asupra poeziei, readuse acum în discuție, sunt dintre cele mai definitorii pentru angajarea existențială a scrisului fondanian, ce rămâne totuși foarte atent la arta cuvântului, evitând însă orice cădere în formalism și menținând foarte viu accentul pe dimensiunea ontologică a mesajului. „A privi în față oribilul” și „războaiele cele mai crude” fără să cedezi, „fără a te lăsa doborât - cum se scrie în notele ce pregătesc cartea despre Baudelaire, „a nu pierde speranța” - sunt reguli devenite și ale sale
Cu Benjamin Fondane dincolo de Istorie by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/5570_a_6895]
-
umană, „prea umană”, sau de o simpatie irezistibilă pentru un univers poetic chinuit, disonant și totuși grandios, emanînd dintr-un spirit polivalent și flamboiant, anxios și efervescent, a cărui inteligență vastă, dar „rănită secret”, mărturisește ca puțini alții despre „răul ontologic” al finitudinii umane? Un spirit care se revoltă, ca puțini alții deasemeni, împotriva „răului secolului”, acea „dictatură carteziană a spiritului” pe care a adus-o cu ea mecanicitatea civilizației industriale de masă. Un spirit care nu acceptă „logosul castrator” al
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
unui Iov care nu-l va regăsi nicicînd pe Dumnezeu - ne face să resimțim progresiv, dar cu ce forță!, că exodul modern, asemenea exodurilor precedente din istorie, transformînd pe toți dezrădăcinații planetei în evrei ai altora, manifestă irevocabil profundul exil ontologic al oricărei făpturi umane. Un exil întărit, în cazul omului modern și contemporan, de faptul de a fi supus, în mod aparent ireversibil,unui destin linear bornat, unei raționalități pragmatice fără ieșire și unei nivelări impersonale din ce în ce mai copleșitoare la scară
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
de gravitate, cum spuneam. Ultimul registru al regizorului este unul grav fără rest, în marasmul unui univers totalitar reperele dispar unul câte unul, iar Blaier urmărește un astfel de joc perfid între esență și aparență, unde indiscernabilul devine o categorie ontologică. Andrei Blaier ne lasă o amprentă unică a unui spirit viu, un cineast înzestrat cu o sensibilitate deosebită și cu un autentic talent. Pierderea lui Alexandru Tocilescu și a lui Andrei Blaier marchează o retragere discretă a unor domni care
Memento Andrei Blaier by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5063_a_6388]
-
nu poate ajunge la ființă fără femeie, nici femeia fără bărbat și nici unul din dânșii fără Șehina, care e partea femeiască a femeii” (42). Repetat de mai multe ori de-a lungul povestirii, adevărul Cabalei se dorește a fi fundamentul ontologic al metaforei favorite a lui Soviany: cercul care se învârte înainte și înapoi. „Cercul e prins între cele două mâini ale lui Dumnezeu: mâna care apucă și mâna care sloboade. Cuvântul care pleacă din gura lui Dumnezeu e spânzurat pe
Un roman saturnian by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/4491_a_5816]
-
purcede din Spirit și se întoarce în Spirit. Iar rotirea cercului - de la Coroană la Temelie și înapoi - e zugrăvită amănunțit pe Arcanele Majore ale Tarotului” (110). Splendide considerații! Din păcate, vâna prozatorului nu e suficientă pentru a susține această construcție ontologică. Desfășurarea spațială a romanului - din Grecia pâna la Stambul, Viena și Paris - nu e dublată de suficientă fervoare a acțiunii. Romanul misterelor sfârșește prin a obosi. Erotică saturniană, istoria lui Kostas Venetis, este o apologie indirectă a amorului socratic în
Un roman saturnian by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/4491_a_5816]
-
comune. Din toată proza lui Baștovoi reținem presiunea discursului spre o anumită visceralitate. Aici e vorba de cea legată de autenticism, cum ne obișnuise încă de la volumele de poezii. Baștovoi propune o paletă comună de atitudini aforistice, în care aluviunile ontologice strâng, deseori impercetbil, reziduuri biografice și le transformă în interogații casante. Textul lui Baștovoi este umanizat, ca la unii optzeciști, iar autoironia favorizează jocuri secunde. Nu ești copil dacă nu ai încercat să prinzi vreodată o pasăre cu mâna, spune
Literatura basarabeană. Tainele rațiunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4489_a_5814]