2,543 matches
-
un colaj de evenimente.Nu-i mai era teamă. A întins mâna, deschizând pumnul și a lăsat talismanul să cadă. Spre surprinderea lui acesta a rămas lipit de palmă, luminând atât de puternic, încât și-a acoperit ochii, să nu orbească. A auzit o voce, fără chip sau formă:" Fără voință și determinare ești pierdut. Ce vezi, sunt simple proiecții ale unei holograme formate din iluziile trăirilor, pe care ți le-ai creat singur. Nimic nu-i real într-un univers
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
tot din casă ! Înhață privilegii pe timp de patru ani că sunt „aleșii” obștii, cu foamea lor de bani ! O pauză alertă și între două zboruri se-ascunde „furăciunea” afară în „off schoruri” Justiție adesea cu oameni compromiși, ce-s orbi la adevăr și vai, nu sunt demiși ! Nu poate Adevărul să fie așa obraznic ... L-au surghiunit neajuns, tocmai la dracu-n praznic ! Și apoi apar din nou, „lucrând” în faptul serii, se-mbată iar cu vise din aburii puterii
FABULĂ MODERNĂ de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385337_a_386666]
-
cu înțelegere orice preț. -Domnu* Andrei, mi-a plăcut mult faptul, că v-am avut în pensiunea mea, datorită dumneavoastră am restabilit relațiile cu sora mea, Violeta mi-a povestit, cum ați încurajat-o, să-și caute dreptatea. Banul mă orbise, mi-am revenit, am făcut contract de muncă pentru soră, i-am stabilit un salariu bun, iar Măriucăi i-am interzis, ca pe viitor să se mai ia de sora mea. Ăsta e prețul, Victor i-a întins nota de
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ VI de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385341_a_386670]
-
Adresându-se unui intelectual contemporan cu noi, Academicianului Eugen Simion, autorul strecoară subtil un reproș fundamental, pe tema eternului conflict dintre politică și cultură. Mi-a rămas în minte un superb citat din Volaire, emblematic pentru subiectivismul care ne poate orbi, uneori: “imaginatia galopează, dar judecata merge la pas”. Parcă anume alese pentru a ne dezamorsa tonul apăsat din materialul anterior, urmează pastilele într-un vers semnate de Ion Pillat, montate de Gheorghe Junescu, pe fundalul unor imagini pe care, iată
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92905_a_94197]
-
de la cele mai banale, la cele mai grave; patru puncte cardinale ale unei persoane care a trăit, a iubit, a urât, a râs și a plâns. Acum se relevă doar un gol cu patru laturi, o grotă cu reverberații neînțelese, orbite fără retină. În fața acestui punct de impas, apare artistul, care reclădește pe acest schelet musculo-cavitar o sumedenie de imagini și de idei, de culori și de trăiri. Nu asamblează piesele unui puzzle ci plămădește, creează - derivata întâi, derivata a doua
La Sala Dalles din Bucureşti, medicină, artă plastică şi poezie [Corola-blog/BlogPost/93010_a_94302]
-
Comunismul instaurat în Europa primei jumătăți a secolului XX s-a năpustit ca o fiară asupra oricăror forme de credință care nu urmau doctrina comunistă, în țările care i-au căzut victimă, printre care și în România. Conflictele între laicii orbiți de comunism și biserică, pe fondul permanentelor frământări generate de acțiunile rezistenței anticomuniste în diferitele ei forme, ofereau reprezentanților bisericii două posibilități: fie menținerea și susținerea ideilor lor, purtând manifestul roșu în buzunar, fie convertirea lor peste noapte în comuniști
Temniţă pentru spovedanie! Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus [Corola-blog/BlogPost/93491_a_94783]
-
adapt.) Nicio zi de vară nu-ți va fi complice când a ta iubire-i suava și dulce mugurești în primăvara legănată-n vânturi ce-ți fură căldură doar cu aspre canturi dar în ceru’-albastru ochii ți se-afundă orbindu-i culoarea, soarele-l inundă frumosul renaște din a lui trăire sau noroc având cu-a naturii fire o vară eternă porți în primăvara phoenixând adesea că o floare rară neștiind, senina, ca îmbătrânești ești că nemurirea fiindcă-ntinerești trăiești
SONET 18 de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383181_a_384510]
-
2184 din 23 decembrie 2016. Ana Blandiana: ,,O țară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susținut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoșilor plecați la luptă, o țară halucinantă, un pământ cântător și orbit de lumină proslăvește în versurile sale recente Ștefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaște țărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă și riscantă pentru că ea se produce în afara
