939 matches
-
de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema perfectului are drept ultimă consoană realizată fonetic lichida l (mulse-(i) - mulS), cele mai multe din verbele a căror ultimă consoană este -n sau -r (ninse, -ninS, arse-(i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
consoană realizată fonetic lichida l (mulse-(i) - mulS), cele mai multe din verbele a căror ultimă consoană este -n sau -r (ninse, -ninS, arse-(i)-arS), precum și verbele care au rădăcina terminată în vocală (scrise-scriS). Au sufixul -T, în structura temei de participiu, verbele care, în structura temei de perfect, prezintă rădăcina terminată în consoana -p: rupse-(i) - rupT, fripse-(i) - fripT, copse-(i) - copT etc. Observații generale: • La toate verbele, indiferent de tipul de flexiune, s-ar putea vorbi de o temă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu auxiliarul a fi ca morfem specific 2. cu pronumele-morfem se 1. Sintagma cu auxiliarul a fi este alcătuită din patru termeni, reprezentând trei unități lexicale autonome, dezvoltând trei funcții sintactice: nume (pronume)-subiect - auxiliarul a fi variabil + tema de participiu a verbului (totdeauna un verb tranzitiv), realizând împreună funcția de predicat - nume (pronume)-complement de agent. „Biserica creștină, a ei catapeteazmă de-un fulger drept în două e ruptă și tresare...” (M. Eminescu) Observații: • Obiectul-pasiv al acțiunii (subiect gramatical) și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) Observații: • Obiectul-pasiv al acțiunii (subiect gramatical) și autorul (agentul) acțiunii (complement de agent) pot rămâne fără expresie sintactică: „Și lăudat pe veci să fii / Pe-a lumii scară-ntreagă.” (M. Eminescu) • Verbul la diateza pasivă poate fi reprezentat de participiu, când realizează alte funcții sintactice decât cea de predicat: „De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet.” (M. Eminescu) 2. Sintagma cu morfemul se este alcătuită în mod curent din trei termeni, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ai diatezei, diateza pasivă este termenul marcat, la ambele nivele (prezența morfemului specific, acordul în persoană și număr al termenilor sintagmei), în mod specific, în funcție de tipul de sintagmă. a. Sintagma cu auxiliarul a fi se dezvoltă pe baza temei de participiu a verbului, generalizată la întreaga desfășurare a flexiunii; sensul temporal de „perfect” al temei de participiu trece în sensul de „pasiv”, opoziția de timp fiind asigurată de verbul auxiliar (în structura căruia tema de participiu își păstrează sensul de „perfect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și număr al termenilor sintagmei), în mod specific, în funcție de tipul de sintagmă. a. Sintagma cu auxiliarul a fi se dezvoltă pe baza temei de participiu a verbului, generalizată la întreaga desfășurare a flexiunii; sensul temporal de „perfect” al temei de participiu trece în sensul de „pasiv”, opoziția de timp fiind asigurată de verbul auxiliar (în structura căruia tema de participiu își păstrează sensul de „perfect”): El laudă. vs El este lăudat. El a lăudat. vs El a fost lăudat. El va
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltă pe baza temei de participiu a verbului, generalizată la întreaga desfășurare a flexiunii; sensul temporal de „perfect” al temei de participiu trece în sensul de „pasiv”, opoziția de timp fiind asigurată de verbul auxiliar (în structura căruia tema de participiu își păstrează sensul de „perfect”): El laudă. vs El este lăudat. El a lăudat. vs El a fost lăudat. El va lăuda. vs El va fi lăudat. El ar lăuda. vs El ar fi lăudat. El ar fi lăudat. vs
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi lăudat. vs El ar fi fost lăudat. Categoriile gramaticale comune numelui (pronumelui) și verbului se manifestă prin identitate de realizare la nivelul termenilor implicați în relația sintactică de interdependență: numele (pronumele)-subiect-a fi (auxiliar de diateză) + verb (tema de participiu) și prin neidentitate la nivelul termenului al patrulea (nume, pronume)-complement de agent. Eu sunt lăudat/lăudată de tine (p.II, sg.) șp.I,sg.,M./F.ț șp.I,sg.ț șsg.M./sg.F.ț de el (p.III
