1,560 matches
-
poate manifesta însă și ca structurare discursivă, îndeosebi în comunicarea pe subiecte științifice, atunci cînd se actualizează ca efort pentru expunerea demonstrativă pe baza regulilor acțiunii, mai ales în expunerea organizată sub formă de raționament. V. disurs, etos, limbaj, logic, patos. ARISTOTEL R.; FLEW 1984. IO LOGOSFERĂ. Prin compusul logosferă, care are în prima parte cuvîntul grecesc lógos, se indică uneori maniera de a reda realitatea prin diviziunile categoriilor constitutive ale lexicului, ținînd cont de faptul că reprezentarea realității în lexic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Aceasta implică interiorizarea de către cel care face pastișa a regulilor de realizare a enunțurilor imitate, obținînd o competență discursivă care-l face capabil să producă el însuși alte enunțuri urmînd aceste reguli. V. competență discursivă, intertextualitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PATOS. În retorica antică, termenul páthos trimite la unul dintre cele trei tipuri de argumente sau dovezi menite să convingă auditoriul: "Convingerea este produsă prin mijlocirea auditorilor, atunci cînd aceștia sînt împinși de discurs la o pasiune; căci noi producem judecăți
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de argumente sau dovezi menite să convingă auditoriul: "Convingerea este produsă prin mijlocirea auditorilor, atunci cînd aceștia sînt împinși de discurs la o pasiune; căci noi producem judecăți în mod diferit, după cum simțim durere sau plăcere, prietenie sau ură" (Aristotel). Patosul este o dovadă tehnică, un mijloc de a emoționa auditorul, de a acționa asupra voinței. Pasiunile îi fac pe oameni să varieze în emiterea unei judecăți; Aristotel credea că pasiunile sînt acele afectări din a căror cauză oamenii se diferențiază
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o restructurare teoretică și prin conferirea unor extinse valențe analitice. Situația a devenit posibilă datorită celor trei efecte perlocutorii constatate în discursul oratorului: plăcerea (etosul sau propria imaginea proiectată), informarea și convingerea (logosul sau logica relatării și a argumentării), emoționarea (patosul). Actele vizînd producerea acestor efecte sînt concentrate în introducere, dar sînt prezente și în narațiune și argumentare, precum și în concluzie. Astfel, retorica a codificat, a stimulat și a descris practicile comunicării orale, contradictorii și publice în domeniile politic, religios sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vehement, dar căutând mai întâi să afirmăm ceva. Se pare că cititorii, mai bine zis o mare parte a lor, s-au situat, în momentul de față, la distanță față de orice fel de extremism practicat în Basarabia. Este sastisit. După patosul revoluționar din ultimii ani (explodase în sfârșit mămăliga!), care a strivit totul asemeni unui tăvălug, provocând adevărate drame nu numai în plan personal, dar care a și eșuat lamentabil ca orice inițiativă fără orizont (când și cine va îndrăzni să
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Un prim val este conturat de Nicolae Popa, Lorina Bălteanu, Emilian Galaicu-Păun, însă cărțile lor de debut, apărute în anii ’83-’86, nu impun încă o nouă sensibilitate lirică. Ei se înscriu în aceeași linie melodică dată de generația anterioară - patos și ingenuitate adolescentină, „cult romantic al sufletului” (M. Cimpoi) -, chiar dacă unele poeme sugerează o deliricizare și o aplecare mai atentă spre zonele pândite de pericole ale lumii. Abia la a doua sau chiar la a treia lor carte, perioadă de
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
aspirația iubirii în plan imaginar. E o aspirație spre ideal, utilizând tehnica paralelismului, în relevarea naturii și dragostei. Dorința este o idilă care are loc în mijlocul naturii. Aspirând spre o dragoste ideală, în armonia naturii feerice, poetul se inițiază în patosul iubirii. Titlul poeziei sugerează o iubire posibilă, neîmplinită, aspirația spre un sentiment ideal, un vis de dragoste. Alcătuită din șase catrene, dispuse în trei secvențe lirice, poezia Dorința surprinde relația viață-vis. Secvența I (prima strofă) cuprinde chemarea iubitei în mijlocul naturii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ov. S., Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, Editura Cartea Românească, București, 1984; Călin Liviu, Camil Petrescu între oglinzi paralele, Editura Eminescu, București, 1976; George, Al., Semne și repere, Editura Cartea Românească, București, 1971; Ghidirmic, Ovidiu, Camil Petrescu sau patosul lucidității, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1978; Manolescu, N., Camil Petrescu: Opere, în Contemporanul, 24 mai, 1968; Manolescu, N., Arca lui Noe, Editura Gramar, București, 1998; Negoițescu, I., Istoria literaturii române, Editura Minerva, București, 1991; Paleologu, Al., Alchimia existenței, Editura Cartea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
