872 matches
-
de fidelitate. Acești apostați au ajuns ulterior obiectul de dispreț al întregii Biserici, chiar și atunci când, după moartea lui Licinius (324), s-au reîntors la credința de odinioară. Conciliul de la Niceea (325), prin canonul 12, îi condamna la o lungă penitență interzicându-le să acceadă vreodată la ordinele sacre: Iar dacă unii, chemați de harul lui Dumnezeu, mai întâi și-au recunoscut credința, renunțând la serviciul militar (deposito militiae cingulo), după aceea s-au întors la mocirla lor, astfel încât pe de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Biserica acceptă unele "cetiri" religioase, admise de oficialitatea canonică, dar într-un context de toleranță neoficială sunt practicate și vechi obiceiuri magice sau "intermedieri", ca aprinderea lumânărilor la anumite morminte, noaptea, împlântarea unui cuțit în morminte, tot noaptea, parcurgerea de penitență a unor drumuri spre anumite lăcașuri de închinăciune, în genunchi etc., etc. Practic, multe țărance cunosc încă o cantitate importantă de astfel de practici magice, dar circulația lor este foarte închisă și extrem de opacă pentru cercetătorul din afară. Există în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
femee lipsită de minte și cu necuviincioase purtări, anume Safta au trimis-o la Mănăstirea Agapia de unde s-au înapoiat cu întâmpinare că din pricina patimei nu poate să o primească acolo, îndrumând-o la Văratec"56. Rezultă, în afara caracterului de penitență al unor internări, că femeile care sufereau de patimă (epilepsie, n.n.) nu erau primite la Agapia, ci la Văratec. Cum vom vedea, în adevăr, la Văratec se organiza pe atunci un mic centru pentru femei epileptice. Pentru bărbați, un rol
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
la Cambridge în 1929, intenția de a pune din nou capăt activității filozofice la mijlocul anilor ’30 pot fi înțelese ca expresii ale acestei zbateri chinuitoare. Ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a și anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente ale vieții sale care îi inspirau sentimente de rușine și de căință. Le-a cerut unor membri
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
om nu implică faptul că el, trupul sau sufletul lui ar fi rele sau necinstite, nici că el a fost respins de Dumnezeu. Suntem aici destul de departe de doctrinele creștine despre fundamentala negativitate a trupului sau despre eficacitatea durerii ca penitență. Suferința fizică putea fi dorită sau acceptată atunci când îl lovea pe individ, dar nu era nici bună, nici eficientă prin ea însăși. Mortificarea cărnii nu era un scop valorizat în sine. Talmudul nu recomandă nicidecum renunțarea la plăcerile trupului, mâncare
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
o cuprindere universalistă, deja prezentă în mai multe episoade ale Bibliei. În iudaism, cu câteva rare excepții, cei care suferă nu se constituie în secte de suferinzi comparabile cu flagelanții medievali din creștinism, mișcare de sărăcie voluntară care descoperă în penitență și ispășire un mod de identificare cu Hristos. Cel care suferă scapă din lanțurile suferinței proprii deschizându-se spre cea a Celuilalt. Acest principiu de disponibilitate, care se impune suferindului și asupritului, principiu transmis prin tradiție chiar și când aceasta
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
un mod diferit"21. În iudaism, astăzi, trebuie să constatăm că puterea lui de atracție este integral neutralizată. Suferința îmblânzită În iudaismul tradițional, catastrofele străvechi sunt comemorate la date precise ale calendarului liturgic, marcate de rituri fixe de doliu și penitență 22. Catastrofa, unică în sine, nu apare ex nihilo. Ea se inserează într-o ordine stabilită care, fără s-o explice totuși întotdeauna, îi conferă un sens. Acesta poate fi impenetrabil, dar intră într-un cadru de referință comprehensibil, capabil
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
încă de o scriere a istoriei așa cum o concepem noi, ele generează istorie, care este o istorie de suferință. Ele constituie adesea singura sursă istorică disponibilă despre persecuțiile suferite și se erijează în material istoric. Alături de elegiile și rugăciunile de penitență rostite la date simbolice din calendarul evreiesc, ele trasează planul didactic al suferinței. Cruciadele contribuie și la elaborarea unei liturghii a catastrofeiddd, inserată în matricele deja existente și adoptate rapid de cultul sinagogal contemporan al evenimentelor. Astfel, rugăciunea de penitență
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
penitență rostite la date simbolice din calendarul evreiesc, ele trasează planul didactic al suferinței. Cruciadele contribuie și la elaborarea unei liturghii a catastrofeiddd, inserată în matricele deja existente și adoptate rapid de cultul sinagogal contemporan al evenimentelor. Astfel, rugăciunea de penitență Et ha-kol kol Yaakov nohem ([Ascultați] vocea, vocea tânguitoare a lui Iacov!) de Kalonymos ben Iuda din Mainz, el însuși martor la evenimente, descrie auto-sacrificarea evreilor renani în timpul primei Cruciade. Kalonymos este și autorul unei elegii, Mi yiten roshi mayim
