676 matches
-
marginile vieții ce nu este prilej de moarte? Mori din cauza a tot ce există și a tot ce nu există. Fiecare trăire este, în acest caz, un salt în neant. Când tot ce ți-a oferit viața ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poți trăi nimic fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcțiile aceste trăiri, este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei consumări pe un plan pur interior. Flăcările vieții ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieși. Oamenii care trăiesc pe un plan exterior sânt salvați de la început; dar au ei ce salva, când nu cunosc nici o primejdie? Paroxismul interiorității și al trăirii te duce în regiunea unde primejdia este absolută, deoarece existența care își actualizează în trăire rădăcinile ei cu o conștiință încordată nu poate decât să se nege pe ea însăși. Viața este prea limitată și prea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bestialitatea și iraționalitatea acestei lumi, care a vărsat în mine toate rezervele ei de negativitate și otravă. Viața nu rezistă la mare temperatură. De aceea, am ajuns la concluzia că oamenii cei mai frământați, cu un dinamism lăuntric dus la paroxism, care nu pot accepta temperatura obișnuită, sânt meniți prăbușirii. Este un aspect al demonismului vieții, în această ruină a celor care trăiesc în regiuni neobișnuite, dar și un aspect al insuficienței ei, care explică de ce viața este un privilegiu al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
morții! Cum aș vrea să nu mai știu nimic despre mine și despre lumea asta! Grotesc Și disperare Dintre formele multiple ale grotescului, aceea îmi pare mai ciudată și mai complicată care își are rădăcinile în disperare. Celelalte vizează un paroxism de natură periferică. Decât, aceasta este important, grotescul nu e conceptibil fără un paroxism. Și ce paroxism este mai adânc și mai organic decât acela al disperării? Grotescul nu apare decât în paroxismul stărilor negative, când se realizează mari frământări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asta! Grotesc Și disperare Dintre formele multiple ale grotescului, aceea îmi pare mai ciudată și mai complicată care își are rădăcinile în disperare. Celelalte vizează un paroxism de natură periferică. Decât, aceasta este important, grotescul nu e conceptibil fără un paroxism. Și ce paroxism este mai adânc și mai organic decât acela al disperării? Grotescul nu apare decât în paroxismul stărilor negative, când se realizează mari frământări dintr-un minus de viață; este o exaltare în negativitate. Și nu este o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
disperare Dintre formele multiple ale grotescului, aceea îmi pare mai ciudată și mai complicată care își are rădăcinile în disperare. Celelalte vizează un paroxism de natură periferică. Decât, aceasta este important, grotescul nu e conceptibil fără un paroxism. Și ce paroxism este mai adânc și mai organic decât acela al disperării? Grotescul nu apare decât în paroxismul stărilor negative, când se realizează mari frământări dintr-un minus de viață; este o exaltare în negativitate. Și nu este o pornire nebună înspre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
are rădăcinile în disperare. Celelalte vizează un paroxism de natură periferică. Decât, aceasta este important, grotescul nu e conceptibil fără un paroxism. Și ce paroxism este mai adânc și mai organic decât acela al disperării? Grotescul nu apare decât în paroxismul stărilor negative, când se realizează mari frământări dintr-un minus de viață; este o exaltare în negativitate. Și nu este o pornire nebună înspre negativitate în acea schimonosire bestială, chinuitoare și paradoxală, când liniile și contururile feței deviază în forme
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru a ne înghiți și căruia ne supunem ca fatalității? Ce bine ar fi să poți să mori aruncîndu-te într-un gol infinit! Complexitatea grotescului răsărit din disperare rezidă în capacitatea lui de a indica un infinit lăuntric și un paroxism de cea mai extremă tensiune. Cum ar mai putea acest paroxism să se obiectiveze în ondulații plăcute de linii sau în puritate de contururi? Grotescul neagă în mod esențial clasicul, precum neagă orice idee de stil, de armonie sau de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bine ar fi să poți să mori aruncîndu-te într-un gol infinit! Complexitatea grotescului răsărit din disperare rezidă în capacitatea lui de a indica un infinit lăuntric și un paroxism de cea mai extremă tensiune. Cum ar mai putea acest paroxism să se obiectiveze în ondulații plăcute de linii sau în puritate de contururi? Grotescul neagă în mod esențial clasicul, precum neagă orice idee de stil, de armonie sau de perfecție. Că el ascunde de cele mai multe ori tragedii intime care nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