înțelegere despre activitatea unui minister de externe, despre diplomație și diplomați, care nu se potrivea deloc cu ceea ce vedeam în jurul nostru. Îmi amintesc de un venerabil profesor pe care îl aveam la Universitate, care ne vorbea, cu atâta căldură și patos, despre sârgul și înțelepciunea unor personalități celebre care au dominat cancelariile diplomatice europene, inclusiv țariste, timp de secole, încât îl puteai asculta fără a obosi o zi întreagă. Profesorul Vedenski, făcuse parte în tinerețe dintr-un guvern "alb", care se
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
naturii protectoare și a familiei ocrotitoare (a mamei mai precis) se desfășoară, în popor, viața celui ce a pierdut iubirea. Înțelegem că, în afara iubirii, nimic nu e cu putință a fi înfăptuit ca lumea, totul tânjind de pe urma acestei neîmpliniri, de unde patosul pus în realizarea și menținerea ei. Ana cea cu obrajii aprinși de glumele prea îndrăznețe ale lui Lică ce-o atingeau tocmai acolo unde era mai simțitoare își privește bărbatul plecând. Abandonul o face să rămână câtva timp răcită în
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
traduceri din lirica medievală armeană - Cântece ale trubadurilor armeni (1997), studii de istorie culturală, reunite în volumul Armenii în istorie și cultură (2003). Voce distinctă a promoției ‘70, N. este apreciată la debut pentru „nervul”, „superbia” și „asprimea” tonului, pentru patosul cenzurat ludic și ironic, emisia lirică fără dulcegării și, cu locuri comune inerente începutului, fără dependențe stilistice. E de adăugat mobilitatea și anvergura figurativă - imaginație mitică, fast al peisagisticii simbolice, caligrafie sigură a ambientului domestic, rustic sau citadin, funambulie carnavalescă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României” (1999), o analiză detașată și documentată a scrierilor politice în limba română ale lui Emil Cioran, cu accent pe cartea acestuia din 1936. Avansând în cercuri concentrice și combinând demersul exegetic cu patosul arhivistic, cercetătoarea realizează o atentă încadrare a gândirii cioraniene în climatul epocii, prin identificări și delimitări succesive în raport cu sursele politice și filosofice, cu mișcarea legionară, cu ideologia criterionistă ș.a. Sunt evitate atât cazuistica frivolă, cât și tonul justițiar revanșard, procedându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
europene, Înregistrate și dezvoltate la acea dată de gruparea de la Contimporanul, deosebit de sensibilă, și ea, la sincronizarea creației cu ceea ce apărea mai caracteristic pentru actualitate. Nota avangardistă a propozițiilor poetului referitoare la acest raport e dată, ca și acolo, de patosul adeziunii, de o retorică a stărilor de spirit extreme, de o exacerbare a sensibilității În măsură să surprindă „ultimul strigăt al ceasului actual”, mereu-ineditul unei realități În mișcare. „Viteza” remarcată În derularea spectacolului vieții moderne și elogiată cu elan futurist
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
poate spune chiar că nimeni nu s-a implicat la noi mai mult decît el În definirea (și asumarea) acestei „stări de spirit”, marcată În egală măsură de ceea ce am putea numi teroarea convenției, a formelor moștenite și stereotipizate, și patosul Înnoirii. În citatul articol Suprarealism și integralism, el evidențiază „efortul contimporan de neîncetată căutare de forme noi și lepădare a celor găsite” (s.n.) adăugînd că: „Vizionarii de azi ne conduc fiecare cu un pas mai aproape de India Sufletească actuală. Dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cel propriu, În prelungirea sloganurilor futuriste și dadaiste): „Artistul nu imită artistul creează. / Linia cuvîntului culoarea pe care n-o găsești În dicționar. INVENTEAZĂ INVENTEAZĂ / Arta surpriza / Gramatica logica sentimentalismul ca agățătoare de rufe”. În fine, această frază care măsoară patosul angajării În Înfruntarea convenționalului și afirmarea absolutei disponibilități a spiritului creator: „lepădarea formulelor purgative și cînd formulă va deveni ceea ce facem ne vom lepăda și de noi În aerul anesteziat”... La fel ca și adeziunea la „pulsul epocei”, tema rupturii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și chiar voit, În mod paradoxal - intangibil. De aici, exaltarea „eșecului”, a „nerealizării” (În plan literar, dar și mai general-social), clamarea neliniștii spirituale, voința permanentizării stării de criză a eului. Voronca o afirmă limpede În mai multe rînduri, cu un patos particular, ale cărui accente inconfundabile le recunoaștem imediat În ambianța mișcării românești de avangardă: „știu că semnul marilor izbînzi, marilor Împărtășiri de lumină materializată ca o cascadă de glicerină e insuccesul, debutul perpetuu, nerealizarea, nedesăvîrșirea oricărui gest, condamnarea la eșec
