45,675 matches
-
anumit soi de sensibilitate și forță, de haz nebun din învîrtitul ochilor sau al sabiei, din vîslitul tandru și absent al bărcii pe ape imaginare, din felul în care este purtată o căciulă imensă, imensă, ea în sine un personaj, parcă. Fiecare actor din acestă distribuție este extraordinar, iar efortul unor astfel de roluri cîntate nici nu se simte. Se simte doar bucuria a ceea ce fac, a faptului că sînt împreună și formează o trupă. Care se intuiește, care se simte
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
Importanța lui Munch nu este legată de succesul cu care și-a însușit anume tehnici picturale "moderne". Și nici de abilitatea lui de a rotunji o imagine într-un produs finisat, ireproșabil. Multe dintre lucrările lui sunt de altfel pictate parcă cu o voită neglijență... Includerea pictorului norvegian în panteonul picturii moderne este strict legată de capacitatea sa de a pune în pagină, ca nimeni altul, emoții, stări afective. Munch a crezut că pictorul nu trebuie să "transcrie" realitatea înconjurătoare ci
La muzeul de artă din New York - Retrospectivă Munch by Mărghit Dascălu-Sava () [Corola-journal/Journalistic/10502_a_11827]
-
dominare a disperării și a cauzelor ei. Are aceeași funcție, ca și ironia. Cum nu o dată o spune, Sîrbu avea acel l^esprit drôlatique, descoperit și de Blaga, ca dat nativ al "bufonului Gary". I-a plăcut să se acopere, parcă protector, cu eticheta pusă de Blaga, iubitul lui profesor, adesea spre a nu recunoaște că râde pe ruina propriei lui vocații, deși a făcut teoria unui astfel de râs. I. D. Sîrbu, acest "copil teribil" al Cercului literar de la Sibiu
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
ca reclama de pe TVR1, în care o voce grav-baritonală spune: "Elevii au nevoie de materiale didactice de calitate", să fie rostită în limba lu' Li Tai-Pe și abia după-aceea, să ni se arate un schelet... uman, într-adevăr "sănătos", da' parcă preaaaa... A pronunțat cineva cuvântul macabru? Nu? Mă rog... Până una-alta, publicitate pe TVR1 - materialul didactic de calitate - scheletul... și revenim imediat, cum ne liniștesc mai toți moderatorii talk-show-urilor, speriați că altfel telespectatorii s-ar deda la acte iresponsabile
"Amice, ești... idiot!" (I.L. Caragiale) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10504_a_11829]
-
hi-hi-hi, Cum de asta n-o ghicí? Și, apropo de texte-versuri, la Etno Tv, un interpret la o vârstă de om cu nepoți, se tânguie (23 iunie): Strugurel bătut de brumă Greu îi, Doamne, fără mumă, Fără mumă, fără tată, Parc-aș fi rupt dintr-o piatră... Ce să mai... comment ? Domnul președinte Traian Băsescu, abia ținându-se să nu plângă la toate Jurnalele tv de știri din 21.06: - "Diana Drăgușanu, la cei 12 ani ai săi, înțelege mai greu
"Amice, ești... idiot!" (I.L. Caragiale) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10504_a_11829]
-
Taifasuri" (Etno Tv) din ziua de 24 iunie: "- Fac și eu acum o filozofie: vezi un cățeluș cum iese din casă și se duce în curte să facă caca..." - Excepțional de profund, țipă fericit Haralampy! Drept urmare, de "dincolo" se aud, parcă, niște zgomote înfundate, semn că Socrate, Kant, Schopenhauer, Heidegger, Kierkeggard și încă vreo câțiva tocmai se dau cu craniul de toți pereții mormintelor...
