940 matches
-
dezinențele personale și rădăcină, și un morfem pentru număr: -ră-: cântase-ră-m etc. Are în comun, cu perfectul simplu, tema de perfect. Se opune perfectului simplu, prin sufixul tematic -sefață de -Ø, specific acestui timp: cânta-se-ră-m (m.m.c.p.)/cânta-Ø -ră-m (perfectul simplu). Sufixul tematic -seeste același pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune. Diferențele din structura temei se datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simplu, prin sufixul tematic -sefață de -Ø, specific acestui timp: cânta-se-ră-m (m.m.c.p.)/cânta-Ø -ră-m (perfectul simplu). Sufixul tematic -seeste același pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune. Diferențele din structura temei se datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specific acestui timp: cânta-se-ră-m (m.m.c.p.)/cânta-Ø -ră-m (perfectul simplu). Sufixul tematic -seeste același pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune. Diferențele din structura temei se datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temei se datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului simplu: -și, -Ø, -m, -ți, -Ø (dintre acestea, unele, sunt comune tuturor timpurilor): Eu cântase-m, lucrase-m, dormise-m, coborâse-m, prinsese-m etc. Tu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului simplu: -și, -Ø, -m, -ți, -Ø (dintre acestea, unele, sunt comune tuturor timpurilor): Eu cântase-m, lucrase-m, dormise-m, coborâse-m, prinsese-m etc. Tu cântase-și etc. El, ea cântase etc. Noi cântaseră-m etc. Voi cântaseră-ți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tuturor timpurilor): Eu cântase-m, lucrase-m, dormise-m, coborâse-m, prinsese-m etc. Tu cântase-și etc. El, ea cântase etc. Noi cântaseră-m etc. Voi cântaseră-ți etc. Ei, ele cântaseră etc. Accentul: Cade totdeauna pe sufixul temei perfectului: cântàsem, cântàserăm, dormìsem, dormìserăm, părùsem, părùseși, părùse, prinsèsem, prinsèseși, prinsèserăm etc. Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic se mai pot întâlni două forme perifrastice de mai mult ca perfect: a. construită din auxiliarul a fi, la perfectul compus
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temei perfectului: cântàsem, cântàserăm, dormìsem, dormìserăm, părùsem, părùseși, părùse, prinsèsem, prinsèseși, prinsèserăm etc. Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic se mai pot întâlni două forme perifrastice de mai mult ca perfect: a. construită din auxiliarul a fi, la perfectul compus, și tema de participiu a verbului: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă” (M. Eminescu) b. construită cu auxiliarul a fi, la imperfect, și tema participiului: „Și când ajung acasă aflu că tata și mama erau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lume n-a s-o știe, Căci va fi sub pălărie / Ș-apoi cine treabă are!” (M. Eminescu) Viitorul II (anterior)tc "Viitorul II (anterior)" Este ipostaza de timp de relație a viitorului. Corespunde - în „paradigma” viitorului - mai mult ca perfectului - din paradigma trecutului. Are un alt termen de referință decât prezentul comunicării: viitorul I. Situează acțiunea verbală într-un moment posterior desfășurării procesului de comunicare, dar anterior momentului acțiunii primului termen de referință: „Când vei ajunge tu student, eu voi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifice conjunctivului, nu există numai opoziția internă proprie timpului verbal, ci se manifestă și deosebiri din punctul de vedere al planului semantic al modului: prezentul dezvoltă valoarea specifică a conjunctivului, de mod al nesiguranței, al acțiunii posibile dar nesigure, în timp ce perfectul prilejuiește mai cu seamă manifestarea valorii de ireal. Principalele sensuri modale specifice, conjunctivul le dezvoltă ca predicat în propoziții nondependente sau izolate: a. posibilitatea (pe un fond de incertitudine): „Să fi aflat ceva? se întreba Lucu.” (I. Vinea) b. ipoteza
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