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
primei Cruciade. Kalonymos este și autorul unei elegii, Mi yiten roshi mayim (De mi-ar fi capul plin cu apăeee), despre masacrele comise în centrele orașelor Speyer, Mainz și Worms, și nu ne ascunde niciun detaliu. Și alte rugăciuni de penitență ale poeților repertoriați se bazează pe evenimente ale epocii. Mai târziu, când Talmudul este ars în iunie 1242 sau 1244 la Paris din ordinul regelui, Rabbi Meir din Rothenburg scrie o elegie care-și găsește repede locul printre cântecele funebre
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Talmudul este ars în iunie 1242 sau 1244 la Paris din ordinul regelui, Rabbi Meir din Rothenburg scrie o elegie care-și găsește repede locul printre cântecele funebre de la 9 av, data de comemorare a distrugerii Templelor. Aceste rugăciuni de penitență amestecă într-un singur ansamblu sacrificiul lui Isaac, martiriul Celor Zece și supliciul bărbaților, femeilor și copiilor în timpul Cruciadelor. Această poezie este transistorică. Combinând dezastrele cele mai recente cu modelele arhetipale, ea prezintă poporul evreu ca un organism unic. Iar
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
persecuțiile și martirologiul evreilor din Germania și Franța între Cruciada din 1096 și epidemia de ciumă din 1349. Pe de altă parte, comunitățile evreiești puteau decreta zile de post în urma unor persecuții locale, zile în care se rosteau rugăciuni de penitență ce aminteau de lunga durată a tribulațiilor îndurate. Astfel s-a întâmplat la comemorarea calomniei de omor ritual de la Blois, caz care s-a încheiat cu execuția a treizeci și opt de evrei care preferaseră moartea botezului. Martiriul de la Blois
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Blois, caz care s-a încheiat cu execuția a treizeci și opt de evrei care preferaseră moartea botezului. Martiriul de la Blois, din 26 mai 1171, a lăsat o impresie atât de puternică asupra evreilor, încât, pe lângă povestirile și rugăciunile de penitență compuse pentru această ocazie, Rabbi Jacob Tam, celebră autoritate religioasă din această perioadă, a instituit data ca zi de post pentru comunitățile din Franța, Anglia și țările renane 2. Se conturează astfel un discurs despre suferință, transmis din generație în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
supraviețuitori, acest sistem de ecouri nu doar creează o verigă care-i leagă de Legământul întemeietor al iudaismului, ci conferă și un sens suferinței lor de moment. Au suferit și continuă să sufere pentru că sunt evrei. Elegiile și rugăciunile de penitență care completează relatările persecuțiilor din timpul Cruciadelor nu menționează nici ele păcatul drept cauză a tragediei. Martirii ar fi murit în puritate și și-ar fi oferit în mod spontan copiii. Aici faptul că evreii din Mainz și-au îndreptat
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ajuns să marcheze profund comportamentul comunităților așkenaze, accentuează autopercepția victimară a evreilor. Lipsa unei veritabile istorii scrise a jucat un rol primordial în acapararea de către memorie, de-a lungul secolelor, a istoriei de suferință din imaginarul evreiesc. De vreme ce rugăciunile de penitență și elegiile serveau drept sursă istorică, putem lesne înțelege că, prin legitimitatea pe care le-o conferea caracterul lor religios, acestea au contribuit puternic la elaborarea unei memorii doloriste. Masacrele din Polonia și Ucraina din 1648-1649, ca urmare a rebeliunii
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
celor următoare 29? Revolta cazacă și repercusiunile ei dau naștere, de altfel, începând din 1650, conform unei hotărâri a Consiliului celor Patru Țărimmm, unei zile de post fixate în a douăzecea zi a lunii sivan. Erau atunci psalmodiate rugăciunile de penitență compuse pentru a povesti masacrele, precum și altele mai vechi, în special cele compuse după martiriul de la Blois din secolul al XII-lea. Acest post era încă ținut în Europa de Est înainte de al Doilea Război Mondial în amintirea întâmplărilor din 164830. Vom
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
sau a scrierilor despre martiriu. Pentru a înțelege mai bine această variabilitate a răspunsurilor evreiești la suferință, trebuie să luăm în considerare și diversitatea percepțiilor despre creștinism și islam în lumea evreiască. Și sefarzii au compus elegii și rugăciuni de penitență legate de episoade dureroase trăite în momente precise ale istoriei. Aceste scrieri sunt parte integrantă din discursul lor despre suferință, chiar dacă nu formează componenta cea mai importantă. Putem citi astfel elegii care relatează persecuțiile din 1391, scrise în stilul convențional
