KorAP: Find »[drukola/base=parca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...79 >

1,962 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388

capitală. Au văzut fotografia cu oamenii care țineau pancarte și, așa cum fac oamenii tot timpul, au venit s-o vadă pe tanti Mae sâmbăta următoare. În noaptea aceea, orașul arăta ca și cum Bobby Lee ar fi fost din nou acolo. Camioane parcate peste tot, o mulțime de lume, și doar câțiva dintre toți cei care au venit au apucat să intre în cinematograf. Abia dacă-i mai vedeai pe oamenii preotului cu pancartele lor pe strada principală. Oamenii care n-au putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

apei adânci și verzi. Peste canal se arcuia podul jos și șters, o prelungire cochetă, protuberantă a drumului și, în spatele lui, ca o umbră neagră uriașă ce bloca cerul, atârna rețeaua de șosele Paddington, la fel de murdare și posomorâte ca întotdeauna. Parcând undeva pe stradă, am verificat numărul apartamentului din agendă și am început să aștept. Era o casă mare cu apartamente, cu mulți chiriași; partea asta, cel puțin, nu trebuia să țină mult. Cel puțin așa ar fi bine. O întârziere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
pătură. * * * Luni, nici urmă de Față-de-Ou, cel puțin până spre seară. Probabil avea o slujbă pe timpul zilei. Și-a făcut apariția pe la șase într-un Golf GTI bleumarin, care ieșea în evidență de la o poștă și pe care l-a parcat la câteva case în josul străzii. Avea noroc dacă nu-i spărgeau mașina cu el înăuntru cu tot. Mașina îmi confirmase bănuiala în legătură cu slujba lui de peste zi. Nu ar fi făcut banii ăia din urmărit oameni; nu era destul de bun. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
credeam că Față-de-Ou nu aude din mașină, dar nu mică mi-a fost bucuria când am ajuns jos și am văzut dubița care mă aștepta, credincioasă ca întotdeauna. Pentru o secundă am uitat că eu am fost cea care a parcat-o acolo ceva mai devreme și m-am simțit liniștită și fericită, ca și cum mă aștepta un bun prieten. Probabil îmi petreceam prea mult timp cu mașina mea. Am schimbat tenișii pe cizmele negre elegante pe care le pusesem acolo cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact în fața castelului în roz și negru. Șoferul aștepta cu motorul aprins. Am răsucit cheia în contact fără să aprind farurile. Ploaia cădea sacadat pe parbriz. Ușile din sticlă neagră s-au deschis și Laura Archer a ieșit înfășurată într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Laura Archer locuia pe o stradă drăguță și liniștită în Putney, într-o casă de dimensiuni medii, care avea în față un petic de iarbă verde; suburbie în oraș. A intrat, dar luminile erau deja aprinse înăuntru și o mașină parcată pe alee. Taxiul a plecat. Am pornit dubița și am trecut cât am putut de încet pe lângă casă. Perdelele erau trase, așa că nu am putut vedea înăuntru. La ușă era o singură sonerie. Doamna și, probabil, domnul Archer erau singurii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
probabil, domnul Archer erau singurii locatari. Bineînțeles că domnul Archer nu știa de ce doamna Archer a venit târziu de la muncă, căci doamna Archer mi-a specificat să sun numai la birou. Mă întrebam cât anume știa domnul Archer... Când am parcat l-am găsit pe Față-de-Ou tot în fața casei. De aceea am intrat în casă tot prin fereastra de pe acoperiș, lăsând dubița după colț, dar de data asta mai departe de scara de incendiu; nu voiam să vină pe acolo și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
rele pe care totuși ți le dorești, cum ar fi votcă, cola și țigări, ciocolată, viteză și tartă de cireșe și bărbați cu privirea lacomă, pe care nu te poți baza... Am avut un sentiment ciudat de déjà-vu când am parcat în fața studioului. Iar era un maldăr de zdrențe împrăștiate pe scările de la intrare. Ce aveau scările mele de atrăgeau ca un magnet toate resturile umanității? Dar inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare când am coborât din dubiță și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Road. Voiam să văd ce știu despre investigațiile asupra morții lui Lee. Și mai voiam să vorbesc cu Claire încă o dată. Era totul prea curat să se fi întâmplat așa. Casa de pe Castle Road arăta neîngrijită și dărăpănată. Mi-am parcat mașina pe un covor de frunze putrezite și am zăbovit puțin în fața casei, aducându-mi aminte cum am văzut-o cu câteva săptămâni înainte, muzică și lumini și voci revărsându-se pe geam, bătrână și senilă, dar totuși foarte vie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
