888 matches
-
V, 24, 4. Apostazia și înșelăciunea sunt nedespărțite. Cf. G.J.M. Bartelink, „Les démons brigands”, în Vigiliae christianae, 21, 1967, pp. 12‑24. Satana apare ca latro la Commodian, Instr., I 25, 3; Carm. Apol., 183, precum și în aproape toate exegezele patristice la episodul samariteanului milostiv Lc. 10,29‑37 (Orbe, Teología..., p. 8). . Anticristul ar fi, potrivit formulei lui A. Orbe, un diabolus rediuiuus. Iată de ce el va avea toate trăsăturile acestuia, fără însă a se confunda cu el. Irineu îl
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
50, 2. . Cf. J. Lataix, „Le Commentaire...”, p. 272. . Cf. Stromate I, 21, 126, 1 sq.; I, 21, 140, 5‑7. . Adu. Iud. VIII, 9‑13.15‑16. . Cf. J. Lataix, „Le Commentaire...”, pp. 273‑276. . O statistică a interpretărilor patristice referitoare la Dan. 9,24‑27, la L. Bigot, „Daniel: Les soixante‑dix semaines du prophète”, în Dictionnaire de théologie catholique IV, 1, coll. 75‑103; vezi și A.‑ M. Dubarle, „Daniel, les soixante‑dix semaines”, în Supplément du Dictionnaire
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și sub numele Gavriil de la Neamț (sau Gavriil monahul). Copist înzestrat cu un mare talent, el a realizat o serie de manuscrise, întocmind mai multe cărți care puneau în circulație texte religioase slavone și grecești de primă necesitate: evanghelii, scrieri patristice și hagiografice. Importanța particulară a acestor lucrări constă în acuratețea și eleganța caligrafiei, în măiestria cu care sunt executate ornamentațiile și miniaturile, de o armonioasă policromie. Sunt evidente modelele bizantine, dar miniaturistica sa conține numeroase elemente personale sau inspirate din
URIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290377_a_291706]
-
Tomescu, Istoria cărții românești, București, 1968, 22-23; Radu Constantinescu, Texte românești în arhivele străine, București, 1977, 17-23; Dicț. lit. 1900, 879-880; Sorin Ulea, Gavril Uric, SCIA, artă plastică, 1981; G. Popescu-Vâlcea, Miniatura românească, București, 1982, 11-17; Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră (sec. IV-XVI), ed. 2, Craiova, 1992, 193-201; Păcurariu, Dicț. teolog., 467. C. T.
URIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290377_a_291706]
-
prenumeranți). În studiile sale, multe publicate în limbi de circulație europeană, V. pune un accent deosebit asupra valorii simbolice a vechilor scrieri laice și religioase, ca și asupra legăturii subtile între imaginea pictată, cuvântul scris și cel rostit. Cunoașterea literaturii patristice, a implicațiilor teologice ale textelor literare o ajută să înțeleagă scrierile medievale în profunzimea problematicii lor, dincolo de suprafața analizei filologice. Nu o dată încearcă să reconstituie din fragmente întregul pe care trecerea vremii l-a sfărâmat, urmărind în paralel clarificarea unor
VELCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290478_a_291807]
-
Altă parte a transpunerilor în slavonă a fost copiată în sudul Dunării, în mănăstirile din Bulgaria, Serbia și de la Muntele Athos. Traducerile (sau retraducerile) în română făcute de școala lui P. au contribuit la o prezență mai accentuată a dezbaterilor patristice de nivel aulic, la o rafinare nu doar a termenilor specifici, ci și a noțiunilor abstracte și a imaginarului de teologie dogmatică. Călugării cu care a lucrat și-au continuat activitatea și după moartea lui, ducând mai departe tradiția a
PAISIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288622_a_289951]
-
specifici, ci și a noțiunilor abstracte și a imaginarului de teologie dogmatică. Călugării cu care a lucrat și-au continuat activitatea și după moartea lui, ducând mai departe tradiția a ceea ce s-ar putea numi o școală românească de traduceri patristice, elementul distinctiv față de încercările din veacurile anterioare fiind o mai mare receptivitate față de scrierile dificile. Dintre urmașii lui pot fi menționați Grigorie (viitor mitropolit al Țării Românești) și Gheorghe (Cartea cu multe întrebări), care au reorganizat mănăstirile Cernica și Căldărușani
PAISIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288622_a_289951]
-
Serghie Cetvericov, Paisie, starețul Mănăstirii Neamțului din Moldova. Viața, învățătura și influența lui asupra Bisericii Ortodoxe, București, 1934; ed. București, 2002; George Racoveanu, Viața și nevoințele fericitului Paisie, starețul sfintelor monastiri Neamțul și Secul, Râmnicu Vâlcea, 1935; Paul Mihail, Traduceri patristice ale starețului Paisie, MO, 1972, 3-4; Paul Mihail, Schitul Poiana Mărului - un centru ortodox cărturăresc, în Spiritualitate și istorie la Întorsura Carpaților, îngr. Antonie Plămădeală, Buzău, 1983, 354-384; Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră, Craiova, 1984; Paul Mihail
PAISIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288622_a_289951]
-
Secul, Râmnicu Vâlcea, 1935; Paul Mihail, Traduceri patristice ale starețului Paisie, MO, 1972, 3-4; Paul Mihail, Schitul Poiana Mărului - un centru ortodox cărturăresc, în Spiritualitate și istorie la Întorsura Carpaților, îngr. Antonie Plămădeală, Buzău, 1983, 354-384; Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră, Craiova, 1984; Paul Mihail, În legătură cu participarea episcopului Veniamin Costachi la înmormântarea starețului Paisie de la Neamț, BOR, 1987, 3-4; Paul Mihail, Cuviosul stareț Paisie de la Neamț, în Sfinți români și apărători ai legii strămoșești, coordonator Nestor Vornicescu, București
PAISIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288622_a_289951]
-
consolidarea „învățăturilor”. Fragmente alese, cu intenții bine conturate, din Cărțile Regilor, din Cuvântul de laudă compus de Eftimie al Târnovei în cinstea împăraților bizantini Constantin și Elena, din scrierea ascetică Viața sfinților Varlaam și Ioasaf, din texte ale scriitorilor epocii patristice închipuie o antologie exemplară și - s-a zis - originală (ca structurare) în câmpul literaturii parenetice. În cea de-a doua secțiune sunt cuprinse sfaturile propriu-zise: politice, militare, diplomatice, de ceremonial etc., în capitole bine individualizate, alcătuind un ansamblu fără egal
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
poezii (Aron Cotruș, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Nichifor Crainic, Radu Gyr), câteva nuvele (Gala Galaction, Alexandru Mironescu), polemici (Gheorghe Racoveanu vs Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae vs Lucian Blaga), eseuri speculative (Dumitru Stăniloae, Mircea Vulcănescu), jurnale (Sandu Tudor) sau studii biblice, patristice, dogmatice sau de istorie ecleziastică (Gala Galaction, Vasile Radu, Nicolae Neaga, Liviu Stan, Iustin Moisescu, Irineu Mihălcescu, Ioan Coman). Multe cărți care apăreau primăvara la Paris ori Berlin erau recenzate cel târziu în toamna aceluiași an la București. Traducerile din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
revelare. Dacă astăzi personalismul atât de popular printre teologii moderni n-ar rămâne doar o etichetă, atunci el s-ar reflecta într-un pasionat dialog cu cei care mai jertfesc încă unui „zeu necunoscut”. Dacă ar fi să urmăm modelul patristic al teologiei - un model pastoral și confesional prin definiție, mărturisind „cu timp și fără timp”, „până la marginile lumii”, Cuvântul revelat al singurului Dumnezeu -, va trebui să prelungim liturghia zilnică a existenței noastre în spațiul public. Am uitat astăzi de liturghia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reverii sămănătoriste, rezumată într-un rând de colinde, prapuri și costume populare. Nu reproșuri, ci dezideratetc " Nu reproșuri, ci deziderate" Rândurile de mai sus se cuvin citite nu atât ca reproșuri, ci ca deziderate. Să recunoaștem că aceste principii