5,724 matches
-
de-acum treizeci de ani, grea, din oase parcă, mă temeam oricând, chiar dacă nu făceam nimic, să nu mă prindă, să nu afle și-atunci mă ascundeam în vreun prun sau în coliba din fundul curții, unde trăgeam și-o pătură pe ochi și așteptam să plece „Ei”, așa le spuneam, fără să știu cine sunt. Mai ales că niciodată n-ai cum să știi care-i scândura putredă și care s-ar putea rupe sub picioarele tale, făcându-te să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
alături de Tom și Jerry, am visat cu rățoiul, ne-am jucat de-a indienii, îmi legasem pene și mă dădeam pe față cu vopsea de ouă... am băut, am descoperit tinerețea tumultoasă și muzica rock, pe care-o ascultam cu păturile în geam, de frica Miliției... În curtea noastră trăiam cu toții în armonie... E-adevărat că l-au bătut cu pietre pe Willy, că-i boazgă, și l-au băgat cu capu-n smoală, c-au violat-o pe fata croitoresei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mare pentru hol, are și geamuri, le-au blocat intrarea. Nu s-au uitat, muncitorii aveau bocanci grei, au băut vin și-au mâncat hamsii, ei au acoperit intrarea. După ce au adormit și mă prefac și eu că dorm, cu pătura pe ochi, mă ridic, merg încet, în picioarele goale, și ciocănesc în perete să-i întreb pe omuleți cum e la ei, dacă e cald și plouă, dacă au câini mici și pere și mai mici și prune. - Aseară am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
gât. Apa are gust de clor. Îmi curge sânge de la o gingie. Înghit. E un miros de stătut în birouașul în care abia am loc să mă mișc. Cărți pe sus, pe jos, pe pervaz, îngrămădite. Ziare. Grămezi de ziare. Pătura pe care-am întins-o pe podea, să mă lungesc când amorțesc de tot, un prosop pe care mi-l trag pe ochi. Dosare în care nu m-am mai uitat de ani de zile. Tăieturi, sublinieri, poze cu legende
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ne-a mers, așa, tare la inimă! Am plâns, cât sunt eu de bărbat, am plâns când te-am ascultat. Ce s-ar fi bucurat și Costache să te audă! Uite, asta-i pentru tine, am ales cea mai frumoasă pătură, e nouă, are niște cerbi pe ea. Și ia și sticla asta de țuică, de la mine. Fănele, vii și la parastas, nu? E-acasă la ei, Tinca săraca s-a pregătit cum a putut, au făcut femeile de toate. - Bogdaproste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ridică împleticindu-se, îmi face semn cu degetul la buze: - Șuuuut... mai vorbim, Fănele... *** - Unde-ai umblat pân-acum? Ai băut? Ce-ai băut? - Da, țuică. - Cu cine? - Cu Costache. - Cine mai e și ăsta? - Unchiu-meu. Ți-a trimis o pătură și o sticlă de țuică de caise, trasă de două ori, făcută de el. Mi-a zis c-ar vrea tare mult să te cunoască, poate te duci la el într-o bună zi. - Ia să văd... E frumoasă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
e aspergillus... - Ei, belgaforu’ și gadina voastră de râtani! Ia mai terminați! - Nu mai mișcați patul! am țipat. Lăsați-l, nu-l ridicați, nu-l mai zgâlțânați, nu mai bâțâiți din copite! Le strig să nu mă mai gâtuie cu pătura, să nu mai iasă din pereți, nu mai vreau. - Murmur, Furfur, Nergal, cum vă mai cheamă, nu mai jucați tananica și geamparale pe pieptul meu, au, nu mai pot să respir! Mă-nțeapă, mă zgârie. Degeaba încerc să-nhaț pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Sara, nu m-am mai anunțat, nu știu dacă... Nu se miră, nu se bucură excesiv, n-am deranjat-o. Are și ceva care mă scoate din minți. Ai putea să te dezbraci de tot, ea ți-ar da o pătură, să nu-ți fie frig, și haine de-ale ei, poate-ți vin. Dacă nu vrea, nu te vede. - Intră, lasă-ți haina aici... - Nu stau mult, am trecut doar așa... sunt idiot. Nu-mi rămâne decât să sper că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pînă În dreptul micuței plaje din fund și observă cum femeia se dezbrăca cu liniștită parcimonie În timp ce se lăsa noaptea, pentru a intra apoi În apa curată și călduță. Bărbatul aprinse Între timp un foc mare din ramuri uscate, Întinse o pătură pe nisip, se dezbrăcă la rîndu-i pentru a face o baie În mare numai pentru cîteva clipe și așteptă În cele din urmă, pe cînd afară se făcuse deja noapte, ca ea să vină la Întîlnire. Cu părul negru șiroindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strălucind de dorință, atît lui Diego Ojeda, cît și bărbatului care pîndea din Întuneric li se păru că apariția Niñei Carmen În acel moment era cea mai minunată și mai incredibilă din tot ce se putea imagina. Se lungi pe pătură, Își Înclină capul și Îi zîmbi lui Diego Ojeda, care Începu s-o mîngîie tremurînd, uimit fără Îndoială de faptul că acea făptură ireală și aproape divină urma să fie a lui. Se aplecă apoi s-o sărute, un sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
