799 matches
-
început în Grecia Antică, a continuat prin Imperiul Roman și care, după apariția creștinismului în Orientul Mijlociu, prin mijlocirea Imperiului Bizantin, s-a răspândit în întreaga Europă. Cucerirea a vestului Imperiului Roman de popoarele germanice și instaurarea despotismului în forma dominației Papalității, (care combina autoritatea politică și spirituală, stare de fapt care nu a caracterizat civilizația greacă în niciunul dintre stadiile sale de existență), a dus la o ruptură între lumile apuseană și răsăritean-grecească. Marea Schismă și cruciada a patra a adâncit
Lumea occidentală () [Corola-website/Science/304109_a_305438]
-
rege (919-936) unificator al francilor, saxonilor, bavarezilor, șvabilor. Urmașul său Otto I (936-973) pune bazele Imperiului Roman de Națiune Germană, stăpânind o mare parte din centrul Europei. Extinderea puterii noului imperiu a declanșat lupta pentru învestitură între împărații germani și papalitate încheiată, după momente de duritate maximă și umilire (Henric al IV-lea la Canossa în fața papei Grigore al VII-lea, 1077) prin Concordatul de la Worms (1122) care acorda dubla învestitură, spirituală și laică. Colonizarea germană se extinde și spre zonele
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
și fratricide (Războiul celor două Roze, 1455-1485). Dinastia Tudori-lor a impus pe tronul Angliei personalități puternice, autoritare care au împins monarhia spre o politică absolutistă: Henric al VII-lea (1485-1509), Henric al VIII-lea (1509-1547), Elisabeta I (1558-1603). Relațiile cu papalitatea au fost rupte și Henric al VIII-lea a devenit șeful bisericii anglicane (1534). Epoca Elisabetană a reprezentat cea mai importantă perioadă de înflorire economică, flota engleză înlăturând concurența Spaniei lui Filip al II-lea după distrugerea Invincibilei Armade (1588
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
comemorarea împăratului care a condus pentru prima oară de la Constantinopol, iar în 800 Carol cel Mare a fost încoronat împărat roman de însuși Papa, respingând astfel oficial faptul că bizantinii ar fi fost adevărații romani. În conformitate cu interpretarea francă a evenimentelor, papalitatea a transferat corespunzător "autoritatea imperială romană de la greci la germani, în numele Măriei Sale, Carol". De atunci încolo, a pornit un război al numelor legat de Noua Romă în jurul drepturilor imperiale romane. Neputând nega existența unui împărat la Constantinopol, s-au mulțumit
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
abații noi. Întrucât Otto numea personal episcopii și abații, autoritatea i-a crescut și mai mult, iar rangurile superioare din Biserica germană formau o birocrație subordonată împăratului. Conflictul dintre această birocrație bisericească și succesorii lui Otto, precum și puterea crescânda a papalității în timpul reformelor gregoriene s-au soldat în cele din urmă cu slăbirea autorității centrale în Germania. După anul 960, Italia se găsea într-o stare de agitație politică, iar, când Berengar a ocupat statele papale din nord, Papa Ioan al
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
până la Pirinei . Clovis s-a creștinat, fiind botezat în rit niceean de către episcopul Remigius de Reims. A încurajat amestecul francilor cu populația locală galo-romană și a încheiat o alianță între conducătorii Regatului Franc și ulterior ai Sfântului Imperiu Roman, cu papalitatea. Prin codul său de legi, Lex Salica, Clovis nu a permis accesul femeilor la tron, asigurând continuitatea succesiunii Merovingienilor și a succesorilor lor. Cu acordul împăratului Anastasie și al burgunzilor, Clovis se angajează în confruntarea finală cu vizigoții pe care
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
influență a ajuns înainte de 800 în contact cu Bizanțul. Fiul lui Carloman s-a refugiat la curtea regelui longobarzilor, Desiderius al longobarzilor, care i-a susținut pretențiile de moștenire. Desiderius nu renunță la planurile de unificare a Italiei, amenințând pozițiile papalității după ce a cucerit câteva dintre orașele cedate anterior de către Pepin episcopului Romei. Chemat de Papa Adrian I, Carol a inițiat la sfârșitul anului 773 expediții în Italia, cucerind Verona și asediind Pavia, reședința regelui longobarzilor. În primăvară lui 774, când
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
sprijinit și pe serbi, și astfel în "Campania cea Lungă" (1443-1444) produce importante pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistențele papalității, organizeaza o nouă cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, care se încheie cu un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața. În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci Căpitani generali, Ioan de
Ioan de Hunedoara () [Corola-website/Science/298042_a_299371]
-