așa de vrednică și credincioasă ca Harap-Alb, aș pune-o la masă cu mine, că mult prețuiește omul acesta...” (I. Creangă) • irealul; conjunctivul prezent, în construcții sintactice eliptice: „Când să isprăvească Ion povestea, iaca sosește dinaintea hanului,...” (I. Creangă); conjunctivul perfect, ca predicat al unei propoziții condiționale ipotetice sau al unei alte propoziții cu înțeles ipotetic: „Da, mult mai bine ar fi fost / Să fi rămas în sat la noi...” (St. O. Iosif) • concesia; ca predicat al unor circumstanțiale concesive, reale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziții condiționale ipotetice sau al unei alte propoziții cu înțeles ipotetic: „Da, mult mai bine ar fi fost / Să fi rămas în sat la noi...” (St. O. Iosif) • concesia; ca predicat al unor circumstanțiale concesive, reale, conjunctivul prezent, ipotetice, conjunctivul perfect: „...âți făgăduiesc dinainte că o dată pornit din casa dumitale, înapoi nu m-oi întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale.” (I. Creangă) „Război mare să fi fost de făcut și până acum îl puneați
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoană gramaticală, absența conjuncției-morfem să: „Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei luneVântu-n trestii lin foșnească, Unduioasa apă sune!” (M. Eminescu) Timpurile conjunctivuluitc "Timpurile conjunctivului" Conjunctivul se realizează prin (sau mai exact: modalizează) două valori temporale, prezentul și perfectul. Prezentul Se manifestă ca timp absolut și ca timp relativ, în funcție de situația sintactică în care se află verbul-predicat. Este timp absolut în propoziții nondependente și independente: „De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste” (M. Eminescu) Este timp de relație în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
uita / Viața ta întreagă” (M. Eminescu) Observații: Când, în limba vorbită și în limbajul artistic, pentru întărirea negației, se întrebuințează adverbul cumva (sau construcția care cumva), conjuncția-morfem se reia: „Numai tu să nu cumva să te răsufli cuiva.” (I. Creangă) Perfectul Cunoaște amândouă situațiile, de timp absolut și de timp de relație. Ca timp absolut, situează acțiunea verbală într-un moment anterior momentului comunicării: „Oare să nu fi fost vreo temere ascunsă de Stângă, bărbatul Floarei...?” (D. Zamfirescu) Valoarea de timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu s-a mai exprimat sau s-a exprimat dar într-o frază mai îndepărtată a contextului: „Se prea poate. Nu zic ba... Cu condiția ca țăranul să fi fost într-adevăr harnic și întreprinzător.” (L. Rebreanu) Ca timp relativ, perfectul conjunctiv situează acțiunea verbului într-un moment anterior desfășurării unei alte acțiuni: „Trebuia să-mi fi spus înainte de venirea lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Cu condiția ca țăranul să fi fost într-adevăr harnic și întreprinzător.” (L. Rebreanu) Ca timp relativ, perfectul conjunctiv situează acțiunea verbului într-un moment anterior desfășurării unei alte acțiuni: „Trebuia să-mi fi spus înainte de venirea lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului de conjugat: să fi cântat, coborât, mers etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi, rămâne invariabil: Eu să fi cântat, lucrat, coborât, dormit, părut, vândut Tu să fi cântat etc. El, ea să fi cântat etc. Noi să fi cântat etc. Voi să fi cântat etc. Ei, ele să fi cântat etc. Structura perfectului conjunctiv nu determină în sine deosebiri și nu este diferită în funcție de tipul de flexiune al verbelor; deosebirile se manifestă doar în realizarea concretă a temei de participiu. Sintagma este disociabilă, în general, între morfemul modal și cel temporal, de adverbe-regim
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indicativul viitor, opoziție marcată la nivelul auxiliarului: a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de perfect, intră în opoziție directă cu indicativul viitor anterior și cu conjunctivul perfect. Opoziția se stabilește tot la nivelul morfemului modal: aș, ai, ar etc., față de voi, vei etc. (morfemul de timp pentru indicativ) și să: (eu) aș fi cântat/să fi cântat/voi fi cântat etc. Opoziția potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