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în care se realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate în ultima ediție într-un capitol separat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543). Planul semantic al categoriei gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de conjunctiv), față de sunte-ți, indicativ. Modul conjunctiv (perfect) prezintă o formă unică pentru toate trei persoanele, la singular și plural: (eu, noi, tu etc.) să fi cântat, venit etc. Formele verbal-nominale, neutre din punctul de vedere al modului: infinitivul, gerunziul, participiul și supinul nu realizează morfologic categoriile gramaticale de număr și persoană. Referiri la persoană intervin doar la nivel lexical (în cazul verbelor pronominale) și la nivel morfo-sintactic (la diatezele în sintagma cărora intră un morfem-pronume reflexiv) pentru infinitiv și gerunziu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu ne-am putut întâlni; îmbrăcându-te singur, întâlnindu-vă unul cu altul etc. Din perspectiva acestei reacții la categoria gramaticală a persoanei (și numărului) s-a distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de persoanele I și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a), iar conjunctivul perfect prezintă omonimia tuturor termenilor corelativi de persoană și număr (Eu, tu, el, noi să fi cântat.) Celelalte „moduri” sunt forme absolute, cu caracter verbal și nominal. Dintre acestea, rămân în afara categoriilor de persoană și număr participiul și supinul; ar rămâne singurele în mod absolut „nepersonale”. Dar cum nici infinitivul, nici gerunziul nu se caracterizează printr-un autentic conținut modal, distincția moduri personale - moduri nepersonale nu-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu subiectul gramatical în persoană, număr și gen: El șMihai,ț a fost trimis la Sinaia. Ea șMihaela,ț a fost trimisă la Sinaia. Opoziția de gen caracterizează numai pasivul realizat, în planul expresiei, prin auxiliarul a fi + tema de participiu. Marca genului este dezinența, din structura temei participiului; verbul auxiliar a fi exprimă concomitent sensul de persoană și număr, iar dezinența exprimă concomitent sensurile de gen și număr: - Ø/ă - singular (M./F.) Eu am fost Tu ai fost chemat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
El șMihai,ț a fost trimis la Sinaia. Ea șMihaela,ț a fost trimisă la Sinaia. Opoziția de gen caracterizează numai pasivul realizat, în planul expresiei, prin auxiliarul a fi + tema de participiu. Marca genului este dezinența, din structura temei participiului; verbul auxiliar a fi exprimă concomitent sensul de persoană și număr, iar dezinența exprimă concomitent sensurile de gen și număr: - Ø/ă - singular (M./F.) Eu am fost Tu ai fost chemat -ă El, ea a fost - i/e - plural
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bază un alt criteriu, al temei de bază, s-ar putea păstra o mai apropiată corespondență cu relațiile interioare dintre sensurile gramaticale: • tema de prezent: cântă/să cânte/cântă! • tema de infinitiv: aș cânta/voi cânta/nu cânta! • tema de participiu: a cântat/va fi cântat/să fi cântat/ar fi cântat/ a fi cântat Primul tip de descriere - curent în gramatici - care nu reflectă întrutotul modul de desfășurare a relației interne între sensurile gramaticale, dar nici nu-l contrazice, tocmai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cât opoziția de bază de la primul nivel al planului semantic gramatical descris de diateză, corelația activ-pasiv, se întemeiază pe opoziția temelor. La diateza pasivă, flectivul, totdeauna cu structură analitică, dacă morfemul specific este auxiliarul a fi, cuprinde o temă de participiu derivată, purtătoare a sensului de „pasivitate”, • fie tema de participiu a verbului intrat în opoziții categoriale: El laudă. - El este lăudat. Trebuia să laude. - Trebuia să fie lăudat. El l-ar lăuda. - El ar fi lăudat. • fie tema de participiu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical descris de diateză, corelația activ-pasiv, se întemeiază pe opoziția temelor. La diateza pasivă, flectivul, totdeauna cu structură analitică, dacă morfemul specific este auxiliarul a fi, cuprinde o temă de participiu derivată, purtătoare a sensului de „pasivitate”, • fie tema de participiu a verbului intrat în opoziții categoriale: El laudă. - El este lăudat. Trebuia să laude. - Trebuia să fie lăudat. El l-ar lăuda. - El ar fi lăudat. • fie tema de participiu a verbului auxiliar a fi, dacă verbul intrat în opoziția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
