1,125 matches
-
pare a tematiza nuclee lirice grele: suferința și apocatastaza, ispitirea și mântuirea, tentativa sómei de a depăși stadiul semei, maturizarea și moartea, însingurarea și alienarea, necesitatea, dar și ineficiența visului, raportul Centru margine, dialectica relației vânat vânător transpusă în legătura paradigmatică poet poezie, criza poeziei, a literaturii și, prin extensie, a imaginarului etc. etc. Oricât de greu digerabile ar părea, la o primă vedere, textele ce aglutinează aceste nuclee poetice, ele merită parcurse în întregime, căci parcurgerea lor secvențială nu dă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
textualizează, practic, etapele cele mai semnificative din istoria (pre)umanității. Vom regăsi, prin urmare, în carte geneza universului (Cosmogonia, Muzica, Miracol), apoi debutul (Istorie, Pâră, Criză) și, în fond, schița întregii istorii a umanului cu momentele ei evolutive percepute drept paradigmatice din perspectiva creștinismului, cu figurile emblematice și schemele ritualice bine cunoscute, de la facerea femeii la apocalipsă, de la turnul Babel și arca lui Noe la întruparea și crucificarea lui Iisus (Noe, Scara, Mesager, Cain, Abel, Lilith, Isaac, Cădere, Sodoma I, Sodoma
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din Iași (1994). Premiul al III-lea la Festivalul umorului ,,Constantin Tănase", Vaslui (2004). Filonul din care își extrag substanța primele cărți scrise de Dumitru Spătaru este, neîndoielnic, livrescul tratat însă în cheie diferită: fie grav, reverențios față de opera considerată paradigmatică, fie parodic ori burlesc. Colocviile (Editura Cronica, Iași, 1993), Ruga pentru anotimpurile din noi (Editura Cronica, Iași, 1995), Cel ce ridică piatra (Editura Helicon, Timișoara, 1995) sau Ultimul paradis (Editura Spiru Haret, Iași, 1993) dovedesc îndeosebi apetența poetului pentru rescrierea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
imitarea versurilor sale: Școală ermetica era pe punctul de a se naște (...). Quasimodo, care probabil că dădea atunci tot ceea ce avea mai bun, este, în mai mare măsură decât Ungaretti, sursa numeroaselor imitații din exterior, prin influență de-a dreptul paradigmatica pe care a exercitat-o.121 În anii treizeci, el a generat o formă incipientă de emulație și imitație. Stihurile sale au constituit unul dintre pilonii poeziei ermetice ce își va găsi spațiul predilect de manifestare în 'Campo di Marte
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de Mario Boselli și Giovanni Sechi, Di Stefano, Genova, 1962, p. XXXVI. 121 Stava per nascere (...) l'Ermetismo di scuola. A Quasimodo, che stava dando forse allora îl meglio di sé (più che ad Ungaretti), per una sua influenza addirittura paradigmatica, è parzialmente da far risalire la responsabilità dei numeroși esteriori ripetitori, Giovanni Sechi, "I poeți di Circoli", 'Circoli', 1931-1939, antologia, cît., p. XXVIII. 122 Giorgio Luti, op. cît., pp. 143-144. 123 Carlo Bo, "Condizione di Quasimodo", Otto studi, Vallecchi, Florența
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
o impresie calitativă internă de o anumită pondere. [...] Timpul nu se constituie decât în sinteza originară întemeiată pe repetiția clipelor" (ibidem). Angajamentul valorizării reciproce repetiție-diferență se verifică și în registrul mitului, într-o lumină care evidențiază rolul imaginației: Imitarea gesturilor paradigmatice ale zeilor, ale eroilor și ale strămoșilor mitici nu se traduce printr-o "veșnică repetiție a ceea ce este identic", printr-o completă imobilitate culturală. (...) Deși par sortite să paralizeze inițiativa omenească prin faptul că se înfățișează drept modele intangibile, miturile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
demarca palierele textului, insistând, în schimb, asupra importanței de care se bucură isotopia într-un asemenea demers. Din opera leopardiană, selecția traducătoarei se oprește la poemul L'Infinito. Prea neologic pentru lirica eminesciană, cuvântul va fi înlocuit, conservând nuanțele/axa paradigmatică, prin termeni derivați cu prefixul negativ "ne-". În paginile de proză eminesciană, "infinit" are o mai bogată reprezentare decât în versuri, chiar completată cu derivatul feminin, "infinitate". "Dealul, element al unei geografii comune celor doi poeți, Eminescu și Leopardi, are
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
servește lui Dionis de cămin. Numai că, în acest punct al succesiunii hipertextelor, impresia cromatică se asociază ideii de vechime prin doi termeni diferiți (întunecos și painjinit), spre deosebire de hipotextul inițial, care descria cafeneaua, în care culoarea și vechimea erau ipostaziate paradigmatic de una și aceeași sintagmă (muri afumați) : (S1c)/(S2a)/(S3a) Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit (s.n.) din arhiva unei cancelarii, ..."13 (Eminescu: 2011, II, 35). Seria secvențelor intratextuale (1) care descriu ziduri acum aproape negre, cândva
