1,340 matches
-
poemului satiric Sfatul Domnului Cumsecade (2/1946) și a unor traduceri din József Attila și Robert Desnos, Nina Cassian este prezentă un timp și cu diverse note și comentarii critice, în care ironizează, între altele, suprarealismul și lettrismul, opunându-le, parodic, și un poem propriu în „limba șpargă”. Marin Preda publică un fragment epic, Nepotul, Toma George Maiorescu o nuvelă, Dimineața începe noaptea la 12. Sub pseudonimul S. Fantezian și sub titlul Tenebras la Universitatea din Paropamisus, își exersează verva satirică
STUDENTUL ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289989_a_291318]
-
înfățișa secvențe autobiografice pe un ton glumeț, ceea ce putea cuceri pe cititorul tânăr, căruia îi sunt destinate majoritatea scrierilor. Încă un exemplu ar fi narațiunile din Fără înger păzitor sau Cum am ajuns scriitor (1977). T. scrie și un roman parodic, alegoric, Fără minuni, Doamne! (1967), încearcă proza de aventuri în Acțiunea P. 1500 (1957) și cultivă foiletonistica, reunită în volumul Portrete în aquaforte, unde desenează tipuri contemporane cu o peniță acidă, în felul vechilor „fiziologii”. Procedeele frecvente sunt aluzia, ironia
TANASE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
cuprinde pagini (textualiste) despre poem și poezii (moderniste) despre timp. Odată cu Desfacerea (1994), titlu care reia titlul mai multor poeme din Lumină de la foc, se propune o „lirică de semne”, realizată uneori și prin intermediul ludicului de limbaj, dar fără intenția parodică optzecistă. Timpul, trecerea, moartea devin teme obsedante, înscrise în confesiuni discursive (Locul de trecere, Corabia) sau în false scenarii narativ-alegorice (Formele interioare, Nici o inimă). Se remarcă tendința spre un limbaj cât mai concret, spre conglomeratele de imagini și desfășurările lingvistice
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
Viteazul în memoria urmașilor, Târgoviște, 2001; Poezia acasă. Poeți contemporani din Basarabia, Târgoviște, 2003 (în colaborare cu Iulian Filip). Repere bibliografice: Petrescu-Paraschiva, Dicț. lit. Dâmbovița, 205-206; Petre Ciobanu, Mihail Gabriel Popescu, Memoria dascălilor noștri, IV, Târgoviște, 2000, 109-114; Tudor Cristea, Parodic și parabolă, „Litere”, 2003, 9; Sultana Craia, Un roman postmodern, „Universul cărții”, 2003, 10. F. P.
STAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289853_a_291182]
-
o atitudine radicală în fața răului social și politic. Astfel, textele din ciclul Libertățile dictatoriale, scrise în perioada ceaușismului agresiv, exprimă laconic și percutant oprimarea ființei în universul totalitar, ale cărui mecanisme s-au infiltrat malefic în conștiințe. Aici tonul devine parodic, demistificator, poetul dând în vileag absurdul totalitarismului prin mimarea logicii strâmbe și a limbajului plin de clișee al acestuia. Uneori demistificarea, mai puțin apăsată, e cu bătaie mai lungă, așa cum se întâmplă în parabolele ironic-meditative prezente mai cu seamă în
POP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]
-
și editorial cu Pedale de hîrtie (1994). Colaborează cu versuri, eseuri, articole la „România literară”, „Familia”, „Vatra”, „Poesis”, „Echinox”, „Luceafărul” ș.a. În Pedale de hârtie și în volumele ce urmează P. propune formula unui textualism autodistructiv, apocaliptic și pe alocuri parodic, care își asumă descendența onirică și neoexpresionistă. El tematizează actul poetic cu ironie livrescă și luciditate tragică. Marca specifică e un fel de „greață” sartriană de realitate și de literatură. Relațiile dintre realitate și ceea ce „descrie” poezia, dintre corporalitate și
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