unde fastuoșii monștri postmoderni își frecau umerii de vechile clădiri cenușii din piatră. Taxiul mergea leneș pe o stradă cu bijuterii vechi, în stilul în care merg taxiurile când caută un loc unde să se oprească. Asumându-mi riscul, am parcat mașina într-un loc de parcare gol și m-am ales cu o serie de înjurături de la un bărbat care așteptase să intre în același loc. în josul străzii zăream pardesiul din piele de cămilă al Laurei Archer intrând într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
și cât de bine se potrivea cu florile proaspete de pe măsuța din lemn de brad. Randolph Terrace era o stradă de case albe care fuseseră de mult împărțite în apartamente. Seara mașinile trebuiau parcate bară la bară. Am reușit să parchez chiar la numărul paisprezece, pe partea cealaltă a străzii. Din moment ce Față-de-Ou sau mai bine zis Walter Quincy, cum va trebui să mă obișnuiesc a-l numi - știa deja cum arată mașina mea, asta nu m-ar fi ajutat dacă aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
nu aveam să scot nimic de la el aș fi încercat la Laura Archer, dar prostia și incompetența de care dăduse dovadă în calitate de detectiv mi-au sugerat că aș avea șanse să îl prind cu garda jos. Mașina lui nu era parcată prin apropiere. Am sunat la ușă, dar nu era acasă, așa că m-am întors înapoi la mașină și am așteptat. Aveam un sendviș cu ton și o pungă de prune drept sursă de subzistență. Nimic de băut. Nu cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
face cu vreo răceală. Eram o apariție rară pentru Randolph Terrace, mult prea boemă. Așa cum mi-am închipuit mi-a luat ceva vreme să găsesc un loc de parcare, acum că tineretul se întorsese de la muncă. Am fost nevoită să parchez câteva străzi mai departe. Dar Golf-ul bleumarin era chiar în fața casei lui Walter. Ce binecuvântare, scăpasem de durerile provocate de o eventuală așteptare în mașină. Am ajuns în fața casei numărul paisprezece și am apăsat pe soneria pe care scria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-mi permiteam să fiu din nou în atenția poliției, nu după cele întâmplate cu Lee. Am apăsat piciorul de pe accelerație și am alunecat încet în noapte. Speram din tot sufletul să nu-mi fi luat nimeni numărul de înmatriculare. * * * Am parcat în fața casei și am așteptat. Fiecare etaj era luminat. Era o clădire impresionantă, elegantă, ceva mai departe de stradă, înconjurată de o curte interioară, cu un garaj mare pentru două mașini în stânga ei. Ușa garajului era coborâtă, așa că nu aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
două mașini în stânga ei. Ușa garajului era coborâtă, așa că nu aveam cum să știu cine e acasă. Oricum, nu credeam că persoana pe care o aștept își folosește mașina. Au trecut zece minute. Apoi a venit un taxi și a parcat în fața mașinii mele. M-am lăsat în jos. Catherine Hammond a ieșit, a plătit taxiul și a intrat foarte grăbită în casă. Era îmbrăcată în haina ei bleumarin cu guler de blană, trasă astfel încât să-i acopere partea de jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
al poporului, dar am ieșit afară, cu capul sus, lăsând ușa să se trântească în urma mea. în timp ce coboram scările am auzit balamalele protestând. Familia Hammond urma să aibă o foarte interesantă conversație. * * * Nat mă aștepta, făcând ture în fața casei. Am parcat și el mi-a deschis ușa din dreptul șoferului. —Unde ai fost? a spus. Aștept de ore în șir. Am deschis ușa de la intrare și am aprins luminile în atelier, niște neoane fără milă care luminau orice colțișor întunecat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
sau peste corpul ei gata să moară, verificând dacă lovitura a fost destul de puternică. Așteptând lângă ea, în tăcere, pulsul grăbit; așteptând până inima ei a încetat să bată, sângele să curgă. M-a trecut un fior. Ajunsesem acasă. Am parcat la locul obișnuit, vizavi de studioul meu, pe o alee lăturalnică. Ploua încă, dar nu așa de tare. Cerul începea să se usuce. Mâine, dacă Londra va fi norocoasă, deasupra orașului cerul va fi senin. Am oprit motorul și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
ca un meteorit suspendat pe vecie în aer, și inima mea a început să bată cu entuziasm. Nu mai aveam răbdare, voiam să-mi pun în aplicare ideea. M-am întors pe călcâie și m-am îndreptat spre locul unde parcasem dubița, mergând acum cu pas grăbit, nerăbdătoare să pun mâna pe lanț. Unde pot găsi cel mai apropiat magazin de scule în Connaught? întotdeauna îl pot întreba pe portar... Mulțumiritc "Mulțumiri" Le mulțumesc, în ordine alfabetică: încă o dată lui Caroline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

