3,713 matches
-
ei frazele lăsate de izbeliște atâta amar de vreme, Antoniu așează pe scândura-birou caietul, ascute unul din creioane, se foiește , mângâie câinele care tresare În somn și-și mișcă urechile clăpăuge, și, Încet, Încet, cu teamă, ca un hoț ce pândește, să adoarmă stăpânul casei, ca să poată fura, Începe să scrie... Sindromul Da Vinci ,,Astăzi, 13 septembrie, redactorul-șef al celui mai important cotidian din țară, s-a trezit la ora 7 dimineața cu certitudinea că peste noapte a devenit nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
țară, s-a trezit la ora 7 dimineața cu certitudinea că peste noapte a devenit nimeni altul, decât ...Leonardo Da Vinci. Medicul curant, cel care-l consultase de multe ori În momente delicate ale sănătații, l-a avertizat că-l pândește pericolul de-a se trezi Într-o bună dimineață cu totul altă persoană. Și cine putea fi mai potrivit pentru apetitul lui artistic, dacă nu marele Leonardo, geniul tutelar al Renașterii? Odată cu trezirea din somn a venit și certitudinea redactorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
an de iubire disperată și de crize de gelozie din partea mea, crize pe care Ema, femeie coaptă și experimentată, le privea uneori ca pe un spectacol pe care-l dă În fața musafirilor, un copil răsfățat și capricios. Începusem s-o pândesc, să Îi cer din ce În ce mai multe Întâlniri, să Îi pretind să-și petreacă timpul liber cu mine. Nu realizam că situația ei familială o Împiedică să facă acest lucru, nu ascultam decât de propriile-mi sentimente și instincte, ce mai, judecata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
magherniței. Se agață de poveștile lui Antoniu cu disperare, le cere, i se uită rugător În ochi și le comentează ca de obicei, cu aceeași voce gravă. Nu vorbește de moarte, nu-l sperie apropierea ei. O simte cum Îi pândește ca o panteră vicleană trupul, dar nu știe când aceasta va face saltul decisiv. Nici nu-l interesează-e pregătit, și asta contează. Viața unui vagabond e numai În mâinile lui Dumnezeu. Regretă că nu va mai auzi șuieratul trenurilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o stranie luminozitate. O lucrare splendidă, datată 1923, semnată indescifrabil și Încadrată de o ramă art-deco. Ca s-o vândă, a făcut un drum chinuitor, a schimbat trei trenuri și a petrecut o noapte Într-o sală de așteptare sordidă, pândit de niște țigani care vroiau probabil să-l jefuiască.. Norocul lui a fost că nu a putut nici măcar să ațipească. Când a ajuns Însfârșit, pe maidanul transformat sub cerul liber În anticariat, era de-acum sleit oboseală, și dornic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
devenit și eu un derbedeu, un vagabond din mulțimea de vagabonzi care cutreieră lumea, o părticică dintr-un mecanism uns cu toate alifiile, un ratat, un păcătos, un ,,fluireră-vânt, un fu-te lume,, ,cerșetor cinic și ticălos pe care-l pândește doamna cu coasa În ficare clipă, nebun histrionic, logodnicul ghetourilor, Înțeleptul gunoaielor și sihastrul miazmelor. În prima noapte pe care o petrec În cavou Ăcavou rimează perfect cu ghetouă, visez că tatăl meu Îmi dă Înapoi iubita, vie și nevătămată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
școlare, singurele cărți legate din casa noastră sunt cele primite cadou de părinți cu ocazia vreunei internări în spital. O treime din biblioteca noastră constă în Sămânța dragonului (de la histerotomia ei) (morala: nimic nu e veșnic lipsit de ironie, râsul pândește întotdeauna într-un ungher), iar celelalte două treimi sunt reprezentate de Jurnalul argentinian al lui William L. Shirer* și (aceeași morală) Memoriile lui Casanova (de la operația lui de apendicită). În rest, cărțile noastre sunt scrise de Sophie Portnoy, fiecare nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
