628 matches
-
pot întrebuința!. . .", glume de fată știutoare și masculinizată prin vocațiune sau deprindere și care stânjeneau oarecât pe Mini. Azi însă le-ar fi îngăduit. Ceea ce nu putea îngădui azi era tocmai friptura. Mini, în genere, prefera ca mușchiul să nu palpite, deși recunoștea valoarea momentului acela a point, la care fusese servit. Prefera ca ultima culoare a vieții, deci a sângelui, să fi dispărut abia, și, fraged încă dar împăciuit, să fie înconjurat de buchetul cartofilor transparenți și rumeni. Niciodată încă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
emoție. Finis-tu en queue de yrjsson peut-etre? . . . Tu ești pesemne Eva nedesăvârșită a lui Hans Lvi . . . van . . . Dumnezeu știe van ce ... Unde or fi stampele acelea să ne mai distrăm - și se repezi la biroul lui Rim răvășind. Mini palpită. Acolo erau și prețioasele planșe anatomice, pe care le studia Rim în legătură cu funcțiile fibrelor nervoase, alterațiile și deviațiile lor. Acele de la care Mini spera realizarea întîmplătoare a credințelor ei într-un trup integral al sensibilității. Un sertar rezistă efracțiunei lui
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ceilalți și pentru că l-ai ocărî. Nu l-aș ocărî, l-aș spânzura, pentru că mi-a stricat, cu excepția dumnealui, socotelile bune despre ceilalți. Mini căută în aer spânzurătorile. Întâlni, zvelt și smălțat cu crini de porțelan, stâlpul telegrafului. Firele diafane palpitau și muzica lor fină o auzeai ca pe o închipuire. Minunat instrument al inteligenței, pe care se cânta melodia poemului omenesc al civilizației, aventura extraordinară, pe care cosmul se miră el singur că o petrece. 63 Erau oprite la colțul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ce încearcă, să facă un gol de ceruri, în care numai odată putem să fim desfrunzirea încărunțită a undelor. FUGA EULUI MEU Simt, atâta emoție în visul acesta ce-mi tremură-n timp, suspinul adânc al stelelor. Simt, inima cum palpită în focul unei iubiri ce străbate mistuitoarea stăruință a trecutului în care rubinul m-a făcut să pot străluci până la cer, acolo unde un vânt umed mi a vrăjit trupul înfometat de atâtea anotimpuri. Simt, frunzele teilor pălind, sub pașii
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o presiune internă fantastică le-ar fi făcut să explodeze. Peste tot în pereții metalizați se căscau găuri cu marginile zdrențuite, de zece, douăzeci sau treizeci de metri diametru. Caverne întunecate care lăsau să se întrevadă, în fasciculele de lumină palpitând, un amalgam confuz de cabluri și mașinării str ălucitoare, partea exterioară a sistemului nervos al Mașinii moarte. Stând în fața ei, Gosseyn și-a imaginat-o pentru prima oară ca pe un organism superior, care trăise și acum nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
era Thorson. Giganticul dominator, cu ochi verzi, cu trăsăturile puternice ale chipului parcă cioplit ca în piatră, cu nasul acvilin ce-l făcea să semene cu un vultur cuceritor; buzele sale abia dacă puteau schița un surâs, iar nările îi palpitau vizibil în ritmul respirației. Cu o mișcare ușoară din cap îi indică lui Gosseyn un fotoliu. El, personal, nu se așeză. Întrebă cu un aer interesat: ― Te-ai rănit cumva în cădere? Gosseyn ocoli întrebarea cu o înălțare din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
văzut sînt suprafețe care se repetă. Cîntecul zînei pe care îl aude el nu poate ieși din piepturi galactofore. Ar sparge și infernul dacă ar ști că acolo poate găsi ceva. Altfel, nimic nu-l mai atrage. Abia, abia mai palpită cînd altă victimă se apropie și el nu mai poate avea speranță în ea. V. tînăr îl privesc cum se resoarbe încet în mine. Și mă pomenesc cu sufletul invadat de un zeu bolnav; cuprins de însingurare ca de o
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
luciditate, care o ajută să înțeleagă mesajul evident. Așa că nebuna nu mai comentează gestul bărbatului în nici un fel și se supune. Mâna ei găsește repede sexul deja tare al ucigașului de câini și mâna ei începe să mângâie sexul care palpită și care vrea să rupă țesătura pantalonilor de in. Omul din lună uită câinele. Uită toate între bările fără răspuns la care ar trebui să răspundă. Nu se mai simte ucigaș de câini, pentru că acum nu mai există nici un câine