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de eminescologul care toată viața a decriptat manuscrisele eminesciene descrie intratextualitatea, de la cele mai vizibile forme (coincidența numelor și, în general, a unor unități lexicale) la repetarea intratextuală subtilă. Relativ la coeziune, scrierea autenticistă din proza eminesciană, cu întreaga ei desfășurare paradigmatică, oferă un liant intratextual important prin semnificație (omul devine o carte deschisă), dar mai ales ca (opțiune) tehnică (intergen). Vom putea deosebi două variante dimensionale: 1.scrisoare: o scrisoare de la un unchi al lui, un bătrân săhastru 26; o o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dincolo de coordonatele specifice unui anumit curent artistic, existând și coordonate variabile, specifice fiecărui autor, în parte. Generația 60 aduce, ea însăși, astfel de exemple, care vin să dovedească posibilitatea ca un autor să își impună propriul canon individual, în fața celui paradigmatic, deja existent și unanim acceptat. Cu atât mai mult, cu cât această generație este una de legătură între două mari paradigme: cea modernistă și cea postmodernistă. Putem vorbi despre o incluziune nu totală, însă a modelului individual, în cel paradigmatic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
paradigmatic, deja existent și unanim acceptat. Cu atât mai mult, cu cât această generație este una de legătură între două mari paradigme: cea modernistă și cea postmodernistă. Putem vorbi despre o incluziune nu totală, însă a modelului individual, în cel paradigmatic, iar, pe acesta din urmă, la rândul lui, să-l legăm de ceea ce Eugen Lovinescu înțelege prin binecunoscuta teorie a sincronismului. Amintim una dintre afirmațiile autorului, în acest sens: criticul consideră că toate manifestările de cultură ale unei epoci se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
52, 1989129, cel mai vast fiind acesta din urmă130. Dedicând spațiu atât criticii tematice, făcând o trecere în revistă a principalelor volume ale autoarei, precum și a modului în care mesajul acestora aduce un suflu nou Generației șaizeciste, printr-un model paradigmatic individual promovat, cât și analizei individuale, a câtorva poeme de referință, Nicolae Manolescu păstrează în permanență relația cu biografia autoarei, pe care, totuși, deși marcantă, nu o consideră întru totul responsabilă, în dezvoltarea anumitor teme. Spre deosebire de poeții de după 1980, la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
compoziție, stilistică -, în funcție de doctrinele și dogmele curentelor înregistrate în plan diacronic: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul, paradoxismul etc"7. Poezia Anei Blandiana se întemeiază pe o poetică a unei duble deconstrucții. Pe de o parte, deconstrucția canonului paradigmatic, ideologic și estetic, prin mecanisme proprii de creație, autoarea reușind să reconstruiască o lume nouă pe o alta, existentă deja, iar pe de altă parte, deconstrucția de sine sau deconstrucția propriului canon, prin promovarea unei poetici a permanentei căutări și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cronologia volumelor cu aceea a toposurilor poetice. Specifică atât deconstrucției, cât și neomodernismului, este întoarcerea spre trecut, cu preluarea simbolurilor ancestrale, care, însă, sunt recondiționate, printr-o raportare a lor la necesitățile prezentului. Fie la nivel individual, fie la nivel paradigmatic, conotațiile simbolisticii devin mereu altele, intervenind argumentativ în susținerea ideii de deconstrucție a canonului. În poezia Anei Blandiana, întâlnim o serie de simboluri specifice, preluate din literatura populară sau din tradiția scrisului românesc cult, care capătă originalitate printr-o deconstrucție
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Și-s obosit de moarte și de mers,/ Silit să port rigid în mine punctul/ de sprijin pentru univers". (Întoarcere). Interesant este cum, aici, expresionismul blagian și oboseala existențială îmbracă o formă originală la Ana Blandiana, simbol al deconstrucției canonului paradigmatic. Fluiditatea construiește un spațiu nesigur, într-un mers invers dinspre moarte spre viață, timpul confundându-se cu spațiul, realizând aceeași dedublare cu care autoarea obișnuiește. Privit în oglindă, cu totul inversată forța explozivă a poemelor blagiene, încărcată de un optimism
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
împreună/ Ucigaș fiecare și victimă,/ Salvator și salvat,/ Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,/ Mult după ce nu vom vedea..." (Dacă ne-am ucide unul pe altul). Asemănarea iubirii cu moartea anticipează volumele ulterioare, deconstruind cum am precizat mai sus canonul paradigmatic romantic, care promovează iubirea într-o lumină caldă, diafană. Posesivitatea maximală prin care acest sentiment se manifestă la Ana Blandiana depășește atât latura spirituală, cât și pe cea carnală, demolând ideea de viață, de renaștere, pe care ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
început, pe care le-am numit și volumele deconstrucției. În consecință, autoarea deconstruiește, pe parcursul lor, metafora tradițională, fiind deconstruite, odată cu ea, și toposurile poetice, temele, motivele care caracterizează marea tradiție a scrisului interbelic. Dizolvarea vechilor sensuri se suprapune dizolvării canonului paradigmatic neomodernist și chiar dizolvării propriului canon. Desigur, Ana Blandiana păstrează de la Generația '60 o construcție guvernată de "imagini artistice dense, novatoare, în care subiectivismul, viziunea spre universul interior al eului liric se configurează ca o muzicalitate interioară, urmărindu-se două