ecleziologice patristice sunt arareori puse în practică chiar de către clerul Bisericii ori de către structurile de învățământ teologic, subvenționate din fondurile publice. După trecerea la cele veșnice a celor mai mulți Părinți din generația de aur a duhovnicilor români, un anumit simptom al dezorientării, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu problema primirii altor neamuri la credința pravoslavnică, nenumărați preoți misionari au înțeles că ortodoxia nu poate fi redusă la sinteza liturgică bizantină din secolul al XIV-lea. Sunt, probabil, alte priorități înaintea traducerii complete a mineielor sau a literaturii patristice în limba localnicilor. O broșură care ar prezenta cele mai importante charisme ale credinței creștine, alături de un cod prescurtat de conduită evanghelică în lume, ar fi pentru început suficiente. Aplicând bunul-simț și măsura, ortodoxia n-are de ce să refuze retorica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
egipteni. De unde această ezitare? Totul începe probabil cu Descartes, care ne-a convins mult prea ușor că numai predarea adevărurilor clare și distincte rămâne legitimă și dezirabilă. Din secolul al XVIII-lea încoace, universitățile europene au început să denunțe idealul patristic al unității dintre bine, frumos și adevăr. Odinioară niște categorii transcendentale cu efect de vitraliu asupra cunoașterii, universaliile medievale au fost afumate de aroganța iluministă. Legătura organică dintre ce și cum a fost treptat compromisă. Formarea a devenit informare, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
operă ce n-a fost tradusă la noi nici măcar fragmentar, rămânând în continuare o raritate în bibliotecile din țară. Toate datele secularizării sunt, de la sine, o pledoarie în favoarea recuperării de către Biserică a sarcinilor educației creștine, în acord cu principiile tradiției patristice. În paralel cu o instrucție „orizontală” în sfera istoriei religiilor, pe care instituțiile educative ale unui stat secularizat s-ar cuveni să le ofere cetățenilor săi, Biserica pare chemată să revină la o pedagogie „verticală”. Numai astfel păstorii ei ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
netoate ale veacului? Ce seamănă oare isteria delirantă a predicatorilor de pe stadioane dacă nu zel neputincios și penurie de cunoaștere... Firește, nu tot cel cel zice „Doamne, Doamne” se va mântui, nici aceia care manipulează cu dexteritate citate biblice sau patristice nu devin luceferii ortodoxiei. Știu avertismentul lui Iacov: „Nu vă faceți voi mulți învățători”. La fel de clar îmi răsună-n minte cuvintele lui Pavel către corinteni: „Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trecerea din Evul Mediu (sec XIII-XIV) către zorii modernității rămâne neclară 1, deși istoria ideilor disputate în această perioadă ascunde o istorie plină de tâlcuri. Cum s-a produs întâlnirea între tradiția religioasă iudeo-creștină și spiritul culturii grecești în momentul patristic și cel scolastic? Care sunt epistemologiile subiacente care separă Răsăritul grec de Apusul latin? Cum anume apariția filozofilor arabi (Averroes, în primul rând) pe scena filozofiei occidentale modifică raportul între credință și rațiune? Nu cumva doctrina „dublului adevăr” este indispensabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
divină (ktisis) și lumea posterioară Căderii (kosmos, pentru latini natura) - în care putem găsi doar vestigii (Augustin) sau rațiuni (Maxim) oarecum umbrite ale ordinii paradisiace. În al treilea rând, mă gândesc la determinarea radical apofatică a Dumnezeirii în tradiția creștinismului patristic 1, pe care deja la Toma o descoperim într-o formă deviată 2. Putem subestima oare consecințele acestor inovații teologice - care, desigur, nu pot fi aici detaliate în chip satisfăcător? Istorici importanți ai teologiei, spiritualității și artei occidentale sugerează importanța