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
față, Othello are voie să o omoare pe Desdemona. Ba chiar e încurajat să facă asta. Pentru că reprezentația e unică. Premiera e de fapt ultimul spectacol. Stau cu mâna gata să atingă fruntea transpirată a lui Cavanosa. Văd vena care palpită pe fruntea lui, în timp ce omul fără chip stă încremenit, în fața unui Nissan cu îmbunătățiri. Acțiune. Portiera din dreapta-spate a mașinii se deschide. Un fel de mogâldeață se rostogolește din mașină, pe caldarâm. Mogâldeața iese din coconul în care stă învelită
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
în cultura și mentalitatea românească, este tradus în mai multe limbi, ba încă aud că intelectualii evrei vor să fie ales la conducerea Federației Comunităților Evreiești din România! Dincolo de acestea toate, l-am văzut cu plăcere (și, desigur, auto... înduioșare) palpitând ca acum treizeci de ani la un concert Phoenix cu țăndărică și trupa lui de dubași, după cum n-am uitat că tot Andrei Oișteanu autorul Arhivarului de aici! era cel care semna în 1980 în România literară un tulburător reportaj
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ia-l de unde nu-i! Numai ca să-l coboare din ștreang, oamenii au trebuit să-și lege ochii cu o năframă, ca să nu cadă pradă diavolului ce Încă sălășluia viu În trupul lui, ținând-i Îmbățoșată bărbăția ce continua să palpite lovindu-se ritmic de buricul gol... „Vârtoasă ca la armăsari“, au povestit cei ce s-au Încumetat să arunce noaptea o privirea pe geam. „Atunci de ce s-a mai spânzurat, dacă o avea așa de mare?“, s-au Întrebat femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
el În realitate, deși avusese ocazia să-l vadă cu ochii ei În diverse ipostaze, să-l privească nu numai de la distanță mai mare sau mai mică, ci să-l și pipăie cu degetele sale grăsulii, să-l simtă cum palpită și cum se Înfige apoi cu o durere Înspăimântător de dulce Între coapsele sale Întredeschise, nechezând ca un armăsar nărăvaș; durere ce-o făcea să scoată gemete teribile care puteau scula până și morții din mormânt. Atunci când simțurile se Încălzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un fel de scheunat neputincios, desprinzându-se de la locul lor și picând ca niște pere mălăiețe la pământ. Mașa Își vedea corpul Întins de data asta nu pe un trunchi de copac, ci direct pe podeaua de scânduri proaspăt vopsită, palpitând de dorință, cu sânii mari ca niște talere ale unei balanțe aflate În extaz, având de o parte și de alta câte un sfârc greu, zemos, și cu sexul ca un platou auriu din mijlocul căruia Își Înălța gâtul același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
metamorfozându-se În două capete de om. Unul de bărbat și altul de femeie. Ugerul Evlampiei o atrăgea ca un magnet. Țâțele pe care Mașa-Mașa le mai simțea În mână se Învârtoșaseră În aerul Încărcat de tot felul de miasme, palpitând și lovindu-se de abdomen. „Cum aș putea pune mâna pe așa ceva, gândi cu scârbă Mașa, sunt ca la armăsar...“ Erau trei: două lungi ca niște falusuri și o a treia de forma unei pâlnii. La capătul ugerului stăteau agățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a lui Corto Maltese, păcatele se ispășesc prin pedepse ce sfidează imaginația cu cruzimea lor rafinată. Forturile Somaliei britanice sunt asediate, fără încetare, de cavalerii ce galopează sub semnul flamurii verzi a Mullahului Nebun. În Africa lui Corto Maltese, trecutul palpită sub crusta întinderii de nisip, ca o inimă care nu are odihnă până ce nu își va afla sfârșitul. Ofițerul Bradt, izolat în cetatea sa, indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul său, cititor pasionat al lui Rimbaud (traficantul de arme din
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pe Rider Haggard este posibil ca sub hainele unui negustor oarecare să se ascundă preotul unei vechi religii egiptene. Doar în această Africă ce eliberează imaginația se pot întâlni vastele cimitire de fildeș ale elefanților. Doar în această Africă ce palpită sub lumina lunii, barbaria poate lua chipul unui ofițer englez devenit negustor de sclavi. Colonia europeană din Ann de la Jungle coexistă așadar cu o ordine umană și biologică pe care rațiunea nu o poate epuiza. Ca și Doria, Pratt este
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