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
păsările umblă ... Citește mai mult Ana Blandiana: ,,O țară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susținut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoșilor plecați la luptă, o țară halucinantă, un pământ cântător și orbit de lumină proslăvește în versurile sale recente Ștefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaște țărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă și riscantă pentru că ea se produce în afara
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
dându-i unicitate și culoare. Revelatorii ni se par câteva definiții literare: „unul dintre altarele României” (Ioan Barbu), „oraș al pensionarilor” (Lucian Avramescu), „mândra capitală a culturii și credinței strămoșești - Râmnicu Vâlcea - o lumină densă și arzătoare ce m-a orbit instantaneu” (George Călin), „tărâm plin de sacralitate, ținut binecuvântat de Cel de Sus cu munți, podișuri și dealuri, văi de o incomparabilă frumusețe [...] acest Paradis al României” (Sandu Aristin Cupcea), „lăcaș mirific” (Emilia Dănescu), „oraș cu porțile neferecate” (Ion Drăghici
O CARTE-TEZAUR, DAR SCRIITORICESC PENTRU UN ORAŞ VOIEVODAL de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383200_a_384529]
-
mai clarifica câte ceva, dar în rest? Nimic. Bătea pasul pe loc. Să zicem că Anton se va da de gol cu ceva. Dacă știe atât de multe despre Delia, s-ar putea să fi avut și niște intenții, poate îl orbește gelozia... Sosi și ziua de joi. Nerăbdător, Ștefan îl sună pe Anton la telefon. — Mi se pare mie, sau norii se pregătesc să ne întunece ziua și eu visez la ziua aceasta, să simt mirosul câmpului, ce să spun, sunt
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383261_a_384590]
-
soarelui. În ramuri se vor dezlănțui apoi mii de muguri și flori... rod bogat... Multicolore păsări ciripi-vor spre cuiburi... Dinspre miazăzi va bate cântecul lor, destrămându-se încet în seara picăturilor de ploaie. Umbra se va-ntinde spre stele, orbindu-le... Soare...ceasuri lungi... Trecem prin anotimpuri...adunând amintiri. Și iar veni-vei, trecută iarnă, cu rugă de-așezare pe asfalt, iar cerul va fi o copertină grea. Eterna chemare... Flori Gomboș**** Referință Bibliografică: TRECUTĂ IARNĂ / Florica Gomboș : Confluențe Literare
TRECUTĂ IARNĂ de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383284_a_384613]
-
Acasa > Versuri > Iubire > DROGUL CARE TE ORBEȘTE Autor: Mihaela Moșneanu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului iubirea este drogul care te orbește Luminița Scotnotis care te transformă în paralele te-mprăștie prin decorul dragostei aducându-te pe o treaptă a destinului
DROGUL CARE TE ORBEŞTE de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383294_a_384623]
-
Acasa > Versuri > Iubire > DROGUL CARE TE ORBEȘTE Autor: Mihaela Moșneanu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului iubirea este drogul care te orbește Luminița Scotnotis care te transformă în paralele te-mprăștie prin decorul dragostei aducându-te pe o treaptă a destinului cuiva mai tot timpul iubirea oscilează prin curbe brăzdează aerul de multe ori se mai supără că răutatea și ipocrizia îi
DROGUL CARE TE ORBEŞTE de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383294_a_384623]
-
îi dau brânci dar ea este leacul lor iubire ghem de viață îți deșiri ața pe unde-apuci se rupe de multe ori dar tu o înnozi și-o pui la loc acolo pe unde treci Referință Bibliografică: drogul care te orbește / Mihaela Moșneanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1917, Anul VI, 31 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Moșneanu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
DROGUL CARE TE ORBEŞTE de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383294_a_384623]
-
prețuire, a fost împinsă cea mai frumoasă fată din Stațiune, un fel de Regină a Revoluției. § Urât destin i-ai hărăzit Stațiunii. Mai bine aluneca în vale. Ai devastat-o, i-ai împins locuitorii spre crimă și jaf, i-ai orbit atunci când a fost vorba să-și aleagă un conducător. Am hotărât: Șeful Gărzilor Reunite este omul potrivit! Un popor are numai ceea ce merită! Pot dovedi că, încrucișând doar brațele, un neam poate înlătura orice Împărat, Dictator sau General! Președinte! Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase dintr-un scrin două chei de fier și se apropie de ușița blindată, introducând una În broasca superioară. Chiar pradă chinurilor care acum aproape că Îl orbeau, Dante observă cu uimire acea capodoperă a artei mecanice. Încuietoarea era concepută În așa fel Încât, pentru a o deschide, trebuia să se acționeze În mod alternativ cu fiecare dintre cele două chei, Învârtind-o pe prima cu o rotație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