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu scriu pentru viitor și nici pentru voi, amabili conlocuitori și confrați de acum [...]. Urmăresc și vreau linia poemului pentru bucuria și neliniștea lui În sine” (s.n.). Asemenea afirmații merită să Întîrziem un moment asupra lor. Căci susținerea, cu atîta patos, a neliniștii creatoare nu califică numai o opțiune de ordin așa-zicînd estetic, vizînd insubordonarea radicală față de convenția literară, ci angajează și statutul social al scriitorului de avangardă, cu repercusiuni Într-o psihologie specifică. Neliniștea este opusă, la acest nivel, „confortului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Tot ce ține de proiectul pozitivist-utilitarist este astfel respins. „Nu e voie să rîzi sau să plîngi decît Într-o gamă a solfegiului de monede” - notează decepționat poetul, opunînd acestei interdicții „scrisul dumnezeiesc de liber”. Încît e de Înțeles de ce patosul negației unei astfel de constrîngeri duce și el la o retorică neoromantică ce dramatizează condiția creatorului, augmentînd prăpastia dintre „geniul” solitar și „mulțime”, făcînd totuși loc acelui public restrîns, de elită, al „inițiaților”: „Există o artă expresie pură, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
frondă și revoltă antipozitivistă și antiburgheză etc., se Înscriu și la Ilarie Voronca Într-un flux unitar și coerent, urmînd unei logici specifice. Ceea ce trebuie evidențiat În sensul individualizării atitudinii lui Voronca În contextul programului general-avangardist pentru care militează este patosul angajării sale, pe un parcurs care merge de la o anumită impersonalitate inițială (În primele manifeste, tipărite În revistele 75 H.P., Punct și Integral - În linia detașării „obiective” promovate de orientările constructiviste) către o asumare tot mai evidentă a propozițiilor programatice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
momentane limitări programatice: declarîndu-se adept al „ordinii-sinteză, clasice, integrale”, Voronca rămîne În fond un dezordonat și un ne-clasic, o sensibilitate ardent pasională - și această „mișcare ce deplasează liniile” străbate pînă În miezul celor mai voit austere geometrii, proclamate (cu patos!) În scrierile sale „integraliste”. „Sintetismul” sau „integralismul” În care i se pare că aude, În acest moment, Împreună cu cei de la „Bauhaus”, „glasul secolului”, Îl și situează, de altfel, Într-un punct de răscruce al mai multor direcții avangardiste străbătute subteran
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
subiectului. Dacă poezia trebuie să aibă un mesaj, o „misiune proorocitoare”, ele constau desigur În această tehnică a neliniștirii, implicînd solidaritatea cu o umanitate ea Însăși angoasată, aflată - cum zice poetul, afirmîndu-și larga comprehensiune umanitaristă - „În suferință”. De aici și patosul adeziunii față de cei umili, respinși, marginalizați. Acest mesaj se va auzi tot mai limpede În scrisul teoreticianului Voronca, paralel cu o redimensionare a „gramaticii” poeziei. Dacă În ultimele sale articole publicate În românește (În Adevărul din 1935) el nu Încetează
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o importantă schimbare de ton, menținută pe Întreg parcursul ei: e timbrul lamentației elegiace, Într-o frazare mai amplă, eliberată În mare măsură de mai vechea, strălucitoare Încărcătură imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic Întîlnit În poemele anterioare. Avîntul versificației muzicale din Colomba sau Incantații se domolește și el, iar dacă textul continuă să se organizeze În strofe, rima sau asonanța Împodobesc numai Întîmplător și cu intermitențe mișcarea tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
polemice, nu mai puțin frecvente. Ilarie Voronca nu face excepție de la regulă. Ba, mai mult, - cum am avut prilejul să remarcăm, urmărindu-i activitatea de teoretician al „poeziei noi” - el pune În susținerea ideilor mișcării și a propriului program un patos particular, o frenezie care Îl individualizează ca pe unul dintre cei mai pasionați promotori ai poeziei. Încît pe scheletul doctrinar crește repede abundenta vegetație imagistică, manifestul e deviat spre confesiunea lirică, atrage În spațiul său elemente de memorialistică, devine elogiu
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
deosebește; Între artere și mănuși incompatibilitatea e, la prima vedere, radicală, - actul deschiderii e Însă posibil În cazul amîndurora, introducîndu-se În plus sugestia unei anumite familiarități a acestui act ce semnifică, În fond, comunicarea dezinvoltă, coborîtă de la retorica tradițională a patosului confesiv la gestul „prozaic”, cotidian. CÎt despre trenul care „a jucat fotbal”, metafora verbală șochează logica „normală” În măsura În care masivitatea obiectului tren nu se pretează ușor la asocierea cu lejeritatea jocului; ea nu e Însă cu totul nemotivată, și poetul va
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
existența precară, frustrantă din anii postdecembriști, trăite de un tânăr chinuit de incertitudini și aspirații generoase, mici aventuri, povești de amor, libații bahice, un caz de arivism politic (al unui cadru universitar) etc. - toate supuse comentariului auctorial. Susținut de un patos omniprezent, venit dintr-o oximoronică jubilație decepționistă suscitată de confruntarea cu marasmul, și de un stil uneori de o verbozitate excesivă, cu derapaje ludice nu întotdeauna legitimate estetic, acest roman - ce pare să fi fost scris înainte de Vestitorul - e bogat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]