regele Spaniei, împărat al Germaniei, Carol Quintul. Este o ilustrare clară a pretențiilor feudale istorice ale Franței asupra Italiei, care datează, după cum am mai spus, de la imperiul carolingian. Tot de la Charlemagne, au moștenit regii francezi tendința de a-și subordona papalitatea (a se vedea exemplul papalității de la Avignon). Pe plan intern, puterea centrală devine tot mai puternică, pe fundalul întăririi monarhiei, pregătind terenul pentru absolutismul regal. Foarte importantă este data de 10 august 1539, când Francisc I semnează ordonanța elaborată de
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
Carol Quintul. Este o ilustrare clară a pretențiilor feudale istorice ale Franței asupra Italiei, care datează, după cum am mai spus, de la imperiul carolingian. Tot de la Charlemagne, au moștenit regii francezi tendința de a-și subordona papalitatea (a se vedea exemplul papalității de la Avignon). Pe plan intern, puterea centrală devine tot mai puternică, pe fundalul întăririi monarhiei, pregătind terenul pentru absolutismul regal. Foarte importantă este data de 10 august 1539, când Francisc I semnează ordonanța elaborată de cancelarul Guillaume Poyet care, printre
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
cu fiica acestuia Beatrice. În noiembrie 1208 este confirmat de către toți principii electori, iar în octombrie 1209 este încoronat împărat. În ciuda promisiunilor anterioare, odată ajuns împărat, încearcă să întărească puterea imperială în detrimentul puterii papale. Pentru aceasta, intră în conflict cu papalitatea fiind excomunicat în 1210. În 1211 încearcă să cucerească Regatul Siciliei condus de Frederic, fiul fostului împărat Henric VI. Acesta, sprijinit de Papă și de regele Franței, este ales de o serie de provincii germane rege al Germaniei, iar Otto
Otto al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312141_a_313470]
-
de cenzură, revizuind publicațiile din punct de vedere religios. În urma Războaielor religiilor, rolul acesa revine parlașemntului iar în secolul al XVI-lea revine cenzorilor regali. Din 1438 alegerea episcopilor și a abaților revine adunărilor clerului și respectiv abațiilor, privând astfel papalitatea de puterea de control a bisericii franceze. În 1515, Francisc I semnează o nouă înțelegere cu papa Leon al X-lea prin care dreptul de numire al candidaților îi revine regelui, aceștia fiind aprobați de papalitate. Prin aceasta nobilimea câștigă
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
respectiv abațiilor, privând astfel papalitatea de puterea de control a bisericii franceze. În 1515, Francisc I semnează o nouă înțelegere cu papa Leon al X-lea prin care dreptul de numire al candidaților îi revine regelui, aceștia fiind aprobați de papalitate. Prin aceasta nobilimea câștigă treptat controlul asupra bisericii, în detrimentul clericilor tradiționali. Cu toate că nu plătea taxa cea mai importantă, „taille”, biserica era obligată să plăatească coroanei o taxă numită „don gratuit”, pe care biserica o colecta din rândul clerului, taxă numită
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
30 de ani de război în declanșată de rebelii protestanți cu susținere engleză. Pentru exilații catolici angajați în această luptă, restaurarea prin forță a unei monarhiei catolice era o posibilitate interesantă, dar în urma eșecului invaziei spaniole a Angliei în 1588, papalitatea a adoptat o abordare pe termen mai lung privind reinstaurarea unui monarh catolic pe tronul englez. De-a lungul secolului al XVI-lea, catolicii au făcut mai multe tentative de a asasina conducători protestanți în Europa și în Anglia, punând
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
de bizantini ce includea Veneția, Lazio, Napoli, Salento, Calabria și insulele mari. Încercarea lombarzilor de a construi un embrion de naționalitate cum s-a întâmplat în Glia de către franci și în Marea Britanie de către anglo-saxoni, a fost brusc întreruptă de acțiunea papalității din Roma care pentru a-și apăra propriile prerogative și libertatea au chjemat, pentru a fi salvați de regele Carlo Magno care a învins lombarzii, punând punct regatului lor, ce a fost dizolvat. Ei au menținut o prezență politică semnificatvă
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
Cattanei. I-a avut ca frați pe Cesare Borgia, Giovanni Borgia și Gioffre Borgia. Familia Lucreției a servit ulterior drept model lui Niccolò Machiavelli, care a descris acțiunile politice dure și corupția sexuală despre care se crede că erau caracteristice papalității renascentiste. Lucreția a fost descrisă ca o "femeie fatală", rol în care a apărut în numeroase lucrări de artă, romane și filme. Un tablou intitulat " Portretul unei tinere" de Dosso Dossi de la Galeria Națională Victoria, a fost identificat drept portret
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