"Amice, ești... idiot!" (I.L. Caragiale) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10504_a_11829]
-
Hamlet (Laurence Olivier) și un Laertes (Michael Redgrave) se duelau. O luptă care a fost - nu eu zic asta, ci eroina acestui articol - una dintre cele mai scurte din tot șirul de puneri în scenă ale piesei. La finalul acesteia, parcă, Olivier a afirmat ceva ce avea mari șanse la acea vreme să fie o minciună: "O mare actriță tocmai s-a născut". Se știe, era vorba de Vanessa Redgrave, iar ceea ce v-am povestit reprezintă a mai cunoscută anecdotă despre
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
informații adunate sârguincios, cu atât profilul istoricului pare mai prăfuit, fără aderență la realitatea înconjurătoare și la spiritul viu al literaturii. Erudit la modul inutil și doct până la plictis: așa ne apare, multora dintre noi, cercetătorul bibliotecilor și arhivelor, condamnat parcă la abundența detaliilor într-o specializare îngustă și la o factologie uscată în tomurile pe care le scrie. Nu neg că există destui asemenea cercetători, onești (și folositori într-o cultură), dar lipsiți tocmai de sarea și piperul domeniului investigat
Farmecul istoriei literare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10513_a_11838]
-
de oamenii veniți aici, majoritatea lucrători temporary. Turiștii sunt în număr foarte mic în timpul anului, de obicei aflați doar în expediții legate de evoluția ecosistemelor locale influențate de încălzirea globală și activitățile oamenilor în zonă. Zilele trec câteodată repede, alteori parcă au încremenit într-un timp încăpățânat. Iarnă, din pricina temperaturilor scăzute și a vântului intens, oamenii sunt nevoiți să lucreze tot timpul înăuntru, de aici rezultând deficiențe în asimilarea vitaminei D, creșterea stresului, îngrășarea organelor interne peste măsură, creșterea numărului cazurilor
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94295_a_95587]
-
știu? Ce mă fac dacă mă testează la amintiri homerice despre Odiseu? N-am mai citit Legendele Olimpului de pe când mergeam la școală! Ce bine că drumul e lung și întortocheat! Îmi lasă timp să mă gândesc la toate și parcă mai prind curaj. Casa poetului e postată pe-o muchie de deal, ca un cuib de acvilă, maiestuos dominând împrejurimile. Culmea, din poeziile pe care i le-am citit, s-a nimerit ca tocmai Acvila să-mi placă cel mai
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94265_a_95557]
-
vorbe ticluite, într-o casă de poet! Cum e de așteptat de la un liric cu trup și suflet, cuvintele sunt protagonistele întâlnirii. Însoțite de gesturile binevoitoare, mă poartă blând dintr-o încăpere în alta, ca printr-un vis pe care parcă l-am mai trăit cândva, decorat cu piese de artă, mobilier din esențe de lemn rar, sculptat cu migală, adus de poet din îndepărtate colțuri ale lumii, sau tablouri cu dedicații de la artiști-prieteni cu nume și renume. De pe terasa casei
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94265_a_95557]
-
migală, adus de poet din îndepărtate colțuri ale lumii, sau tablouri cu dedicații de la artiști-prieteni cu nume și renume. De pe terasa casei lor vechi de peste 100 de ani, cu tavane din bârne încovoiate de vreme, o reședință cu caracter, care parcă vrea să-ți vorbească, peisajul panoramic asupra mării pur și simplu taie respirația vizitatorilor. O baie de frumos, din toate punctele de vedere. Senzația de spațiu binecuvântat se intensifică. Într-un cuvânt: frumosul e aici le el acasă. Flamandul Germain
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94265_a_95557]
-
s-a stabilit, are renume de magnet pentru artiști, un fel de Balcic spaniol, pe care mulți l-au ales ca loc de inspirație și atelier de lucru. Cu străzile sale strâmte, în pantă, flancate de căsuțe mici, albe, construite parcă aleator una în cârca celeilalte, Altea lasă impresia unui stup plin de viață, pulsând de energia pozitivă a locuitorilor săi sprinteni, mereu activi. Cum să nu te simți inspirat aici, unde până și cel mai apreciat gastronom al Spaniei, originar
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94265_a_95557]
-
Când e vorba de istorie Pietrele au cuvântul... Când soarele era pe la cumpănă, plecasem trei bărbați într-o călătorie sentimentală, trăgând, parcă, toamna după noi. Eram fericiți că peste sufletele noastre ningea cu curcubee de frunze. Discutam fără noimă, discutam orice, pentru că fiecare, pe dinlăuntrul său, se gândea ce va simți când va păși pe acel petec de pământ ce colcăie de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94288_a_95580]
-
petre Diaconu crede că sunt mai multe decât ar trebui!) s-au adunat între zidurile cetății, ca apoi să fie înghițite de apă. Cu ajutorul lor arheologii ar putea umple două secole de istorie nescrisă, cât două pietre de hotar. Și parcă pentru a le feri de cei care au abjurat de la blazonul lui Mircea del Bătrân, Dunărea le-a ocrotit, trăgând valuri-valuri, aurul nisipului peste ele... ... Așa am găsit în acea zi de toamnă „Păcuiul lui Soare”. Era mohorât și trist
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94288_a_95580]
-
Dunărea le-a ocrotit, trăgând valuri-valuri, aurul nisipului peste ele... ... Așa am găsit în acea zi de toamnă „Păcuiul lui Soare”. Era mohorât și trist de părăsit, înghițit cam cinci șesimi de ape. Speriat de forța furiei lichide, se cocoțase, parcă, un pic pe o bucată de pământ. Mi-a făcut impresia că e un monstru preistoric, cu șase capete, din care unul singur ar fi putut fi ținut drept peste veacuri. Dar, rețineți! Un monstru de istorie, un mesager din