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
justificate de un consens stilistic și o omogenitate a gândirii de grup, care se risipește odată cu nașterea noțiunii de creativitate intelectuală, care presupune emanciparea sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor legături cu intuițiile epocii patristice. De asemenea, revoluțiile științifice născute în ambientul postscolastic al Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect ecleziastic (negociat constant cu puterea seculară) se îndepărtează de aspirațiile Bisericii creștine din primul mileniu, care afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu arianul Eunomie din Cyzic (†393), Sf. Grigorie de Nyssa își exprimă același scepticism cu privire la epistemologia fundaționalistă 5. În situl Revelației, se pare, dialectica nu are credit ultim: de aici geniul retoric, forța persuasivă și autoritatea efectivă a întregii teologii patristice. Între altele, postmodernitatea aduce cu sine proba existenței unei dimensiuni narative în orice act de cunoaștere. După cum observa Paul Ricoeur în Temps et Récit (vol. 3), nici măcar fenomenologia husserliană - gândită ca strenge Wissenschaft - nu poate evita recursul la figurile de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale răutații (pp. 48-70) și Tratatul despre rugăciune (pp. 73-93). Aceste tratate sunt, fiecare, însoțite de o consistentă prefață și câteva sumare note infrapaginale. În sfârșit, o integrală a scrierilor evagriene a fost anunțată la Editura Deisis. Toate aceste demersuri patristice locale au luat naștere prin conjuncție cu redescoperirea operei evagriene în Occident, la începutul secolului XX. Printre inițiatorii acestei revoluționare direcții de cercetare patristică se numără W. Frankenberg, savantul orientalist care, în 1912, edita pentru prima dată într-o limbă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
categoriile consacrate de Pierre Hadot 1 în interpretarea istoriei filozofiei antice, ultimii doi savanți francezi tind să reducă fenomenul monastic creștin la tiparele generale ale exercițiilor spirituale sau ascetice cunoscute în perioada elenismului târziu. Specificul teologic și eclezial al scrierilor patristice tinde astfel să se estompeze. Acestei grupări moderate i se adaugă pletora de cercetători americani din școala lui Peter Brown (ne gândim în primul rând la Elisabeth A. Clark 2 sau D. Brakke 3). Abordând spiritualitatea deșertului printr-o hermeneutică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
numeroase biblioteci ecleziastice, pentru ca, în sfârșit, erudiții moderni - între care nu puțini călugări - să ajungă să le editeze și să le traducă pentru marele public. Firește, pentru recuperarea lui contemporană, hărnicia erudiților este lăudabilă și indispensabilă. Traducătorii români ai operelor patristice își îndatorează profund cititorii. În ceea ce privește interpretarea operei evagriene, nu putem ignora profunzimile exegezei monastice întreprinsă timp de aproape trei decenii de un eremit benedictin cum este părintele Gabriel Bunge. Rezultatele exegetice ale școlii benedictine sunt neprețuite în comparație cu toate celelalte contribuții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
artiști, istorici ai Antichității, dar și simpli creștini lipsiți de aceste calificări profesionale pot profita cu toții, fiecare într-o altă măsură, de întâlnirea cu opera evagriană. Votul de blam dat „profanilor” de către editor este semnul unei regretabile aroganțe. Sensul scrierilor patristice nu este acela de a edifica minoritatea unor „specialiști”, ci de a întări mai întâi trupul Bisericii și de a trezi sufletele căutătoare de adevăr. Editorii moderni au desigur sarcina suplimentară de a conecta operele scriitorilor creștini la dezbaterea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]