eseului. La ofertele temei se adaugă și o disponibilitate ludică, învederând tentativa autorului de a se sustrage capcanelor din „tratatele” serioase. Astfel, bibliografia enormă, ce tinde spre exhaustivitate, depășește bilanțul simplificator de opinii și pare uneori articulată și exhibată ironic, parodic, în acest „tratat” de comicologie, cel dintâi la noi. Aceluiași domeniu, complinit cu un exercițiu de factură foarte personală, mereu în răspăr față de pretențiile și limbajul unei discipline ce se vrea „științifică”, i se integrează și volumele Modele și exemple
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
lui P.-N. exaltă „poezia profesiunilor”, abia următorul, Fulgi (1927), aducând o rezonanță lirică mai autentică, aceea a simbolismului provincial, nutrită de amintirea adolescenței. Parodii adevărate (1930) constituie o replică minoră la versurile selectate spre a fi trecute în registru parodic. Rod al marginaliilor versificate este și culegerea de epigrame Răutăți mici pentru oameni mari (1932). Pe urmele lui Octavian Goga și Aron Cotruș se situează volumul Ardealul (1941), poezie a revoltei anonime sau evocând figuri exemplare (Horea, Iancu). De aici
POPESCU-NEGURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288951_a_290280]
-
remarcă un „ciudat amestec de «consignație» epică, unde coexistă «pacific» cronica istorică mistificată, decalcul după documentul istoric, jurnalul intim, memorialul de călătorie, crochiul marin, poezia idilei rustice etc.” (Radu Enescu). Expresia este frustă, proaspătă, adeseori neașteptată, mizând frecvent pe imaginația parodică, pe estetizarea limbajului științific, ca și pe recuperarea în plan ironic a vorbirii cotidiene. Asupra prozelor ficționale ori semificționale ale lui P. stăruie, alternativ, umbra tutelară a lui Livius Ciocârlie și a lui Mircea Horia Simionescu. Paginile de memorialistică propriu-zisă
PORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
Viața românească”, „Steaua”, „Orizont”, „Tomis”, „Vatra”, „Revista V” ș.a. Din poezia sa au apărut traduceri în limbile franceză, engleză, italiană, hindi, albaneză, greacă etc. P. este un tradiționalist tonic și cuminte, rafinat în expresie, echilibrat, decent. Poezia lui îmbracă, deseori parodic, modernisme grațioase și livrești, tocmai pentru a potența chemarea istoriei și a pământului: „Mă dor părinții care nu-s decât / niște țărani așa ca toți țăranii / ce-n viața lor nu s-au luat de gât / decât cu greutățile și
PRICOP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289018_a_290347]
-
Florian), Puiu (Nicolae Ceaușescu), Duța lui Briceag (Elena Ceaușescu), Sultănica Gâlciu (Suzana Gâdea). Deosebit de aceștia se arată Lucrețiu Pătrășcanu (Coriolan Andrei), intelectual autentic, însă crud și dogmatic, și el revoluționar din speța lui Robespierre, Saint-Just, Troțki. Fiind un roman satiric, parodic, Cartierul Primăverii... nu putea, prin definiție, să fie realizat cu mijloace de creație obiectivă. E ceea ce autorul însuși specifică repetat, în dialoguri cu un critic fictiv și nu numai, subliniind că, în loc să urmeze principiul realist de „a lăsa faptele să
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
P., propensiunea spre parabolă, se manifestă în chipul cel mai explicit în Cezar, măscăriciul piraților sau Capcana sau Cine îndrăznește să verifice dacă împăratul are chelie falsă și în Dirijorul. Prima piesă reface înălțarea și pierzania lui Cezar în versiune parodică, iar Dirijorul exemplifică într-un cadru grotesc triumful prin crimă al mediocrității, imposturii și imoralității. Un dirijor, Nan, e omorât pentru că, după cum afirmă unul dintre virtualii succesori (care se numește Spânul, Dințosul, Înaltul ș.a.m.d.), „nu ia bacșiș” și
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