clatine și când spontaneității naive i se substituie o dureroasă și încordată frământare a vitalului. Transcendența morții apare în viziunea acelora care din incertitudinile vieții nu desprind un substrat organic sau o agonie lăuntrică, ci o cauză exterioară, dezvoltând la paroxism acel sentiment că ești înghițit de moarte într-un mod rapid și brusc. Sentimentul morții este atât de rar la aceștia, încît putem spune că nu există. Chiar dacă uneori atinge o intensitate puternică, manifestarea atât de distanțată în timp anulează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
minus de conținuturi și productivitate, dintr-o deficiență de energie lăuntrică, dintr-o sterilitate a vieții spirituale. Marile tensiuni ale acesteia ating haosul și nebunia exaltării absolute. Nu există viață spirituală fecundă care nu cunoaște stările haotice și efervescența din paroxismul stărilor maladive, când inspirația apare ca o condiție esențială a creației și contradicțiile ca manifestări ale temperaturii interioare. Cine nu iubește stările haotice nu e creator, iar cine disprețuiește stările maladive n-are drept să vorbească de spirit. Numai ceea ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
muncii, al silinței și al efortului n-are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligenței sânt sterile și neinteresante. Mă încîntă îngrozitor elanul barbar și spontan al inspirației, curgerea bogată a stărilor sufletești, sclipirea și palpitația intimă, lirismul esențial și paroxismul vieții spirituale, care fac din inspirație singura realitate valabilă în ordinea condițiilor de creație. Asupra tristeții Dacă melancolia este o stare de reverie, difuză și vagă, ce nu atinge niciodată o adâncime și o concentrare intensă, tristețea, dimpotrivă, prezintă o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ci una care se stinge și moare. Pentru nota diferențială a tristeții, este extrem de semnificativă apariția ei atât de frecventă după marile satisfaceri și împliniri vitale. De ce actului sexual îi urmează tristețea, de ce după o beție formidabilă sau după un paroxism dionisiac ești trist? De ce marile bucurii aduc tristețea? Fiindcă o dată cu elanul consumat în aceste excese mai rămâne numai senzația ireparabilului și sentimentul părăsirii și al pierderii, care ating o intensitate, în ordinea negativă, dintre cele mai puternice. Ești trist după
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sprijin, de nici un îndemn și de nici o compătimire, căci deși sânt cel mai decăzut om, mă simt totuși atât de puternic, atât de tare și de fioros! Căci sânt singurul om care trăiesc fără speranță. Or, aceasta este culmea eroismului, paroxismul și paradoxul eroismului. Suprema nebunie! Toată pasiunea haotică și dezorientată din mine ar trebui s-o canalizez pentru a uita totul, pentru a nu mai fi nimic, pentru a scăpa de spirit și de conștiință. Am și eu o speranță
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un joc dezinteresat, o expansiune care-și găsește limita în ea însăși, nu în afară. De aceea, grația dă iluzia plăcută a libertății, a abandonării spontane și directe, a unui vis pur, crescut sub raze de soare. Disperarea prezintă un paroxism al individuației, o interiorizare dureroasă și singulară pe culmi, o izolare a omului în lume. Toate stările rezultate dintr-o rupere a contactului normal cu lumea și care te duc înspre culmile singurătății individuale intensifică fenomenul individuației, determină până la paroxism
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
paroxism al individuației, o interiorizare dureroasă și singulară pe culmi, o izolare a omului în lume. Toate stările rezultate dintr-o rupere a contactului normal cu lumea și care te duc înspre culmile singurătății individuale intensifică fenomenul individuației, determină până la paroxism individualizarea omului în lume. Grația omului nu duce la paroxismul individuației, ci la un sentiment armonic de împlinire naivă, în care ființa niciodată nu ajunge la un sentiment al singurătății și al izolării. Și formal grația refuză singurătatea, căci mișcările
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o izolare a omului în lume. Toate stările rezultate dintr-o rupere a contactului normal cu lumea și care te duc înspre culmile singurătății individuale intensifică fenomenul individuației, determină până la paroxism individualizarea omului în lume. Grația omului nu duce la paroxismul individuației, ci la un sentiment armonic de împlinire naivă, în care ființa niciodată nu ajunge la un sentiment al singurătății și al izolării. Și formal grația refuză singurătatea, căci mișcările de ondulație prin care se obiectivează exprimă o receptivitate pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