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94288_a_95580]
-
acolo cam o jumătate de an. Doarme în cort, mănâncă ce poate și când are timp. Și sapă. Și sapă... Și mereu scoate vase, lucrate în tehnica Zgrafitto. Le triază. Le studiază... Iar, uneori, le și dăruie pentru a sensibiliza, parcă, receptivitatea miilor de oameni ce se cern pe aici. Iar aici se vine din susul sau din josul apei. Se vine înot, cu barca, cu șalupa, pe jos sau cu mașina. În fiecare zi sosesc scriitori, visători, actori, ageamii, turiști
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94288_a_95580]
-
mireanului în spațiu public. Libera cugetare fură, de fiecare dată, startul și impune cadrul în care disputa se derulează, instituind o defecțiune a spațiului public pe care o acceptăm senin și firesc. Este măsura lipsei de prezență publică a laicatului, parcă anesteziat de recensăminte sau sondaje encomiastice. Corelativ cu această primă chestiune, vine a doua. Referința obsesivă la... Europa! Care „Europă“ devine în mâinile liberei cugetări o veritabilă bâtă pentru a mai tempera din fașă fie prezența prea puternică în spațiul
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
dată, Mariana Cristescu a avut de „înfruntat” aprecierile critice la adresa volumului său de publicistică „Gustul cenușii”, Editura „Vatra Veche” 2015 (editor - Nicolae Băciuț). Subiecte fierbinți, subiecte „la zi” alcătuiesc un volum care spune „nu” refuzului comunicării, cu „fapte și întâmplări parcă neverosimile, din suprarealitate, dintr-o lume nebună... nebună” (Lazăr Lădariu), reflectând „modul serios și responsabil de a face gazetărie, cu dragoste pentru oameni și pentru valorile universale” (prof. Răzvan Ducan), o carte ce tratează „subiecte importante, unele nevralgice, pe care
„PUNŢI DE LUMINĂ” – UN PROIECT CÂŞTIGĂTOR! [Corola-blog/BlogPost/94308_a_95600]
-
implicat într-un accident. Acesta menționa că, în timp ce casca sa se izbea de asfalt în urma impactului, a avut suficient timp să observe că sunetul rezultat formează un ritm interesant, chiar o melodie. Cum se explică această încetinire a timpului ce parcă aduce aminte de celebrul film Matrix? David Eagleman explică: „Timpul este ca de cauciuc - se dilată atunci când resursele creierului sunt exploatate intens și se contractă atunci când creierul este mai puțin solicitat, adică atunci când acesta întâlnește o situație familiară”. Acest lucru
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94318_a_95610]
-
pe linia tradițiilor publicistice din Orăștie, animatoarea recunoscută a vieții culturale din orașul Paliei, Ileana-Lucia Floran, intuind necesitatea unei reviste de cultură, care să slujească frumosul, binele și adevărul prin cuvânt și imagine, a fondat revista „Dăruiri literare”. Denumirea, predestinată parcă, se dorește un dar pentru cititori, făcut de cei care pot și vor să dăruiască semenilor din prea-plinul simțirii și trăirii lor. Scopul declarat al revistei, care apare într-o deosebită ținută grafică, este să readucă „raza senină a culturii
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94347_a_95639]
-
Schiller (arheolog american, cu decenii de studii și cercetări pe teren, în toată lumea): ,,Civilizația s-a născut acolo unde trăiește azi poporul român, răspândindu-se, apoi, atât la Răsărit, cât și spre Apus, acum 13-15 mii de ani”. Cu un, parcă, ultim oftat visceral, istoric și metafizic, Dumitru Ioncică își încheie, astfel, excursul său științific: Dacă opera istorică a lui Carlo Troya ar fi fost cunoscută în România, multe cărți sau lucrări de referință, tratate de istorie, dicționare, istoria propriu-zisă și
CARLO TROYA a scris istoria europeană REALĂ ! [Corola-blog/BlogPost/94300_a_95592]
-
promis verzi și uscate. Din toate acestea - cu ce s-a ales? Nimic. Am crezut că nerușinarea nu poate fi o virtute, dar, iată că se poate, și drumul spre iad, vorba lui Dante, este pavat cu palavre și tristețe. Parcă aud cum cineva de sus, de la Guvernul de la București, eventual Angel Tîlvar, spunând că adevărul este altul. Să fie cel care este ,,furnizat” de trompeta Zajcearului? Nu, domnule Tîlvar! Rapoartele în care figurile centrale sunt cicadele de la Kladovo, Brestovăț, și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94348_a_95640]
-
care se impune să funcționeze perfect, ca un ceas elvețian Schaffausen - dacă nu cumva până dincolo de perfecțiunea terestră îndeobște acceptată. Văzând în automatisme, în repetitivitate chintesența teatrului ionescian, autorul montării scenice selectează o avalanșă de replici scurte, reluate - în spectacol - parcă la infinit, speculând astfel însăși o practică a lui Eugen Ionescu, cultivata în Rinocerii prin repetiții de genul: “Ca să vezi! (...) Ca să vezi! (...) Ca să vezi!” (de șapte ori), “Un rinocer! Un rinocer și gata. Un rinocer alergând singur prin oraș...”, “Oh
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
catolic) la neauzitul/ nesesizatul dangăt de clopot prescris de dramaturg ?!... Cortina roșie se ridică brusc și, pe fondul grohăitului apocaliptic, asistăm la intrarea în scenă, din laterală dreapta, rând pe rând, a celor 17 personaje din piesă - caricaturizate îngroșat, sculptate parcă în fonta (mlaștină întărită, solidificata), îmbrăcate cu vesminte de-a gata... rinocerizate. Machiate strident, pentru a li se scoate în evidență chipurile cadaverice, sprâncele bine arcuite, limbile și buzele intens colorate, podoabele capilare ciudate -, aceste fantoșe par dansatori rupți dintr-
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]