omniprezente a Cetății, a cărei înrădăcinare în trecut apare ca unică pavază în fața turpitudinilor prezentului socialist, mergând de la degradare morală până la crimă. Dreptul la neuitare al „inocenților” capătă accente eroice și sensuri vizibil politice. Jocul cu umbre, subintitulat „roman (oarecum) parodic”, redactat în 1988, dar publicat abia în 2000, reia, cu nuanțe kafkiene, problematica reconstruirii identității prin recursul la memorie, în contextul anamnezei (aici, cu justificare terapeutică), al obsedantei vinovății fără vină, înscrisă în codul genetic al lumii căreia R. îi
RADULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289098_a_290427]
-
adresată tot copiilor, cuprinzând rugi (Tatălui, Maicii, Îngerului), dar și poeme precum Ruga părintească către ai săi, Cum mă închin, Titanic ș.a. Expresia sentimentelor candide în dialogul cu divinitatea se oglindește într-o scriere naivă, de aparentă sorginte folclorică. Romanul parodic Cărțile cu Alfonz. Dintre primele cărți (1988) este construit în jurul personajului principal, vânzătorul de ziare Alfonz Carbit, surprins într-un univers absurd și grotesc, amendat de narator la fiecare pas cu ironie și sarcasm. În final, Alfonz se „demască”, el
RAŢIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289145_a_290474]
-
cu autori ca Pynchon sau Barth); b) tipologie creatoare [...]; c) un anume moment cultural, ce urmează modernismului, caracterizat printr-o anume epuizare a invenției, prin sentimentul că tradiția nu e sufocantă, prin eclectism și reluarea/sinteza (în cheie ironică și parodică) a tuturor formelor/manierelor anterioare; 3. să-l folosim pentru a desemna fenomene specifice literaturii noastre contemporane, ireductibile la modelele occidentale. Operație care presupune o reconstrucție a sensurilor, o reelaborare teoretică a unui concept care are deja o altă «biografie
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
1981, 4; Eugen Simion, „Anamorfoze”, RL, 1983, 11; Costin Tuchilă, Formă și deformare, LCF, 1983, 18; Daniela Bistriceanu, „Anamorfoze”, TR, 1984, 24; Elvira Iliescu, Alunecarea lumii spre miracol, TMS, 1986, 7; Ulici, Lit. rom., I, 39; Dumitru Mureșan, Un roman parodic, VTRA, 1998, 4; Enache Puiu, Utopie și realitate, ST, 1998, 4-5; Grigurcu, Poezie, II, 154-158; Dicț. scriit. rom., III, 296-298. C.M.B.
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
Artur Silvestri, Proză ironică și barocă, LCF, 1977, 2; Grigore Beuran, Un roman polițist de factură aparte, TR, 1977, 29; Alex. Ștefănescu, Giumbușlucuri, boroboațe, ghidușii, LCF, 1977, 42; Artur Silvestri, Un basm modern, LCF, 1978, 45; Mirela Roznoveanu, Un roman parodic și de aventuri, RL, 1979, 12; Ioan Neacșu, „Contratimp”, ATN, 1981, 3; Dumitru Dinulescu, „Contratimp”, RL, 1981, 31; Artur Silvestri, „Contratimp”, LCF, 1981, 43; Nicolae Georgescu, În căutarea familiei, LCF, 1984, 12; Costin Tuchilă, „Contratimp”, LCF, 1984, 12; Voicu Bugariu
MUSATESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288325_a_289654]
-
univers degradant, peste care domnesc angoase, criticul descifrează în farsa tragică anumite convenții de atelier, poetica deschisă spre a aglutina stiluri extrem de diverse, urmările firești ale acestei atitudini estetice în construcția personajului, a intrigii, replicilor etc., totul pus sub semnul parodicului, mimând incoerența realității și discontinuitatea labirintică a psihicului. Concluziile atestă metamorfoza comicului contemporan, întrepătruns cu alte categorii estetice și alte stiluri. De la teatrul absurdului M. a trecut lesne la poetica Noului Roman, situat pe același palier al genezei social-filosofice. Primele
MUNTEANU-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
dat de Blaga), și balcanism, înțeles ca literatură/cultură a balcanității. Ambii termeni sunt depeiorativizați de la bun început: balcanitatea este impregnată de „sentimentul istoriei tragice”, iar balcanismul nu e „doar artificiu, decorativism și mahalagism, ci o dramă cu reversul său parodic”. Balcanismul literar interesează ca paradigmă morfologică, sub aspectul comparatist al unor „serii estetice de tipul motivelor și al temelor”, generate de condiții geografice, istorice, etnice, religioase, etice și culturale similare: substratul indo-european comun, romanizarea, dominația bizantină și apoi cea otomană
MUTHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288336_a_289665]
-
a „Marelui Joc”, 1982), „Aventura” (Chirie pentru speranță, 1968, Înotătorul rănit, 1969, Speranță pentru Marele Vis, 1975, Speranță pentru speranță, 1980, Balada căpitanului Haag, 1984), „Sfinx” (Teroare pentru colonel, 1971), cărțile de proză ale lui N., câteodată cu o tentă parodică, dar în general cu numeroase scăderi de stil și de structură (confesiuni ale naratorului care deseori se declară incoerent, determinări temporale naiv-deictice și prezentări directe, implicând identificarea autorului cu naratorul etc.), răspund, prin ritmul alert al acțiunilor și prin tematică
NEAMŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288388_a_289717]
-
Parodii după versurile unor colegi maramureșeni sunt textele din Cuțitul ca o mască (2002) și Groapa cu (a)muze (2002), aceasta din urmă fiind cea mai reușită carte a lui P., care alătură atât textul original, cât și versiunea lui parodică. Se află aici un dialog savuros, în care parodia constituie un fel de lectură critică, iar mijloacele sunt extrem de diverse: de la mimarea amuzată a unor structuri formale ori metaforice la întoarcerea pe dos a semnificației originale sau la traducerea intenționat
PERŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288764_a_290093]
-
dramei satirice cu text literar, al cărei părinte, Pratinas din Phlius, era contemporan cu Eschil. Cu timpul, drama satirică va completa ciclul tragediilor, pentru a atenua tensiunea, încheindu-se obligatoriu cu triumful Binelui și al Dreptății asupra Răului, iar manifestarea parodică și dezvoltarea personalului și a elementelor de compoziție o va apropia de comedia veche. Particularitatea spațiului roman - consideră autoarea - constă în faptul că, deși subiectele dramei satirice au fost preluate în poemul epico-dramatic, amplificându-se în paralel mimul popular sicilian
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
avid de reurcare”, dar și printr-un „danț pe-abise”: „Tu vei danța în negrul șir/ Pe drumul spre metamorfoze” (Flori de sânge). Visare, spleen, arome producând extazul, simboluri, analogii atestă și influența simbolistă (Vibrațiuni,Yahtul negru). Printr-o ușoară notă parodică la adresa propriei figurații simboliste, O. îl anunță pe Ion Minulescu. A cultivat cu insistență sonetul și rondelul, „poème exquis”, cum îl numea Théodore de Banville. Pantheea este o amplă invocație, cu reflexe venind din macedonskiana Noaptea de mai, adresată zeiței
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
simbol al frumuseții inaccesibile, dar scrierea pe care aceasta i-o inspiră, în loc de a fi râvnitul poem de iubire, îi sporește și mai mult renumele de mare umorist. În cele din urmă poetul se spânzură de o creangă. Mai evident parodică e Paco și Petro, nuvelă având ca eroină o frumusețe inspiratoare de pictură și literatură nemuritoare, preschimbată, după zece ani, în opusul ei: o muiere grasă și cu început de mustăți. De aceeași factură sunt majoritatea pieselor din volum. Nedumeririle
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
realului, fixând un cadru temporal ușor de recunoscut, anii ’70-’80. Cea de-a doua direcție, livrescă, lipește corpul textului de cel al lui Don Quijote de Cervantes. Subiectul romanului este o iscusită formă care dezvoltă o schemă reductibilă la prelucrarea parodică a unui text de referință (Don Quijote) într-un spațiu al realului autohton. Un șofer, Anghelache Gh. Sotir, ins cât se poate de frust la prima vedere, se alătură unui personaj mai în vârstă, bizar și erudit, într-o călătorie aiuritoare
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]