reușea să răzbată prin ceața subțire a dimineții. La marginea drumu lui forestier, pe stânga cum veneai dinspre oraș, o porțiune întinsă era defrișată. Lăstărișul fusese înlăturat de buldozerele care nete ziseră suprafața croind un platou larg. Cinci camioane erau parcate acolo, alături de câteva utilaje de săpat și o macara. Mai în spate, imediat sub buza pădurii, două clădiri cu un singur etaj se aliniau una lângă cealaltă. Dincolo de acestea, printre copaci se vedea un drum ce se strecura în sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
acum îl interoga. Baza Pinforest-ului de la poalele muntelui era luminată ca ziua. Toate reflectoarele de pe stâlpii din colțurile împrejmuirii erau aprinse. Sclipirile roșii și albastre ale girofarurilor se reflectau peste tot. Atât pe drumul forestier cât și în interior erau parcate mașini de poliție. Tot efectivul secției din Baia de Sus împreună cu un detașament de la DIICOT Deva se afla acolo. Cu fața la perete și mâinile încătușate la spate, cei nouăsprezece mercenari erau aliniați lângă clădirea principală. Pop asistase neputincios la plecarea ginerelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

numai în faptul că se află acolo spionii, cu figură de distrați, ascultând și înregistrând pe ascuns ce se spune, dar există și automobile care alunecă suav de-a lungul cozii părând că umblă în căutarea unui loc unde să parcheze, dar care au înăuntru, ascunse privirilor, camere video de înaltă performanță și microfoane de ultimă generație capabile să transfere pe un suport grafic emoțiile care aparent se ascund în murmurul divers al unui grup de persoane crezând, fiecare dintre ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
și o vom executa pur și simplu, fără să ne uităm în urmă, Da, domnule, spuse inspectorul, Da, domnule, spuse agentul, călcându-și jurământul. Automobilul intră pe strada unde locuiește omul care a scris scrisoarea, e clădirea aceea, etajul, trei. Parcară mașina puțin mai înainte, agentul deschise portiera ca să coboare comisarul, inspectorul coborî pe cealaltă parte, comandoul era complet, în linie de tragere și cu pumnii strânși, înainte. Acum îi vedem opriți pe palier. Comisarul face semn agentului, acesta apasă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-i privească în timp ce coborau scara. Clădirea nu avea lift și nici nu era de așteptat să aibă vreodată. Cei trei polițiști dădură o raită cu mașina prin oraș ca să treacă timpul până la prânz. Nu aveau să mănânce împreună. Aveau să parcheze automobilul aproape de o zonă cu restaurante și să se împrăștie fiecare la restaurantul său, ca să se întâlnească din nou după exact nouăzeci de minute într-o piață puțin mai îndepărtată, unde comisarul, de data asta la volan, avea să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
le-o pusese responsabilul garajului când intraseră cu mașina, Domnii, de unde sunt. Comisarul, cinste lui și experienței sale în ale meseriei, bineînțeles că nu și-a pierdut cumpătul, Suntem de la providențial, răspunse el sec și imediat, încă și mai sec, Parcăm mașina unde trebuie, în spațiul care aparține firmei, prin urmare întrebarea dumitale, pe lângă că e impertinentă, denotă și lipsă de educație, Poate că e impertinentă și denotă proastă creștere, dar eu, pe dumneavoastră nu-mi aduc aminte să vă fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
extrem de proastă, acești colegi ai mei, fiind noi la firmă, vin pentru prima oară, dar eu am tot fost pe aici, și acum dă-te la o parte pentru că șoferul e cam nervos și te poate lovi fără să vrea. Parcară mașina și intrară în lift. Fără să se gândească la faptul că putea comite o imprudență, agentul vru să explice că nu avea nimic cu nervii, că la analizele făcute pentru intrarea în poliție fusese apreciat ca extrem de liniștit, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]