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Deși capătă sens doar în interiorul textului, ele nu sunt legate de o anumită ideologie, transparența constând în facilitatea cu care li se poate atribui un sens. Totuși, ele se pliază pe canonul individual, specific Anei Blandiana, dar și pe canonul paradigmatic, suportând o anumită deviere de la sensul clasic regăsit în dicționarele de simboluri. Ocupându-ne de acestea, identificăm un dinamism semantic, nu doar de la sensul originar la cel inovat de Ana Blandiana, ci și în interiorul volumelor Anei Blandiana. Copilăria, ca primă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încarcă adesea cu semnificații specifice, adăugând elementelor cadrului terestru (luna, codrul, izvoarele, brazii, munții), pe cele ale cadrului cosmic (luna și stelele, cerul) aflate în interdependență și în armonie deplină, Ana Blandiana alătură aceste elemente simbolului copilăriei, destructurând oarecum canonul paradigmatic romantic. Vârsta iubirii, a fericirii și a armoniei depline este copilăria, care generează sentimente profunde asemenea amorului adolescentin sau din tinerețe: "Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la tâmple până la glezne", " De frânghiile ploii mă cațăr, mă leg, mă apuc/ Să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ea capătă o nuanță mai mult profană decât sacră. Desacralizarea sacrului sau descompunerea spiritualității este redată prin substantivul hohotul, care se regăsește încă din titlu, devenind simbol al poeziei, pus în legătură cu substantivul zeu, conduce, totodată, către o deconstrucție a canonului paradigmatic stănescian. Zeul lui Nichita Stănescu era Vasile Pârvan, omul care, mai presus de Eminescu, de Blaga, de Arghezi, îl copleșește pe poet, prin integritatea, prin noblețea și prin erudiția spiritului. Zeul Anei Blandiana sunt oamenii de rând, cu care ea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poeticii sale. Pentru a realiza o ordonare analitică, am cercetat metafora din prisma încadrării sale în volumele de poezie. În acest sens, am împărțiti etapele de creație poetice, având în vedere atât prezența/absența metaforei, cât și deconstrucția/reconstrucția canoanelor paradigmatic și individual la care acestea au contribuit. Astfel încât, am numit cele două momente de creație ale Anei Blandiana: etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției și etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției. Desigur, noutatea unei astfel de încercări analitice
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
având în vedere că rolul poeziei este acela de a încifra și nu de a descifra. 3.2. Ana Blandiana vs Ileana Mălăncioiu două modele de poetică a deconstrucției Fără pretenția de a construi și de a impune un model paradigmatic individual, ne propunem să realizăm un studiu stilistic comparativ, între poezia a două autoare Ana Blandiana și Ileana Mălăncioiu -, unite, nu prin palierul ideologic, în care sunt incluse de către critici, ci prin încercarea comună de a crea o realitate interioară
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ele promotoarele unui nou tip de estetică? Și, dacă sunt, atunci, cum se încadrează ele, în ceea ce Hugo Friedrich numea "conceptul modern" de poezie? Impun ele, împreună, sau, individual, noi tipuri de canoane, care pot fi subsumate, ulterior, marelui canon paradigmatic? Ce univers deconstruiesc și ce alt nou univers reconstruiesc, în poezie? Sunt întrebări la care ne-am propus să răspundem, urmărind, pe etape de creație, operele celor două autoare. Canonul paradigmatic al Generației '60, în care ambele autoare vizate se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de canoane, care pot fi subsumate, ulterior, marelui canon paradigmatic? Ce univers deconstruiesc și ce alt nou univers reconstruiesc, în poezie? Sunt întrebări la care ne-am propus să răspundem, urmărind, pe etape de creație, operele celor două autoare. Canonul paradigmatic al Generației '60, în care ambele autoare vizate se încadrează, cuprinde, după cum am arătat în capitolele anterioare, două laturi: canonul ideologic și canonul estetic. Canonul ideologic este marcat, în cea mai mare parte, de eliberarea de estetismul socialist. Noua estetică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sale, Ana Blandiana, la două lumi: cea exterioară și cea interioară, înlănțuite ambele prin cuvânt. Linia reconstrucției Ilenei Mălăncioiu este cea a unei poetici de amestec între un romantism sumbru și un expresionism întunecat, printr-o permanentă deconstrucție a canoanelor paradigmatice anterioare. Părând să demoleze volumele de tinerețe ale Anei Blandiana, în care guvernează un surplus de viață, Ileana Mălăncioiu face din moarte o artă poetică, cu ajutorul căreia își instaurează propriul canon individual. Spre deosebire de Ana Blandiana, la care moartea pare să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]