moartea oricine se va face cruciat. Anglia s-a opus ridicării impozitului de cruciadă, iar regele Norvegiei, Haakon al IV-lea, deși se făcuse cruciat în 1237, a obținut de la papă permisiunea de a lupta împotriva păgânilor (slavilor) din nord. Papalitatea contribuia astfel, fără să vrea, la volatizarea ideii de cruciadă. Tot așa procedase și în Franța, când declarase lupta împotriva ereziei albigeneze drept o cruciadă, sau când asimilase cruciadei participarea la construirea unei catedrale. Dar cruciada nu putea să moară
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
dispunea de forțele necesare organizării unei cruciade. La conciliul de la Lyon, el se plângea de lipsa de unitate dintre autoritatea laică și ecleziastică și se întreba neputincios: cum ar putea ea fi înlăturată când cele două jumătăți ale lui Dumnezeu (papalitatea și imperiul) se aflau într-o oppziție permanentă?. Fără această unitate cruciada nu mai era cruciadă, de aceea el se mulțumea doar cu încuviințarea unei expediții, propriu-zis franceză, în Siria. Mijloacele înfăptuirii ei, planul de atac nu-l interesau. În
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
care fusese încoronat de către Papă la Roma în 800. Într-adevăr, titlul oficial în latină al regilor Franței era "Rex Francorum" (rege al francilor), și erau cunoscuți de asemenea ca "Rex Christianissimus" (cel mai creștin rege). Relațiile dintre Franța și papalitate și-au atins apogeul în secolele XII și XIII, și majoritatea cruciadelor au fost invocate de papi de pe teritoriu francez. Până la urmă, în 1309, Papa Clement al V-lea chiar a părăsit Roma, stabilindu-se la Avignon, începând epoca cunoscută
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
au atins apogeul în secolele XII și XIII, și majoritatea cruciadelor au fost invocate de papi de pe teritoriu francez. Până la urmă, în 1309, Papa Clement al V-lea chiar a părăsit Roma, stabilindu-se la Avignon, începând epoca cunoscută ca „Papalitatea de la Avignon” (uneori ca și „captivitatea babiloniană”).
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
fost adoptată stema cu 12 benzi (6 roșii, 6 aur) și cu două labe de lup încrucișate, însemnând : "alianță între doi mari suverani", care figurează în infobox. Relații bilaterale bune a avut și cu împăratul latin din Constantinopol, precum și cu papalitatea. În 1229-1230, Ioan Asan al II-lea încearcă să-și întărească poziția față de Cruciații din Constantinopol căsătorindu-și fiica, Elena, cu împăratul latin (de fapt francez) Balduin al II-lea. Acest proiect provoacă atacul despotului bizantin de Epir și Salonic
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
1230. Teodor Comnenul este făcut prizonier și orbit, dar împăratul Balduin refuză oferta lui Ioan Asan al II-lea. În consecință, acesta își schimbă radical opțiunile politice, înclinând spre o alianță bizantinii. În 1232, Ioan Asan II rupe relațiile cu papalitatea, trece înapoi la ortodoxie, iar în 1235, la conciliul de la Lampsakos, restabilește patriarhatul de la Tîrnova (în bulgară Търново, „Tărnovo”). Ioachim I (în bulgară св. Йоаким I, „Sf. Ioakim I”) este numit patriarh. În același an, Țaratul româno-bulgar se aliază cu
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
țară al Portugaliei a fost confirmat, Afonso al II-lea și-a permis să reducă din puterea clerului, și să folosească o parte din fondurile Bisericii Romano-Catolice pentru necesitățile statului. Aceste măsuri au avut drept rezultat un conflict diplomatic între papalitate și Portugalia. După ce a fost excomunicat pentru îndrăzneala sa de către Papa Honoriu al III-lea, Afonso al II-lea a promis reconcilierea cu Biserica, dar a murit în 1223, înainte să facă vreun efort serios în acest sens.
Afonso al II-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/310193_a_311522]
-
limbi ediții critice ale lucrărilor ei. Angela s-a născut într-o familie înstărită din orașul Foligno, provincia Umbria, Italia. Orașul este situat la aproximativ 15 km. de Assisi. Perioada în care s-a născut era cea a războiului dintre Papalitate și Sfântul Imperiu Roman. Orașul Foligno se declarase de partea împăratului Frederic al II-lea iar populația avea în cea mai mare parte o atitudine antipapală. Deși în timpul interregnului dintre moartea lui Frederic al II-lea în 1250 și alegerea
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
VIII-lea a plecat pe mare, spre Italia, la sfârșitul lui noiembrie. Scopul călătoriei sale era prezența la conciliul pe care papa Eugeniu al IV-lea îl convocase la Ferrara (conciliul de la Basel) ca să realizeze unirea Bisericilor Greacă și Latină. Papalitatea socotise întotdeauna că creștinii din Occident nu puteau merge să salveze Bizanțul de turci până când Biserica bizantină nu-și recunoștea greșelile și nu accepta supunerea față de Roma. De abia după aceea putea fi propovăduită și organizată o cruciadă pentru ajutorarea
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]