uciși de zuluși. Caravana bură căreia i se alătură și ei este, la rândul ei, distrusă de zuluși. O patrulă engleză este nimicită de războinicii africani. Totul este dezolare și sânge. Africa lui Milton Cato este și această Africă ce palpită dincolo de epiderma accesibilă europenilor. Umbra lui Rider Haggard și a istoriilor sale plutește deasupra prozei lui Pratt. Zulușii sunt întruchipările vitalității nestăvilite a locului care nu se lasă luat în posesie și cartografiat. Iar Mamba, șamanul pe care Milton Cato
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
călătorie. Misteriosul domn S, arhitectul evadării, i-a fost ghid și gazdă în tot acest interval, iar recuperarea sa fizică face ca vechile energii ale maiorului să îi anime, din nou, corpul și spiritul. Căci timpul întâlnirii cu taina ce palpită în carcasa industrială a venit. Cu același surâs glacial, Sponsz îl conduce pe Olrik, prin succesiunea de culoare ce pare fără de sfârșit, prin camere în care se pot vedea tablourile luminate de becuri și populate de manete cauciucate, către o
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Între degete?! În timp ce Noimann Își frământa mintea cu astfel de Întrebări, Încercând să-și aducă aminte de vreun chip anume sau măcar de vreo frază rostită la masă, tunica „amiralului” se coloră În auriu, acoperindu-se de inscripții roșii ce palpitau În aer: „Există nenumărate motive pentru care și noi, bărbații, merităm o zi a noastră. Semnează pe www.ziuabarbatului.ro sau trimite da prin sms la 1870.” „De ce nu la 48 sau la 64!? La noi toate Încep de la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de vinișoare trandafirii fu cuprins de spasme. Gura i se acoperi de-o spumă albă, care se revărsă pe lespezi. Trupurile bărbaților intrară și ele În trepidații, ca și cum ar fi fost conectate de un fir nevăzut de goliciunea femeii ce palpita În beznă. Gemetele celor trei se contopiră Într-o arie ambiguă, În care sunetele emise de cele trei guri erau acompaniate de cele ițite de alte orificii. Sus-jos, stânga, dreapta. Sus-jos, stânga, dreapta. Și tot așa. Falangele degetelor pocneau. Gingiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Supapă și piston. Înainte, Înapoi. Sus, jos. Sus, jos. Galerii și cârtițe Învârtindu-se În cerc. La ce bun? Cu cât e mai bună vederea decât pipăitul? Aici nu există nici deasupra, nici dedesubt. Nici stânga, nici dreapta. Lume otova, palpitând, plină prin ea Însăși de senzații. La ce bun mirosul? La ce bun auzul? La ce ar mai putea folosi ochii În beznă odată ce te lași călăuzit de buricul degetelor? La ce ar mai putea folosi gândurile? Conștiința, odată ce navighezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ce ar Înainta printr-o galerie lopătând nu pământ, ci carne vie. O lume otova, redusă la un singur simț. Sus, jos. Jos, sus. Când nu există nici sus, nici jos. Nici dreapta, nici stânga. Nici Înainte, nici Înapoi. Carne palpitând În carne. Noimann Înainta prin Noimann. El era cârtița și galeria săpată de ea, prin care orbecăia, Încercând să iasă la lumină. Lumina Însă Însemna sfârșitul. Cât dura călătoria asta? Spațiul orb anihilase timpul. Timpul anihilase distanța dintre un eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se surpă sub pământ? Nisipul se scurgea din clepsidră, bărbatul În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta doar o scurtă iluminare? Galeria oarbă palpita În urmă. Drumul ales fusese unul ce ducea În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat și femeie se căsca din nou aceeași veche și mereu nouă prăpastie de carne. Biciuindu-se, stomatologul Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
soarelui, sorbi câteva picături din ea. O căldură plăcută, ca un bulgăre de lumină, Îi cuprinse stomacul, răspândindu-se În tot trupul. Stropi luminoși de foc Îi străfulgerau venele, urcând de la stomac la creier și la tâmple, care Începură să palpite. Iradiind bucurie și lumină, stropii coborâra de la creier În inimă și de aici Înapoi În stomac, după care se rostogoliră În jos, răspândindu-se În mii de șuvițe luminoase În palme și În tălpi. Făcând câțiva pași, Noimann transpiră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce‑i drept, tresăltând pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]