potențial; voi, vei etc., pe de o parte, să, pe de alta, pentru prezumtiv), se întregește la nivel fonetic și sintactic. Timpurile potențial-optativuluitc "Timpurile poten]ial‑optativului" Potențial-optativul se realizează ca mod verbal prin intermediul a două variante temporale, prezentul și perfectul, timpuri pe care le modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din perspectiva categoriei gramaticale a timpului, ci și din punctul de vedere al categoriei mod. Valoarea de potențial caracterizează numai prezentul; perfectul exprimă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și perfectul, timpuri pe care le modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din perspectiva categoriei gramaticale a timpului, ci și din punctul de vedere al categoriei mod. Valoarea de potențial caracterizează numai prezentul; perfectul exprimă îndeobește irealul. Valoarea de optativ, în schimb, se manifestă ca atare sub amândouă formele temporale. Prezent Este un timp absolut. Situează acțiunea verbală în prezentul actului de comunicare, fără, însă, ca cele două momente, al desfășurării acțiunii și al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auxiliarul de mod: Eu aș fi cântat, lucrat, coborât, dormit, părut, vândut Tu ai fi cântat etc. El, ea ar fi cântat etc. Noi am fi cântat etc. Voi ați fi cântat etc. Ei, ele ar fi cântat etc. Structura perfectului potențial-optativ este aceeași pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune din care fac parte. Se manifestă doar deosebiri interne, care aparțin, nu perfectului ca timp al potențial-optativului, ci temei de participiu a verbelor. Sintagma perfectului este dislocabilă, între auxiliarul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am fi cântat etc. Voi ați fi cântat etc. Ei, ele ar fi cântat etc. Structura perfectului potențial-optativ este aceeași pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune din care fac parte. Se manifestă doar deosebiri interne, care aparțin, nu perfectului ca timp al potențial-optativului, ci temei de participiu a verbelor. Sintagma perfectului este dislocabilă, între auxiliarul de timp și cel de mod, de către adverbe regim (cam, prea, mai): „Ar cam fi mers și el...”, „Ar mai fi vrut să te
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi cântat etc. Structura perfectului potențial-optativ este aceeași pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune din care fac parte. Se manifestă doar deosebiri interne, care aparțin, nu perfectului ca timp al potențial-optativului, ci temei de participiu a verbelor. Sintagma perfectului este dislocabilă, între auxiliarul de timp și cel de mod, de către adverbe regim (cam, prea, mai): „Ar cam fi mers și el...”, „Ar mai fi vrut să te vadă o dată”. Între auxiliarul temporal și tema de participiu, sintagma este disociabilă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de numele meu.” (I. Creangă) „...Spune fel de fel de taine și pâre, de unde le-o mai fi știind? (I.L. Caragiale) Timpurile prezumtivuluitc "Timpurile prezumtivului" Prezumtivul se realizează ca mod prin (sau mai exact: modalizează) două valori temporale: prezentul și perfectul, aflate în opoziție, din punctul de vedere al expresiei, la nivelul temei verbale: (el) va fi cântând/va fi cântat. Prezent Este un timp absolut, în propoziții nondependente (și independente), când situează acțiunea verbală în raport de simultaneitate (parțială sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei subordonate; în relație cu un verb la prezent indicativ, acțiunea este situată tot într-un moment anterior momentului vorbirii: „Ții minte câte bucăți de pâine ar fi avut tovarășul dumitale?” (I. Creangă) În relație cu un timp trecut, prezumtivul perfect situează acțiunea într-un timp anterior desfășurării acțiunii verbului regent, chiar când acesta este la mai mult ca perfect: „Într-o vreme se spusese chiar că ar fi hoț, că ar fi furat nu se știe ce de la cineva...” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forma pentru persoana a III-a. Nefiind prezentă în momentul comunicării, persoana a III-a poate da naștere la presupuneri, bănuieli, ipoteze, nedumeriri etc. „Tot tata mai spunea că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu...” (I. Creangă) Sintagmele prezumtivului perfect pot fi disociate în același loc, în același mod și de aceleași elemente lingvistice ca și sintagmele prezentului: „Va mai fi plecat Mihai?”, „De ce să-l tot fi bătut la cap...?”, „Să-l mai fi și primit în casă, nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]