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
în fața unui corpus care se prezintă în primul rând ca relatarea unei istorii de suferință, ca și cronicile Cruciadelor, care l-au precedat, sau ale persecuțiilor cazace, care-i sunt posterioare. Acest corpus evocă, de asemenea, elegiile și rugăciunile de penitență în formă mai tradițională. Însă, în general, noile povestiri nu se mai integrează în liturgic precum alte componente ale istoriei de suferință. Și, în afara anumitor caracteristici care le apropie de scriitura istorică propriu-zisă, ceea ce ne interesează în cazul de față
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
a "științei iudaismului", apropiat de evreii reformați, al căror predicator oficial devine la sinagoga din Berlin începând din 1821, Leopold Zunz, mare expert în poezia liturgică și martirologia evreiască, și-a consacrat o mare parte din timp studiului rugăciunilor de penitență care exprimă suferința poporului lui Israel în exil, credința lui în Legământ, încrederea în virtutea căinței și în venirea izbăvitorului. Cercetarea lui se materializează prin publicarea a trei cărți între 1855 și 1865. Și nu întâmplător prefața la Synagogale Poesie des
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Nu amintește acest trist fapt tragediile din timpuri obscure, când copiii lui Israel, duși la masacru, piereau "ca jertfele închinate Domnului" cântând rugăciunea Aleinu...?" iiii. Kohut oferă exemple de eroism în cele mai cumplite momente, evocă elegiile și rugăciunile de penitență devenite parte integrantă din liturghia evreiască și adaugă: "Suferința este însemnul întregii noastre seminții". Pentru prefațator, cartea lui L. Zunz, din care prezintă doar extrase, era doar o schiță a martirologiului evreiesc din Evul Mediu. Autorul făcuse într-adevăr, în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
spun o ultimă rugăciune, pentru "sfințirea Numelui lui Dumnezeu prin moartea și prin viața lor". Sacrificiul lor a fost imortalizat de poetul ebraic Hillel Bavli într-un poem care face parte în zilele noastre din liturghia de Kippur, solemnitate de penitență, într-un spirit apropiat de obiceiul medieval al liturgizării catastrofelor și martiriilor pentru întărirea generațiilor viitoare 7. A muri pentru a sfinți Numele lui Dumnezeu este considerat un act altruist: mori pentru Dumnezeu, din iubire de Dumnezeu, nu pentru a
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Michel, Paris, 2006. Vidal, Dominique, Le Mal-être juif. Entre repli, assimilation et manipulations, Agone, Paris, 2003. -, și Bourtel, Karim, Le Mal-être arabe. Enfants de la colonisation, Agone, Paris, 2005. Wahrmann, Nahum, Izvoare pentru istoria masacrelor din 1648-1649. Rugăciuni și liturghii de penitență pentru 20 sivan, Bamberger & Wahrmann, Ierusalim, 5709/1949 (în ebraică). Walser Smith, Helmut, The Holocaust and Other Genocides: History, Representation, Ethics, Vanderbilt University Press, Nashville, 2002. Webber, Jonathan, "Jewish Identities in the Holocaust: Martyrdom as a Representative Category", Polin: Studies
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
bar Nathan, 62 Elkana, Yehuda, 226-227 Emmanuel, François, 270 Epistola de consolare (de Maimon ben Iosif), 90 Epistolă despre persecuție (de Moise Maimonide), 90, 92, 104 Esau, 222 Esprit, 235 Estera, 49-50, 97-98 Et ha-kol kol Yaakov nohem (rugăciune de penitență de Kalonymos ben Iuda din Mainz), 57 Europa Centrală, 122, 126, 144 Europa de Est, 74, 88, 118, 137, 142, 145, 201, 211 Europa de Vest, 60, 70, 102, 120 Europa, 50, 59-60, 68, 77, 80, 96, 103, 105, 109, 113, 119, 122, 128
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Hanover/Londra, 1998, pp. 89-103. 27 Tsok ha-itim ( Nenorocirea vremurilor) de Meir ben Samuel din Szczebrzeszyn, publicată la Cracovia în 1650, Megilat Eifa (Sulul Groazei) de Shabtai ben Meir Katz, publicată la Amsterdam în 1651 și urmată de rugăciuni de penitență și elegii, Petah Teshuva (Poarta căinței) de Gabriel Shusburg, publicată în 1651 la Amsterdam (vezi E. Fram, "Creating a Tale...", op. cit., p. 90). 28 Vezi în E. Tcherikower, "Jewish Martirology...", op. cit., p. 11. 29 Cu privire la această cronică, vezi N.N. Hannover
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Habermann, Catastrofe în Germania și în Franța de Nord: memorii ale contemporanilor Cruciadelor și selecție din poeziile lor liturgice, Mosad Ha-Rav Kook, Ierusalim 5706/1946 (în ebraică). 71 Nahum Wahrmann, Izvoare pentru istoria masacrelor din 1648-1649. Rugăciuni și liturghii de penitență pentru 20 sivan, Bamberger & Wahrmann, Ierusalim, 5709/1949 (în ebraică). Pentru istoria lacrimală și expresiile ei, vezi D.N. Myers, "Mehabevin et ha-tsarot...", op. cit., pp. 49-64; I. Schorsch, "The Lachrymose Conception...", op. cit., pp. 377-380; A. Mintz, Hurban..., op. cit., pp. 115-129. 72
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]