toată problema morții, în fața omului, se reduce la conștiința subiectivă a morții. Pentru cine n-are această conștiință, faptul că va intra prin moarte în neant n-are nici o importanță. A-ți da seama permanent de moarte este a realiza paroxismul conștiinței. În magie, conștiința n-a câștigat acea autonomie de viață care îi dă caracterul unei forțe centrifugale, ci păstrează încă un caracter vital. Sânt infinit mai complicați aceia care au conștiința fatalității, pentru care există în lume irezolvabilul, ireparabilul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem bucura, ne mai rămâne doar drumul tuturor suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor agonice până la ultima expresie, să trăim drama noastră lăuntrică la paroxism, în mod absolut. Nu ne mai rămâne decât suprema tensiune, după care se va mai vedea doar o dâră de fum... Căci focul din noi va arde totul. Bucuria nu trebuie justificată, deoarece ea este o stare atât de pură
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aspecte, nu poate duce niciodată la o absolutizare în așa măsură. Frecvența stărilor extatice, în Orient și mistica tuturor veacurilor, este de natură a verifica presupunerea noastră. Nimeni nu găsește un absolut în afară, ci numai înăuntru. Or, extazul, acest paroxism al interiorității, nu revelează decât sclipiri și umbre interioare. Față de culoarea acestora, ziua și noaptea își pierd orice expresivitate, orice farmec deosebit. Stările extatice ating o astfel de esențialitate, încît accesul lor în zone profunde de existență produce o impresie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
căci nu poți avea un acces total fără accesul absolut al unei ființe individuale. Exaltarea și vagul în iubire răsar dintr-o presimțire și dintr-o prezență nereflectată în suflet, irațională, a vieții în genere, care crește în tine la paroxism. Orice iubire adevărată reprezintă o culme căreia sexualitatea nu-i răpește nimic din înălțimea ei. Sexualitatea nu atinge ea culmi? Nu se atinge în ea un paroxism unic, extatic până dincolo de orice margini? Decât, fenomenul curios al iubirii este de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nereflectată în suflet, irațională, a vieții în genere, care crește în tine la paroxism. Orice iubire adevărată reprezintă o culme căreia sexualitatea nu-i răpește nimic din înălțimea ei. Sexualitatea nu atinge ea culmi? Nu se atinge în ea un paroxism unic, extatic până dincolo de orice margini? Decât, fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul conștiinței sexualitatea, deși iubirea fără sexualitate nu se poate concepe. Ființa iubită crește atunci în tine purificată și obsedantă, cu un nimb de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
le suporte. Tot ce vreți găsiți în mine, absolut tot. Sânt o ființă rămasă de la începutul lumii, în care elementele nu s-au cristalizat și în care haosul inițial își joacă încă nebunia și învolburarea lui. Eu sânt contradicția absolută, paroxismul antinomiilor și limita încordărilor; în mine totul e posibil, căci eu sânt omul care voi râde în clipa supremă, în fața neantului absolut, voi râde în agonia finală, în clipa ultimei tristeți. Nu se poate anula timpul decât prin viețuirea absolută
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tensiunile acestui vârtej. Să străbatem, prinși în evoluția lui, până la epuizare, toate nebuniile acestei mișcări neîncetate, să ne consumăm într-o avântare de cel mai înalt dramatism, gîndindu-ne mai puțin la moarte cât la infinita noastră nebunie, să realizăm la paroxism un vis de barbarie cosmică și de exaltare nemărginită, să plutim prin spațiu fără alt scop decât al acestui dinamism absolut. Și căderea noastră din mrejele acestui vârtej să nu semene cu o stingere treptată, ci să continuăm în această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
își are originea nu numai într-o structură temperamentală specifică, ci și în obișnuința, în frecvența și dominarea durabilă a durerii. Fiecare prilej de durere este trăit atunci cu mult mai multă intensitate, este exagerat și proiectat în conștiință până la paroxism. Multiplicitatea durerii este un fenomen de exaltare intimă în care limitele conținuturilor sufletești răsărite din durere se dilată la infinit, în care nu există margini și forme pentru progresul durerii. Obișnuința cu durerea nu tocește sensibilitatea, nu face omul insensibil
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]