613 matches
-
astea aveau să-l frământe insistent câteva zile. Și nu numai ele. Pentru că se gândea, privind strălucirea pâlpâietoare în care se îmbrăcau acoperișurile, arborii, strada, orașul, că între spiritele noastre și lumină trebuie să existe o legătură, că lumina însăși palpită ca o inimă nu neapărat datorită naturii ei ondulatorii și corpusculare și nu numai datorită obstacolelor pe care le întâlnește în calea ei, ci pentru că, înconjurându-ne, se adaptează nouă și primește suflu din inimile noastre sau poate că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alături de acest om, află că n-ar fi de partea lui nici într-un fleac ca ăsta, pentru că, în fond, totul nu-i decât un fleac. Desenând cu vârful pantofului cercuri și linii pe lemnul cenușiu, doar mușchii feței îi palpitau, trădându-l, cuprins de emoție și străduindu-se în zadar să se gândească la altceva, pentru că era prea puternică senzația lui de umilință. Ridicând brusc fruntea, întrerupându-l: „Bine, mulțumesc. Nu-i nici o problemă. Am să văd eu ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privit la sfârșit pereții murdari pe care prinsese în ace cu gămălie peisajele nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome. Cu gândul la același lucru: după atâția ani... în vreme ce mușchii obrazului îi palpitau într-un ritm nesigur. Atunci Ioana Sandi izbucnind: „Nu mai ajungi odată să înțelegi lumea?! Pleacă odată în Portugalia la festivalul ăla și te liniștește! Nu te mai gândi!“. Dar acum i-ar fi răspuns: de nici un folos n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui, colorate, sclipind, strălucind, vibrând, vuind, ca un curent electric, aproape ca niște ființe sau oricum ceva ce va fi avut viață pentru că elipsa, spirala, cercul, linia nu erau decât învârtejirea nemaipomenit de rapidă a unui punct luminos, viu, care palpita, zbârnâia când pe o traietorie, când pe alta, însă știind de fiecare dată ce face și încotro se îndreaptă, lăsând în urmă o dâră luminoasă diferit colorată ce nici nu apuca să se stingă înainte ca punctul viu și palpitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
palpita, zbârnâia când pe o traietorie, când pe alta, însă știind de fiecare dată ce face și încotro se îndreaptă, lăsând în urmă o dâră luminoasă diferit colorată ce nici nu apuca să se stingă înainte ca punctul viu și palpitând să fi ajuns totul din urmă și chiar să-și fi întrecut propria urmă, producându-i oricui spaimă, chiar și celui ce ar sta nemișcat în centrul ghemului aceluia de linii luminoase ce se strâng și se rotesc ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ea zicându-i brusc: „hai, băiatule“, și trăgându-l mai departe, în vreme ce mintea lui refăcea în flashbackuri scurte esențialul celor aproape o mie de zile, iar emoția s-ar fi trădat în palmele lor transpirate și strânse una în cealaltă, palpitând la răstimpuri, ca niște inimi. Și mai apoi ea l-a mai strâns o dată în brațe, cu capul pe umărul lui, îndârjită, furioasă, aprigă, nebună, în timp ce, abia acum, el îi spunea că o va aștepta, după care ea a pășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în el. Nimic altceva decât un gol care-l absoarbe, de marginile căruia încearcă să se agațe, cu disperare. A înghițit în sec de câteva ori, i se părea că are un gust de cocleală în gură. Mușchii obrazului îi palpitau. S-a gândit repede la un șir de întâmplări care nu voiau să rămână în fața lui și, abia chemate, fugeau. Și-a amintit de jocul pe sârmă, dătător de spaime, al unui bărbat în primul spectacol de circ pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era ca și cum în acea clipă ar fi simțit în umăr împunsăturile zvâcnite ale bețișorului ce-l îndemna să răspundă. Dar toate erau inutile, pentru că nici una din amintirile astea nu reușea să rămână cu el și pierea și mușchii obrazului îi palpitau nervos, gustul de cocleală îi cuprindea gura și gâtlejul și el aluneca absorbit de un gol cu margini lustruite. „Stai o clipă! Stai o clipă!