participiu derivată, purtătoare a sensului de „pasivitate”, • fie tema de participiu a verbului intrat în opoziții categoriale: El laudă. - El este lăudat. Trebuia să laude. - Trebuia să fie lăudat. El l-ar lăuda. - El ar fi lăudat. • fie tema de participiu a verbului auxiliar a fi, dacă verbul intrat în opoziția de diateză se află la un timp/mod compus: El l-a lăudat. - El a fost lăudat. Trebuia să-l fi lăudat. - Trebuia să fi fost lăudat. L-ar fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
definește caracterul specific subiectiv al modului: „forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul cum vorbitorul consideră acțiunea.” (I, p. 215), dar înscrie între termenii corelativi ai categoriei și „modurile” nepredicative, deși, prin conținutul lor, acestea (infinitivul, gerunziul, participiul, supinul) nu mai corespund definiției. De altfel, conținutul semantic propriu categoriei gramaticale mod - atitudinea subiectului vorbitor față de acțiune - este invocat în definirea fiecăruia din modurile predicative. („Indicativul exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca reală” (I, p. 217), „Conjunctivul exprimă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca reală” (I, p. 217), „Conjunctivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă.” -I, p. 218), dar este părăsit când se definesc “modurile” nepredicative („Infinitivul este modul care denumește acțiunea exprimată de verb.” I, p. 224, „Participiul este modul care, sub formă de adjectiv, denumește acțiunea suferită de un obiect.” (I, p. 228). Categorie gramaticală prin care subiectul vorbitor modalizează acțiunea verbului înscris într-o perspectivă temporală, modul adaugă încă o dimensiune identității specifice a verbului, condiționată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fost fără nici o îndoială realizată: „S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;” (M. Eminescu) Structura morfologică Este un timp compus, cu structură analitică. Sintagma perfectului compus este formată din tema liberă a participiului și auxiliarul a avea, care o precede. Verbul auxiliar, conjugat - cu flexiune de auxiliar - la prezent, își modifică forma pentru a exprima numărul și persoana. Tema participiului, în schimb, rămâne invariabilă. „Dezinențele” auxiliarului sunt omonime cu ale imperfectului verbelor libere
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
compus, cu structură analitică. Sintagma perfectului compus este formată din tema liberă a participiului și auxiliarul a avea, care o precede. Verbul auxiliar, conjugat - cu flexiune de auxiliar - la prezent, își modifică forma pentru a exprima numărul și persoana. Tema participiului, în schimb, rămâne invariabilă. „Dezinențele” auxiliarului sunt omonime cu ale imperfectului verbelor libere: -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u: Eu am cântat, lucrat, dormit, coborât, vândut, prins etc. Tu ai cântat, lucrat, dormit etc. El, ea a cântat, lucrat, dormit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Noi am cântat, lucrat, dormit etc. Voi ați cântat, lucrat, dormit etc. Ei, ele au cântat, lucrat, dormit etc. Auxiliarul este același și prezintă aceleași forme pentru toate verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Structura temei libere a participiului, însă, este condiționată de tipul și clasa de flexiune la care verbul aparține. Diferențele se produc, pe de o parte, din perspectiva realizării morfologice a sufixului tematic, pe de alta, din perspectiva condiției morfologice a temei însăși: • prezintă sufixul -s
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clasa de flexiune la care verbul aparține. Diferențele se produc, pe de o parte, din perspectiva realizării morfologice a sufixului tematic, pe de alta, din perspectiva condiției morfologice a temei însăși: • prezintă sufixul -s, în structura morfologică a temei de participiu verbele din tipul V de flexiune: am mers, ai mers etc., am scris, ai scris etc., am dus, ai dus etc. • prezintă sufixul -t, toate celelalte verbe: am cântat, ai cântat etc. am părut, ai părutetc., am rupt, ai rupt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]