doctorul din minte. — Trebuie să te Întinzi, spuse el, și să Încerci să dormi. Dar n-a mai fost nevoie de răspunsul ei evaziv, „Cum să dorm cu femeia aceea și stomacul ei?“, ca să și-l amintească pe domnul Peters pândind din colțul lui Întoarcerea fetei ca să-și reia micile lui plăceri inofensive. — Trebuie să iei cușeta mea, zise el. — Cum? La clasa Întâi? Neîncrederea și speranța ei Îl făcură să se decidă. Se hotărî să fie princiar la scară orientală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cules, pentru că de-a lungul Întregului trotuar estic erau aliniate mașinile celor ce le făceau concurență, iar fetele se aplecau peste ușile deschise râzând și fumând. Pe partea opusă a străzii, un bărbat singur Într-o mașină cu două locuri pândea răbdător. Myatt era iritat de gusturile incapabile de compromis ale lui Isaacs. Era frig În Bentley, simțea curentul pe obraz și, când o văzu pe Coral Musker trecând pe lângă el, sări brusc din mașină și-i oferi o țigară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și canapele. — Mă Întorc Înapoi la locul meu, zise ea. El spuse sfidător: — Nu la dumneata Îmi este gândul. Am alte lucruri la care să mă gândesc. Dacă nu vrei biletul, n-ai decât să-l arunci. Ea Îl văzu pândind-o, cu umerii ridicați iarăși a bravadă, a nepăsare, și Începu să plângă fără zgomot, Întorcându-se spre fereastră, spre râu și spre un pod care trecea și un fag desfrunzit străpuns de muguri timpurii. Așa mulțumesc eu pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu pași grăbiți. Pe Quin Savory n-avea cum să-l găsească În compartimentele de clasa Întâi, dar Îl găsi ascuns Într-o cușetă de clasa a doua. Cu bărbia vârâtă În pelerină, cu mâna peste căușul unei pipe, acesta pândea cu ochi mici și lucitori oamenii care treceau pe culoar. Un preot moțăia În colțul opus. Domnișoara Warren deschise ușa și păși Înăuntru. Se comportă ca un stăpân - se așeză fără a mai aștepta să fie invitată. Simțea că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Înăuntru, zâmbind Încurajator, și-i luă scrisoarea. Doctorul Czinner vorbi cu el, iar omul spuse și el ceva repede. Avea ochi terni, nefericiți. După ce plecă din nou, dr. Czinner Îi spuse fetei: — Nu-i place. I s-a spus să pândească pe gaura cheii și să vadă dacă ne transmitem ceva de la unul la altul. Coral Musker se așeză pe una din băncile de lemn și Își Întinse picioarele În direcția sobei. Dr. Czinner observă cu uimire: — Ești foarte calmă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și fata, iar santinela va trage În fugarul cel mai apropiat. — V-aș sfătui să rămâneți, Îi spuse dr. Czinner lui Coral. Nu sunteți În nici un pericol aici. Grünlich deschise gura să protesteze, dar nu mai spuse nimic. Toți trei pândeau fereastra și trecerea uneia din santinele, cu pușca petrecută peste umăr. — Cât va lua să deschideți ușa? Întrebă doctorul Czinner. — Cinci minute. — La treabă atunci. Doctorul Czinner bătu cu degetul În fereastră și celălalt soldat se apropie. Ochii lui mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
asta cu funcția de director? Cred că, În privința banilor, aș putea veni cu o cifră mai apropiată de a dumneavoastră dacă ați renunța la ea. — N-o vreau neapărat pentru mine, spuse domnul Stein, pufăind din pipă printre fraze și pândind cu coada ochiului cum se lungește scrumul la trabucul lui Myatt. Dar mi-ar plăcea - de dragul tradiției, Înțelegeți - să fie cineva din familie În consiliul de administrație. Scoase un chicotit lung și candid: — Dar nu am nici un fiu. Nici măcar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ceva cald. O îmbrățișare? chicotește Paula, ajutîndu-l să-și dezbrace haina de piele. Ți-am văzut omul cu motoreta încearcă un rîs înfundat Radu -, era și el la autogară. Fără Honda, evident. Zău?! vrea să se antreneze în glumă Paula, pîndind momentul să-i spună că i-a interzis s-o mai sune. Cum arată fără Honda? Cum poate să arate un bărbat care stă în crîșma autogării și bea țuică fiartă? Ar putea, la naiba, să-și cumpere un palton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de muncă nu a reușit să afecteze atmosfera din ce în ce mai apăsătoare din compartiment. — A, nu, nu mă refer la orori din acestea exterioare. Astea sunt povești de adormit copiii, o simplă bătaie de joc. Eu vorbesc despre teroarea adevărată. Cea care pândește din umbră în orice situație cotidiană, cam la fel cum întunericul pândește automatul de colo. Și a arătat înspre un automat din partea întunecoasă a vagonului. Un fluierat izbucni și apoi se stinse, iar trenul porni din nou, zguduindu-se. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