“ Se simțea ca un pește în aer. Era convins că așa s-ar simți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi supus cu o nemăsurată greutate și după plăcere vine durerea și nu mai e liber. Voia să-și recapete libertatea și spiritul lui se frământa și se încovriga și izbucnea între legături și odgoane, ca o inimă energică palpitând într-un spațiu sufocant de strâmt. Se învârtea în capul lui un gând pe care nu mai știa unde îl citise, că pieri totdeauna prin eul pe care ți-l asumi. Ce vrea să însemne asta? Adică să-și poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Simțindu-se de parcă s-ar fi aflat într-o încăpere cu parchetul din senin scârțâitor în care este cu încetul spânzurat, și iară, și iară. O dorință atât de puternică, încât devenea insuportabilă, răspândită în întreg trupul obosit și încordat, palpitându-i în brațe, în pulpe, în mușchii bazinului, în fiecare celulă, credea, dar incapabil să afle de unde pornește în valuri constant urmând unele altora, ca împinse de o forță incredibilă și nevăzută, incapabil să afle acel punct nu numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toate curg la fel, nu indiferente, dar ca și cum ar fi indiferente, de jur împrejur orașul care trăiește arzând, cu zidurile lui mohorâte și neprimitoare, cu blocurile lui disprețuitoare, cu aburul care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care se nasc valuri-valuri hățișuri mlădioase, la fel de vuitoare, în care se pierde și care îl atrag și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Ideea că moartea îi dăduse târcoale mă bloca, pur și simplu: nu îmi pot imagina moartea cuiva din jurul meu. Mintea mea e plină de viață, gândurile mele colcăie de viață, de idei vii, până și obiectele din jurul meu au viață, palpită, trăiesc. Bățul de chibrit are viața lui, și dacă se stinge prea repede, în mod necugetat, îl reaprind eu, ca să-i mai dau o șansă să ardă până la capăt, să-și îndeplinească menirea. Viața e un băț de chibrit care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
steagul Armatei Eliberatoare miezul!... Cei doi flăcăi, năimiți de dimineață, apărură atunci, clătinându-se de povară. Mama mea! amândoi împing, de-a bușilea, câte un pepene falnic, care numai nu grohăie, în veșmântul lui, verde-lăcuit. Primul dintre cei doi pepeni palpită sub tăișul iute al baionetei, împrumutată de la Marin Tărniceru, miezul roșu, catifelat răsfrânse iscusite miresme și gurile se podidiră de apă, astfel încât nici Nicanor nu putu să nu cuvânteze, ceea ce nu ar fi voit, ca sub o irepresibilă toană: Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și scrobit, ar fi găsit înotând un fir creț din părul pubian al bucătăresei. Întră în biroul lui și închise bine ușa după el. Se zgribuli imediat, de cum intră: E frig, își zise Profesorul. Probabil oi fi uitat deschisă fereastra... Palpitând molatic, flăcările din șemineul cu horn clădit din pietre îi dauriră ușor trăsăturile în nuanțe jucăușe de cupru. Parcurse încet drumul pe dinaintea fațadei bibliotecii, culegând absent, de pe cotoare nedeslușite de tomuri, scăpărări de litere ce mijeau cabalistic prin negura încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mă mai stârnea, Doamne iartă-mă! Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă! Scoate-mă din urâciunea asta vlăguită! Coboară-ți privirea asupra mea! Și uită-te și la târfa de colo. Fă-mă să simt măcar ceva-ceva, să răsuflu, să palpit, să se vadă! Dă-mi măcar o inimă mai mare, fiindcă de penisul meu n-are cum să-ți pese. Deși, să știi, Doamne, că de-ar fi să-mi recapăt zvâcnirea, ar fi ca și cum mi-ai dărui o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
unei cutii de vioară, legată cu sfoară groasă. La toate putea renunța, mai puțin la draga și scumpa lui vioară. Pentru el însemna viața. Nu cânta pur și simplu, oficia un ritual. Atunci, ochii încercănați de oboseală, înfundați în orbite, palpitau de emoție. Cu obrazul stâng culcat pe trupul viorii o mângâia ușor, mai mult cu umbra mâinilor sale. Apoi, timid, cu grijă, punea arcușul peste strune și sufletul lemnului dăruia improvizații suave, adevărate declarații de dragoste simple, nevinovate, ca ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de gol "surprizele", dar, în același timp, au nevoie de întuneric pentru a fi invizibili. Din nevăzut, un fascicul luminos explodează în noapte, inundând platoul și liziera pădurii într-o lumină albă, orbitoare. Un reflector! Toți încremenesc, preschimbați în umbre palpitând de emoție, unduind printre umbrele indiferente și reci ale copacilor. Cea mai mică mișcare îi poate da de gol pe toți și atunci adio atac surpriză. Din poziția în care se află, nemții au asupra lor un câmp de tragere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