noapte, și știu ce carte poștală a găsit. Cearșafurile de hotel lasă aceeași impresie la atingere ca cearșafurile de spital. Suntem la distanță de mii de kilometri de când ne-am întâlnit, și degetele mari ale lui Brandy încă mai netezesc păturile de sub locul unde cândva îmi era bărbia. Fața mea e ultimul lucru pe care băieții și fetele go-go vor să-l întâlnească atunci când intră pe o alee întunecată în căutare de hapuri puternice. Brandy zice: — Ne întoarcem imediat ce vindem toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
atmosfera de familie din căminul unui geometru concediat În timpul ocupației (postul micului dejun cu cicoare și pesmet) ca și prezentarea „modei“ din anii 1943‑1944, când se purtau pantofi cu tălpi de lemn, apărători pentru urechi și paltoane făcute din pături cazone. Și faptul că odată tata ne‑a adus, sub poala paltonului, cu mare risc, niște melasă de la fabrica lui Milisić, unde lucra ca zilier, avea pentru Enciclopedia morților o Însemnătate la fel de mare ca diversiunea militară provocată la Clinica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vechi prelungitor, o pată de portocaliu strălucitor ca al echipamentelor de protecție, cu firele scoase și ștecherul atârnând într-o parte. În sezonul ăsta, spune Inky, toată lumea poartă perucile de-a-ndoaselea. Se poartă pantofii desperecheați. Se decupează o gaură în mijlocul unei pături soioase, spune ea, se poartă ca un poncho, și ești gata pentru o noapte de distracție în stradă. Pentru siguranță, în seara în care își iau o cameră la Sheraton, Evelyn aduce trei valize cu haine donate pentru sinistrați. Sutiene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o cerere pentru metadonă gratis și își vor croi încet încet calea spre heroină. Vor urma cursuri de perfecționare vocațională pentru adulți. Vor frige hamburgeri. Vor învăța să șofeze și să-și spele hainele, apoi își vor croi calea spre pătura inferioară a clasei de mijloc. Noaptea, când Packer și Evelyn se îmbrățișează sub câte-un pod sau pe cartonul așternut peste vreo gură de canal caldă din care ies aburi, când el își strecoară mâinile pe sub hainele ei, provocându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sigur ce s-a întâmplat de fapt până când nu apare toată tărășenia în ziare a doua zi. Au adormit în ușa unei magazii, simțindu-se mai acasă decât s-au simțit vreodată în parcul național Banff sau la Hong Kong. Deja păturile au prins mirosul lor. Hainele - corpurile - le par ca niște case. Doar brațul lui Packer petrecut pe după ea ar putea fi un duplex pe Park Avenue. O vilă în Creta. În noaptea aia se întâmplă ca o mașină neagră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
revarsă țipete. O fată se prăvălește pe trotuar, cu capul înainte, cu brațele zbătându-se. Părul lung și negru îi ascunde fața, e goală, și se îndepărtează în patru labe de mașină. Îngropați în casa lor de zdrențe vechi și pături umede, Packer și Evelyn își dau seama că fata se târăște spre ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i se scurge pe obraz. În locul urechii e doar margine neregulată de carne. Fata ajunge până la soții Keyes, cărora li se zăresc doar ochii din maldărul de pături. Când bărbatul o apucă de plete, ea se agață de zdrențele lor. În timp ce bărbatul o trage înapoi în mașină, ea plânge și țipă, trage de pături și-i dezvelește, îi descoperă acolo, încă pe jumătate adormiți, clipind în lumina puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Fata ajunge până la soții Keyes, cărora li se zăresc doar ochii din maldărul de pături. Când bărbatul o apucă de plete, ea se agață de zdrențele lor. În timp ce bărbatul o trage înapoi în mașină, ea plânge și țipă, trage de pături și-i dezvelește, îi descoperă acolo, încă pe jumătate adormiți, clipind în lumina puternică a farurilor. Bărbatul nu se poate să nu-i vadă. Șoferul nu se poate să nu-i vadă. Fata țipă: Vă rog. Țipă: Numărul mașinii... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Undeva în oraș, în fiecare noapte mașina neagră o caută pe doamna Keyes, singurul martor al unei crime. Cineva ucide pe oricine de pe stradă care ar putea fi ea. Pe oricine îmbrăcat în zdrențe sau adormit sub un maldăr de pături. După asta, Evelyn renunță la toate. Își anulează abonamentul la ziar. În locul televizorului, cumpără acvariul cu șopârla care-și schimbă culoarea după zugrăveala pereților. Acum doamna Keyes e exact opusul celor fără adăpost. Are parte de prea mult adăpost. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ascunzându-i cu o mână fesele rozalii. Cu cealaltă sprijinind căpșorul blond la piept, Cora a spus: — E o greșeală. Broșura spunea că păpușile erau din silicon moale, turnat, din cel folosit la implanturile mamare. Dacă erau ținute sub o pătură electrică, puteau păstra căldura pentru ore întregi de plăcere. Pielea lor acoperea un schelet din fibră de sticlă, cu articulații de oțel. Părul le fusese implantat, șuviță cu șuviță, în scalp. Păr pubian nu aveau. Păpușa de gen masculin avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a Emei din ultimii cinci ani. Mai înainte ca Dan să sufle în lumânări, copiii se retraseră în camera cealaltă să pregătească spectacolul. Era un adevărat ritual în familie, pe care Luana îl apăra cu strășnicie. Cortina, improvizată dintr-o pătură, ascundea ultimele retușări ale protagoniștilor. "În sală", părinții așteptau să vadă noile realizări în materie ale odraslelor. Când Luana se zgâi din spatele cortinei și întrebă " Ce faceți, nu aplaudați?", ei începură să bată din palme îndelung și zgomotos. La ridicarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ieșirile ei, Luana asta a ta, Sando, e dată dracului. Așteptarea se prelungea și Anda se grăbea să plece să întoarcă friptura. Ați uitat de noi? Când e gata? Speriați de nerăbdarea celor mari, copiii dădeau fuga, pe rând, la pătură și strigau din spatele ei, panicați: Nu-i gata! Să nu veniți aici! În sfârșit, se ridică cortina. Șocați, părinții încremenesc cu paharele la gură. Copiii, îmbrăcați în negru, stau chirciți pe covor, acoperiți de pălării înalte, cu boruri mici, negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pentru a fi martoră la unirea lor. Ernest avea corpul bronzat și ochii albaștri, tăiați sub arcadă, alunecară, cu o seriozitate pe care nu i-o cunoștea, pe trupul tânăr, abia înmugurit. Îi prinse mâna și i-o coborî sub pătura caldă iar Luana tresări, cuprinsă de un sentiment amestecat de oroare și plăcere. Lipsa lor de experiență făcu din momentul unic un act fad, lipsit de culoare și profunzime. Le-a fost rușine să facă duș împreună. În timp ce Ernest se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de coșmar. De la ora cinci seara se întrerupea curentul electric. Cum majoritatea aveau cursuri și după-amiaza, când se întorceau de la facultate era noapte. În lipsa curentului, erau nevoiți ori să învețe la lumânare, ori să se ascundă la căldura înșelătoare a păturilor și să viseze la vremuri mai bune. La cantină, mâncarea devenise și mai străvezie. Revolta se stârni pe neașteptate. Familiștii, cei mai afectați de situația mizerabilă, ieșiră în stradă. Li se alăturară studenți din toate căminele campusului. Profesorul care asigura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
minuscul la potențialii cumpărători, ademenindu-i cu lucruri ieftine și de proastă calitate. Luana bănuia cât de îngustă putea fi viziunea unui tonetar vizavi de lumea din afară. Iarna zgribuleau ca vrăbiile, sub mușcătura cruntă a gerului. Se înfofoleau în pături și se ascundeau la căldura înșelătoare a paltoanelor uzate. Vara îi topea soarele și ziua lungă îi țintuia la tonetă până însera, toate astea pentru un procent insignifiant din vânzările zilnice. Ștefan nu știa dacă să râdă ori să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]