A, nu, nu mă refer la orori din acestea exterioare. Astea sunt povești de adormit copiii, o simplă bătaie de joc. Eu vorbesc despre teroarea adevărată. Cea care pândește din umbră în orice situație cotidiană, cam la fel cum întunericul pândește automatul de colo. Și a arătat înspre un automat din partea întunecoasă a vagonului. Un fluierat izbucni și apoi se stinse, iar trenul porni din nou, zguduindu-se. Își mișcă șezutul, aplecându-se într-o poziție didactică, de profesor. — Știi poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
asociază-le în mintea ta. Astfel, asistând la una dintre reprezentațiile date de Carol, vei putea să te liniștești la gândul că, de fapt, acel murmur mozolit al „izvorului“ lipsit de speranță este, de fapt, un tentacul reptilian străin, care pândește în tapițeria moale. Mâna lui Carol o porni în jos, prin pădurea ce o acoperea, condamnată fiind la o rută de zbor acceptabilă din punct de vedere social. Degetele mici își luaseră avânt pentru a se afunda în materia fertilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cumva să ți se pară că l-am judecat sau interpretat greșit. Că ți-am turnat gogoși. Intenționat sau nu. În povestea asta nu e nci o mână nevăzută care să tragă sforile, nu există un narator omniscient, care să pândească din umbră personajele. Ce îți spun eu e adevărul. Allah Akbar, știi ce înseamnă asta? Sunt trimisul Domnului. Grăiesc Adevărul - adevărul Domnului. „Nu există nici un alt Dumnezeu în afara lui Dumnezeu.“ Profesorul rostise aceste versete din Coran pe tonul cântat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
aurii produse de retină, mi-am dat seama că totul fusese în zadar. Mă aflam încă în vagon, iar profesorul era tot în fața mea. — Nu încerca să fugi, spuse el. Monstrul îmi citea gândurile. — Băiete, tu ești un ins care pândește trenurile imaginației. Nici mai mult, nici mai puțin. Numai că, vezi tu, de data asta ai căzut între șine. Hanoracul ți-e rupt și murdar, adidașii s-au uzat și ți-ai mai pierdut și caietul de însemnări. Te clatini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
copil. Reveniră apoi pe obraji, încă acoperiți cu un puf adolescentin. Carol nu-și planificase mișcările, pur și simplu își urma instinctele, dar mâinile ei știau ce va urma. Asemenea unor animale de pradă în plină acțiune, dădeau târcoale și pândeau, se ascundeau în spatele sânilor sau al oaselor de la șold, apoi treceau la explorarea epicentrului, simțind supunerea și reținerea în tot trupul lui Dan. Mâinile ei s-au îndreptat spre gulerul cu capse de metal al lui Dan, iar vocea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
deoparte - eu care devin tu atunci când scriu, tu care o să devii eu peste 20 de ani, timpul ăsta stupid: atunci sau cândva, cel mai bine e acum: dormi Matei, mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, BauBau te-a pândit ce te-a pândit de acolo, după colțul umbros al camerei lui tata (veșnic așa, întunecos, de acum până pururea și-n vecii vecilor amin) n-are nimic a face dacă tata va mai veni vreodată va aprinde lumina va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
tu atunci când scriu, tu care o să devii eu peste 20 de ani, timpul ăsta stupid: atunci sau cândva, cel mai bine e acum: dormi Matei, mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, BauBau te-a pândit ce te-a pândit de acolo, după colțul umbros al camerei lui tata (veșnic așa, întunecos, de acum până pururea și-n vecii vecilor amin) n-are nimic a face dacă tata va mai veni vreodată va aprinde lumina va cere senvișuri va citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
era frig și mama avea un pulovăr galben. Patria, în schimb, habar n-avea de toate astea. Așa cum stătea, lepădată în cuier, aveam, nu știu de ce, senzația că puțin îi păsa ei de pulovărul mamii. Într-o bună zi, am pândit ca nenea să nu fie prin preajmă, m-am furișat precum Rahan cel de odinioară, am apucat chipiul de cozorocul lui tare și, cu mare băgare de seamă, am făcut pipi în el. Nu mult, câțiva stropi, ca să nu intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
iar în culoarea ei, aveam, nu știu de ce, senzația că se oglindește imaginea unui căpcăun aflat la balcon cu o căldare imensă în mâini, un căpcăun rânjit care aducea ca două picături de apă cu Șchiopu Bărbosu, un căpcăun care pândea doi copii, iar ceea ce mă nedumerea pe de-a-ntregul era că ceva din senzația aia îmi spunea că, așa aplecați deasupra unor melci sau furnici, acei copii eram noi. De abia când, chirciți din nou deasupra melcilor și a furnicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]