muște care încep să bâzâie deasupra trupurilor muribunde. Pe cerul de cleștar, vulturi se rotesc în cercuri largi, atrași de mirosul morții. Mai grăbite, ciori grase, mari, se plimbă printre cei căzuți înfigându-și hulpav ciocurile dure în carnea încă palpitând, căutând orbitele ochilor. De undeva răzbește o împușcătură și ciorile își iau zborul protestând gălăgios. Fug către cuiburile lor de pe stâncile din jur, croncănind sumbru. Curând vor reveni, încăpățânate, dornice să se înfrupte din rămășițele celor căzuți. Un geamăt prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Mișcările bilelor care se târau pe pământul pivniței, ca și sunetele ascuțite, ca niște chițcăieli îndepărtate, îl speriaseră instantaneu. Pe măsură ce armata de cocoloașe se apropia, începuse să înțeleagă. Era un grai cunoscut și atât de cald, încât își simțea inima palpitând și creierul invadat de amintiri imposibil de legat într-o poveste. Și imediat știuse că sunt glole. Îi înconjuraseră capul și îi povesteau tot felul de lucruri, că abia a răsărit luna, că la nici trei metri sub el trece
Un vampir de treabă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8377_a_9702]
-
metodei. Era vie, rezistase declarațiilor mele patetice de dragoste, sărutărilor și mîn-gîierilor mele, neliniștii pașilor mei... Dar cum? Apa e elementul în care s-a produs șocul primordial al nașterii vieții, un trăsnet și lanțul de amino-acizi a început să palpite... Niciodată n-o să-ți iert asta. M-ai violat în timp ce eram leșinată!" Și se ridică împleticindu-se, în timp ce apa îi curgea șiroaie din creștet până în tălpi. "De unde știi, îi zisei, că te-am violat, dacă erai leșinată?" "Nemernicule, o să mi-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
era deloc încurajator. De fapt nici nu se așteptase la altceva. Arătă cu capul la tuburile de stază. ― Vreau ca aceste specimene să fie distruse după ce termini cu observarea lor. Ai înțeles? Androidul se uită la cele două creaturi care palpitau încă în interiorul închisorilor cilindrice. ― Domnul Burke mi-a ordonat să le mențin în stază pentru a le putea expedia spre laboratoarele Companiei. A fost categoric. Cel mai surprinzător a fost că Ripley s-a dus la interfon și nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
dintr-un buzunar tubular membranos suspendat între numeroasele țevi de canalizare. Ripley iși dădu seama că trecuse pe sub acest buzunar scârbos cu câteva secunde mai devreme. Ouă fără număr se rostogoleau înăuntrul acestui sac abdominal, în direcția unui tub ovipozitor palpitând: era o înspăimântătoare bandă de asamblare organică. Ajunse la capătul traseului, ieșeau la aer liber, lucind din cauza umorii vâscoase și erau strânse de lucrători. Aceste versiuni miniaturale ale soldaților alergau de colo-colo fără să-i bage în seamă pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
botezul european al poporului român în proces de înjghebare etnogenetică. Reculul, retragerea din Europa, a venit însă cu marile migrații ale popoarelor care au așezat un gros strat de zgură deasupra fondului nostru european. Totuși, în dedesuptul acestuia continua să palpite tremurul limbii latine, care a răzbătut până la urmă sub forma închegării limbii române. Celălalt factor care a salvat latinitatea (i.e., europenismul) pe durata acestei faze de recluziune a fost creștinismul, "a doua noastră durabilă relație cu Europa" pe durata întregului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
floricelele de stil", după spusă lui Miron Radu Paraschivescu 89), ci expresia unui preaplin de sentimente, de emoții și meditații iscate în mijlocul experiențelor reale de viață, asumate de artist în spiritul pasiunilor și aspirațiilor Omului. Dacă "în măruntaiele" poetului nu palpita "legea de fier și de foc" a artei, cum scrie autorul Declarației patetice, daca nu vuiește în el nici un torent de trăiri, de impresii și de idei, cuvintele singure "nu pot face să izvorască apă din piatră"90, în ciuda recunoscutului
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
poetului îl ajută să transceandă drama condiției de limes printr-un adevărat extaz oximoronic, la nivelul sintaxei poetice, uneori gata să se înece în "sofisme", dar biruindu-le prin forța trăirii: "M-am reflectat adânc. Oglinda proptită / în perete, mă palpită ca pe un vas sanguin / buiestru / din palpitarea unui vis într-o / pornire dezmembrată / din vremea nouă și ciudată de sfincși și măscărici;" (Ca un extaz). Împotriva "pornirii dezmembrate" biruie poezia lui Victor Teleucă. În poemul dramatic Decebal, disciplinat de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]