teologul vorbea despre epoca Îngerilor, care se răsculaseră Împotriva lui Dumnezeu, a Uriașilor, care se născuseră din oasele Îngerilor și stăpâniseră Pământul asuprindu-l cu puterea lor. Despre o epocă a Profeților, care primiseră darul de a vedea și muriseră orbiți de ceea ce Întrezăriseră, și a Anticilor, care ridicaseră monumente nemăsurate, Însângerându-l cu bătăliile lor. În sfârșit, despre epoca Celor din Urmă, care aveau să moștenească Pământul, dacă aveau să știe cum să evoce puterile nemăsurate ale celor dinaintea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
avea acces la acest sânge În mod neîngrădit, la adăpost de invidia rivalilor. Și apoi, cine știe, poate că forma lumii e Într-adevăr splendidă și Înfricoșătoare precum chipul lui Dumnezeu și, ca și acesta, trebuie Învăluită, ca să nu ne orbească. Probabil că ai dreptate, messer Flavio. Dar se spune că În clipa cea din urmă, Înainte să se prăvălească În tenebre, ochii condamnaților la orbire cunosc o strălucire miraculoasă, care le dezvăluie forma lucrurilor. Poate că noi toți căutăm tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cap. — Omul e șiret și inteligent. Dar știe Încă prea puține. Încă. Pronunțase ultimul cuvânt pe un ton Îngrijorat, care nu Îi scăpă prințului Bisericii. — Crezi că se află pe pista cea bună? — Nu. Sunt sigur de asta. E confuz, orbit de perversa lui credință În rațiune. Se văd bine amprentele maeștrilor de la Facultatea de Arte. — A fost și el la Paris? Dar trebuie că era abia un copil... — Diabolica lor lecție, cu mesajul ei Înșelător, a secerat infinite victime. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și de neglijență, simbolurile constelațiilor și cele șapte planete cu orbitele lor. Un Întreg zodiac În descompunere, care se Întindea pe toată suprafața curții interioare. Dante era dezorientat. Câte nopți Își petrecuse pe acele semne, cu conștiința și cu simțurile orbite de lascivitate? Cerul Paradisului... Dar exista cu adevărat un Paradis pe undeva, În afară de acea obscenă parodie de piatră, unde șteoarfele dormeau cu amanții lor ocazionali? Ici și colo, piesele de marmură dispăruseră, Însă traseul astrelor era Încă vizibil, și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zise. Apoi schiță un pentagon În văzduh. Degetul său lăsa o dâră de sânge ca aceea de pe pieptul lui Ambrogio. — Ce vrei să-mi spui? Întrebă Dante neliniștit, În timp ce urma din aer se risipea Încetul cu Încetul. — Noi, morții, suntem orbi În privința prezentului, Întrucât În prezent este existența, care ne e refuzată. Însă vedem departe, ca și când viața noastră ar fi amplificată de una din acele sticle convexe pe care le șlefuiesc maurii pe pământurile Arabiei. Ca printr-o asemenea sticlă văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Brazdele de pe chip Îi deveniseră mai accentuate. Acum, o rețea de flăcări Îi străbătea figura, care Începea să nu se mai deslușească. Doar anevoie trăsăturile omenești se mai puteau recunoaște În văpaia care, Întinzându-se, Îi devora trupul. Dante era orbit. Era cât pe ce ca flăcările să Îl atingă, când dintr-o dată se trezi. Se ridică din pat tremurând. Privirea Îi alergă spre fereastra deschisă, În căutarea astrului pe care Îl visase. Se arătau zorii. Înaltă peste zare, abia Învăluită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând pe Bargello de dincolo de perete. Se găsea Într-un loc neobișnuit. Ochii săi, Încă orbiți de lumina de afară, avură nevoie de câteva momente până să se deprindă cu penumbra noului mediu. I se părea că se află În corpul unei mari corăbii, o magazie largă, locuită de un popor de spectre care se agitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ale zorilor Dante se năpustise la drum lovind aprig din pinteni, istovindu-și calul. La câteva mile de zidurile cetății Pisa, urmele fugarilor deviaseră spre coastă, părăsind strada care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea la destule mile de coastă. Acolo, se Întindea o mlaștină enormă, Întreruptă de mici povârnișuri și băltoace, cu câteva limbi de pământ nisipos. Oprindu-se În dreptul unui șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]